Muzică

Trupa românească Satellites îți arată cât de grea e viața cu un satelit pe cap

Piesa este o nebunie drum and bass cum nu auzi la trupele de rock din România.
09 Februarie 2016, 11:28am

Trupa clujeană Satellites a trecut prin schimbări majore în ultimele luni. Dintr-un duo s-a transformat într-un solo - toboșarul Dorin Marcu și-a lăsat colegul, Cosmin Hosz, cu chitara-n soare. Ceea ce nu l-a împiedicat pe acesta să meargă mai departe cu proiectul, o decizie pe care o susțin în întregime. Mai ales pentru că a renunțat la rockul alternativ pentru adolescenții cu ghiozdane, care paradoxal au o afinitate pentru cele mai infecte baruri din oraș, și a trecut la un mix de rock și muzică electronică agresivă. Sună mult mai bine.

Te convingi de asta dacă asculți noul single, cu un videoclip pe care-l urmărești acum în premieră pe VICE. Cosmin a apelat la producătorul Blanilla, care l-a ajutat cu tot ce înseamnă procesarea percuției în piesă. Rezultatul e o nebunie drum and bass cum nu auzi la trupele de rock din România. E ceva total aparte în nișa alternativă. Trebuie să asculți asta. Acum. E un imperativ.

În videoclip apare un tip cu un satelit pe post de cap, care citește lejer ziarul de dimineață. Probabil caută un job. E greu pentru un individ cu o cutie metalică în loc de craniu să-și găsească de lucru în Cluj. Apoi este alergat de patru dubioși cu gluga peste cap, care fac niște flipuri de l-ar face gelos și pe Jackie Chan, ceea ce-mi confirmă că-s de fapt ninja și a dat de dracu. Cum deznodământul este total neașteptat, la modul ce naiba am văzut?!, l-am sunat pe Cosmin să-mi explice cum stă treaba.

E un videoclip despre karma: «Am plecat de la versul „All the love that you're giving comes back around". E e o continuă urmărire care îți spune să nu te joci cu karma». Acum că știu că mâna destinului e o haită de luptători ninja, o să-mi schimb radical comportamentul. În privința lor s-a sesizat și poliția din Cluj, în prima zi de filmări, când i-au văzut mascați și cățărați pe ziduri. „La început au fost îngrijorați, dar după ce au vorbit cu ei au fost impresionați de ce fac. Le-au zis că s-ar potrivi în forțele speciale SRI", mi-a explicat Cosmin.

Nici măcar poliția română nu se joacă când vine vorba de karma și aparent recrutează până și forțele supranaturale. Viitorul sună bine.

Urmărește VICE pe Facebook

Mai vezi si alte clipuri:
Cât de limitată e muzica dance?
Urmărește în premieră noul videoclip Soundopamine, care îți prăjește creierii complet
Urmăreşte noul clip Pussy Riot în premieră pe VICE