Zilele astea se duce o aprigă dezbatere despre caracterul patriarhal și sexist al societății românești.

Declarațiile controversate făcute de regizorul Cristi Puiu, referitoare la succesul și menirea femeilor regizor din România, au revoltat pe unii și au solidarizat pe alții.

Ca să ieșim din zona empirică a problemei, ne-am întrebat pentru început cum stăm, concret, cu reprezentarea de gen în cadrul manifestărilor artistice de la noi. Am profitat de faptul că TIFF-ul începe săptămâna următoare și am numărat câte din filmele din selecția de scurtmetraje românești sunt făcute de femei.

Am fost plăcut surprinși să constatăm că 6 din 17 filme, prezentate în secțiunea Zilele filmului românesc, sunt realizate de femei regizor. Asta în contrast cu un alt festivalul important de film care are loc în aceste zile, cel de la Cannes, care are statistici mai proaste la capitolul ăsta.

Nu doar reprezentarea de gen diferențiază festivalul de la Cannes de cel de la Cluj. De exemplu, organizatorii clujeni nu interzic accesul la proiecțiile de gală femeilor care nu poartă tocuri, așa cum se întâmplă la Cannes, unde mai multe celebrități au protestat recent din cauza asta.

Mai departe am vrut să aflăm direct de la regizoarele din industria entertainmentului românesc de teatru și film cum stă treaba cu atitudinile sexiste la locul de muncă, cât de greu e să reușești ca femeie într-un astfel de domeniu și cum se împacă maternitatea cu cariera. Pentru asta ne-au răspuns Mihaela Popescu, Vera Ion, Andreea Păduraru și Anca Colțeanu.

Mihaela este o regizoare cunoscută mai ales pentru scurtmetrajele realizate, printre care și Plimbarea. În prezent lucrează la primul ei lungmetraj.

VICE: Cât e de greu să intri în industria filmului/teatrului românesc, ca femeie regizor?
Mihaela Popescu: Nu e greu deloc să intri, aș zice că e cel mai ușor. Să stai în industrie e mai greu. Acum, cu un telefon în buzunar nu mai ai nicio scuză. Cred că, dacă ești femeie, nu te oprește nimic să apeși pe un buton și să începi să-ți filmezi părinții, curtea, casa, tot ce apuci și să faci un film. Ceylan n-a început așa? Pare logic, dar asta mi-a fost cel mai greu să înteleg, că nu îți trebuie permisiune să începi să filmezi, piedicile ni le punem noi singure. Mă uitam în ochii oamenilor și asteptam să-mi dea o confirmare înainte ca eu să m-apuc să filmez. Stupid, dar ăsta a fost cazul meu.

Există sexism în această industrie? Cum se manifestă?
Da, există. Se manifestă la filmare când apari în rochie, se manifesta la Cannes când apari în rochie, dar n-ai tocuri. Se manifestă când vorbești cu o altă femeie și nu te suportă doar pentru că nu ești bărbat și intri automat în competiție cu ea. E atâta sexism în atâtea locuri și în atâtea nuanțe, încât ne-ar lua înca o suta de ani de cinema să încercăm să-l eliminăm. Mă întreb dacă e posibil. E bine măcar că am început să vorbim despre asta.

Care au fost cele mai mari piedici de care te-ai lovit în cariera ta?
Cea mai mare a fost neîncrederea în mine și, din păcate, nu pot da vina pe altcineva pentru asta.

Ești de acord cu ideea că nu există regizoare de succes în România?
Nu prea există în lume în general, iar România nu e cu nimic mai brează, păstrează proporțiile. Faptul că avem acum un puseu de regizori apreciați în festivaluri nu reprezintă o normalitate. Pot să înteleg că lumea s-a trezit acum cu un val de regizori-bărbați apreciați și li s-ar părea normal să aibă și un val de femei. Din păcate, lucrurile nu merg chiar așa. Când o să vedem în lume 50% din regizori femei, atunci o sa vedem și în România același lucru.

Îi este mai greu unei femei regizor, decât femeilor care aleg alte joburi, să se împartă între viața de familie și carieră?
Da, dacă vorbim de film și dacă vorbim de un regizor care își și scrie scenariile. Când vrei să fii regizor de film, automat vorbești de o stare continuă, nu de un job. Nu există ora cinci pentru regizori, fie ei bărbați sau femei. Tot timpul te gândești, analizezi, vezi lucruri, vrei să le pui în filmul la care lucrezi acum sau în următorul film sau în filmul pe care îl vei face peste zece ani, când vei avea bani și timp. Nu există repaus, totul se ține într-o stare latentă și atunci când te ocupi de familie. În alte meserii cred ca poți să spui stop când ajungi acasă. Nu cred că și în asta.

Ce înseamnă o mamă bună pentru tine?
Mama mea a fost o mama bună. A trăit și trăiește pentru mine și fratele meu. Niciodată n-am simțit cruzimea pe care o simțea Proust când nu primea sărutul mamei la culcare. Ne-a gătit fiecare masă, ne-a spus povești, ne-a dedicat tot timpul ei liber și am simțit asta în tot și în toate. Știm că oamenii sunt egoiști la bază, iar copiii sunt egoiști prin excelență. Pot spune că a fost o mamă bună. Dar mai departe, ce fel de om a fost, nu știu. A fost o soție bună, o profesoară bună, un cetațean bun? Nu știu, nu sunt în măsură să mă pronunț, ceilalți pot spune.

Ai simțit vreodată ca ești privită altfel pentru ca nu ai copil?
Da, doar de părinți. Restul lumii nu cred că dă doi bani.

Vera este regizoare și dramaturg. Își desfășoară activitatea în zona teatrului independent. Din 2010 se dedică proiectului pe care l-a și gândit, „Scrie despre tine", o școală independentă de teatru și film care dezvoltă povești prin explorarea realității.

VICE: Cât e de greu să intri în industria filmului/teatrului românesc, ca femeie regizor?
Vera Ion: Întrebarea ta m-a dus într-o amintire foarte veche, când abia mă hotăram să dau la regie și a fost o tragedie pentru familia mea. Nu în sensul că ar fi fost oameni care să mă oprească să fac ce-mi doresc, ci în sensul în care s-au speriat foarte tare de chestia asta, ca fiind o meserie foarte riscantă. Argumentul era: cum, mă, te apuci tu și îi dai indicații lui Albulescu? Ceea ce voiau ei să zică era că nu am cum să mă duc eu, o puștoaică, să îi fiu șefă lui Albulescu sau mai știu eu cui. Ei reflectau părerea generală, că o fată nu are ce să caute acolo.

Pe de altă parte, m-am lovit de aceleași chestii ca restul colegilor mei tineri și anume opacitatea teatrelor în a primi colaboratori tineri, fie ei femei sau bărbați.

S-au confirmat temerilor celor din jurul tău, că o fată nu are ce căuta în lumea teatrului?
Personal, am un moment antologic în care un director de teatru m-a invitat să mă așez pe genunchii lui, să îi spun propunerea mea de proiect. Acum aș reacționa altfel, atunci pur și simplu m-am blocat. Ne știam, cât de cât, și el a luat-o ca pe o glumiță, dar nici măcar ca glumiță nu e o chestie acceptabilă.

Aceeași persoană mi-a zis odată, când am intrat la el în birou fără să bat la ușă, după ce secretara din anticameră îmi spusese că pot să intru: „Hai, mă, Vera, păi nu bați și tu la ușă? Dacă îmi făceam o labă, ce făceai?" La fel, a fost un moment în care am înghețat.

Mă gândesc că nu ar fi făcut aceleași glume cu un băiat. Industria pentru mine cam asta a însemnat. Apoi, mai e partea cu finanțarea, care nu ține de femei sau bărbați.

Te-ai simțit vreodată discriminată pentru că ești femeie?
Nu a fost neapărat o discriminare pe față, dar mereu când mă duceam cu un spectacol într-un teatru și trebuia să discut cu domnul mecanic, cu domnul luminist, cu domnul regizor tehnic, cam toți erau domn, am simțit energia aia că „da,da,da, domnișoară", când de fapt nu mă prea băgau în seamă. Am simțit mereu că am avut ca un bolovan imens de împins în astfel de relații.

Te pregătești să ai un copil. Cum crezi că o să fie să împaci maternitatea cu cariera?
Habar nu am. O să se rezolve. Nu am luat-o ca pe o chestie nasoală care o să se întâmple cu viața și timpul meu. Da, știu că o bună parte din timp o să îl petrec acasă pentru că deja fac asta. Dar și de acasă, există Skype, există online. Am o grămadă de prietene care lucrează și au copii mici. O regizoare chiar, când era în luna a opta, avea un spectacol și cum nu mai putea merge fizic la repetiții a inventat un concept de spectacol pe Skype. Cred că, dacă vrei să muncești, o faci și îți folosești mijloacele pe care le ai acolo.

Andreea a făcut videoclipuri, reclame și filme. Printre filmele ei se numără „Bricostory" și „Lombarzilor 8".

VICE: Cât e de greu să intri în industria filmului românesc, ca femeie regizor?
Andreea Păduraru: Nu e greu deloc. Trebuie doar să vrei de-adevăratelea asta. Nu cred că există vreo industrie a filmului în România. Faci filme sau nu faci, asta e tot. Cine spune că a vrut, dar nu a reușit, ascunde, probabil, un mort sub scară.

Există sexism în această industrie? Cum se manifestă?
Cred că atunci când există comentarii negative sau ironice în echipa de filmare se adresează la fel de precis și femeii-regizor și bărbatului-regizor. Altfel, mi s-a întâmplat de două-trei ori să aud că „agenția și-a dorit regizor bărbat, că na, e reclamă la bere și…".

Ești de acord cu ideea că nu există regizoare de succes în România?
Dacă e vorba de palmares, de premii în festivalurile cele mai importante din lume, da, încă nu există regizoare de succes în România. Oricum, nu există decât câteva pe toată planeta. Nu prea există nici femei-instalatori, nici femei mecanici-auto, nici femei-compozitori de muzică simfonică. Sau poate există câteva, ce frumos. În anul meu, la UNATC secția Regie, am fost două fete și șapte băieți. Proporția determină probabilitatea.

Îi este mai greu unei femei regizor, decât femeilor care aleg alte joburi, să se împartă între viața de familie și carieră?
Nu cred că există categoria femei-regizor și categoria alte-femei. Nu recunosc competiția asta între Steaua și Dinamo. Fiecare femeie, indiferent de meseria ei, are priorități în viață.

Anca este regizoare de teatru și film, director artistic, cunoscută pentru producții precum „Decizie pentru toată viața" și „Arestat la domiciliu".

VICE: Cât e de greu să intri în industria filmului/teatrului românesc, ca femeie regizor?
Dacă ai ceva de spus e foarte simplu. Nimic și nimeni nu te oprește. Nu mi se pare că trebuie să faci un efort ca să intri în lumea asta. Daca îl faci și nu ești cinstit cu tine, înseamnă că nu aici e locul tău.

Există sexism în această industrie?
Nimeni nu te ia în serios daca nu ești profesionist până la capăt. Indiferent dacă ești bărbat sau femeie. Nu cred că există sexism.

Te-ai simțit vreodată discriminată pentru că ești femeie?
Dacă munceam mai mult realizam mai multe lucruri. Sper să mai am timp. M-am simțit iubită și admirată ca femeie în meseria mea.

Ești de acord cu ideea că nu există regizoare de succes în România?
Depinde cum evaluăm succesul. Cătălina Buzoianu este o regizoare de succes. Tânăra Ana Mărgineanu este o regizoare de succes. Succesul e o treabă complicată și în artă valoarea ar trebui să fie clar delimitată de preț.

Ești și mamă. Cum ai reușit să împaci maternitatea cu cariera?
N-am avut un scop din a-mi face carieră. Fac meseria asta pentru că nu pot fără ea. Când voi descoperi altceva care să mă emoționeze, să mă bucure, să mă împlinească mai mult, voi renunța la ea. Dar sper să nu descopăr. Să fii femeie și mamă e o condiție a naturii, a vieții. Nu văd deloc o problemă.

La cât timp după ce ai născut te-ai întors la lucru?
Am născut la sfârșit de iunie și la început de septembrie am început repetițiile cu Vlad Mugur la Piatra Neamț. Cu copilul în brate. A fost minunat! De ce? Pentru că și în comă dacă eram, tot mă ridicam să-l asist pe Vlad Mugur. Și eu și copilul meu am fost răsfățați cum nu se poate. Directorul de atunci, Corneliu-Dan Borcia, mi-a oferit condiții excepționale.

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre filmul românesc:
Cum arată primul film românesc în care nu se mănâncă ciorbă și chiar râzi la poante
Am vorbit cu Corina Șuteu despre cum pot fi reformate cultura și cinematografia românească
Noul val de faianță în cinematografia românească