Ca orice microbist ancorat în realitate, n-așteptam vreun rezultat măreț în meciul României cu Franța, de aseară. Să fim serioși, cu toții eram convinși c-o să iasă mai nasol decât înfrângerea asta la limită, venită la spartul târgului. Spre exemplu, ai noștri să-ncaseze vreo două-trei boabe încă din prima repriză, după care să se apere ca să limiteze proporțiile scorului.

Meciul ăsta avea rolul, mai degrabă, să îți arate cum stăm în perspectiva partidelor cu Elveția și Albania, echipe mai de nasul nostru, cu care putem să ne tragem de șireturi. Din punctul ăsta de vedere, imaginea pe care a lăsat-o aseară România n-a fost rea deloc.

Ai noștri n-au mai parcat autobuzul în fața porții, ca-n alte dăți. Nu s-au mai împiedicat în minge și-au trecut dincolo de centrul terenului mai des ca-n partidele din preliminarii. Ba chiar au atacat cu tupeu, mai ales în primele minute ale reprizelor, și-au avut vreo două ocazii să marcheze ei primii. Ca grup ne mișcăm decent, cu individualitățile stăm mai prost. Una peste alta, avem ceva speranțe pentru meciurile următoare.

Dar, deși ai noștri au jucat OK, tot n-ai cum să treci cu vederea adversarul modest. Pe bune, Franța chiar a jucat oribil aseară. Ăsta e genul ăla de meci după care rămâi cu regretul că n-ai scos nimic, pentru că știi că n-o să mai prinzi niciodată o Franță atât de praf. Aseară cel puțin, băieții în albastru n-au arătat deloc a echipă favorită la trofeu, așa cum vorbește lumea despre ei.

Rezumatul meciului

Nu-i prima oară când sportivii români pierd tot în ultimele minute ale unui meci. Avem deja tradiție în sensul ăsta. Cumva, noi suntem opusul nemților, despre care se știe că nu-s bătuți decât atunci când îi vezi cum pleacă de la stadion. Ce-i drept, acum n-a mai fost ca-n alte dăți, când dezastrul era inevitabil, echipa abia mai stătea-n ghete și ajungea să se bage debusolată cu fundu-n poartă. Înfrângerea de aseară a venit după o execuție de FIFA a lui Payet, într-un moment în care băieții noștri nu erau înghesuiți în careu și nici nu stăteau cu ochii pe cronometru.

Totuși, s-a întâmplat necazul să-ncasăm iar un gol în minutul 89, iar chestia asta n-are cum să nu te ducă cu gândul la mentalitatea aia de „Miorița", caracteristică jucătorului român. Mai ales că, după meci, refrenul preferat al fotbaliștilor noștri a fost ăsta: „măcar nu ne-am făcut de râs". Știi cum e, suntem tot la nivelul la care ne acceptăm soarta cu capul plecat.

Românul, de fel, nu se uită în ograda lui după un eșec, ci caută să arunce mortul în casa altcuiva. În cazul meciului de aseară, vinovatul era super la îndemână. Arbitrul, firește, care din principiu nu-i prieten cu românul, unde mai pui c-a fost și ungur. Deci, iată alibiul perfect, de care s-au folosit la greu atât suporterii, cât și fotbaliștii români. La interviurile la cald de după meci, Răzvan Raț și Tătărușanu au aruncat responsabilitatea înfrângerii pe seama băiatului ăsta din Ungaria.

Concret, ai noștri au avut două mari nemulțumiri: primul gol al francezilor, la care au cerut fault la portar, și-o fază din prima repriză, când Florin Andone ar fi fost oprit neregulamentar de fundașii francezi. Ambele momente sunt la limită, fix genul ăla de faze la care te uiți de zece ori pe înregistrare ca să-ți dai seama dacă arbitrul a procedat corect sau nu.

Culmea, pe reluări se vede că primul gol al francezilor a fost în regulă și greșeala e a portarului nostru, Tătărușanu, care a ieșit aiurea din poartă. Cât despre faza cu Andone, e complicat să te hotărăști dacă arbitrul a dat-o de gard ori ba. Chiar și după ce te uiți de zece ori.

Da, fotbaliștii români s-au autodepășit aseară. Au fost uniți, au luptat și-au alergat cât pentru trei meciuri. E ceva satisfacție să vezi că anonimi ca Hoban sau Adi Popa aproape că i-au făcut de oaie pe francezi, care au trăit până-n ultimele minute cu spaima c-o să facă doar egal cu România. Totuși, să nu uităm esențialul: hei, am pierdut! Adică avem tot 0 în dreptul punctelor și n-am realizat nimic. Problema e că jucătorii români n-au conștientizat cum stă treaba.

Pe lângă arbitrajul maghiarului, ai noștri s-au plâns de clasicul ghinion, un alt refren la modă în fotbalul românesc. „Nu a vrut mingea să intre în poartă", a spus Bogdan Stancu, autorul golului nostru, fotbalist la Genclerbirligi și probabil viitor analist TV. A fost completat de Nicolae Stanciu (altfel, probabil cel mai bun român de pe teren, alături de Săpunaru), care a zis-o pe șleau: „N-am avut noroc, nu mi-a venit să cred că ne-au dat gol în minutul 89".

În plus, băieții noștri au dat dovadă și de autosuficiență. Oamenii au părut relaxați și mulțumiți c-au pierdut în extremis. Nu-i vorbă, poate meritau chiar egalul aseară, numai că o înfrângere onorabilă cu Franța n-o să țină de foame în următoarele două meciuri. Dacă ai noștri au impresia c-o să fie floare la ureche să-i ardă pe elvețieni și albanezi, atunci șefii federației ar trebui deja să rezerve zborul spre casă.

Că livrează pe bandă rulantă perle mai savuroase decât alea de la bac și că folosesc, prin rotație, aceleași expresii de lemn, astea-s lucruri pe care le știi deja despre comentatorii români. Dar comentatorii de la Pro TV sunt mai rău de atât: oamenii trec de la agonie la extaz în timp record. De la o fază la alta. Spre exemplu, dacă ai noștri atacă și leagă două pase, o să-i auzi pe băieți cum țipă entuziasmați cât de dați dracu' suntem.

Dacă echipa scârțâie sau adversarii ne călăresc, atunci tonul se schimbă dramatic. Brusc, afli că situația nu-i așa roză ca acum 30 de secunde și că n-avem pe unde să scoatem cămașa, de fapt. Ah, și comentatorii de la Pro au o obsesie cu banii. Aseară, au repetat-o întruna pe aia cu „voi știți, bă, cât de mult valorează jucătorii francezi, în comparație cu băieții noștri?". Sigur, până la o acțiune reușită a românilor, când comentacii se răzgândeau și-ți aminteau că ai noștri sunt miezul din dodoașcă.

Bun, și cu ce rămânem după meciul ăsta? Păi, cu zero puncte, puțin optimism și cu certitudinea că tonele de icoane pe care familia Iordănescu le-a cărat în Franța nu-s de ajutor. Cel puțin nu în fotbal.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre echipa națională:
Am fost cu fii-miu de șase ani la România-Grecia și n-am înțeles niciunul nimic
Dacă încă te uiți la meciurile naționalei, nu meriți fotbal bun
Fotbalul moldovenesc e atât de dubios, că-l face p-ăla din România să pară mișto