Poveștile astea îți arată cât de ușor îți puteai lua bătaie în București, la începutul anilor 2000

Textul ăsta te va face să te simți fericit că nu erai tânăr în anii ăia.
13.10.16

Screenshot via

Se spune că primul pumn în gură pe care îl primeşti e ca primul sărut, nu se uită niciodată. De-a lungul celor 30 de ani de experienţă acumulată în Bucureşti am primit câţiva. Per ansamblu, au fost mai mulţi încasaţi decât dați, dar asta nu mă face să mă simt prost deloc. Din contră. Îmi pare rău şi de momentele în care a trebuit să lovesc şi mă bucur că am fost un laș şi am plecat de la scandaluri.

La începutul anilor 2000, Bucureștiul nu era cel mai prietenos oraș din lume. Ce înțeleg prin expresia asta e că puteai să-ți iei un pumn în gură fără vreun motiv anume. Era nasol dacă erai bucureștean, indiferent că știai cartierele, presimțeai cam pe unde ar fi loc de scandal. Practic o plimbare în miez de noapte era cam jumătate de factură la Urgențe, pentru niște copci.

Și mai dubios era dacă veneai din provincie. Aterizai din orașul tău mic, unde îi cam știai pe toți, în niște cartiere despre care auzisei prin versurile celor de la B.U.G. Mafia. Dacă mai și aveai vreun ceas cât de cât, o țigară în gură sau niște haine mai de Doamne ajută deveneai țintă ambulantă. Ba chiar, în anii ăia apăreau piese în care ți se explica ce să faci ca să nu ți-o iei în gură. Uite un exemplu:

Uneori, destinul era dramatic și te întorceai acasă plin de sânge sau și mai rău. Am strâns aici câteva povești ale unor oameni care și-au luat-o în anii ăia, ca să-ți dai seama ce norocos ești astăzi, când te-ntorci liniștit de la băute vinerea noapte.

„I-a luat şapca din cap ca şi cum ar fi luat-o de pe biroul lui"

Adrian 31 de ani, manager logistică

„M-am rătăcit cu doi prieteni buni prin Ferentari. Am zis că o să ieşim la lumină, dar ne tot înfundam în străzi care de care mai dubioase. Era vară şi foarte mulţi băieţaşi petreceau timp de calitate, pe manele, cu beri la doză şi seminţe, floare şi bostan. Am reuşit să eschivăm fiecare grupuleţ şi părea că o să ajungem acasă întregi.

La un moment dat am fost opriţi de un tip înalt, care ne-a cerut respectuos o ţigară. În spatele lui erau alţi 20 de oameni, care nu păreau genul ăla pe care să îi ţii drept prieteni buni. Aşa că i-am dat tot pachetul. Eram fericit că am scăpat de ei, deşi prietenii mei deplângeau deja lipsa ţigărilor. Nu am mai mers mult şi am ajuns pe o altă stradă dubioasă, populată cu un alt grup de băieţi. De data asta nu a mai fost aşa plăcut.

Citește și: Câțiva oameni mi-au povestit despre cea mai urâtă bătaie din timpul școlii

Unul dintre prietenii mei a fost oprit de o matahala de om, ceva gen doi metri înăţime şi o sută de kile de muşchi. I-a luat şapca din cap ca şi cum ar fi luat-o de pe biroul lui. Tovarăşul meu a încercat să i-o ia din mână, însă un croşeu în bărbie l-a doborât, până ca noi să apucăm să clipim. Am sărit să îl ridicăm. Ăla a fost momentul când mi s-a tăiat şi mie filmul.

M-am trezit când a venit salvarea. Am rămas fără doi dinţi şi am avut nevoie de șapte copci."

„N-am mai apucat să zicem că suntem cartieriști"

Alexandru, 30 de ani, inginer constructor

„Ne întorceam din oraş şi avusesem noroc să prindem ultimul troleu. Am coborât la capăt noi patru şi încă un tip care tot drumul se certase la telefon cu cineva. Avea o voce atât de enervantă încât abia aşteptam să coboare. Din staţie şi până acasă aveam maximum 15 minute de mers pe jos. Nici nu am plecat bine şi s-a băgat în vorbă cu noi. Era super întuneric şi am zâmbit în sinea mea, gandindu-mă că i s-a făcut şi micuţului frică.

Am trecut pe lângă o şcoală generală, care era practic graniţa mea imaginară, de unde mă simţeam ca acasă. Exact în secunda aia am observat cu coada ochiului mai mulţi oameni care se furișau pe lângă maşini. Nu aveau mâinile goale. Până să apucăm să deschidem gura şi să spunem că suntem cartieriști, ne-am luat o serie de pumni şi picioare în burtă, care ţineau loc de bună seară.

Într-un final am reuşit să ne disociem de acel tip guraliv, dar am rămas cu câteva lovituri încasate. Nu a fost foarte plăcut."

„Atunci am zis o vorbă foarte proastă: «Ce faceţi, mă, aici»?"

Daniel 30 de ani, manager vânzări

„Aveam vreo 20 şi ceva de ani şi petreceam cu tequila şi bere, într-un club de underground din Bucureşti. Eram cu încă un amic, care îşi dorea cu orice preţ să agaţe o blondă care dansa provocator lângă el. Respectiva l-a refuzat de câteva ori, însă el nu s-a lăsat deloc. A continuat să insiste. La un moment dat, domnişoara a venit la mine şi mi-a zis că îl refuză pe amicul meu pentru că are faţă de poponar. Am râs în sinea mea: şi noi, cei din gaşcă, glumeam la fel cu el.

Când amicul a încercat din nou să o abordeze, gagica i-a spus exact acelaşi lucru pe care tocmai mi-l spusese şi mie. Aveam o halbă de bere rece în mână. Eram tânăr și prost. N-am stat mult pe gânduri şi i-am turnat-o peste părul ei cârlionțat, blond, ca berea din halbă. Îți ziceam că eram prost, dar nu atât de prost încât să nu simt imediat pericolul şi să ies repede din club. Bodyguardul fusese deja alertat, dar, fiind gras, nu a putut să fugă după noi.

Eram deja foarte beţi, dar în loc să ne urcăm în taxi şi să plecăm acasă, am intrat în vorbă cu nişte oameni care se certau. Atunci am zis o vorbă foarte proastă: „Ce faceţi, mă, aici?".

După ce am terminat de rostit aceste cuvinte scurte, o avalanşă de pumni şi picioare a oprit timpul în loc. Nu am mai înţeles nimic din ce s-a întâmplat. M-am trezit cu tâmpla pe asfalt şi cu senzaţia aia de amorţeală pe care ţi-o dă o anestezie locală.

M-am ridicat şi am încercat să fug şi eu după cineva, să mă răzbun. Era prea târziu. Deja venise poliţia. Mi-am spart capul rău de tot, dar nu am fost scutit de o rundă de declaraţii la secţie."

Şcoală generală, liceul şi facultatea sunt asemănătoare cu Fight Club

Mihai, 32 de ani, doctor

„Era un luptător în liceu care îi pusese la respect pe toţi. Nu mai îndrăznea nimeni să îi comenteze. Îi liniştea pe toţi de ceva vreme şi căpătase deja notorietate. Fiind sportiv de performanţă era cu cel puţin un cap mai mare cei mai înalţi colegi. Nu credeam că poate vreodată să păţească ceva rău.

Într-o zi din aia cu materii plictisitoare, ne jucăm fotbal în curtea liceului. Era o după amiază frumoasă care cerea parcă puţină relaxare. În decursul câtorva minute, prin faţa ochilor mei s-a petrecut o scenă pe care nu o mai văzusem vreodată în direct. A fost ceva ca într-un film cu Bruce Willis.

Băiatul pe care îl credeam de neînvins a fost încercuit de patru străini la fel de mari ca şi el, care l-au încărcat cu pumni şi picioare. Deşi leşinase, au continuat să îl lovească cu sete şi nu s-au oprit decât atunci când au obosit. Băiatul respectiv a intrat în comă, dar şi-a revenit."

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre bătaie:
Un șofer vrea să ia la bătaie un biciclist și ajunge să dea cu fața de asfalt
Întrebarea zilei: Care e cea mai mare bătaie pe care ai luat-o?
Satul în care oamenii se stâlcesc în bătaie de Paște