Manualele școlare românești te învață că femeia trebuie să stea la cratiță

Niște cercetători de la Sociologie au luat la puricat abecedarele și manualele de ciclu primar, de literatură, lecțiile de educație civică și istorie, inclusiv cele digitale,apărute în România din 1987 și până în prezent, și au analizat peste 1 600 de ilustrații. Rezultatele cercetării numite Alice în Țara Manualelorrelevă că fetele sunt doar mame și neveste docile, supuse și casnice, câteodată învățătoare sau „femei" de serviciu. Mai toate poartă fustă, sunt cicălitoare și maniace cu udatul florilor. Deși analiza s-a concentrat pe gen, s-a vorbit mult și despre faptul ca ilustrațiile exclud grași, ochelariști, persoane cu vreun handicap fizic, cam orice fel de diversitate etnică sau homosexualitatea. Curios să aflu cum naiba de avem astfel de manuale în 2015 și dacă ăsta e motivul pentru care România e pe locul 72 la egalitate de șanse între femei și bărbați, conform Forumului Economic Mondial, am discutat cu sociologul Laura Grünberg, una dintre coordonatoarele studiului.

VICE: Cum v-a venit ideea să analizați ilustrațiile din manuale?
Laura Grünberg: O revizuire a discursului formal livrat de școală copiilor e foarte importantă pentru formarea generațiilor viitoare, când vine vorba de aspecte legate de lipsa unei educații pentru diversitate, pentru egalitate de șanse. Inițiativa proiectului aparține doamnei profesoare Cosima Rughiniș, coordonatoarea programului Master of Research in Sociology (MoRIS).

În ce fel primesc fetele o educație diferită decât băieții?
În multe feluri. Manualele abundă în stereotipuri legate de cine sunt, ce fac, ce își doresc fetele și băieții. Paleta ocupațională pentru fete este mult mai restrânsă comparativ cu băieții - ele sunt în general profesoare sau doctorițe, dar mai ales mame. Fetele în general „sunt" și băieții „fac." Atunci când fac ceva, ele cos, udă florile (e o obsesie în manuale cu asta) sau torc.

Fetele sunt prezentate mai ales în sfera privată și băieții în sfera publică. Băieții sunt mai activi, fetele mai pasive. Nu prea există modele de leadership, de succes feminin. Desigur, există diferențe între manuale. Dar în general se conturează un model de gen dihotomic și se promovează mai curând segregare, decât cooperare între genuri.

De ce credeți că se întâmplă lucrul ăsta?
Dintr-o inerție. O perspectivă funcționalistă asupra societății este mai confortabilă decât una mai dinamică, în care raporturile de putere dintre indivizi sunt mai prezente.

Cum e semnalat genul în ilustrații?
Fetele sunt mai ales blonde, se îmbracă des în roz, nu prea poartă pantaloni (deși în realitate nu e așa), se joacă împreună cu fete, sunt sfătoase, cuminți. Băieții nu pun culoarea roz pe ei, sunt mult mai activi, dinamici, fac prostii și sunt apostrofați (de colege, de profesoare sau de mame), sunt personaje importante în istorie, știință, cultură. În general, nu prea există fete și băieți mai grăsuți, cu ochelari, de altă etnie, cu vreun handicap fizic - categorii întregi sunt aproape absente la nivel imagistic. Lipsa spune și ea ceva despre tipul de educație pentru respectarea diversității care e promovat la noi.

Ce efect pot avea aceste reprezentări asupra copiilor?
Copilul vede poza și acceptă, intră în stereotipul respectiv. Aici este vorba de efectul cumulativ al acestor reprezentări anacronice, stereotip, despre gen, combinate cu discursul media, cu modelele de gen promovate de familie, de biserică etc. — toate acestea sunt ingrediente care încurajează mai curând o gândire conservatoare legată de rolul femeilor și bărbaților în societate.

E important ca elevii să se confrunte cu o diversitate de oameni, de modele de succes. Să afle despre „ceilalți" - de altă vârstă, etnie, gen, naționalitate, orientare sexuală. Trăim într-o lume globală, multiculturală, iar elevii nu pot fi ținuți într-un incubator informațional. Dacă continuăm să facem asta, să nu ne mirăm dacă vom avea generații viitoare homofobe, rasiste, sexiste, etc.

Cum se explică faptul că ilustrațiile au rămas blocate în timp și prezintă doar scene din secolele trecute?
Habar n-am. Și pe noi ne-a șocat să vedem mai multe poze cu tablă și cretă, cu fuior și sobă cu lemne și foarte puține cu computere sau alte gadgeturi (telefoane mobile, tablete) atât de prezente în viața de zi cu zi a copiilor. Culmea că acestea sunt aproape absente și din manualele digitale! Dacă copilul nu se regăsește în manuale cu preocupările și aspirațiile lui de azi, se plictisește, școala devine o corvoadă… și de aici, multe alte consecințe. Inclusiv, de ce nu, abandonul școlar.

De ce este important să vedem și băieți feminini, fete băiețoase sau personaje androgine?
Pentru că așa e societatea - diversă, frumoasă și complicată în diversitatea ei. Desigur, discursul și informația trebuie adaptate vârstei, psihologiei specifice. Aici nu este vorba de corectitudine politică brutal aplicată, ci de o racordare a poveștii spusă de manuale despre societate, la realitățile secolului 21, în care cei de altă orientare sexuală și-au câștigat drepturi, în care există mulți bărbați empatici și sensibili și multe femei puternice în viața publică - șef de stat sau de companii multinaționale.

Cum arată familiile din manuale?
Familiile sunt în general tradiționale, fără vreo referință la alt tip de aranjament social, și sunt apanajul femeilor - ele sunt cele mai prezente în viața de familie: spală, calcă, udă florile, au grijă de copii și de cei în vârstă. Din nou, e vorba tot de o abordare anacronică. În prezent avem concedii parentale și bărbații sunt încurajați să stea cu copiii. Vorbim (și nu doar vorbim) despre echilibrul viață de familie – carieră.

În schimb, socializăm copiii cu modele conservatoare. Nu pomenim de probleme legate de violență în familie, de educație sexuală, nu educăm în niciun fel copiii pentru viața de familie: a fi tată, mamă, soț, soție, a face un buget de familie, etc. - toate acestea sunt mai importante pentru viață decât multe dintre informațiile inutile predate în școală. Desigur, insist - e vorba de a aborda aceste lucruri la nivelul de vârstă corespunzător și în maniere corespunzătoare. Dar aceste subiecte nu trebuie eludate din curriculum.

Cum sunt manualele din prezent față de cele de dinainte de 1989?
Există un studiu în raport dedicat acestei probleme. Paradoxal, comparația nu este mereu în favoarea noilor manuale. Sigur că atunci reprezentările minoritarilor, inclusiv ale femeilor, aveau conotații profund ideologizate (n.r.: era politica partidului ca femeile să fie integrate în câmpul muncii). Dar, deseori, aspectul estetic al imaginilor era mai elaborat. Desigur că alte aspecte, privind educația pentru drepturile omului, pentru valori democratice, sunt mult mai prezente în noile manuale. Au fost eliminate multe lecturi propagandistice și conținutul informațional este mult mai larg.

Ce sperați să obțineți prin acest studiu?
Un studiu în sine nu poate schimba mare lucru. Acest studiu vine în prelungirea altor cercetări din aceeași zonă făcute încă din anii `90. L-am mediatizat cât de mult am putut. Am trimis o adresă către Ministerul Educației, în care am sintetizat rezultatele și am făcut câteva recomandări. Există specialiști la noi la facultate (dar nu numai), care ar putea fi folosiți pentru a evalua noile manuale școlare și din perspectiva nevoii unui discurs actualizat despre gen, despre „ceilalți" în general. Dar trebuie voință politică la nivel de minister. Trebuie schimbare de viziune asupra priorităților reformei. Trebuie parteneriate și presiune din partea societății civile. Noi vom continua cu tenacitate să facem asemenea rapoarte pe teme sensibile din educație.

Ar trebui Biserica să aibă un cuvânt de spus?
Îmi imaginez (cu prejudecăți) care ar fi poziția bisericii legată de o deschidere a materialelor educative către realitățile contemporane - despre abordarea tematicii avortului, violenței în familie, homosexualității, etc.. Nu cred că pe această direcție, a actualizării responsabile a conținuturilor didactice, biserica ar fi un partener. Sper să mă înșel.