FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Am mers într-o țară care nu există, ca să-i beau coniacul faimos

Transnistria e cunoscută pentru coniacul ei Kvint.
Fotografii de autoarea articolului

Există câteva lucruri pentru care un transnistrian e mândru de Transnistria. Și-a declarat oficial independența în 1991 după colapsul Uniunii Sovietice, iar în următorii 25 de ani de atunci, țara încă se mai luptă să primească recunoaștere internațională că ea chiar există. Știrile guvernelor vest-europene numesc bucata asta de pământ dintre Moldova și Ucraina „o companie de traficanți mascată sub formă de stat" și acuză Transnistria că e un rai pentru traficanți de carne vie și arme. Populația e predominant rusească, însă când au votat ca să devină parte din Rusia în 2006, Moscova i-a respins.Transnistria e și una dintre cele mai sărace părți ale Moldovei care e cea mai săracă țară din Europa.

Publicitate

Dar un lucru cu care un transnistrian se poate lăuda e coniacul faimos Kvint. Fondată în 1879, distileria Kvint e cea mai veche afacere care încă funcționează în pseudo-statul ăsta. Un supraviețuitor al tuturor schimbărilor prin care a trecut Uniunea Sovietică - printre care se numără și încercarea ghinionistă de a completa Prohibiția națională la mijlocul anilor 1980, care a dus la dispariția altor producători de alcool din Uniunea Sovietică - fabrica Kvint din capitala Tiraspol produce acum peste 20 de milioane de sticle de alcool pe an.

Fabrica Kvint. Fotografii de autorul articolului

Deși pe lista distileriei intră și o varietate de vinuri, gin și vodcă, cel mai cunoscut dintre produse e coniacul, care a câștigat și premii la viața lui. La fel ca orice băutură scumpă, calitatea coniacului are legătură cu regiunea din care vin strugurii. Pe pământul din estul râului Nistru, Transnistria se află în inima regiunii antice a vinului basarabean, o bijuterie de viticultură așezată deasupra Mării Negre, care a supraviețuit și ea multor schimbări de-a lungul secolelor de conducere rusească.

Originari din vinul basarabean, struguri norocoși ajung în Tiraspol unde sunt transformați în coniac cu ajutorul unui proces identic ca cel folosit pentru producerea coniacului în Franța - dublă distilare în vase de cupru, învechit în butoaie de stejar, după care amestecat atent cu apă și zahăr. Struguri fac parte dintr-o varietate tipică coniacului, un sortiment care include Colombard, Riesling și Ugni Blanc. În ciuda respectării rigide a metodelor de producție franceze, Kvint nu se află în Cognac, Franța, deci d-aia nu-și poate numi produsele „Coniac". În schimb, folosesc cuvântul moldovenesc divin, mai ales că numele Kvint e un acronim pentru fraza rusească „vinuri și băuturi divine din Tiraspol." Dar în țara în care legile internaționale nu par să fie aplicate cu adevărat, majoritatea oamenilor încă preferă să le spună produselor Kvint coniac.

Publicitate

O clădire a guvernului transnistrian.

Kvint de trei ani e cel mai tânăr coniac al firmei, iar asprimea sa pare să meargă la țanc pentru dezinfectarea rănilor. Dar odată ce produsele se învechesc, devin mai dulci și mai complexe, ceea de duce la un Divin Prince Wittgenstein, un coniac de 50 de ani numit după un general militar rus faimos care a „contribuit puternic" la producția de vinuri din regiune. Ca să nu lase plebeii ca mine, care doar ce au apărut în fabrică, să guste din cel mai scump coniac, compania susține pe site că Prince are un „buchet complex, gust puternic și o aromă care rămâne și după gustare" și trimite sticle în lume împachetate în cutii aurite și învelite în piele de căprioară.

Pe listă se mai află și un Nistru de opt ani, un coniac mai dulce, care e făcut „de femei pentru femei" și un Doina, de nouă ani, o băutură mai robustă, cu denumirea împrumutată de la melodia moldovenească cu același nume. Coniacul ăsta e „pentru bărbați". Oficialii sovietici cică se dădeau în vânt după Surprise, un divin de zece ani, creat de comuniști pentru comuniști, în timp ce Kvint de 20 de ani și varietățile de 25 de ani se numără pe lista băuturilor cele mai exportate în Italia și China.

Veniturile distileriei însumează 50 de milioane de dolari anual, o cantitate echivalentă cu cinci la sută din produsul intern brut estimat la un miliard de dolari al Transnistriei. Magazinele care vând numai produse Kvint se numără printre puținele „lanțuri" prezente pe străzile Tiraspolului, iar la capitolul alcool moldovenii au cel mai mare consum pe cap de om la nivel global.

O biserică și un tanc.

Distileria e un simbol național cunoscut pe care guvernul l-a folosit pe bancnota de cinci ruble transnistriană, o hârtie colorată care înseamnă aproximativ 2.1 ron. Simpla menționare a „Kvint" în interviul de la vamă mi-a permis să intru în lumea prietenoasă a mitei din „statul fantomă". Kvint chiar e un cuvânt magic în locurile astea.

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre coniac:
S-a descoperit ascunzătoarea lui Hitler de alcool
Femeia care a dat capac o sticlă de coniac și a leșinat într-un aeroport este o eroină
Submarinul sinucigaş te loveşte la ostaș