În dimineața zilei de 28 septembrie, violoncelistul Adrian Naidin s-a trezit cu un echipaj antidrog al Poliției Române care i-a făcut ușa țăndări, în speranța că va găsi drogul marijuana. Doar că Poliția avea treabă cu proprietarul imobilului în care el are închiriat un apartament, nicidecum cu locuința lui. Comunicatul Poliției din ziua respectivă nu a adus prea multă lumină în cazul lui Adrian, despre care și presa a scris destul de vag și trunchiat. Între timp, lucrurile s-au mai așezat: violoncelistul român nu este parte din dosar. Poliția nu a găsit în apartamentul lui nimic suspect, iar procurorul de caz nu a cerut audierea lui. Întâmplarea, seacă și scurtă ca un banc englezesc, ar putea fi tratată cu o umbră de umor, dar asta numai până la poarta Spitalului Elias, unde Adrian Naidin a fost adus în regim de urgență și internat la reanimare. Nu arată prea bine nici acum, deși este conștient și, din când în când, pare amuzat. Cine n-ar fi când toată treaba asta asta sună mai degrabă a scenariu cinematografic. Am vrut să aflu de la Adrian Naidin cam ce s-a întâmplat, de fapt, în dimineața aia și cum de a ajuns el la Spitalul Elias, cu o mână zdrobită, mandibulă și stern fracturate și ceva lipsă din scalp.

„Era dimineața devreme, șase sau șapte, nu îmi amintesc cu exactitate ora, mai ales că tărășenia s-a întâmplat rapid, iar eu, de fapt, fusesem trezit brusc, într-un zgomot teribil, am luat, probabil, câteva decizii în pripă, nici n-aș putea spune prea bine ce am gândit, pentru că lucid cu adevărat aveam să devin abia câteva ore mai târziu, la spital", spune Adrian Naidin, în timp ce-și reglează patul, mai sus, mai jos, cât să scape de amețeli și de petele de iod împrăștiate pe pernă. Bătrânii care locuiesc la parterul casei în care am și eu un apartament închiriat se trezesc devreme, înțeleg că erau deja în curte la ora la care au ajuns echipele antidrog și chiar le-au spus polițiștilor că la etaj locuiește un muzician, care nu are nicio legătură cu băiatul pe care îl căutau ei, să-l lase în pace. Li s-a cerut să stea liniștiți și să intre în casă. Ar trebui să spun povestea asta măcar și numai cu speranța că nimănui nu i se va mai întâmpla astfel de… aș vrea să le spun greșeli, dar de fapt nici nu mai sunt așa de sigur că a fost vorba de o greșeală. Până ieri îmi imaginam asta, între timp am realizat că, dintre cele trei apartamente care există în acea casă, doar ușa mea e spartă. De ce ar fi doar ușa mea spartă?"

Un comunicat IGPR precizează că în dimineața de miercuri, săptămâna trecută, în cadrul operațiunii „Calofir" au fost vizate șapte imobile, în care locuiau nouă suspecți, implicați în trafic de droguri (marijuana, ecstasy, cocaină). În cazul ăsta, polițiștii au ajuns la adresă la șase dimineața, au înconjurat clădirea, una dintre echipe l-a prins pe cetățeanul vizat în cadrul descinderii, în timp ce un alt cetățean, de care habar nu aveau, se agita la una dintre ferestrele de la etaj ale casei.

„Nu știu dacă s-a înțeles prea bine din ceea ce a scris până acum presa, însă nu era vorba de o ușă de acces spre celelalte apartamente, chiar nu aveau nicio legătură ușile astea unele cu altele. Sunt, fiecare, în altă parte a clădirii. Apartamentul pe care îl căutau ei era la subsol, iar apartamentul meu e la etaj. O simplă eroare în graba operațiunii… ce să spun…

După cum știm, poliția antidrog urmărește cu săptămâni, poate chiar cu luni înainte, aceste personaje, știu exact cine intră în contact cu ele, sunt sigur că știau exact ce se întâmplă în casa aia. Sunt cu atât mai convins că era așa, de vreme ce nu au spart ușa bătrânilor. Nici ușa băiatului pe care îl căutau nu este spartă, ci are doar butucul scos. Mi-a povestit cineva care a fost acolo, eu nu am ajuns încă să văd.

Îmi imaginez și eu scenarii, poate că polițiștii și-au zis: «Ce facem, ne ducem să-l prindem doar pe prăpăditul ala, e un pârlit mic, un copil? Eeee, dar dacă spargem și la violoncelistul ăla de sus, unde am văzut noi până acum că intră tot felul de artiști cunoscuți, dacă i-am prinde pe toți odată, abia atunci să vezi succes!».

Numai că, ce să vezi, nu toți muzicienii se droghează. Unii beau whisky. Alții pur și simplu beau doar apă. Eu beau cel mai adesea apă. Și mănânc struguri Hamburg."

Violoncelistul a vrut să mai spulbere niște zvonuri apărute după povestea asta, cum că „un amic ar fi dormit la el acasă". „Mie-mi plac femeile", spune Adrian. „Poate că unora ar putea să le pară justificată această explicație, dar, în realitate, nu mă gândisem vreodată să spun astfel de povești. Firește că era o seară ca oricare alta, mă întâlnisem cu Dan Bittman și cu Marius Bațu La Copac, am mâncat niște cârnăciori bunicei și am băut o bere. O singură bere, că eram obosiți, iar mie îmi era cam cald. Nu e neobișnuit să adorm destul de târziu, uneori chiar spre dimineață. În unele seri compun, în altele mă gândesc, în altele stau pur și simplu.

Când am adormit mai bine, m-au trezit niște bătăi violente în ușă. Bătăi care îmi sunau în timpane, din ce în ce mai puternic, îmi intrau în inimă. Când analizezi lucrurile mai târziu, găsești, cu siguranță, o mulțime de neajunsuri, dar în buimăceala de atunci e foarte posibil să ai reacții mai greu de explicat. Am văzut declarațiile celor de la antidrog care spun că strigau că sunt polițiști și că nu au nicio treabă cu mine, să stau liniștit. Mă rog, și aici ar fi o problemă, că dacă tot nu aveau nicio treabă cu mine, nu văd de ce trebuia să-mi spargă ușa ca să-mi spună asta. Dar lucrurile, pentru mine, au stat ceva mai rău, de fapt, în dimineața aia. Aș spune că nu a strigat nimeni nimic."

„Tu, în locul meu, ce ai fi crezut că se întâmplă? Am fugit la un gemuleț, care dădea în altă parte a grădinii, de unde am văzut doar niște oameni îmbrăcați civil care se băteau. Poate erau niște polițiști în civil care-i imobilizau pe alții, nu prea am înțeles ce se petrecea. Cred că am vorbit și destul de agresiv atunci, pur și simplu m-am speriat. Mi-am dat seama că cineva îmi sparge ușa și am intrat în panică, am căutat o soluție și am găsit una mai puțin chibzuită, se pare.

Dar nu am sărit pe geam, ci am încercat să ies pe un geam care dă în altă aripă a clădirii. Mă simțeam amenințat și voiam să mă salvez. Am încercat să cobor pe geamul sufrageriei, am pus piciorul pe aparatul de aer condiționat, care a cedat. De aici nu mai țin minte nimic. Habar n-am dacă la ușă erau mascați sau civili, nu i-am văzut, doar am auzit bubuiturile și tropăiturile ălea infernale. E foarte greu de explicat.

Dacă lovești o oală cu un ciocan în urechea unui om care doarme, întreabă-l apoi ceva de logică. Nu o să spună nimic rațional, nu o să mai distingă ce e real și ce nu. Cam asta s-a întâmplat și cu mine. Era totul neclar până când m-am trezit la spital. Și ce frumos m-am trezit la spital….

Am încercat să zbor fără aripi și nu prea a mers bine la primul test. Nu merge. N-are rost să vă aventurați. Ca să zbori, trebuie să ai aripi. Anumite aripi. Sunt trist. Sunt și supărat totodată."

Polițiștii i-au acordat lui Adrian Naidin primul ajutor, l-au dus la Spitalul Elias, apoi, spun ei, în prezența proprietarului, s-au controlat toate încăperile din acea casă. „Mai târziu, comunicatul Poliției spunea că a fost găsită o sacoșă cu marijuana în imobil, desigur, fără precizarea că descoperirea a fost făcută în alt apartament al acestui imobil. În comunicarea publică nu s-a străduit nimeni prea mult să facă această distincție, absolut necesară. Probabil că unele lucruri au rămas așa, într-o zonă neclară. Dar, oameni buni, eu nici măcar balcon nu am! Unde să cresc marijuana? Nu mai vorbesc de faptul că sunt nefumător și antifumător declarat, abia dacă pot tolera mirosul de tutun.

Am căzut pe scări. Și acum mai este acolo o urmă de sânge. Sunt mulțumit că nu am murit. Bilanțul, însă, este îngrijorător: triplă fractură la antebraț, fractură de stern și fractură de mandibulă, plus lovituri la cap. Luni sau marți voi face operațiile la mână, din păcate în România nu există o clinică specializată pe chirurgia mâinii, așa că intervenția trebuie făcută pe părți.

Distanța de la care am căzut a fost destul de mare, nu sunt trei metri până la pământ, sunt aproape șase metri… Iar polițiștii nici măcar nu au făcut percheziție în casă. Au spart ușa și atât", spune violoncelistul, care infirmă astfel varianta poliției unde se spune că încăperea a fost controlată.

Pentru că Adrian Naidin nu a fost audiat, probabil că nu este clar răspunsul la întrebarea dacă avea sau nu vreo legătură cu omul căutat în dimineața cu pricina.

„Sigur că îl cunoșteam pe băiatul căutat de poliția antidrog, de vreme ce eram chiriașul lui. Îi dădeam în fiecare lună banii pe chirie. Ne salutam în fiecare zi, dar eu plec dimineața și vin seara, prin urmare nu s-a întâmplat să petrecem vremea împreună.

Am înțeles că băiatul căutat că a fost arestat. A venit tatăl lui aici, tatăl acestui copil… pentru că e vorba de un copil. Și-a cerut el iertare pentru tot ce mi s-a întâmplat. Curgeau apele pe el, probabil de rușine. Sigur că l-am iertat. Cât despre poliție… de la ei nu am nicio veste. Nu mi-au spus absolut nimic, doar ce am văzut la televizor. Să sperăm că vor veni. Îi aștept".

În momentul în care s-a întâmplat nebunia asta, violoncelistul se pregătea pentru un concert programat pe 10 octombrie, la Teatrul Național din București, spectacol la care erau invitați mai mulți artiști și prieteni. „Între timp am primit și o veste care mă bucură. M-a făcut chiar să lăcrimez. Dan Bittman s-a gândit că, dacă aș încerca totuși să țin concertul de pe 10 octombrie, și-ar dori să vină, alături de câțiva muzicieni, și să cânte atât piesele lui, cât și pe ale mele.

Cât de minunat ar fi ca prietenii mei să cânte cu mine, iar când eu nu mai pot să cânt, să cânte ei? Ar fi un gest care unește și o bucurie pentru toți.

Nu voi putea cânta la violoncel, nu voi putea cânta la pian, dar voi putea cânta cu vocea. Nu mă dau bătut. O să fac concerte mult mai bune, cu mesaje mult mai sociale. Protestul meu, politica mea, va fi muzica. Și să nu uitați că o melodie și un cuvânt sunt mult mai puternice decât un obuz".

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre droguri:
Ce nu te-au învățat la școală despre droguri
Ce droguri iau teroriștii, ca să nu mai simtă frică
Traficanții de droguri ne-au povestit cum țin secret jobul lor față de familie