Fotografii de la un festival de nudiști din anii '70, din Milano

FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Fotografii de la un festival de nudiști din anii '70, din Milano

Festivalul Proletariatului Juvenil a fost una dintre cele mai mari revoluții culturale din Italia și a avut loc între 1974 și 1976.
7.7.16

Chiar dacă astăzi Parco Lambro e considerat similar cu orice alt parc din Milano, în anii '70 era sinonim cu una dintre cele mai mari revoluții culturale din Italia: Festivalul Proletariatului Juvenil, care a avut loc între 1974 și 1976.

Festivalurile de pop erau organizate de Re Nudo, una dintre principalele fanzine underground din vremea aceea, iar participanții erau diverși – feministe, comuniști, „hipioți nespălați", curioși, activiști și performeri cunoscuți sau mai puțin cunoscuți.

Publicitate

Festivalurile erau privite în oraș ca un eveniment ciudat: Milano a avut mereu reputația unui centru industrial și fervența lui socială nu se compara cu cea din orașele occidentale.

Un tânăr șomer din Milano, Dino Fracchia, a mers la toate edițiile, înarmat cu un aparat foto și o grămadă de filme. Rezultatul? 250 de fotografii care ilustrează schimbarea neîntreruptă de idealuri în generația iubitoare de LSD a anului 1968 până la conflictele sociale și polarizarea politică a Anilor de Plumb, un val de terorism și tulburări socio-politice care au durat până în anii '80.

Cum au trecut patruzeci de ani de la ultima ediție a festivalului, curatorul Matteo Balduzzi a hotărât să colecționeze aceste fotografii – care au fost publicate și într-un album – și să le afișeze într-o expoziție. Am luat legătura cu Balduzzi ca să investigăm ce impact au avut acele ultime ediții asupra contraculturii italiene de atunci și de astăzi.

După cum a zis și Matteo, această expoziție e prima ocazie de analiza o serie de momente prin care a trecut orașul Milano înainte să devină ce e astăzi, o metropolă plină de turiști și pasionați ai modei. „Am hotărât să expunem toate fotografiile din carte, fără excepții, ca să reproducem cât mai bine atmosfera din acea perioadă", a explicat Balduzzi.

Citește și: Cum e să faci un festival de film timp de 15 ani în România

Dar scopul expoziției și al operei lui Fracchia, nu e un statement politic, ci mai mult o călătorie cinematografică printre simboluri și prin viața de zi cu zi a parcului din acea perioadă. În afară de rezultatele politice, a zis Balduzzi, provitorii se pot bucura de momente distractive, amuzante sau eliberatoare. De exemplu, imagini cu ofițerii în serviciu care au venit în parc să se uite la fetele dezbrăcate sau cu diverși alți voyeuri și curioși.

Publicitate

„La urma urmei", a zis Balduzzi, „persoana fotografului nu e atât de importantă, în sensul că ne interesează mai mult ideea de artist ca jucător cultural și ca martor al timpului în care a trăit, și nu geniul comercial care poate povesti o singură situație cu o singură imagine. Fracchia e un artist-martor, pur și simplu s-a întâmplat să fie acolo și să aibă un aparat foto. A făcut parte din adunarea socială în care s-a integrat cu totul. "