Deşi ţări ca Germania sau Marea Britanie se laudă cu beţivăneala ca o parte importantă a culturii lor, niciunele din Uniunea Europeană nu se pot lăuda că-s pe locul cinci în lume la consum de alcool pe cap de locuitor, ca România. În medie, tu bei 14,4 litri de alcool pur pe an, destul cât să paralizezi un centaur, ceea ce explică de ce stăm toţi atât de prost cu sănătatea.

Românii au o istorie lungă cu băutura, de la mitul ăla căruia nu-i găseşte nimeni sursa, c-a ars Burebista viile ca să nu mai bea dacii, până-n zilele noastre, în care te ciocneşti de beţivi seară de seară în Centrul Vechi sau la festivaluri unde vezi oamenii care sforăie pe jos, prinşi în vise etilice. Îmbinarea locală de culturi a dus şi la o îmbinare de leşii alcoolice. Aşa am ajuns să conducem clasamentele europene şi mondiale la consum de vin, de la francofilie, la consum de bere, de la influenţa austro-ungară din Ardeal, şi la consum de tărie, că doar avem o influenţă slavică destul de pregnantă. De-asta am vrut să scriu un ghid despre ce înseamnă să bei româneşte, chit că eu am lăsat-o mai moale în ultima vreme:

În mediul rural, beţia este cumva o stare de fapt, odată cu sărăcia şi depresia. Anual, vezi imagini cu oameni care-şi bagă picioarele în tot avutul lor, în timpul viituriilor, şi aşteaptă-n cârciumi să vină jandarmi să le construiască diguri. Mulţi zic că asta se întâmplă din indolenţă, dar eu cred că este vorba mai mult de ataşamentul oamenilor faţă de crâşma locală, care este centrul cultural şi spiritual al oricărui sat, cel puţin pentru bărbaţii care o asociază cu sentimentul de siguranţă şi acceptare.

Cum sunt plod crescut la oraş, n-am înţeles mare lucru din crâşmele rurale de la noi, decât că bunicului îi plăcea să zacă acolo până abia putea să meargă şi să urmărească fotbal de divizia B. Mai târziu, am pierdut ore întregi prin ele, am discutat cu zidari despre invazii extraterestre în Alaska şi am învăţat să beau Submarinul Românesc, în care ţii în gură conținutul unui pahar de tărie care imită brandy-ul, pe care-l stingi cu bere ieftină. Dar am făcut-o ca experiment antropologic, pentru că, la finele zilei, mereu m-am întors la stilul meu normal de viaţă şi de consum semimoderat de alcool. Beţia rurală constantă, clătită-n horincă, ţuică şi răchie, este mult prea mult pentru ficatul meu de fătălău de oraş şi probabil ar sfida toate topurile europene şi mondiale de consum, dacă s-ar lua în calcul tăria făcută-n casă.

Băutura ocupă un loc de frunte în viaţa noastră socială, că nimeni nu zice „hai la o apă plată cu tămâie", ci „hai la o bere", la fel cum părinţii noştri spuneau „hai la un şpriţ" şi bunicii, „hai la o ţuică". Beţia urbană este starea aia în care intrăm, de obicei, pe la a patra bere pe stomacul gol, după muncă, ca să ne relaxăm, să nu ne mai gândim la deadlineuri şi facturi şi ca să ni se pară prietenii noştri mai amuzanţi decât sunt.

În prezent, beţia românească se axează mai ales pe bere, că nimeni nu prea investeşte în advertising bun pentru vinuri, alea bune sunt al dracului de scumpe şi au devenit cumva apanajul nunţilor de cocalari, laolaltă cu Lacrima lui Ovidiu, tămâioasele şi alte chestii greţoase. Am experimentat la un moment dat cu prietenii chestia asta: când veneau la mine, le ofeream un pahar de vin argentinian foarte bun sau o doză din cea mai ieftină bere de supermarket. Mereu alegeau berea, e deja ca un fel de programare neurolingvistică.

Beţia urbană se împarte în beţia de crâşmă, care imită o berărie germană sau irlandeză, beţia scumpă de club şi beţia tectonică de petreceri de apartament. Prima este cea mai lejeră, implică nişte beri apoase la halbă şi se termină cu ultimul metrou sau cu un taxi împărţit la 12 noaptea, câteva râgâieli şi un gust nasol în gură a doua zi.

Vezi cum deschizi o sticlă de vin cu un pantof:

Beţia de club e mai fină, începe cu o bere scumpă la 0,33, continuă cu un whisky-cola şi se termina ori alături de nişte persoane care nu te-ar suporta treze, pe lumina zilei, pipăieli şi sex, ori cu tine care îmbrăţişezi WC-ul oribil din clubul în care vomiţi şi blestemi ultimul shot de Kamikaze, că ţi-a dat stomacul peste cap.

Beţia de apartament este cea mai gravă, dar şi cea mai pură, pentru că alcoolul poate varia de la un pet amărât de bere, la litri întregi de tărie combinată. Se poate termina cu combinaţii, greţuri, scandal, mobilă distrusă sau pur şi simplu ajungi să te caci în găleata cu Domestos, din cămara femeii de serviciu, de pe scara blocului, apoi iei un mop şi dai pe toţi pereţii cu amestecul format, de-al dracului, în timp ce fredonezi imnul celor de la Petrolul Ploieşti. Serios, se poate întâmpla.

Nu există o anumită etichetă de bar în România, la fel cum nu prea există partide cu ideologii, profesii cu coduri deontologice şi firme care-şi plătesc taxele. Bagă-te în faţă, flutură banii cât mai tare şi mai nervos şi speră că barmanul o să te servească primul, ca să scape de tine. Încearcă să oftezi şi să dai ochii peste cap cât mai convingător, apleacă-te peste birou, foloseşte onomatopee iritante precum „Nţ!". Altfel, o să servească toţi nesimţiţii care vin după tine şi fac mai urât. Nimeni în România nu ar face nimic, dacă nu ar avea consecinţe negative asupra sa.

Cel mai important lucru într-o beţie urbană este să ai tovarăşi ok. Ei trebuie să ţină pasul cu tine la băut, să fie moderat de agresivi şi incoerenţi când se îmbată pulă şi să te susţină aiurea când o să faci ceva penibil sau periculos. Îţi trebuie genul de oameni care, la o petrecere de apartament de tot căcatul, unde cineva bagă clipuri de pe YouTube cu pisici haioase, îţi fac un semn din ochi şi înţelegeţi toţi c-a venit momentul să evacuaţi spre ceva mai bun. Trebuie să fie genul de tipi care-ţi acoperă spatele în club, dacă te-ai dat beat la fata care nu trebuia şi prietenul ei kickboxer încearcă să-ţi facă vibromasaj cu piciorul la mandibulă.

Deşi cu toţii visăm să avem camarazi ca-n Band of Brothers, adevărul e că ne trezim mai mult cu nişte străini instabili, care-s la fel de paralizaţi de băutură ca noi. La primul semn de pericol, o să bage curu-n poartă şi o să te lase de izbelişte, că alcoolul scoate ce-i mai laş din ei. Sau, mai rău, poate-s genul care de la al doilea shot deja se uită urât la oameni şi sar la bătaie cu primul care se uită înapoi la ei, că se simt frustraţi şi vor smardoială. O să scuipe, o să scoată expresii care o să le stingă farurile tuturor femeilor din jur, gen „frăţiwear" şi o să vorbească continuu despre cum bat şi cum fut, că asta fac bărbaţii nesiguri care nu au despre ce altceva să vorbească.

Jocurile de băut sunt un pretext pentru copii de generală care nu beau alcool, să se dea mari şi să mimeze că pot să bea alcool, sau pentru genul de oameni care cred că berea se bea la shot. Singurul joc românesc de băut de care am auzit e Bolţ, în care pur şi simplu spuneţi cifre în ordine unii după alţii şi la multiplii de şapte trebuie să zici „bolţ", altfel bei. Am jucat o dată şi pur şi simplu mă făceam că uit, că mi se părea stupid şi alcoolicul zgârcit din mine urla că se consuma pălinca mea aiurea.

Există nişte reguli de onoare într-un duel la beţie de succes. Ambii combatanţi trebuie să fie cel puţin răstignit de beţi, la nivelul la care nu mai pot să pronunţe litera „S", diferenţa de greutate dintre ei trebuie să fie de maximum zece kile şi nu trebuie să fie bodigarzi de club în zonă. Dacă se împlinesc aceste condiţii, bătaia va consta în nişte flegme, nişte împunsături cu palma şi, eventual, o tentativă jalnică de şut ratat. Ambii combatanţi vor urla şi înjura isteric, iar primul pe care-l apucă atacurile de panică o să urle la tovarăşii săi „ţine-mă, coaie, că-l omor!" În principiu, toţi pleacă acasă cu vânătăi minore, un nasture rupt la cămaşa de scandal şi convingerea că s-au bătut ca nişte zmei, când de afară s-a văzut doar un ritual de împerechere homoerotic între doi jderi opăriţi. Dacă unul dintre combatanţi nu este beat, o să se termine inevitabil prost, pentru că tendinţa naturală a omului urban este să nu intre în bătăi stupide, deci cineva riscă să ajungă călcat în picioare şi rănit grav.

Urmăreşte aventurile unui englez cu pălinca românească:

Cel mai trist lucru care se poate întâmpla e să ai un bodigard în zonă. Am un prieten tare-n gură care a fost bătut de vreo trei ori de bodigarzi, în club A, că făcea urât. A doua oară nici măcar nu era beat, doar se certa mai gălăgios cu unul. A treia oară a adormit beat pe una din băncile de acolo. Bodigarzii l-au trezit ca să-l dea afară, a făcut urât şi şi-a luat bătaie iar. Dacă ştii că eşti genul violent la beţie, evită cluburile cu barmani proactivi, dacă nu vrei să apari în raporturile anuale APADOR-CH de violenţă publică.

Sexul beat este cumva singurul sex de care avem parte mulți dintre noi, mai ales ăştia cu tulburări de anxietate şi alte căcaturi. Poate să fie ceva foarte frumos, dacă eşti doar uşor beat. Şi dacă nu e, oricum aşa o să ţii minte c-a fost. Asta e frumuseţea sexului beat, că nu mai ţii minte detaliile. Ideea ar fi să nu ajungi „beat pulă", termen care se referă la faptul că nu mai poţi să ai erecţie de la alcoolul din sânge. Evident, totul se spulberă a doua zi. M-am trezit odată lângă o femeie de 35 de ani, care cu o seară înainte mi se păruse de 20. Tot dimineaţa am văzut că avea verighetă, era relativ naşpa şi avea ochii atât de pustii de inteligenţă, că puteam să parchez un Maybach în creierul ei. Alţii dau de reacţii mai viscerale. Un prieten care detestă femeile supraponderale s-a îmbătat şi a comis-o cu una nasol. A doua zi s-a abţinut cât mai mult să fie decent cu ea, dar tot avea flashbackuri care-i provocau greaţa. Când l-a sărutat aia la plecare, în staţia de tramvai, n-a mai putut să se abţină şi a borât pe ea cu tot ce avea-n el. De-asta e bine să te întorci acasă la orice oră şi-n orice stare de beţie, chiar şi după sex în deplasare.

Ai băut greutatea unui copil de cinci ani, în alcool, dar nu ai fost într-un context de agăţat sau de scandal, aşa că-ţi vine să te duci acasă să te culci. Ce faci? Iei un taxi? Mai bine ia-o pe jos. Ştiu că pare absurd, ştiu că ai bani de taxi şi ţi se pare enorm să faci o oră jumate până acasă, dar merită. Vezi oraşul prin complet alţi ochi. Te simţi ca un fel de maidanez nemuritor, mergi pe toate podurile şi liniile de tramvai care-s blocate în timpul zilei şi te bucuri cu adevărat de starea de eliberare pe care ţi-o dă o beţie. Răcoarea nopţii îţi taie şi greaţa şi ameţeala de la alcool. Te mai întâlneşti doar cu alţi lupi de stepă ca tine, oameni de noapte care te privesc cu suspiciune, sunt la fel de matoli ca tine şi nu ştiu cum să te evite. În vreo zece ani, de când am obiceiul ăsta, nu mi s-a întâmplat absolut nimic, cu excepţia unui atac ocazional de haită de câte 15 câini comunitari, problemă care a fost rezolvată după moartea lui Ionuţ şi eradicarea câinilor din Capitală. Mă rog, nu ştiu dacă ţi-aş recomanda să faci acelaşi lucru ca femeie, dacă nu stai în Centru.

Cel mai amuzant lucru când faci ceva abject, cât eşti beat rangă, e că o să ai un black-out şi n-o să mai ţii minte nimic. Eu am făcut nişte lucruri oribile beat, de-a lungul timpului, de la plantarea unui adidas în vârful unui copac, pe care n-aş putea să-l caţăr treaz, la borârea tuturor canapelelor unei tipe de ziua ei. Problema e că prima reacţie, pe care o ai când ţi se povesteşte că ai făcut aşa ceva, e să râzi. Tu nu mai ţii minte, deci e ca şi cum nu s-ar fi întâmplat. Nu simţi vinovăţie sau ruşine, că nu mai ai amintirea actului. Devine doar o poveste amuzantă de spus nepoţilor.

Shoturile sunt ceva destul de fin, pentru băutorii comozi, care vor să se îmbete uşor sau nu vor să se îmbete deloc. Sunt foarte bune la agăţat şi dacă ţinteşti o partidă de sex beat. Concursurile de shoturi sunt opusul acestei mişcări rafinate. Un concurs de shoturi te păcăleşte să bei cantităţi imense de alcool într-un timp scurt, shoturi pe care tu nu lei percepi aşa, din cauza dimensiunii lor. De obicei, femeile ajung să vomite din cauza concursurilor de shot.

E greu să zici ce e recomandat pentru beţie. Pentru unii, o şaorma absoarbe tot alcoolul din stomacul lor, pentru alţii, numai mirosul de şaorma provoacă vomă instant. După ani de alcoolism, cea mai sigură chestie pe care o recomand tuturor s-o consume înainte, în timpul şi după beţie este alunele sărate. Alunele sărate au capacitatea magică să fie destul de grase încât să atenueze alcoolul ăla care-ţi otrăveşte stomacul, fără să-ţi ridice-n gât prânzul.

Mi-e greu să scriu ceva aici, pentru că, pur şi simplu nu am migrene niciodată de la alcool, oricât aş bea. Doar am stomacul distrus toată ziua şi simt alcoolul cum mi se scurge, în reluare, prin vene. Nu cred în alimente magice care-ţi taie mahmureala din simplul motiv că tu rămâi cu otrava aia alcoolică în sânge şi-n ficat. Recomand vomitatul din toate punctele de vedere, ca metodă de a scăpa de mahmureală. Dacă ai ajuns noaptea acasă, simţi că-ţi fierbe sângele în venă şi nu ştii cum să faci să poţi să te duci la muncă a doua zi, în blocul tău turn din Pipera, bagă un deget în gât ca fotomodelele bulimice şi, dacă încă ai gag reflex, o să scuipi tot acidul malefic din stomacul tău. Dacă mai ai energie, forţează-te să bei şi juma' litru de apă, chit c-o dai afară imediat. Din combinaţia asta, s-ar putea să fii în stare să şi mănânci un mic dejun echilibrat a doua zi. Sau nu şi pur şi simplu o să dai la boboci iar, că asta se întâmplă când bei prea mult şi nu există leacuri miraculoase.

Urmărește VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe despre beţii:
Un tip a trăit doar cu alcool timp de o săptămână M-am făcut rangă cu alcool pudră Consumul de vin roşu ajută la combaterea depresiei