Fotografie de Mircea Topoleanu
Nu știu de tine, dar mie mi se pare metafizică maneaua „Poza ta nu mă sărută". Ea m-a motivat să folosesc versurile lui Salam. Totuși, mi-am creat atât de multe iluzii, încât aproape m-am înecat în deziluzii și am descoperit că manelele nu merg prea bine pe Tinder. Poate revin cu citate din Mein Kampf și-mi fac și eu partid. Până atunci, cu manelele lui Salam, chiar dacă m-am potrivit cu suficiente femei, de cele mai multe ori am reușit să primesc unmatch destul de repede și să fiu numit manelist, agramat sau libidinos. Mi-am propus să tinder my way through love, dar cred că am ales destul de prost replicile de agățat cu care să încep.Când am folosit poezii din Mihai Eminescu, păream un om suficient de citit cât să îl aprecieze pe poet, dar și suficient de docil cât să nu fiu luat prea în serios sau să fiu crezut violator. Cine nu ar lăsa un băiat de București să-i recite poezii sub tei? Însă nebunia lui Salam prinde mai greu, poate și pentru că e prea simplă ca să fie înțeleasă de toată lumea. E atât de minimalistă, încât a ajuns să treacă neobservată ca înghesuitul la tigăi, bătăile în RATB și violul în taxi. Mai mult, au fost persoane care s-au considerat jignite că n-am găsit altceva mai bun de spus decât rime din manele. Altele m-au luat la mișto cu „vai, jmekere" sau „k. eshti toopeist". O fată mi-a dedicat însă un răspuns muncit: „Și dacă minte n-ai, de tine e vai".Nu știu cât de bine funcționează algoritmul de urmărire pe Tinder, dar n-am mai dat peste aceleași persoane pe care le-am întâlnit data trecută și cumva mi-a părut rău. Partea proastă a fost că mi-era mai ușor să găsesc versurile, decât persoane care să reacționeze surprinzător, fie să creadă că sunt un om de geniu, fie că sunt un om fără talent la agățat și că ar trebui să mă fac pustnic într-un munte. Dar au fost, totuși, vreo trei-patru fete care „m-au ars la inimioară".
Publicitate
Publicitate
Începusem să fac un stoc destul de mare de melodii ale lui Salam din care să mă inspir. Ba chiar am și citit, să-mi imaginez ce flow ar avea un manelist când caută să fie fermecător, fantastik, dar Salam n-a fost atât de bine primit ca Eminescu și cumva regret. E contemporan cu noi și nu apreciem adevăratele valori. Una dintre fete, care la descriere avea un citat din Octavian Paler, a spus că ei îi place poezia, dar nu una care să-i insulte inteligența. Nu știu de ce, dar nici Paler nu-i udă pomul cunoașterii prea mult.Nu dau vrabia din mână pe cioara de pe versuri.ro.
Am agățat pe Tinder cu poezii de Mihai Eminescu și am dat de toate ciudatele Cum să agăți pe Tinder Utilizatorii de Tinder și Grinder văd o groază de căcaturi M-am întâlnit cu tipi care păreau normali pe Tinder și a ieșit cu lecții de viață