România e un popor care trăiește din mituri, de la ăla că suntem leagănul civilizației sau al creștinității la ăla că țara noastră ar fi fost un fel de Atlantida modernă, dacă nu erau dușmanii străini care să ne fure preșul de sub noi. Adevărul e că ne-o furăm singuri de fiecare dată când transformăm un simplu om născut aici, în bazinul ăsta balcanic de ruso-turci, într-un fel de demizeu la picioarele căruia bălim.

Prezentul nostru e marcat de miturile unor haiduci titanici, ale unor politicieni care, deși au dominat țara și s-au umplut de acuzații de-a lungul anilor, au scăpat mereu cu basma curată și-au fost votați iar și iar, pentru c-au mers pe-un discurs naționalist-populist. Erau figuri al căror nume nu puteai să-l spui într-o instituție publică prin anii 2000 fără ca toți angajații să fie loviți de-un fior de frică.

Oameni precum Victor Ponta, Gabriel Oprea și Adrian Năstase erau considerați imbatabili și inamovibili, dar acum unul e urmărit penal, doi dintre ei sunt plagiatori dovediți, al treilea a făcut niște ani de pârnaie, iar toți au ajuns niște marginali ai politicii românești, care aruncă teorii dubioase pe Facebook sau își fac poze în care mângâie măgari.

Din păcate, în loc să ne învățăm lecția, căutăm mereu noi figuri mesianice, chit că de data asta hulim modelul balcanic de fost securist transformat în politician corupt și căutăm unii cu alură de politicieni europeni supraumani.

S-a încercat în 2014 cu Klaus Iohannis, prezentat ca un fel de Obama german, care acum este doar un subiect de glume proaste și se încearcă asta în 2016 cu guvernul Cioloș. Nu vreau să critic și nici să fac apologia modului în care a guvernat în ultimele luni cabinetul de tehnocrați. Mi se pare relevant doar că-s primul guvern care a înțeles cât de importantă e comunicarea cu publicul și-a făcut pagini de Facebook pentru aproape toate instituțiile publice care țin de ei. E un pas mic să găsești informații publice postate zilnic într-un mod accesibil oricărui cetățean, dar e un pas pe care niciun alt guvern n-a fost dispus să-l facă. Și au făcut multe alte chestii concrete precum dezghețarea finanțării pe cercetare sau eliminarea unor etape birocratice când vrei să obții acte de la instituții publice.

Totuși, același guvern de tehnocrați m-a lăsat cu un gust amar prin niște mituri pe care le promovează despre sine, care-s undeva la limita dintre niște campanii occidentale de PR politic și un mission statement obosit prezentat în Powerpoint de-o corporație multinațională.

Majoritatea angajaților din România lucrează peste program, fără să fie plătiți pentru acele ore suplimentare, în ciuda Codului Muncii care-ți promite zile libere plătite. Mă rog, mai puțin la instituțiile publice unde nu-ți răspunde nimeni la telefon după prânz. Și, fix pentru că angajatorii din România au impresia stupidă că îi țepuiești, dacă nu te văd cum muncești, românii ajung să-și bage picioarele și să fie complet neproductivi. Sistemul ăsta sinistru de ore suplimentare ne distruge tuturor sănătatea și a dus la moartea unor românce, atât într-o fabrică, cât și la o filială a agenției internaționale de audit Ernst&Young. Evident, în niciunul din cazuri n-au suferit angajatorii, pentru că nu li s-a impus oficial femeilor să lucreze orele alea suplimentare. Probabil că le făceau de plăcere, nu?

De vreo câteva luni, mi s-a umplut newsfeed-ul de mesaje asemănătoare de glorificare a muncii suplimentare și a oboselii, toate legate cumva de guvernul Cioloș. Pe de o parte, mă bucur că nu am de-a face cu foștii guvernanți de la partide parlamentare care-o frecau tot anul într-un concediu continuu în care jucau table la Saint Tropez și care erau atât de harnici, că-și puneau numărul de telefon al șoferului personal pe site-ul guvernului, ca să fie siguri că nu-i deranjează cetățenii. Pe de altă parte, nu sunt dispus nici să înghit faptul că niște oameni inteligenți care spun că se autodistrug prin muncă mai pot fi considerați eficienți, atât timp cât știu din propriile experiențe că orele suplimentare omoară complet orice brumă de productivitate, creativitate sau energie.

Totul a început prin luna iulie, cu premierul Dacian Cioloș care a comunicat, pe surse, că nu-și ia concediu vara asta și le-a recomandat miniștrilor să facă la fel. După o săptămână, Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, a vorbit despre cum „nu am dormit niciodată mai puțin decât acum și nu am muncit niciodată mai mult, nu am fost niciodată mai încântat de a-mi dărui întregul timp, întreaga mea energie și pricepere pentru a ajuta oameni", conform Agerpres.

Lună următoare, ministrul Fondurilor Europene Cristian Ghinea a comentat și el „sunt un om foarte obosit în acest moment, pe de altă parte fiind în această poziţie simţi că poţi să faci ceva bine, simţi că poţi să duci nişte panouri solare la bătrânii ăia care stau pe dealuri izolaţi şi atunci nu pot să neg că aş dori să existe o formulă de a continua," conform Mediafax. Totul a culminat cu un jurnal al consilierului de stat Valeriu Nicolae publicat în Dilema Veche: „Plecăm pe la 21,30 de la palat şi ne dăm seama că aproape toţi tehnocraţii sînt încă la birou, deşi la ora 16,30 majoritatea angajaţilor care lucrează permanent la Guvern cam rup uşile. Plec cu un teanc mare de hîrtii pe care trebuie să le citesc. Dacian e la birou – nu pleacă nicicînd înainte de 11 noaptea, că doar e şef."

Nu cred că mint oamenii ăștia, dar nici nu mă interesează faptul ca mi se repetă obsesiv că ei suferă pentru păcatele țării, ca niște martiri sau niște flagelanți. Cu toții lucrăm ore suplimentare la joburile noastre de rahat din România, asta nu-i face cu nimic mai speciali, îi face doar o apă și-un pământ cu noi și (poate) diferiți de guvernanții de până acum.

După campaniile cu tehnocrații care muncesc până mor, au urmat cele cu politicienii care îndură să călătorească ieftin cu avionul, la fel ca noi ceilalți.

Zilele astea toată lumea vorbește despre cum premierul Dacian Cioloș a zburat la clasa Economic și a refuzat un loc la clasa Business, când i s-a oferit. Înainte de Dacian Cioloș, circulau poze cu ministrul Justiției, Raluca Prună, care zbura și ea cu Tarom, la Economic. Tot Raluca Prună trăgea Metrorex de ureche, acum câteva luni, că nu se mai vindeau cartele după ora 22, deci s-ar putea să fie pe bune și aici situația.

Problema nu e că oamenii ăștia fac aceste lucruri, problema e că modul în care se promovează acțiunile lor cele mai banale, care n-au treabă cu politica, seamănă fix cu campaniile din Marea Britanie, în care politicienii arată că sunt din popor.

Liderul laburist Jeremy Corbyn s-a filmat cum stătea pe jos, într-un tren mult prea plin, la fel ca restul navetiștilor, iar fostul lider conservator, David Cameron, se filma și poza des în timp ce lua metroul londonez. Tot David Cameron mergea cu zboruri low cost când simțea că-i scade popularitatea.

Tehnica asta, în care politicienii își asumă un rol umil în fața votanților în loc s-o ardă ca niște lorzi feudali balcanici, nu e deloc nouă în occident. Problema e că fix pentru că avem acces la știri occidentale, știm că manevrele de genul ăsta sunt, de obicei, doar PR. S-a văzut asta în cazul lui David Cameron care merge cu transportul ieftin, dar își ține averea în off-shore-uri ca să nu plătească impozite statului britanic. S-a văzut în cazul lui Jeremy Corbyn care a fost filmat cum ocolea niște locuri goale pe tren, doar ca să se filmeze cum stă pe jos. Și, din păcate, s-a văzut în cazul lui Dacian Cioloș, care apela prin luna ianuarie la zboruri particulare de 23 500 de euro.

Trist e că politicienii vechi învață tipurile astea de campanii de imagine de la tehnocrați. Și n-aș fi prea suprins dacă o să vezi, în iarnă, parlamentari corupți, urmăriți penal, care se vor da și ei smeriți, vor merge cu avionul, vor lucra peste program și ne vor arăta cum garda veche s-a reformat. Tăriceanu, de exemplu, deja ține discursuri despre cum el a zburat mereu la Economic. Știi tu, tipul ăla care a distrus PNL-ul vechi și susține PSD la guvernare, ca președinte al Senatului. Da, ăla care sare coada.

Hai să analizăm un pic campania pentru Cumințenia Pământului. Avem una bucată statuie făcută de Brâncuși în Franța, după ce-a fost exilat de dictatura comunistă din România, pentru că era un mare susținător al dictaturii legionare (la fel de brutală). Tentativa guvernului de a face campanie de imagine pe spatele sculptorului nu este prima din țară.

Prin 2010, fostul deputat pesedist Cristian Rizea (actual urmărit penal și membru PRU) susținea public că trebuia să aducem oasele lui Brâncuși înapoi în România, cu argumente aproape identice cu alea din campania Brâncuși e al meu, că era ceva electorat naționalist de muls acolo. Vorbim de un sculptor despre care femeia care conduce Arhivele Brâncuși din Paris spunea: „Nu am găsit niciodată un document care să spună ca Brâncuși ar fi regretat că nu este înmormântat în țară (…) acestea sunt niște fantezii care se bazează pe faptul ca episcopul a zis, că celalalt a spus, ca celălalt ar fi zis, acestea nu sunt documente."

Prin decembrie 2016, miniștrii cabinetului Cioloș au încercat să cumpere statuia cu banii jos, din fondurile Ministerului Culturii, dar Parlamentul a respins asta. Așa au ajuns, prin luna mai, să lanseze campania de subscripție publică, în care ne-au cerut să donăm ca să achităm jumătate din valoarea statuii, în timp ce guvernul achită restul. S-au plătit campanii din bani publici cu Oana Pellea și Andrei Pleșu pentru asta. Niște copii din centrele de plasament din Neamț au fost convinși să-și doneze un leu din alocațiile mizerabile de 28 de lei pentru statuie. Dacian Cioloș și-a donat și el salariul pe luna aprilie, că aparent oamenii normali nu trăiesc din salarii. Iar cea mai mare surpriză a fost luna trecută, când a apărut un clip naționalist melodramatic, produs moca de o agenție de publicitate, care mi-a amintit, ca ton, de documentarele alea penibile cu Adevărul despre Daci.

Și, după toate demersurile și banii de mai sus, și-au luat țeapă. S-au strâns abia șapte sute de mii de euro din șase milioane. Amuzant e că, din momentul în care a discutat guvernul cu proprietarii, statuia era ca și cumpărată, indiferent de câți bani s-ar fi donat. Practic, toată campania a fost un demers de tipul „Cine e cu noi strigă Hei!", al unui guvern care se așteaptă să fie înlocuit de hoarde hămesite de corupți liberali și social-democrați, la iarnă.

Cel mai amuzant lucru e că tehnocrații n-au putut nici să se bucure de exercițiul ăsta de imagine, că le-au tăiat parlamentarii craca. S-a votat o ordonanță de urgență în Camera Deputaților ca guvernul să fie forțat să cumpere statuia cu bani din buget și ca toți banii donați să fie restituiți pe întâi octombrie (dacă nu se strâng niște milioane peste noapte. Practic, parlamentarii o să-și asume în campania electorală meritul pe campania naționalistă penibilă dusă până acum de guvernul Cioloș.

Sincer, îmi place guvernul Cioloș, îmi place tonul în care-și comunică măsurile și faptul că se zbate să fie altfel. Dar nu-mi place când văd că vin cu același naționalism și populism lipsit de substanță pe care-l văd și la PSD sau PNL. Mă simt luat de prost. Mă simt ca la alegerile locale, în care aveam de ales între filolegionarul Marian Munteanu de la PNL și populista Gabriela Firea, care-și făcea campanie cu Brâul Maicii Domnului prin Voluntari, pentru PSD.

Atunci mulți am ales orice altceva în afara de asta. N-aș vrea să ajungem să facem la fel în iarnă cu noile formațiuni politice.

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre politicieni:
Cele mai misogine vedete şi politicieni din România
Ce-am învățat din conturile de Facebook ale copiilor de politicieni din România
Ce roluri ar avea politicienii români în Game of Thrones