Poveștile din spatele cicatricilor

Martin Rost își planificase să termine proiectul foto „Narben" („Cicatrici") în 40 de zile, dar și-a depășit propriul termen. „Nu am calculat bine. În a 39-a zi, mi-am dat seama că trecuseră de fapt 43", spune el. În schimb, a terminat în fix 100 de zile.

Martin se dă cu skate-ul, deci are și el câteva cicatrici. „Când obișnuiam să văd o cicatrice, voiam să știu povestea ei, dar când cineva îți spune că a făcut 29 de operații, atunci devine ceva mai mult decât o poveste interesantă", ne spune el.

Proiectul lui Martin este despre poveștile din spatele cicatricilor, indiferent dacă sunt dintr-un bar sau după o intervenție chirurgicală care ți-a salvat viața. Mai jos, câteva poze din cadrul albumului, acompaniate de traducerile povestirilor.

„În orașul în care am crescut, a existat un trend trecător, sau poate nu atât de trecător. Luam „icespray" pentru arsuri de la farmacie și îl trăgeam din pungă. Te făceai atât de mort de la inhalarea vaporilor, încât ți se rupea filmul. Într-o seară eram atât de spart încât m-am urcat pe skateboard și am mers aproape doi metri până să mă împrăștii și să aterizez cu gura de placă."

„Păi, joi m-am dus înapoi la clinică cu fostul meu iubit, care din fericire a avut timp să vină cu mine, pentru că nu muncește. Când a venit doctorul, s-a așezat la birou, nu o să uit asta niciodată, și-a trântit hârtiile și mi-a zis: ‚Da, deci ai cancer." Nu a zis nimic înainte sau după asta, a fost atât de sec și la obiect: ‚Ai cancer'".

Apoi mi-a palpat din nou sânul, iar eu mereu încerc să depășesc o situație dificilă cu un pic de umor negru. Așa că, în timp ce mă examina, mă gândeam cum o să-l taie și i-am spus, în glumă, că ar fi mai practic ca tumoarea să fie în jurul sfârcului, astfel nu ar trebui să taie atât de mult și nu ar fi o diferență prea mare.

S-a uitat la mine costernat, ca și cum aș fi o idioată, după care mi-a zis: „Da, trebuie să scăpăm de sfârc." Probabil spune asta de nu știu câte ori pe zi, dar totuși, ar fi putut să zică ceva mai mult decât trebuie să dispară sfârcul. La momentul respectiv, aveam doar 39 de ani."

Din notițele lui Martin: O încăierare cu pumni. În fața unui club. Am apărat-o pe fosta gagică. Tipul avea un cap mare.

Din notițele lui Martin: O mașină din trafic a tăiat colțul. Tentativa de a sări din drum a eșuat. Coliziune.

„Alți oameni dau bani ca să se branduiască, eu doar m-am fript când prăjeam cartofi."

„A început cu dureri de stomac de când eram destul de tânără. Nimeni nu știa de unde veneau durerile, așa că la 13 ani am făcut o mică operație. Au descoperit niște excrescențe mici, probabil le aveam din naștere. Aceste chestii mi-au lipit toate organele și intestinele între ele. De asta mă durea, dar nu s-a îmbunătățit situația, a devenit din ce în ce mai rău. Apoi, am mai făcut câteva operații, pe la 14 sau 15 ani, iar la 16 ani și-au dat seama că am endometrioză.

Endometrioza e un fel de răspândire a țesutului în afara uterului, care se comportă ca învelișul exterior al acestuia. În orice caz, tot țesutul ăsta se dezvoltă exact la fel ca cel din pântec, iar în timpul menstruației, îți curge sânge nu doar din uter, dar și din exterior. Deci, la mine sângerează de oriunde s-a extins, în intestine, vezică, uretră, dar și de la tot țesutul din exteriorul uterului. Pe vremuri au încercat să oprească asta cu hormoni care păcălesc corpul să creadă că ești însărcinată."

DIn notițele lui Martin: Nu vreau să vorbesc despre asta.

Benjamin: Pot să te întreb același lucru de mai devreme: dacă vrei o poveste de doi lei sau adevărul.

Martin: Povestea adevărată.

Benjamin: Pe 6 aprilie 2014, am avut o criză de epilepsie acasă, așa că m-au dus la spital. Al doilea atac epileptic l-am avut acolo. Mi-au făcut o radiografie și au văzut că am o tumoare de mărimea unei mingi de tenis. Zece zile mai târziu, m-au tăiat și au scos tumoarea din creierul meu. Acum mă duc la control o dată la trei luni, îmi fac un RMN și mai vorbesc cu neurologul. Probabil că o să mor la un moment dat din cauza asta.

Martin: Wow, asta-i grav. Care-i pronosticul?

Benjamin: Nu e bun. Sunt tumori care cresc repede, iar altele cresc încet, unele sunt benigne, altele nu. Eu sunt undeva pe la mijloc.

Martin: Cum te descurci cu asta?

Benjamin: Căcatul ăsta se poate întâmpla oricui. Pot să traversez strada și să mă lovească mașina. Asta nu înseamnă că trebuie să mă ascund în casă. Soarta-i crudă. Cred că sunt unul dintre cei care se descurcă, cât de cât ok, cu asta. Nu mă deranjează atât de tare. Nu mă împiedică să fac nimic din ce mi-aș dori. Trebuie să mă duc la ergoterapie după asta, ca să pot antrena simțurile. Mă bucur că mi s-a întâmplat mie și nu unui idiot, care își înrămează radiografiile.

Martin: Deci poate fi operată din nou?

Benjamin: Păi nu prea știu pe unde s-a extins. Aș fi putut să fac chimioterapie, dar oncologul meu mi-a spus că sunt tânăr și sistemul meu imunitar se poate ocupa de asta. Am mai fost pentru o a doua părere, undeva în Göttingen, și m-ar fi iradiat pe loc. Așa că am mai citit despre asta și cam așa stă treaba: dacă mă iradiază, șansele să moară și ce e pe lângă tumoare sunt mari, dar e prea aproape de centru de comunicare. Deci, e riscant.

Martin: E impresionantă atitudinea ta pozitivă.

Benjamin: Desigur! Dacă m-aș gândi doar la chestiile negative, mi-aș distruge viața. Nu m-ar ajuta deloc. Așa că încerc să-mi trăiesc viața ca și cum nu s-a întâmplat nimic. De ce să nu mă îndrăgostesc de-o fată și să fac copii? Sunt 10% șanse de supraviețuire, de ce să nu fac și eu parte din acei 10%?

„Am avut un plămân perforat la naștere și aproape m-am sufocat. Mi-au băgat niște tuburi ca să pot respira."

Martin: Scriu o carte despre cicatrici și mi-ar plăcea să știu de unde o ai pe a ta.

Bunica: O, de la inimă. Am două valve noi. Am avut un anevrism. Și am mai avut ceva aici jos la picior.

Martin: E din aceeași operație?

Bunica: Nu cred că s-a întâmplat în aceeași zi, pentru că nu am băgat de seamă decât când a venit mama ta să mă viziteze în spital. Atunci am observat cicatricea. Cred că au trebuit să mă mai taie o dată. Dacă vrei să știi, a trebuit să înghit o sondă, ca la gastroscopie, doar că s-a dus la inimă. După asta, au observat anevrismul, care crescuse. Era aproape de 5 cm. Doctorul mi-a spus că era pe cale să erupă și totul ar fi fost prea târziu, dacă exploda anevrismul. Nici măcar nu am observat că eram în sala de operație, pentru că m-au anesteziat. Mi-am revenit trei, patru săptămâni mai târziu.

Din notițele lui Martin: am dat cu berea de cap…. head-banging

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre cicatrici:
Fetițelor din Camerun li se distrug sânii cu unelte încinse, conform tradiției
Femeia care și-a injectat urină de câine în sâni
Un pompier mutilat de-un incendiu a primit o față nouă