FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Samantha Sick: „De ce sunt mai mişto decât tot topul FHM al celor mai sexi 100 de femei”

O mamă cu sfârcuri atât de simetrice încât, în nopțile întunecate, marinarii le-au folosit pentru a-şi ghida navele prin apele cele mai învolburate.

De 20 de ani tot refuz să apar pe lista FHM cu cele mai sexi 100 de femei. Trag bieții oameni de mine an după an și mereu strâmb la ei din năsucul meu drăgălaș. De ce? Pentru că în halul ăsta de modestă sunt. Totuși, asta înseamnă că știu mai bine decât majoritatea de ce e nevoie ca o femeie să devină o frumusețe iconică.

De aceea sunt mândră să numesc Lista celor mai sexi 100 de femei o instituție. E Olimpiada Femeilor. E un loc în care fetele pot fi judecate doar după simetria sfârcurilor. Și spun asta ca mamă. O mamă cu sfârcuri atât de simetrice încât, în nopțile întunecate, marinarii le-au folosit pentru a-și ghida navele prin apele cele mai învolburate.

Publicitate

Ai zice că lista FHM cu cele mai sexi 100 de femei promovează misoginismul, dar totuși adolescenții labagii au dreptul să-și spună cuvântul când vine vorba de cum e reprezentată frumusețea în mass media. Așa cum am și eu – la urma urmei, e un concept pe care națiunea l-a învățat holbându-se între coapsele mele amețitoare.

În lista FHM cu cele mai sexi 100 de femei, feminitatea e înfățișată în toată splendoarea – un corp în bikini, uns cu ulei, zvârcolindu-se într-un studio foto. Unele femei urâte se miorlăie că ăsta e sexism, dar probabil au o mină de cărbuni în loc de pântece. Sincer vorbind, corpul unei femei e important doar dacă reușește să-și facă loc pe o piață tot mai aglomerată.

În fiecare an se nasc tot mai multe femei. Cum putem noi hotărî care dintre ele merită să trăiască și care trebuie să fie făcute carne tocată și date la câini? Noroc că ne ajută lista FHM cu cele mai sexi 100 de femei.

Când tăiosul critic A.A.Gill a scris că a împușcat de curând o prostituată pentru că n-a plăcut-o deloc, nu pot spune că m-a uimit gestul lui. Deși a fost tratat de presă drept un monstru, omul avea și el dreptatea lui.

Așa cum nu poți nega că 24 de ore în pat cu mine sunt o experiență transcedentală, atât intelectual cât și fizic, la fel nu poți nega nici că anumite femei (chiar și unele prostituate) sunt prea urâte ca să merite să trăiască.

Dacă aș fi soția lui A.A. Gill, l-aș felicita pentru publicitatea pe care a reușit să și-o creeze cu ajutorul masacrului.

Publicitate

Apoi aș face ceea ce trebuia făcut de acum o generație. Aș merge în fiecare casă din Anglia îmbrăcată în negru și aș face operații chirurgicale bizare fiecărei femei sau fete a cărei figură îmi displace.

Toate fetele primesc o educație bună, învață la școală franceză, istorie și gramatică pe cheltuiala plătitorilor de taxe, așa că de ce să nu-și perfecționeze și sânii, fundul și buzele? Iar zic, noroc cu lista FHM! Rezolvă probleme pe care Anglia n-a reușit să le rezolve.

Tragedia cea mai mare nu e părul de prost gust al unei femei sau faptul că fața ei nemachiată e mai puțin atrăgătoare decât o tumoare pe care am avut-o la un moment dat, ci e faptul că dacă i-aș decupa fața cu un bisturiu, aș înlocui-o cu un ceas și aș agăța-o în biroul meu, eu aș fi considerată aia bolnavă.

Am petrecut împreună cu echipa mea luni de zile dezvoltând un sistem prin care putem spune dacă o femeie e urâtă fără s-o vedem măcar: Femeia Urâtă face parte din clasa muncitoare, are patruzeci și ceva de ani, nu are anusul înălbit chirurgical și poartă la haine măsura 44-46. Nu ar ajunge sub nicio formă pe lista FHM cu cele mai sexi 100 de femei, așa că e o creatură pe care majoritatea bărbaților s-ar bucura s-o lovească cu mașina.

Sperăm să ajungem, într-o bună zi, să trăim într-o lume în care să vedem asta live, la televizor, în ora de audiență maximă.

Singurul obstacol care ne stă în cale e doar faptul că acele femei îndrăznesc să se opună. Lor le transmit pe această cale:

Publicitate

„Îmi pare rău. Înțeleg că vă place viața, dar hainele stau pe voi ca pe dracu’. Avem destule femei în Anglia în momentul de față și, oricum, ce-ar zice lista FHM cu cele mai sexi 100 de femei dacă vă lăsăm să trăiți?”

După care Megan Fox le-ar rupe capul cu ușa de la mașină.

Cruzime, ziceți? Poate părea așa la prima vedere, dar dacă vă gândiți puțin, veți realiza că de fapt sunt una dintre foarte puținele femei cu structură morală și un fizic de invidiat care spune adevărul.

Anterior:

Sunt și dezavantaje când arăți atât de bine: De ce mă urăsc femeile pentru că sunt frumoasă

Reacțiile la declarația „Sunt atât de frumoasă”

Traducere: Oana Maria Zaharia