Omul care trăiește doar cu pizza de 25 de ani încoace

Amicul meu Dan supraviețuiește doar cu pizza. Se spune că diversitatea e sarea și piperul vieții, dar pentru Dan, un tâmplar în vârstă de 38 de ani din Maryland, oregano e de ajuns, pentru că e singurul condiment pe care și-l pune pe pizza. Data viitoare când cineva îți recomandă să mănânci mai multe legume, îi poți spune să se ducă dracului și-l poți înveseli cu povestea tipului ăstuia.

Toată lumea care îl cunoaște pe Dan se miră că omul mai e în viață. Pe lângă faptul că are o dietă îngrozitoare, mai are și diabet. Când zahărul din sânge ajunge la un nivel periculos, mai leșină uneori pe podeaua din bucătărie printre resturi de mâncare congelată. Odată și-a luat mașină nouă și a leșinat chiar când a ajuns cu ea în fața casei. A ieșit de pe stradă și a bușit-o rău de tot. Dar cu excepția acestor câteva incidente neplăcute, se pare că dieta lui cu pizza funcționează perfect pentru el. Am vorbit cu el de curând să aflu cum rezistă doar cu gluten, sos de roșii și brânză.

VICE: Se spune că ești regele pizzei. Cum ți-ai câștigat reputația asta?
Dan Janssen: Mănânc pizza zilnic de 25 de ani. Și nu doar câte o felie, ci o pizza mare întreagă. Doar pizza cu brânză. Nu mă satur niciodată. Dacă schimb pizzeria de unde o cumpăr, e ca și cum aș mânca ceva complet nou.

Care e pizza ta preferată?
Pizza despre care pot spune cu mâna pe inimă că aș mânca-o non stop e cea de la Pontillo, din New York. N-am mai mâncat-o de zece ani și nu știu dacă mai e la fel de bună, dar știu că atunci când am descoperit-o, mi s-a părut superioară oricărei alte pizza pe care am mâncat-o vreodată.

De ce nu mănânci și alt gen de mâncare?
Înainte mâncam mâncare normală ca orice american, dar pe la vârsta de 15-16 ani, am hotărât să devin vegetarian din motive morale. Îmi plăcea gustul cărnii, îmi place și azi, dar am renunțat la carne din principiu. Asta era acum 23 de ani. Și nu-mi plac deloc legumele.

Regimul actual nu-ți afectează diabetul?
Când m-am îmbolnăvit de diabet, endocrinologul mi-a spus: „Du-te la un nutriționist. Mănânci groaznic." Așa că m-am dus la un nutriționist și a fost o pierdere de vreme. Practic, mi-a dat o listă cu chestii și mi-a zis: „A, ești vegetarian; ar trebui să mănânci asta și asta și asta." Și normal că n-o să mănânc chestiile alea. Îmi place pizza. N-am primit nicio reacție negativă decât de la primul meu endocrinolog. Ceilalți doctori mi-au spus că stau bine cu colesterolul și par sănătos, așa că îmi pot păstra obiceiurile alimentare. Logodnica mea își mai face griji uneori, dar nu foarte mult. Cu ajutorul sprijinului ei, am fost la un terapeut să discut despre aversiunea mea față de mâncare și să înțelegem împreună de ce am o dietă atât de restrânsă. Știu că vă imaginați că sunt gras și bolnav, dar nu e așa. Sunt slab. Am multă energie, mă simt minunat în fiecare zi, deci poate că mi se potrivește dieta cu pizza.

Poți să-mi spui la ce concluzie ai ajuns cu terapeutul?
M-a ajutat să descopăr niște lucruri pe care le știam dintotdeauna, dar de a căror importanță nu mi-am dat seama niciodată. De exemplu, când aveam vreo patru sau cinci ani, locuiam în pădurile din North Carolina, și mergeam la grădiniță la doamna Stanfill. Ne dădea tocăniță Brunswick în fiecare zi, despre care nu poți spune că e o mâncare potrivită pentru copii. E cu carne de pui, porc, iepure sau vită și okra, fasole, porumb, cartofi și roșii. Protestam și încercam să fug, dar mă prindea. Nu-mi amintesc dacă mă bătea, dar știu că mă băga într-un dulap ca să mă pedepsească pentru că nu mâncam tocănița. Stăteam acolo și plângeam câteva ore până venea mama să mă ia.

Parcă ai mai menționat ceva despre o poveste cu sora ta.
Când aveam cinci ani, eram în curte. Sora mea mi-a dat niște ciuperci care s-au dovedit a fi otrăvitoare și am ajuns la spital la urgențe. M-au îndopat cu Coca-Cola și sirop Karo până am vomitat și apoi am continuat să vomit incontrolabil toată noaptea. După asta mi-am revenit.

Sună oribil. Și dintre marile lanțuri de pizzerii, care sunt preferatele tale?
Toate sunt destul de nasoale, dar le frecventez totuși. Pizza e ca sexul – chiar și când e rea, tot e bună.

Îți place să gătești?
Nu, Doamne ferește. Nu gătesc decât la microunde. N-am înțeles niciodată gătitul. Investești atâția bani și energie și apoi mănânci mâncarea și gata, a dispărut.

Există vreun fel de mâncare pe care ți-ar plăcea să-l încerci în viitor?
Nu vreau să renunț niciodată la dragostea mea pentru pizza. Mi-ar plăcea să pot merge la un restaurant unde nu se servește pizza și să comand ceva din meniu, dar nu pot face asta chiar acum. Logodnica mea e vegetariană și mi-ar plăcea să o duc la restaurante mai mișto. Locurile în care mergem sunt puține din cauza dependenței mele de pizza. Dar nu vreau să renunț la asta. Și nici nu vreau să devin vreunul dintre oamenii ăia cu fetișuri pentru mâncare, pentru că mi se pare un efect tâmpit al societății noastre narcisiste. Oameni care mănâncă doar alimente sănătoase din grădină și căcaturi din astea. Mie-mi place mâncarea procesată. Îmi plac conservanții și pizza. Și tata e la fel. A făcut operație la inimă și peste o săptămână s-a dus în oraș și a mâncat o friptură enormă.

Ai început să mănânci și altă mâncare de când mergi la terapeut?
[Râde] Nu. De fapt, unul dintre motivele pentru care merg să-l văd e pentru că stă în oraș și pot merge la pizzeria Joe Squared când ies de la ședință.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook.