Publicitate
Acest articol are mai mult de cinci ani de la publicare.
Film

Nu e deloc ușor să colecționezi penisuri

Un profesor a colecţionat penisurile tuturor mamiferelor din lume. I-a mai rămas doar omul şi acum face preselecţie de membre pentru muzeu.

de Jonathan Smith
12 Martie 2014, 10:42am

Ultimul membru e un documentar care vorbește despre încercarea unui bărbat de a completa cea mai mare colecție de penisuri din lume. Sigurður „Siggi” Hjartarson, fondatorul și curatorul Muzeului Islandez de Falusuri, a găsit câte un specimen de la fiecare mamifer din Islanda, în afară de unul singur, cel al lui Homo sapien. În 2007, producătorii de filme Zach Math și Jonah Bekhor au auzit de piesa lipsă a lui Siggi și au decis să facă un documentar despre căutarea lui.

În afară de Siggi, personajele principale din această poveste sunt Pall Arason, un explorator islandez destul de în vârstă, care a fost de acord să-și doneze penisul muzeului după ce moare și Tom Mitchell, un american care e atât de disperat să aibă penisul imortalizat, încât e în stare să și-l taie și să-l trimită prin poștă lui Siggi, numai ca să-l bată pe islandez. În timp ce vorbeam cu producătorii despre oferta bărbatului, Tom spune, „M-am gândit mereu că ar fi tare grozav pentru penisul meu să fie primul penis cu adevărat celebru din lume.”

La fel cum Bobo Ballard era înnebunit să găsească Titanicul sau Indiana Jones să dea de Chivotul Legii, Siggi are ca scop principal în viață să obțină un specimen uman pentru muzeul său. Ultimul membru e o epopee care se întinde pe mai multe continente și presupune obsesii, moarte, luptă și penisuri.

Deşi VICE nu a participat la producția filmului, noi am lansat recent, în premieră, trailer-ul documentarului pe canalul nostru de Youtube, așa că i-am sunat pe Zach și Jonah ca să aflu mai multe detalii despre proiect.

[Din cauza problemelor cu programul, Zach și Jonah au fost intervievați în momente diferite. Am pus apoi aici laolaltă cele două conversații.]

)

VICE: Cum ați aflat de Siggi și despre penisul pe care îl caută?

Zach Math:uri  Conduceam pe autostradă și ascultam radioul As it Happens, iar moderatoarea Carol Off îi lua un interviu celui care a creat singurul muzeu de penisuri din lume, lucru care m-a lăsat mască. Cum poate cineva să aibă un muzeu de genul ăsta în care să existe câte un specimen de la fiecare specie de mamifer în afară de unul singur? Cum de-i lipsește exact cel uman? Apoi el a vorbit despre bărbații care au încercat să-l ajute cu piesa care lipsea ca să completeze puzzle-ul. Încremenisem pur și simplu. Peste câteva zile vorbeam cu Jonah și îi ziceam că vreau să merg în Islanda ca să-l intervievez pe curatorul singurului muzeu de falusuri din lume.

Cum era muzeul? Știu că a fost deschis oficial în 1997, dar Siggi s-a apucat de colecționat cu mult înainte  de asta, nu?

Jonah Bekhor: Da. El a început să colecționeze penisuri încă din 1974. Chestia e că inițial totul începuse ca o glumă. Era directorul unei școli, iar în afara sezonului profesorii lui lucrau pe o platformă unde se taie balenele, pentru că în acea perioadă, în Islanda, vânatul lor era o tradiție. Unul dintre ei i-a adus un penis de balenă mai mult în glumă. 

Zach: Muzeul este prezentat ca unul de istorie naturală și cred că filmul dă puțin senzația asta. El tratează totul cu foarte multă seriozitate. Nu e nimic lasciv în gestul lui, deși e un bărbat căruia îi lipsește o doagă. Ceva ce a pornit ca o glumă a devenit treptat un element cheie din moștenirea sa. Prin urmare, toți bărbații din film, prin ceea ce încearcă să facă, se referă la propria lor moștenire privită în ansamblu sau la un nivel central. Asta a fost o temă interesantă. Întrucât se transform în filmul ăsta care e foarte șocant, amuzant, dar care te face să și verși o lacrimă.

De ce crezi că Siggi a devenit așa de obsedat de penisuri? Dacă cineva i-ar fi dat un glob ocular de balenă, ar fi devenit atunci obsedat de așa ceva? Sau crezi că e ceva special la organul ăsta, care-i trezește lui interesul?

Zach: El era oricum un fel de colecționar obsesiv, așadar, cred că s-a mulat pe latura asta a sa, dar în același timp cred că e un profesor foarte bun, iar educatorii ca el au un simț dezvoltat când vine vorba de modul în care societatea se poziționează față de un subiect. Atunci când s-a apucat de asta era conștient de tabuul din jurul organului și felul în care era privit de societate, de fapt, cum încă este privit. De ce ceva care e atât de normal în viața unui om e privit ca un tabu? E ușor ridicol din orice unghi ai privi. Iar apoi mai e și partea a doua, în care el era deja un colecționar obsesiv. Deci a fost declanșatorul perfect pentru ce a urmat. El spune că atunci când ești un colecționar obsesiv, nu te poți opri. Nu cred că replica asta e în film, dar continuă cu „Nu o să mă opresc din colecționat. Colecția de bază va fi gata, dar aș putea să am un penis de chinez, altul de african...” După el, încă sunt multe lucruri de explorat.


Într-o zi, această sticlă va proteja un penis uman.

Crezi că ideea de a avea un muzeu dedicat penisurilor este mai mult sau mai puțin tabu în Islanda, decât dacă ar fi în Statele Unite?

Jonah: Cred că e mai puțin tabu. Mi se pare că sunt câteva locuri în Statele Unite în care nu poți face asta. Poți face asta în sudul ţării? Sau ai putea să o faci în Alabama? Cred că sunt locuri în Statele Unite în care gândirea puritană e încă e predominantă. În acele comunități nu ar fi la fel de bine primit ca în Islanda.

De ce crezi că Siggi s-a chinuit atât ca să găsească un specimen uman? Penisuri în stare bună sunt îngropate în fiecare zi.

Jonah: Chestia cu Siggi e că el e un om absolut moral și grozav. El și-a dorit ca lucrurile să fie făcute cum trebuie, așa că trebuia să fie donate. El nu ar fi făcut niciodată ceva necorespunzător. El a avut multe întâlniri cu presa internațională. A dat interviuri anuale la radio peste tot în lume și mereu a adus asta în discuție, dar că o va face într-un mod respectuos. El nu e genul de tip care să tăbare pe oameni cu cereri. Așadar, cam asta ar fi, o aduci în discuție, o menționezi, dar nu exagerezi. Sunt căi ilegale prin care poți obține penisuri, dar Siggi nu i-ar aborda niciodată pe cei care se ocupă de asta. 

Din punct de vedere moral, ce părere ai despre dorința lui Tom de a-și tăia propriul penis cât încă mai e în viață?

Zach: E o întrebare bună. Când faci un film cu un tip care face ceva cu care nu ești de acord, trebuie să te porţi cu cel mai mare respect faţă de subiectul în discuție. Încercăm să subliniem asta și în film. Nu impunem nicio idee asupra oamenilor, iar asta cred că e reflectat de tonul filmului, dar e o problemă cu dus și întors. Am fost foarte clari cu Tom. Nu vom interveni în încercările sale de a-și atinge scopurile. Am fost foarte fermi cu el și cred că din punct de vedere moral, atât ca ființă umană, cât și ca producător, trebuie să fii obiectiv și în același timp foarte clar cu subiectul tău în privința a ceea ce vei face sau nu.

Crezi că Pall și Tom sunt la fel pentru că au o anumită cantitate de aroganță pe care un bărbat trebuie să o aibă ca să-și doneze penisul unui muzeu?

Jonah: Cred că ei au multe lucruri importante în comun. Sunt amândoi iconoclaști și cred că amândoi și-au luat viețile în propriile mâini. Amândoi vor aceeași versiune a aceluiași lucru. Amândoi urmăresc un vis. E uimitor cât de multe au în comun, chiar dacă era vorba de Pall care a inițiat turismul de aventură după ce a mers în ținuturile muntoase ale Islandei unde niciun bărbat n-a mai fost înainte sau despre călătoria lui Tom cu Elmo (porecla dată penisului său) și despre dorința lui Elmo de a fi cel mai faimos penis din lume și despre cât de departe ar merge numai pentru a face ceva atât de unic și excepțional. Tipii ăștia chiar au multe în comun.


Tom Mitchell stă lângă o diagramă cu penisul său, Elmo, pe care vrea să-l taie.

Știi cumva dacă au mai venit și alți oameni să-și ofere penisurile pentru muzeu sau Tom și Pall sunt singurii?

Zach: Da, sunt și alții. A venit un neamț care e de-a dreptul grozav. Conduce o companie de turism, dar e și un alpinist important și un maratonist. Apoi mai e un britanic, care e la fel de interesant. E un documentarist, un soi de producător pe cont propriu. Colegul lui de cameră era islandez, iar de aici se poate să fi înțeles greșit, dar el mereu glumea că singura sa dorință era ca britanicul să meargă în Islanda și să-și doneze penisul muzeului de penisuri. Dar în mod tragic, colegul lui de cameră a murit într-un accident de mașină când încă erau la facultate. Așadar, în amintirea lui, a făcut acest pelerinaj până la muzeu și a zis că-și va dona specimenul când va muri. Tipii ăștia doi sunt chiar interesanți, dar cei mai importanți sunt desigur cei trei care au devenit punctul de interes al filmului.

Știai că e un muzeu în Rusia care susține că are penisul lui Rasputin într-un borcan?

Zach: Da! Știu de asta.

Tom a lăsat un comentariu la una dintre fotografiile pe care le-am găsit pe internet.

Zach: Da, odată ce ajungi să-l cunoști pe Tom, descoperi că e un exhibiționist. E un tip tare dulce dintr-un anumit punct de vedere. E rănit. Detaliul care l-a făcut până la final un personaj extraordinar în mintea mea e că spune ceva de genul: „Sunt așa de slab în fața femeilor. Mă fac atât de vulnerabil și, deși am fost rănit de atâtea ori, am nevoie de ele atât de tare încât trebuie să scap de organul ăsta.” Ca cineva să spună asta presupune atât de multă profunzime în gândire, încât e atât de opus felului în care privim noi organul ăsta.

Cred că e una dintre cele mai fascinante părți ale documentarului. Faptul că el simte nevoia să scape de penisul său ca să nu mai fie bătaia de joc a femeilor...

Zach: Da, E cumva remarcabil. Atunci ajungi să-l vezi într-un fel ca o ființă umană și să renunți la ideea că e doar bătaia de joc a cuiva. Interviul ăsta a fost pentru mine de-a dreptul incredibil. Am fost dat pe spate.

Când filmul se încheie, Siggi se pregătește să se retragă din muzeu și să îl dea pe mâna fiului său, Hjörtur. Are planuri mari cu el?

Jonah: Da. Fiul lui a relocalizat muzeul în Reykjavik și se ocupă acum de el. Ăsta era un fel de deznodământ al întregii povești.

Zach: Cred că e de fapt un lucru bun. Era într-un fel ascuns acolo în comunitatea aia mică, una care se ocupă cu vânatul balenelor în Húsavík, la 50 de kilometri distanță de Arctica, iar așa a reușit oarecum să acopere noi zone de interes, dar nimeni n-a îndrăznit cu adevărat să-l exploreze până la capăt. Acum că e în Reykjavik, cred că mai mulți oameni îl vor vedea.

Crezi că Hjörtur se va ocupa doar de  întreținerea muzeului? Sau are și el propriile penisuri ciudate pe care vrea să le găsească?

Jonah: Nu știu. Nu cred că are aceeași pasiune ca tatăl său când vine vorba de colecționat. Sunt sigur că adaugă colecții noi mereu, dar muzeul ăla a preluat atât de mult din Siggi, are atât de mult din omul ăla, încât nu va avea niciodată aceeași personalitate ca acum. Când intrai, el te ducea peste tot și îți explica lucrurile cu pasiune și înțelepciune. O să-mi fie dor de el. Muzeul va fi în continuare grozav, dar nu va fi la fel.

@Jonathan_Smt

Traducere: Dana Alecu