Am făcut o ședință de terapie cu o psiholoagă dezbrăcată

„Naked Therapy™ (N.T.) este o experiență care combină elemente din terapia pozitivă și centrată pe persoană, terapia bazată pe experiență și terapia creativă prin joc, cu adaosul că clientul sau/și terapeutul sunt dezbrăcaţi ca să ofere perspective unice și sincere prin experiența excitării."

—Sarah White, the Naked Therapist™

Am depresie.

Mi-a luat mult timp să mă împac cu asta, și când într-un final am reușit, a fost înjositor. Dar asta m-a ajutat mult să înțeleg bolile mentale și cât de complicate sunt. În primul rând, ca să-mi accept propria depresie, n-am mai privit depresia ca ceva folosit de oameni ca o scuză, nu înțelesesem că oamenii nu „aleg" să fie depresivi mai mult decât aleg să facă scleroză multiplă. Articolul de opinie „Să mă fut în suicid", scris recent de Henry Rollins pentru LA Weekly și publicat în urma morții lui Robin Williams, este un exemplu bun de ignoranță și stigmatizare în privinţa bolilor mentale. (Hank și-a cerut scuze după publicarea articolului).

Articolul lui Rollin m-a călcat pe nervi la început, dar mi-am amintit că până să iau și eu în calcul sinuciderea, am avut aceeași mentalitate. Ce mi-a schimbat perspectiva a fost când am recitit scrierile libere și transparente ale comediantului Rob Delaney despre lupta sa cu această boală mintală înțeleasă greșit de mulţi. Acel articol m-a convins să nu mai fiu un jeg și să mă duc să fac terapie.

Timp de aproape un an am mers la terapie obișnuită. Sunt extrem de recunoscător că lucrez în domeniul academic și că ultimele două colegii unde am lucrat au avut programe de asistență care oferă gratis câteva ședințe de terapie pentru angajați. Majoritatea oamenilor nu au acest avantaj și asta e de căcat pentru că sănătatea mintală e cel puţin fel de importantă sau chiar mai importantă, decât controalele obișnuite la doctor sau vizita la dentist de două ori pe an. Prin terapie învăț cum să previn depresia.

Mă gândesc acum că am experimentat depresii severe de mai multe ori, chiar dacă n-aș fi recunoscut-o niciodată la momentul respectiv. Terapeuta mea din Richmond, VA, unde am locuit toamna trecută, m-a ajutat să ies dintr-un puţ foarte adânc și întunecos. Tipa ştia să asculte şi era sută la sută deschisă în privința sexului, și m-a ajutat să-mi confrunt tulburările mentale cu încredere.

Acum că locuiesc în New York, am continuat cu terapia normală chiar dacă mă simt considerabil mai bine decât toamna trecută. Chiar dacă nu simt mereu nevoia să mă duc la o ședință de terapie, întotdeauna mă ajută să-mi pun în ordine ceea ce am pe suflet. Terapia normală, pentru norocoșii care au acces la ea, este ca mersul la sala de forță: chiar dacă ești în formă bună, continui să te duci ca să te menții. E posibil să fie o comparație de căcat, habar n-am cum e să mergi la sală.

La puțin timp după ce m-am mutat la New York, am fost la un spectacol în timpul expoziției The New Romantics de la Eyebeam ca să văd noua prestație a bunei mele prietene Ann Hirsch și spectacolul de sunet și lumini MSHR. După performance-ul ei fenomenal de stânjenitor, Anna mi-a făcut cunoștință cu prietena ei Leah Schrager. Aceasta lucrează în diferite domenii din media, dar proiectul care i-a adus cea mai multă recunoaștere este de departe Sarah White, the Naked Therapist™. Schrager o vede pe Sarah White mai degrabă că pe o ona, decât ca pe o persona și explică în amănunt acest concept aici.

După ce am documentat proiectul și textele „lui Sarah" despre beneficile Naked Therapy™, am devenit curios. În termenii artei contemporane, hibridizarea lui Schrager a unor practici variate inclusiv arta spectacolului, practicile sociale, internetul ca interfață sau context și participarea solicitantă a unui public îi face proiectul foarte greu de definit. De cele mai multe ori, artiștii de pe scenă încearcă să-și facă publicul să participe la spectacol. E dureros de jenant să asiști la o chestie unde actorul se milogește de oamenii din public să facă una sau alta.

Ce este însă fascinant e cum Schrager a exploatat admirația masculină ca să adune participanți care sunt dispuși să plătească din propriul buzunar pentru dezvoltarea proiectului ei. E o metodă economică evazivă și compactă ca să atragă efortul unui performance interactiv, în timp ce evită asuprirea individuală prin menținerea anonimatului valoros al participanților ei. (Vorbeam de tine, Laurel Nakadate)

În timp ce ona lui Sarah White e frumoasă din punct de vedere fizic, am fost atras și de cum își descrie motivația din spatele proiectului. Ea adresează fix paradoxurile legate de cum ar trebui să-mi expun sexualitatea într-un mod responsabil și progresiv pe care le simt. News feed-ul meu de Facebook este plin de femei care povestesc cum sunt hărțuite constant în viața lor de zi cu zi și mă face (poate prea) grijuliu cu tipele pe care le întâlnesc.

Toți clienții lui Sarah sunt bărbați, și pe site-ul ei declară că este mândră de ce face. Abordarea ei empatizeaza cu beneficile excitării, o stare prin care, după cum declară ea, „te vindeci, descoperi, înveți, și devii conștient de lucrurile pe care altfel nu ai putea să le simți, pentru că această stare este la fel de unică în mintea umană precum e starea inconștientă de visare." FAQ-ul de pe site-ul ei e destul de cuprinzător, și iată câteva din răspunsurile la întrebările pe care pun pariu că ți le pui chiar acum:

Te dezbraci complet?
Da, dacă dorești.
Cât de sexuală poți să devii?
Asta depinde de ceea ce consider că e relevant pentru terapie.
Pot să mă dezbrac în timpul ședinței?
Da.
Pot să mă masturbez în timpul ședinței?
Da.

Poză de Francesco Sapienza

În textele ei, Sarah spune că deși un număr mare de bărbați experimentează crize și tulburări mentale, foarte puțini dintre ei caută tratament. Acest lucru nu este doar un rezultat al stigmatului social al terapiei, spune ea, dar și al faptului că „terapia nu se prinde de barbați". Și chiar dacă am beneficiat enorm de pe urma terapiei, înțeleg punctul ei de vedere. Înainte să-mi înghit egoul și să recunosc că am nevoie de ajutor, nu puteam înțelege cum vorbitul cu un terapeut ar face vreo diferență în viața mea.

Prima ședință de terapie pe care am avut-o vreodată a fost o experiență oribilă și traumatizantă. Terapeuta era total împotriva discuților despre sex și, ca să fiu sincer, m-a făcut să mă simt destul de prost în legătură cu ce voiam să vorbesc cu ea. Din fericire, am îndurat și m-am forțat să mă duc la un nou terapeut, cel din Richmond, care s-a dovedit fenomenal. Așa că, și eu pot doar să-mi întemeiez părerea bazat doar experiențele mele. Nu sunt în totalitate de acord că „terapia nu se prinde de barbati", dar am întâlnit terapeuți care m-au făcut să mă simt teribil de vinovat din punct de vedere sexual prin aversiunea și dezaprobarea lor asupra lucrurilor pe care voiam să le discut.

M-am întâlnit cu Schrager recent și i-am spus că am citit ce a scris Sarah despre Naked Therapy™ și că aș fi interesat atât de ce a spus despre excitare, cât și despre faptul că e o ciudățenie artistică. Ea m-a încurajat să-mi fac o programare pe site-ul lui Sarah, așa că am făcut. De la acel punct, nu am mai comunicat cu Schrager, ci exclusiv cu White, un rol pe care îl joacă așa bine că aproape am uitat că sunt într-o construcție artistică.

Am primit un mail care includea termenii și condițiile ședinței, și o serie de întrebări preliminare. Unele dintre acestea erau despre motivul pentru care vreau să particip la Naked Therapy™ (întrebări pe care m-am consumat emoțional mult prea mult) și cu ce mi-ar plăcea să poarte în timpul sesiunii de terapie. Anxietatea pe care am simțit-o cât tastam într-un email despre cum aș vrea să se îmbrace terapeutul meu s-a transformat în excitare în momentul în care am apăsat Send.

Înainte să începem ședința, deja mă simțeam foarte excitat. În mod normal, White nu permite niciun tip de înregistrare a ședinței, dar pentru că i-am spus că plănuiesc să scriu despre asta în VICE, a fost de acord să fac niște capturi de ecran pe măsură ce se desfășura ședința.

Uite ce drăguț e în Portland, OR. De ce m-am mutat în mizeria aia de New York nu pot să înțeleg.

În ziua în care aveam programată ședința, eram în prima zi de vacanță în Portland. M-am trezit devreme și m-am plimbat prin orașul în care am locuit niște ani buni, ca să vizitez multe din locurile mele favorite. Dar, indiferent unde mă duceam, tot nu puteam să nu simt o stare de anxietate și agitație în legătură cu ședința de Naked Therapy™ din după amiaza aia.

Sincer, eram incredibil de emoționat la gândul că o să mă dezbrac în fața unei persoane care era, mai mult sau mai puțin, o necunoscută pentru mine, și chiar mai emoționat în legătură cu jenantul monolog inițial în care urmă să îi spun ce e în neregulă cu mine. Eram de altfel și foarte excitat. Dacă nu ai experimentat cocktailul ăsta de senzații până acum, îți recomand s-o faci.

La ora două am intrat pe Skype. White era online și mi-a trimis un mesaj în care m-a întrebat dacă sunt pregătit. Am tras adânc aer în piept, m-am așezat și i-am scris „Sigur". Imediat după aia m-a sunat. Am răspuns destul de jenat. Am schimbat amabilități în timp ce ea stătea pe o canapea îmbrăcată impecabil. Nu mi se pare vorbitul în public ceva extrem de cumplit, și chiar dacă sunt o persoană anxioasă, în mod normal nu mă simt așa și când vorbesc cu oamenii. Dar mă bâlbâiam și îmi era foarte greu să mă port normal și, într-un final, n-am mai rezistat: „Îmi pare nespus de rău. Sunt foarte, foarte emoționat." 

White m-a întrebat de ce, și în timp ce picioarele ei se desfăceau și reveneau din nou picior peste picior, o avalanșă de absurdități mi-a ieșit pe gură. Iar în timpul vorbăriei mele jenante, mi-am dat seama că am început să vorbesc, chiar dacă cu câteva momente înainte eram amuțit. Ea se mișca subtil pe canapea din când în când și am văzut că știa exact ce face corpul ei și exact cum voi răspunde eu la imagine. A fost destul de ciudat, dar foarte excitant.

Îmi este greu să spun de ce tipul ăsta de excitare e diferit față de uitatul la filme porno sau sexul în sine, dar a fost… diferit. Sarah și-a dat jos tricoul în timp ce eu am continuat să pălăvrăgesc. În câteva minute aveam să vorbesc despre ceea ce, în mod normal, durează jumătate din prima ședință de terapie clasică pentru că mă simțeam conectat și din ce în ce mai excitat. La fel cum ar face orice terapeut, Sarah m-a lăsat pe mine să vorbesc pentru un timp ca să scap de gândurile inițiale, și apoi a început să-mi pună întrebări despre ce i-am spus până atunci.

Am vorbit despre cum mă văd doar cu fete pe care le-am cunoscut pe OkCupid sau Tinder, pentru că mi se pare ciudat sau agresiv să mă duc, de exemplu, la o tipă în bar și să încerc să-i fac cinste cu o băutură. În timp ce White s-a ridicat și și-a dat jos fusta, mi-a spus că pot să mă dezbrac dacă vreau. Jenat, mi-am dat tricoul jos. Cât timp am făcut asta, ea mi-a spus, că din cât și-a dat seama până acum, nu sunt ciudat sau agresiv și că pot probabil să-mi dau imediat seama dacă o tipă mă place sau nu după ce mă duc s-o abordez. Chiar dacă asta ar fi trebuit să pară evident pentru mine, mai ales că mi-au zis şi prietenele mele zic că nu sunt ciudat deloc, a însemnat mai mult s-o aud de la cineva pe care nu-l știam atât de bine.

În timpul ședinței de o oră, mi-am lăsat garda jos și m-am simțit mult mai confortabil. Chiar dacă ce discutam erau chestii serioase pe care le aveam de obicei în minte, n-am putut să nu privesc întreaga situație ca pe ceva amuzant. În momentul în care amândoi eram complet dezbrăcați, era ridicol să mă simt jenat sau ciudat că aduceam anumite subiecte în discuţie. În loc să fiu anxios că stau dezbrăcat în fața cuiva pe care abia îl cunosc, m-am simţit excitat și fără inhibiții.

În terapia obișnuită, chiar dacă sunt complet liniștit, îmi dau seama că pot afișa o poziție închisă a limbajului corporal, mâinile sau picioarele încrucișate, de cele mai multe ori și să privesc la ceva întâmplător din cameră în loc să mă uit în ochii terapeutului. Dar pentru că eram dezbrăcat am lăsat garda jos și faptul că White era complet dezbrăcată (și din când în când se ridica și se plimba seducător), m-a făcut să mă simt complet prezent odată ce am acceptat că scopul era, desigur, să mă excite pe mine.

La sfârșitul ședinței, mă simțeam grozav. E logic să vorbești cu cineva despre anxietățile legate de sex și relații, anxietăți pe care le simţim mulţi, în timp ce ești excitat. Într-o singură sesiune, multe din lucrurile pe care eram prea stânjenit să le discut cu oricine, au ieșit la suprafață. Voi continua să mă duc la ședințe de terapie clasică cât timp am privilegiul să fac asta, pentru că nu voi ignora cât de norocos sunt că am acces la așa ceva. Poate că Naked Therapy™_ nu e pentru toată lumea, dar dacă te-ai luptat cu orice problemă legată de sex despre care am vorbit aici, te încurajez să iei legătura cu Sarah White. Are dreptate când spune că tipul ăsta de excitare e ceva unic și sunt bucuros că am avut ocazia să văd cum poate fi direcționat într-o manieră nu neapărat asociată cu intimitatea fizică tradițională._

Um, și da, m-am masturbat.

_Sean J Patrick Carney _e un comediant, artist vizual si scriitor din Brooklyn. Este fondatorul si directorul_ Social Malpractice Publishing si, din 2012, este mebru al GWC Investigators, o echipa de cercetare paranormală. Carney a învățat la Pacific Northwest College of Art, Virginia Commonwealth University, Bruce High Quality Foundation University și New York University. Urmarește-l pe Twitter, aici._