
Publicitate
yvat a decis să scoată exeunt pentru că s-a plictisit de ce a devenit IDM-ul modern. Mi-a zis că „în ultima perioadă am trăit cu senzația frustrantă că nu am mai ascultat nimic cu adevărat nou. Și prin nou înțeleg diferit. IDM-ul se mută către o zonă mainstream, devine comercial.” Nu știu cât de comercial e, dar cât de rău ar fi dacă s-ar schimba primul cuvânt din actualul gen care domină radioul: idiot dance music.2. Pentru că e un EP cu durata unui LP
Casa de discuri descrie materialul ca fiind un EP. Ceea ce e ciudat, pentru că are o durată de puțin peste o oră. yvat mi-a explicat de ce label-ul habar nu are ce lansează: „Am intenționat să fie un EP și chiar așa a fost semnat proiectul cu labelul. De la propunerea inițială, s-a ajuns însă la un material destul de consistent, cât să treacă ușor drept LP. Să zicem că a rămas un EP care oferă mai mult decât te aștepți.” În cazul ăsta, e dublu față de ce m-am așteptat.3. Pentru că e dintr-o bucată
yvat mi-a explicat că exeunt poate fi tradus ca „ieșire”, „gata” sau „asta a fost”. Motivul pentru care i-a dat denumirea asta are legătură cu modul în care a fost compus: „Niciodată nu reiau o piesă, nu încerc să îmbunătățesc sau să schimb ceea ce fac. Când sesiunea de lucru se încheie, și piesa este gata. Am considerat că proiectul e complet, m-am oprit și am ieșit.” Un fel de veni vidi vici, dar mai puțin dramatic.4. Pentru că e 100% analog
exeunto fost produs aproape în totalitate pe un sintetizator Aleis Andromeda. Adică yvat nu a folosit calculatorul decât pentru editare. Și pentru fetish-urile lui cu instrumente. Zic și eu.5. Pentru că are o înghețată sau joint pe copertă
Artwork-ul enigmatic a fost făcut de Paul Dersidan, care a colaborat cu yvat la majoritatea albumelor lui, și din nou artistul a fost mulțumit de ce a făcut artistul: „Simți că-ți explodează papilele gustative când o vezi și știi că promite ceva foarte bun și de ascultat. Totuși: e o înghețată sau un joint? Opiniile sunt împărțite.” Eu văd o înghețată, dar poate nu am imaginația atât de dezvoltată și nici n-am fumat astăzi nimic.Mai ascultă și altceva:
5 motive să asculți noul EP Khidja
5 motive ca să asculți noul EP Liar
5 motive ca să asculți noul EP Shadowbox
5 motive să asculți noul album Luna Amară Live
