Publicitate
High Hui

Cum e să fii cuplată cu un dealer de iarbă

O să ajungi să te muţi înapoi cu maică-ta.

de Sophie R
15 Mai 2015, 12:13pm

Apropo, tipul din poză nu e dealerul cu care am fost cuplată.

Pare uşor să vinzi iarbă. Cumperi mai multă la reducere şi o vinzi la gram pentru un profit minor. Ţi se pare că nu poate să fie greu, mai ales că ştii vreo doi rataţi din facultate, care se ocupă cu asta şi nu pare să le meargă prost. Dacă boii ăia şi-au luat mobile noi din dealerit, poţi şi tu. Aşa că te apuci şi tu, scoţi în jur de zece lei pe gram profit. Te simţi tare. Îţi iei căşti imense şi hanorace scumpe de la magazine urbane. Le spui clienţilor să-ţi zică „Asasinul".

Apoi te apucă panica. Îţi dai seama că e ilegal să vinzi cantităţi relativ mari droguri, chit că iarba-i inofensivă. Te prinzi că nu e o idee atât de strălucită să mergi cu o pungă de verde în maşină şi cu un portofel plin de sume care se împart la 60 de lei. Te gândeşti: „Dacă mă jefuieşte cineva? Oare ar trebui să umblu cu cuţitul cu care taie mama pâinea? Sau să-mi fac un tatuaj pe antebraţ, ca să ştie oamenii că-s dur?"

Cine trebuie să se confrunte cu toate porcăriile de genul ăsta? Eu şi alte femei ca mine. Toate tipele care au fost cuplate cu dealeri micuţi, care se simt în filmul Naşul. Faza e că băieţii răi au ceva aparte (iar ideea c-o să ajung să vorbesc cu unul la vizitele conjugale din penitenciar mă excită), aşa că le înţeleg pe tipele care ajung în situaţia mea.

Totuşi, nu pot să te sfătuiesc să te bagi într-o relaţie nocivă cu un traficant de iarbă. Dar, dacă insişti s-o faci, uite toate lucrurile la care trebuie să te aştepţi din partea hăndrălăului:

O SĂ INTRI FĂRĂ SĂ VREI ÎNTR-O LUME SINISTRĂ

E romantic şi periculos să fii lefteră şi îndrăgostită. Ţi se pare orice tâmpenie o aventură sexi. Aşa eram şi eu cu prietenul meu, când am intrat în lumea dealerilor.

Fratele mai mare al unui tovarăş de-al iubitului meu l-a întrebat dacă vrea să ducă nişte pungi de iarbă dintr-un oraş în altul, pentru câteva milioane, plus bani de benzină. Orice idiot putea să-şi dea seama că ceva puţea la afacerea asta, inclusiv noi. Dar relaţia noastră se banalizase şi cred că amândoi ne gândeam subconştient că s-ar reaprinde pasiunea dintre noi, dacă am fi complici la aventura asta.

CITEŞTE: One-night standerii români se tem de relaţii, dar fac mai mult sex ca tine

Am luat marfa şi am luat-o la drum. Când am ajuns la casa unde trebuia să lăsăm iarba, am descoperit că cineva încercase să spargă uşa, probabil ca să ciordească plantele de sativa, pe care le avea băiatul ăsta prin casă. Ne-am panicat şi l-am sunat pe tip, care a chemat poliţia. Un om cu o casă plină de plante de marijuana a sunat poliţia! După aia, boul a început să plângă la telefon şi l-a implorat pe ta-su să vină să-l ajute să scape de plante înanite să vină poliţaii, ca să nu facă câteva luni de puşcărie.

Mă gândeam că ceva genul ăsta o să-l pună la punct pe prietenul meu. Dar nu. Aşa că primul meu sfat este: Dacă, în prima lui zi de dealer, iubitul tău era să dea bot în bot cu poliţia şi cu nişte băieţi care i-ar fi spart capul pentru nişte plante, poate ar fi bine să te gândeşti în ce fel de lume urmează bagi.

(Foto de Jake Lewis)

O SĂ AI DE A FACE CU TOŢI PRĂJIŢII

Dacă vrei să convingi un om să nu mai vândă iarbă, spune-i că o să aibă de a face cu aberaţiile tuturor sparţilor. Ai auzit vreodată de extratereştrii în formă de îngeri din Pădurea Baciu? O să auzi. Nu te interesează Piramida Holografică din Munţii Ceahlău? Ghinion.

Nu zic că toţi fumătorii de iarbă sunt nişte dubioşi plictisitori. Nici că fiecare dintre ei simte că are un doctorat în ştiinţă, pentru că citeşte porcării pe Facebook cât e varză. Dar al dracului de mulţi sunt aşa şi e imposibil să-i convingi că nu-ţi pasă de poveştile lor. Oamenii care sunt foarte, foarte prăjiţi tind să nu se prindă de mesajele tale nonverbale, adică nu-şi dau seama că dai ochii peste cap sau îţi pui un pistol invizibil la tâmplă, doar ca să le arăţi că nu vrei să-i stai în aceeaşi cameră cu ei.

În general, cu cât ai stat mai mult în acelaşi loc în care fumează clienţii prietenului tău, cu atât o să fie mai sedaţi şi mai aberanţi. Mă rog, există şi excepţii. O dată am văzut un cuplu care băgau din bong ca scafandrii din tubul de oxigen, apoi se ducea în altă cameră şi se certau atât de tare, că se zguduiau pereţii. Nu a fost cea mai bună zi din viaţa mea, dar tot a fost mai bine decât să ascult un prăjit, cu un poster cu Super Mario Bros pe perete, care-mi povestea despre marxim.

DACĂ UNUL DIN CLIENŢII IUBITULUI ÎŢI CERE CEVA, SPUNE-I NU

Cu toţii ştim că iarba te moleşeşte şi te face să uiţi chestii, pe lângă toate efectele pozitive, dar cel mai naşpa efect e ăla că te face complet iraţional.

De exemplu, unul din clienţii prietenului meu l-a sunat într-o seară, ca să-l ia cu maşina de la o petrecere, unde boul a băgat prea multă ketamină ca să mai urcea la volan. Atunci a fost prima dată când am văzut un dealer care face ceva pentru clientul său, în loc să-i vândă droguri. Şi am înţeles de ce: imediat cum l-am luat, tipul a provocat un incendiu pe bancheta din spate, când încerca să aprindă un cui, pentru că e greu să faci orice când ai băgat K.

Morala: nu face favoruri pentru nimeni, că ai mari şanse să te ţepuiască unul cu care n-ai nicio treabă, în afară de aia că-ţi vin nişte bani de la el o dată pe lună, când îi vinzi droguri.

(Foto de Jake Lewis)

VIAŢA ALĂTURI DE DEALER NU SE PUPĂ CU JOBUL TĂU DE OPT ORE

Iarba e ca nisipul, în sensul că se strecoară peste tot. Dacă lucrezi undeva unde există riscul ca unul dintre colegii tăi să-şi bage nasul prin lucrurile tale, scutură-ţi bine portofelul, buzunarele şi geanta înainte să ieşi din casă.

Cât lucram ca reporter, trebuia să scriu despre cazurile de la tribunal. Într-o dimineaţă, mi-am pus pe mine acelaşi hanorac pe care l-am purtat în weekend şi m-am dus la judecătorie, ca să asist la un proces de trafic de droguri (ştiu, ironic). Când am ajuns la jandarmii, paznicii şi detectoarele de metal de la intrale, a trebuit să-mi golesc buzunarele, ca la aeroport. Aveam pixuri, carneţele, bucăţi motolite de hârtie, mărunţi, ţigări, câteva bomboane (micul dejun) şi o pungă de iarbă. Habar n-aveam că am o pungă de iarbă la mine.

Mi-am imaginat cum îmi iau adio de la job, de la casă şi de la reputaţia mea de persoană respectabilă, în timp ce îmi băgam lucrurile înapoi în geantă, după ce-am trecut de poartă. Stăteam la taclale atât de des cu ofiţerii de acolo, încât nici nu s-au uitat la marfa ilegală, pe care o scăpasem chiar în faţa lor. Dar am avut noroc, că-n mod normal nu stai la taclale cu poliţiştii. Am avut mare noroc că nu m-am trezit cu o mână în fund atunci.

(Foto via)

PREGĂTEŞTE-TE SĂ SIMŢI PARANOIA TOATĂ ZIUA

Imaginează-ţi de senzaţia aia dinainte de teza la mate, în care erai sigură că triunghiul isoscel era ăla cu două laturi egale, dar nu puteai să-ţi aminteşti că sigur era aşa, pentru că erai atât de emoţionată, că-ţi venea să plângi. Cu toţii am trecut prin asta, doar că la tine rezultatul era o notă proastă, la mine era puşcăria. Nu e o mentalitate pe care să-ţi bazezi o relaţie.

Pe lângă grijile cu legea, mai aveam şi unele cu părinţii. Garsoniera noastră puţea a iarbă şi mă aşteptăm ca discuţiile noastre despre „mirosul ciudat" şi „băieţii ăia hipioţi cu dreaduri din faţa blocului" să se transforme în dezmoşteniri şi lacrimi.

CITEŞTE:Cum e să stai la închisoare pentru iarbă în România

Iubitul meu îşi ascundea toţi banii într-o Biblie scobită pe interior, iar iarba o ţinea într-un cufăr de lângă masă, pentru că era bou. Dracu' ştie ce ne făceam, dacă părinţii noştri voiau să ne citeze ceva din Scriptură sau se uitau în cufăr. S-ar fi lăsat cu palpitaţii şi discuţii în care tata-mi spunea că el n-a crescut o „dependentă de droguri" şi s-ar fi încheiat cu un „mâine-poimâine ajungi să sufli-n pungă în canale".

Sfat: dacă prietenul tău e prea prost să-şi ascundă iarba şi banii, ascunde-i-le tu undeva unde nu le găseşte nici Comisarul Moldovan.

(Foto de Jake Lewis)

O SĂ SE CREADĂ MAHĂR, PENTRU CĂ E DEALER

Cu toţii vrem să fim extrem de bogaţi şi să avem numai timp liber. Totuşi, cea mai mare problemă la 20 de ani e că nu ai cum să te bucuri nici de una, nici de alta. Majoritatea n-avem nici timp, nici bani. Aşa că, atunci când slujba ta nu implică statul la birou şi faci mulţi bani pe un efort minim, e uşor de înţeles de ce situaţia li se urcă la cap.

Totuşi, nu e nimic senzaţional în vânzarea marijuanei şi nici nu e mare scofală să fii cu unul care face asta. El doar se holbează tot timpul la mobil, după mesaje de la clienţi. Asta e problema, dacă nu îi impui să lucreze după un anumit program, boul nu termină niciodată munca. Fie că e la o întâlnire cu tine sau la o bere cu prietenii, fie că te ţine în braţe cât vă uitaţi la seriale sau ţi-o trage în pat, tot o să-i răspundă clientului său şi o să plece de lângă tine.

CITEŞTE: În Colorado se produc cele mai bune dulciuri cu marijuana

El nu o să fie niciodată alături de tine şi, chiar şi atunci când e, nu vei avea atenţia lui. O să crezi că te înşală (prietenele tale o să facă glumiţe că eşti „paranoică", care vor fi foarte ironice) sau o să fii atât de disperată să stai cu el, încât o să ajungi să livrezi droguri, alături de el. O să ajungi să te rogi ca următorul telefon pe care-l primeşte să fie de la un institut de sondare, atât de disperată o să ajungi. Dar va fi tot de la un puşti care trăieşte pe banii părinţilor şi are nevoie de „un gram din căcatul ăla bun de ultima dată".

Înainte să-ţi dai seama, puştiul ăla e în sufrageria ta, îţi bea ceaiul şi-ţi împute perdelele, în timp ce-ţi povesteşte despre ultimul lui accident cu placa sau cum lucrează la un plan prin care o să se lase de iarbă. Puştiul o să-ţi zică cum „asta e ultima pungă, după asta m-am gândit că e bine să nu mai bag absolut nimic", chiar înainte să-şi umple toate buzunarele de la geacă cu verde. În timp ce zice asta, tu o să te gândeşti că nu ai mai făcut sex de luni de zile, spartă sau nu, şi că a trecut mai bine de o săptămână de când n-ai mai mâncat altceva decât fast-food. O să-ţi găseşti un muguraş întreg de ganja în păr şi, în timp ce-l descâlceşti, puştiul ăla se pişă pe lângă WC-ul tău şi nu trage apa, pentru că „tragerea apei strică mediul şi e o conspiraţie iudeo-masonică". Apoi o să-ţi iei lucrurile şi o să te muţi înapoi la maică-ta.

Pe scurt, să-ţi ignori prietena ca să scoţi zece lei pe-un gram nu e ok, chiar dac-o faci într-un Wolkswagen Golf GTI şi într-o pereche inexplicabil de scumpă de blugi.

Traducere: Mihai Popescu

Urmărește VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe despre iarbă:
Iarba medicinală vindecă epilepticii din 29 de state, dar nu şi din România
Iarba medicinală nu-ţi legalizează cuiul cel de toate zilele
Cum e să stai la închisoare pentru iarbă în România

Tagged:
MARIJUANA
dealer
canabis
programa
Vice Blog
compromise
Relaties
traficanti
iarba
iubire
periculos
iubita