FYI.

This story is over 5 years old.

CARTEL

Interviu cu caricaturistul român care a făcut cele mai multe miștouri cu Dumnezeu

Discuție doi în unul cu mafiotul Tetelu şi satiristul Dragoş Muşat.
09 Ianuarie 2015, 2:36pm

Dacă te-ai născut după '90 și nu ai aflat încă, Tetelu este un personaj fictiv care îşi tot scrie jurnalul dintr-o Românie distopică, unde lucrează în Mafia care conduce ţara şi din care fac parte personaje asemănătoare cu Iliescu, Băsescu şi Năstase. Tetelu îşi vâră genitalele prin orice mişcă, discută cu Dumnezeu, Diavolul şi extratereştrii şi e mai tare ca orice sofism pe care l-ai trântit la o beţie din oraş.

Am citit prima dată Jurnalul lui Tetelu în 2003, în vechiul Cațavencu care era, pe vremea aia, singura sursă de umor care nu-ți provoca edem cerebral. Ca orice adolescent mucos, m-a atras în primul rând faptul că folosea cuvântul „pulă" scris „PLUĂ", ceea ce în presa pudibondă a vremii era pur şi simplu incredibil. Cu cât m-am deşteptat, am observat şi alte chestii la Tetelu: că făcea satiră religioasă într-o ţară în care toţi erau credincioşi prin dogmă, dar nu prin trăire; că făcea miştouri lingvistice într-o ţară în care naziştii gramaticali spumegau la fiecare virgulă, care oricum era scoasă din următoarea versiune de DOOM; că prezenta nişte dezbateri filosofice avangardiste care l-ar fi făcut pe Liiceanu să lăcrimeze. Aşa că pot să zic, că m-a influenţat destul de mult, atât pe mine, cât şi pe mulţi din noua generaţie de satirişti de pe net.

De-asta m-am bucurat când am auzit c-a apărut un fel de almanah al Tetelilor din 2003 până-n 2012, numit File din Jurnalul lui Tetelu şi că am aflat cine e creatorul lui: Dragoş Muşat, cel care e responsabil şi pentru televiziunea online de umor Happyfish.ro şi care a luat şi premii în publicitate. Şi pentru că Dragoş este trimisul lui Tetelu pe Pământ, n-am putut să rezist şi le-am luat un interviu amândurora. Mai jos e interviul cu Tetelu şi AICI găseşti interviul cu Dragoş, care face satiră despre Dumnezeu de mai bine de zece ani, ceea ce, din păcate, cred că va deveni o raritate, după atacurile de la Charlie Hebdo.

VICE: Cum te simţi acum c-ai scos carte?

Cum răspunzi acuzaţiilor că scrierile tale au inspirat o generaţie de scriitori de texte umoristice?

Dar acuzaţiilor c-ai introdus cuvinte precum „căcat" şi „erecţie" în presa scrisă pudibondă?

Ce crezi despre vicii?

Ce e ăla un hipster?

**Ce mai face Mafia în zilele noastre?**

**Dintre toate rugăciunile pe care le-ai spus în ultimii ani lui Dumnezeu, de care-ţi pare rău cel mai rău că nu s-a împlinit?**

Ţi-a spus vreodată care este secretul vieţii?

INTERVIU CU TRIMISUL LUI TETELU PE PĂMÂNT

VICE: Cum ţi-a venit ideea pentru personajul Tetelu?
Ideea a apărut în momentul izbucnirii celui mai mare scandal de corupţie din timpul guvernării Adrian Năstase: consilierul guvernamental Fănel Pavalache, primul, singurul şi cel mai mare corupt al regimului Nastase, a fost prins luând o mită de patru milioane de dolari. Era ceva! În presă au apărut părţi din dosar. Iar una dintre ele cuprindea însemnările reale ale unui misterios Tetelu, consilier guvernamental şi el, ce gravita în sferele înalte ale puterii, chiar în preajma lui Adrian Nastase, supranumit pe atunci, din cauza aroganţei sale, Însuşi. Însemnările consilierului Tetelu (cel real) erau de genul: „10.30. De trimis puştile la Adrian Nastase", „14.30. De trimis icrele cu papucul in Zambaccian" şi alte „de trimis", „de făcut", „de transportat" puşti, icre negre, şampanii etc.

Deci chestiile din jurnal nu sunt doar invenţii...
Astăzi România s-a schimbat, dar trebuie să ne imaginăm contextul din 2000-2004, o ţară cu un regim semi-dictatorial, în care trona patronul economiei Adrian Nastase Însuşi, cu un aparat de stat pus în slujba lui ca în slujba unui faraon. Şeful SRI mergea cu maşina pusă la dispoziţie de mogulul Sorin Ovidiu Vântu, care falimentase sute de mii de români. Premierul mergea la televiziuni ca să danseze împreuna cu familia. Era o dictatură soft, veselă şi inconştientă.

Deci ai recreat personajul Tetelu?
L-am dus mai departe pe baza imaginaţiei mele, dar am încercat să fiu cât mai aproape de personajul real. Mi-l imaginam cum se scula dimineaţa cu pofta de a fura ceva, de a face sex cu „secretoarele" de la guvern, cum le denumea el, cum făcea orice ar face orice mahăr angajat la stat din România anilor 2003-2004. Apoi personajul a evoluat, i-am dat şi o latură metafizică, psihologică şi psihotronică, pe masură ce Tetelu devenea din ce în ce mai preocupat de Dumnezeu, sătul de atâta furat şi de atâta sex.

Când eram în liceu, aveam mereu dezbaterea despre cine e Tetelu. Este până la urmă Pavalache?
Nimeni nu ştie nici astăzi dacă Tetelu a fost Fănel Pavalache, Michi Şpagă ori Adrian Năstase Însuşi. Faptul că lumea a speculat „cine este Tetelu" a făcut parte din legenda care a făcut „Jurnalul" celebru. Nu numai între cititori, ci şi între puşcăriaşi: colegii de la Jilava ai lui Fănel Pavalache îi strigau printre gratii, în fiecare miercuri, când apărea Jurnalul lui Tetelu , „Teteluleee, ţi-a venit ziarul!". Cică era o distracţie generală în puşcărie atunci.

Care era modul de lucru la filele din Jurnal?
O filă îmi lua undeva la opt ore. Primele cinci ore făceam un tămbălău monstru în redacţia unde lucram, puneam muzică, ţipam, cântam, făceam glume bune, glume proaste şi glume foarte proaste, timp în care cu greu cineva îşi putea face meseria. Dar mă lăsau în plata Domnului, pentru că se obişnuiseră cu stilul ăsta al meu. Apoi mă linişteam brusc şi-mi venea ideea episodului din săptămâna respectivă, intram într-un fel de transă şi nu mai puteai vorbi cu mine până nu terminam, pentru că urma procesul de scriere. Mai era şi procesul comic în care prezentam colegilor rezultatul, în care ei se uitau perplecşi la nebunul care-şi citea „opera" şi se tăvălea pe jos de râs. Majoritatea îşi făceau cruce şi se rugau să fiu iertat. Se vedea că erau „muncite" filele, că nu am scris niciodata la plesneală, dar până îmi venea ideea mă lua dracu şi dracu îi lua şi pe colegii mei, cărora le mulţumesc acum pentru că m-au suportat zece ani în şir.

Cu atâta imaginaţie, de ce n-ai scos până la urmă o carte înainte de asta?
Niciodată n-am considerat că particip la scrierea vreunei mari opere literare, chiar dacă ştiam că materialul este bun şi deosebit de ce se scria în general în literatura română. M-am chinuit al dracului de mult să nu scriu banal, să fiu modern şi relevant. Mă interesa să traiesc cât mai la limită, ca sa am material pentru „Jurnal". Majoritatea jurnalelor lui Tetelu sunt scrise în urma experienţelor, pe care mi le provocam intenţionat. Am avut o lungă perioadă în care eram convins că sunt bolnav de SIDA. De aici a venit o parte din episoadele depresive ale lui Tetelu şi, probabil, majoritatea celebrelor sale discuţii cu Dumnezeu, în care îl lua la rost pe Barbos pentru această lume greşit construită.

Tu practic faci satiră de Dumnezeu de zece ani. Ce crezi despre situaţia cu atacurile de la Charlie Hebdo, după care s-a pus în dezbatere fix genul ăsta de umor?
S-a întrebat la un moment dat Tetelu: „Care o fi mai înalt, Dumnezeu sau Allah?" Nu ştiu exact, dar ce ştiu sigur e că ambii nu lucrează duminica. Şi totuşi, nu ar fi cazul să aflăm, odata, care este mai tare, Dumnezeu sau Allah? Ar fi exact ca în cazul misterului „Bruce Lee îl bate pe Van Damme?" În faţa crimei oribile din Paris, simt că aş vrea ca Dumnezeu să îi tragă o mamă de bătaie lui Allah. O directă, două croşee, o eschivă, încă două croşee şi un upercut final. Să îl numere îngerii: „10, 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1... Final! Dumnezeu câştigă prin knock-out!!! Allah este KO!!!!" Dumnezeu, cu şorţ albastru de Voroneţ şi mânuşi albe de cleştar, este purtat pe braţe de public şi e aclamat. Se pune piesa din Rocky 1. Don King îşi freacă mâinile fericit. Allah este scos cu targa.

Apoi îmi dau seama că exact asta ar vrea teroriştii: să gândim ca ei. Să urâm. Şi asta nu este bine. Trebuie sa continuăm să gândim ca noi. Să continuăm să îl chestionăm pe Dumnezeu de ce există atâta nefericire pe Pământ. Atâta moarte. Atâta sânge fără rost, pentru nişte desene. Cât de cretin trebuie să fii ca să te superi pe nişte desene? Să nu ne intimidăm şi să continuăm să îl chestionăm pe Dumnezeul nostru, pe Dumnezeul lor şi pe Dumnezeii mamii lor de sălbatici care nu înţeleg că planeta asta nu este a lor. Şi nici religia nu este a lor. Şi nici Dumnezeu. Şi nici Allah. Totuşi, care e mai înalt. Dumnezeu sau Allah? Dar mai gras?

Care au fost primele reacţii la filele de jurnal din vechiul Caţavencu?
Reacţiile au fost uimitor de entuziaste, spre surprinderea mea. Orice reacţie „de bine" mă lua prin surprindere şi încercam să văd dacă oamenii laudă jurnalul doar din curtoazie. Apoi a apărut fenomenul denumit „fani", dar nici asta nu m-a pus pe linia de plutire, mi-am văzut de viaţa mea greşită în continuare. Dar a fost mereu o surpriză plăcută când se punea acea întrebare „TU eşti Tetelu? Ce tare, tot timpul mi-am dorit să aflu cine este în spatele lui Tetelu!"

Mai primeşti astfel de reacţii?
Da, mi se întâmplă şi astăzi, cu oamenii serioşi cu care lucrez eu în publicitate, ori în televiziune. Cand domnul Horia Roman Patapievici mi-a spus că îi place „Jurnalul lui Tetelu", am fost cel mai uimit din lume. Iar reacţia lui Teo Trandafir, când a aflat anul trecut că individul care a venit să tragă nişte promo-uri cu dumneaei în cadrul unei campanii publicitare este Tetelu, m-a emoţionat. Cred că Tetelu făcea oamenii fericiţi. Le mulţumesc tuturor celor care s-au simţit fericiţi intelectual pentru trei-patru minute în cei zece ani de Tetelu. Trebuie să ştie că am facut tot posibilul, iar efortul de creare a fiecarui episod stă mărturie.

Care e cea mai amuzantă amintire pe care o ai legată de Jurnalul lui Tetelu?
Amuzant a fost când doamna directoare a editurii Humanitas m-a avertizat, râzând, că „un manuscris cu greşeli poate atrage anularea contractului dintre editură şi scriitor". Iar „Jurnalul lui Tetelu", slavă Domnului, este plin de greşeli gramaticale! Dar m-am liniştit, am fost convins că Humanitas va publica jurnalul cu toate nebuniile din el.

Tetelu va ieşi la pensie vreodată?
Când nu vor mai fi suficienţi cititori care să îşi dorească să citeasca literatura lui. Din pacate, nu avem suficienţi critici literari care să recunoască că Tetelu este un personaj modern, complex, preocupat de problemele societăţii actuale, chiar dacă mascat de umorul marcat de greșeli de gramatică, raţionament şi de caracter. Oamenii inteligenţi cu care am mai discutat au spus că este un personaj literat, ancorat în discuţiile cele mai actuale despre societate, artă modernă, Dumnezeu, moarte şi nefericire. Şi e mult peste orice Fred Vasilescu, Moromeţii ori Ion Aglanetaşului din obosita literatură română. (Hai, ca aici o să îmi sară în cap nişte sămănatorişti!) Dacă Tetelu va fi înţeles şi analizat de cultura oficială atunci vom fi evoluat puţin din Evul Mediu care marchează cultura românească oficială astăzi. Atunci se va pensiona Tetelu şi atunci se va retrage şi autorul său, la pescuit de broaște, probabil. Moarte mediocrității! „Mori, plicticosule!" e deviza lui Tetelu.

Citeşte mai multe din înţelepciunea lui Tetelu şi Dragoş Muşat pe pagina lor de Facebook sau chiar în cartea File din Jurnalul lui Tetelu.

Mai citește despre ilustratori români:
Dan Perjovschi nu fumează, nu merge în club, dar tot e mai tare ca tine „Oricum nu stă nici naiba să citească despre George Roșu..." Am furat nişte pagini din manualul hoţilor