Pe vremea comuniștilor, Scânteia părea necitibilă. Poveștile infinite cu Ceaușescu, știrile cu comuniști harnici și recolte fantastice erau cam singurele chestii publicate. Și totuși, dacă erai un pic atent, aflai lucruri interesante. Știu asta, fiindcă, în timp ce bunicul mă învăța, în paralel, care-i treaba cu literele și la ce sunt bune ele, folosea Scânteia. Așa se face că una dintre primele știri citite vreodată s-a nimerit să fie despre nou înființatul Partid Comunist din Afganistan, o chestie care probabil m-a bucurat, că pe vremea aia credeam că-i OK să se umple pământul de Șoimi ai Patriei. În următorii ani, am tot răsfoit ziarul partidului în căutarea unor noutăți despre comuniștii afgani, dar nimic, doar tone și tone de știuleți de porumb. Ceva era dubios pe acolo, cu siguranță. De unde naiba să fi știut însă că știrea aia minusculă de pe pagina de externe era de fapt depre începutul unui război de zece ani care a consumat atâtea resurse sovietice de i-a adus la faliment?

Cam așa e și cu propaganda rusă actuală. Dispariția unei teme semnalează o schimbare de politică sau ceva probleme pe la Moscova. Apariția alteia (cum ar fi știrea recentă despre nu-ș ce congres basarabean de la Odesa) poate anunța un viitor conflict. Băieții jonglează cu povești și aruncă în piață cu tot ce le pică în mână, după care pompează cât pot în cele care prind. Dacă mai au și norocul să dea peste o întâmplare reală care să le susțină politicile, cu atât mai bine. Printre crăpăturile acesteia (de preferat una care trezește, pe bună dreptate, indignare, cum ar fi mereu exploatata minciună americană despre armele de distrugere în masă din Irak), vor strecura și câteva șopârle ca să sape la temelia încrederii în chestiile occidentale care le stau rușilor în gât.

Totuși, propaganda asta nu se face degeaba, doar de plăcerea de-a face ceva. Rușii trebuie să aibă un țel, nu-i așa? Îl au, și ăla poate fi rezumat în fraza „Putin e cel mai minunat, inteligent, șmecher și «oricâte alte superlative» conducător din lume și o să facă din Rusia o țară temută de toți". Fiindcă varianta „simpatizată" sau „(cât de cât) respectată" e exclusă din start, știu și rușii ce au acasă, nu trebuie să le spunem noi. Că propaganda e despre Putin și mai puțin despre Rusia o dovedește faptul că, de fiecare dată când se scrie ceva nasol despre superstar, se activează cineva în mod critic, chit că-i vreun lache de la defuncta Voce a Rusiei (în cazul unui text publicat tot aici, acum vreun an) sau ditamai ambasadorul rus (în cazul lui Tismăneanu).

Bun, dar totuși, concret, cum naiba te prinzi care-i propagandă și care nu-i? Păi ai patru variante: afli sursa primară, vezi dacă e vreo temă preferată de-a băieților, te uiți un pic la fața ălora care o transmit mai departe sau te prinzi care-i scopul final.

Rusia are o serie nesfârșită de variante prin care să-și transmită mesajele. Există agențiile de presă de stat (RIA Novosti sau mai proaspătul Sputnik), diverse canale TV, radiouri sau site-uri finanțate tot de la buget (ca Russia Today, Vocea Rusiei sau Lifenews), plus o serie întreagă de partidulețe și ONG-uri obscure de prin mai toate țările care-i interesează care primesc, mai la vedere sau mai pe ascuns, fonduri de la Moscova. De multe ori mesajele sunt redifuzate moca, după modelul al nostrului Agerpres, care s-a bucurat că RIA Novosti le dă știrile gata traduse, să nu mai muncească, sau pur și simplu fiindcă niște băieți care scriu știri la kilogram n-au auzit de verificarea surselor.

Nu se dau la o parte de la nițică propagandă nici organele de stat, cum ar fi Ministerul Rus de Externe. O mențiune specială o are agenția guvernamentală care se ocupă de alimente, care descoperă subit că produsele dintr-o anumită țară sunt periculoase pentru rusul de rând fix când pică țara aia pe lista neagră a lui Putin. Să ne înțelegem, rușii sunt renumiți pentru vodca de pufoaică, dacă suportă așa ceva, suportă orice aliment (și dacă nu știi cum se face vodca de pufoiacă, poate ar fi mai bine nici să nu afli). Altă mențiune, evident, pentru defecțiunile care apar în conductele Gazpromului, întotdeauna când și unde trebuie. Sunt și astea o formă de mesaj, așa mai află prorusul cine e dușmanul săptămâna asta.

Fabrica de trolli de la St. Petersburg e deja documentată intens de presa occidentală și probabil că nu e singura, Rusia e prea mare ca să aibă atât de puțini trolli (Twitter-ul e dovada). Mai sunt și diverse bloguri și siteuri obscure care lansează teme, de obicei semnate cu pesudonim, pentru a fi preluate suspect de repede de siteuri mai oficiale și „respectabile", metodă folosită cu spor și de gașca PSD-istă de la noi.

Aici, e pe alese. Dacă nu merge cu varianta Occidentul e rău, Rusia e bună, se poate milita și pentru versiunea „hai că toți sunt la fel, ce naiba, wink-wink". Se poate activa filonul nostalgiei sovietice, la care pică orice personaj care e acum pensionar și asociază pierderea vitalității tinereții cu dispariția URSS-ului. Nu merge cu asta, povestea cu proletarii din toate țările care trebuie invariabil să se unească e reciclată, de cele mai multe ori sub forma diverselor forme de stângism radical, mai nou sau mai vechi. Lupta antifascistă e mereu viabilă: se știe că naziștii sunt răi și că rușii sunt dușmanii lor naturali, trebuie doar să-i vopsești în culorile corespunzătoare pe dușmani și rușii devin prieteni.

Mai există și tema popoarelor ruse înfrățite – adică nah, ucrainenii, belarușii și rușii ar fi cam tot una – care se împletește perfect cu mai orice formă de naționalism. Nu contează că ăștia se urăsc între ei, sunt observatorii perfecți când te hotărăști într-o joi că faci duminică referendum de independență. Povestea cu familia rusă de popoare poate fi extinsă ușor la marea lume slavă – băgăm la pachet și polonezi, cehi, bulgari, sârbi, ce mai pică. Românii, nah, se dau latini, dar nu-i panică – marea familie ortodoxă îi primește sub plapuma ei. Și de ce să ne oprim aici când putem avea o Europă Unită, de la Lisabona la Vladivostok. Mnah, e un mic inconvenient că prinde și o bucată mare din Asia, dar uite ce e fix în mijloc, loc perfect pentru o capitală: Moscova. Plus că ne încurcă UE, că nu organizează referendumurile cu viteza necesară. Mai merge și tema pacifismului, mai ales că unii au descoperit cumva că marea problemă a lumii e NATO, că e păcat că alianța asta nu s-a desființat în'89, precum cealaltă alianță militară, că cică așa ar fi fost înțelegerea (n-a fost, dar acum se fac că n-au pierdut). Dacă n-a prins nimic, bagă un pic de Israel în amestec și sigur prinde una din temele de mai sus.

De aici încolo lucrurile devin mai cețoase, dar codițe rusești o să găsești cam pe oriunde se protestează împotriva a ceva (ecologiști, diverse ocuppy-uri, războaie etc.) și prin lumea academică. De obicei chestia asta se întâmplă prin contaminare (canalele rusești difuzează cu voluptate orice ar putea fi antioccidental și mai strecoară o șopârliță), dar uneori implicarea e mai evidentă (a se vedea recentele proteste împotriva tancurilor americane din Cehia). Ceața e, din păcate, întreținută și de tabăra antirusă, care nu mai are timp de nuanțe și scoate pistolul cu etichete de fiecare dată când dă peste un protest mai progresist (vezi punctul 4).

Răspândacii sunt „idioții utili" ai rușilor, personajele care le propagă mesaje pe gratis fiindcă se pupă cu ideile lor pe ici pe colo. La pachet mai vin și o serie de agenți de influență, dar fără să ai dovezi concrete (precum în cazul partidului lui LePen), e greu să-i discerni pe unii de alții. Așa că, până la proba contrarie, să-i considerăm doar stupizi și/sau păcăliți. Unii pică în plasă fiindcă au un singur subiect care-i doare (să zicem că-s pacifiști) și cum mesajele le sunt transmise adecvat de un post ca Russia Today trag concluzia că o fi ceva adevăr și în restul poveștilor pe care le aud acolo. Alții sunt sclavii ideii că „adevărul e la mijloc", ceea ce face ca tactica rusească de a spune o minciună atât de gogonată încăt să mute mijlocul practic la ei în curte dă roade.

Majoritatea adepții liniilor de atac de la punctul doi intră automat la răspândaci (mulți ortodocși habotnici, destui naționaliști radicali, mare parte dintre stângiștii radicali, o groază de eurosceptici etc.), deși mai sunt și pe aici câțiva care încearcă, destul de schizofrenic, să păstreze un oareșce echilibru. Însă de departe preferații rușilor sunt adepții oricărei teorii a conspirației (de la ăia cu Guvernul Mondial până la orice fan al reptilienilor și orice individ care crede că von Däniken e istoric). Băieții ăștia sunt atât de duși încât vor crede orice, mai ales dacă televiziunea lor favorită (da, tot Russia Today) le promovează teoria.

Aici e partea cea mai tricky. O poveste nouă, în care niciuna dintre variantele de mai sus nu devoalează propaganda (sursa nu e una rusească sau prorusă, tema nu a mai apărut pe nicăieri, nu apare aceeași gașcă de răspândaci). Cum naiba te prinzi dacă e o temă validă sau o diversiune moscovită? Mai ales dacă e o problemă controversată, în care taberele se scuipă de după colț cum apucă și în care unii s-ar bucura ca acuzația că ăilalți sunt oamenii rușilor să prindă, iar ceilalți par a avea argumente valide? Încerci să te gândești cum ar fi dacă se întâmplă ce vor cei care au lansat tema și cum le e asta de folos rușilor. Dacă le e suspect de mult de ajutor, cel mai probabil e mâna lor. Dacă te face să crezi că Putin e grozav, luptă cu urșii la bustul gol și a făcut din Rusia o superputere, e 100% propagandă.

Urmărește-l pe Mihai pe blogul lui.

Mai citește despre propagandă:
Lansarea baloanelor: Propaganda din Coreea de Nord Am vorbit cu un politolog rus anti-Putin despre propagandă Propaganda de război a lui Hezbollah - Partea 1 Am fost într-un tur de presă bizar la Moscova şi m-au intoxicat cu propagandă