FYI.

This story is over 5 years old.

Cum e să trăiești cu boala Crohn

E pur și simplu agonie.
12.5.15

Poți să-ți dai seama cum e cineva după tipul de relație pe care îl au cu rahatul. Salvador Dali era infatuat și lăsa semne pe picturile sale unde scria că „dragostea adevărată presupune să înghiți rahatul partenerului." Scriitorul renașterii franceze, Rabelais, se spunea că folosea căcat ca să sublinieze „dreptul instinctiv al corpului pentru satisfacția primară." James Joyce se dădea în vânt după sexul cu femei în timp ce se bășeau.

Mi-a fugit gândul la căcat pentru că, acum câteva luni, m-am răhățit într-un lighean de plastic și am aruncat totul într-un WC. Nu a fost plăcut. Din punct de vedere estetic, mi-a amintit de hematit sau de o boală de piele aflată într-un stadiu avansat. Totuși, ăsta a fost unul dintre cei buni.

M-am căcat într-un lighean pentru că m-am ales cu o durere cronică la stomac pentru doi ani jumate. M-am mișcat încet. Am rămas fără culoare în obraji, am devenit alb ca varul și plin de transpirație. M-au lovit jeturi de căcat cald, după care patru zile n-am mai făcut nimic.

De fiecare dată când mergeam la un doctor, eram diagnosticat cu sindromul intestinului iritabil, o problemă care poate crea crampe, îmbalonări, diaree sau/și constipație. Mi-am dat seama că am de a face cu ceva mult mai rău; nu sufăr de sindromul intestinului iritabil.

Când Martin Amis s-a dus la Mike Szabatura, dentistul său, și a aflat că „umflătura neagră de sub bărbia sa" era o tumoare canceroasă, a scris, „De luni întregi am simțit că e ceva ciudat și nou acolo: presiune, activitate, ocupație…" Exista o presiune, activitate și o posibilă ocupație a intestinului meu. Era un balon în anusul meu, iar balonul ăsta se umfla în momentele cele mai inoportune, încât ajungeam inevitabil la toaletă. Sex, muncă, TV, când mâncam – toate astea erau perturbate de balon.

Am avut la un moment dat un prieten a cărui depresie presupunea să se plângă de felul în care mânca, se căca și ștergea, încontinuu, până la dezgust. El spunea că inevitabilitatea cercului ăsta era „o agonie". Începusem să mă simt la fel.

Am găsit în cele din urmă un doctor care a fost dispus să verifice posibila existență a bolii Crohn și să mă trimită la Departamentul de Gastroenterologie și Endoscopie. Te injectează, te adorm și îți violează interiorul cu ajutorul unui tub flexibil pe care ți-l bagă prin gât până la rect.

Înainte de procedură a trebuit să mă înfometez pentru 38 de ore. În drumul spre spital am avut o halucinație când am leșinat. Am văzut cum rahatul ieșea dintr-un cauciuc spart pe autostradă, în timp ce ascultam „Walk Away Renee", de The Four Tops. Când stăteam în sala de așteptare, alături de alți pacienți înfometați, membrii spitalului au avut ideea strălucită să lase la TV The Hairy Bikers.

Conform unei instituții filantropice înființate în 1979, Crohn și Colitis UK, boala Crohn e o boală a intestinului inflamat. Am auzit prima dată de ea când Sam Faiers de la The Only Way Is Essex a fost la ediția din 2014 a Big Brother-ului pentru celebrități. Părea letargică, lipsită de viață, subnutrită, cu cearcăne imense în jurul ochilor. După ce a fost vizitată de doctorul emisiunii, a fost diagnosticată cu boala Crohn. A vorbit cu The Daily Express și a zis că nu acceptă o asemenea boală care se reduce, în esență, la căcat: „Nu voi lăsa boala Crohn să îmi vină de hac", a spus ea, care a devenit imaginea pentru intestine varză și m-a alertat pe mine de existența unui asemenea sindrom.

Urmărește documentarul nostru despre cum căcatul oamenilor valorează sute de miliarde de lire

Într-un episod din The Sopranos numit „Funhouse", Tony nu poate face diferența între depresie – o problemă a minții - și efectele fizice ale otrăvirii cu mâncare stricată. Am petrecut mult timp ocupând spațiul dintre boala mentală și cea fizică. Dispoziția mea e influențată de problemele stomacului – în așa hal, încât întreaga mea ființă e redusă la ultima parte intestinului subțire.

Într-o zi, m-am trezit în mijlocul nopții, m-am căcat împrăștiat ca un gheizer dintr-un motor de avion, m-am șters și am repetat mișcarea toată noaptea. Am pierdut sânge. Am răcit. Dar trebuia să părăsesc urgent confortul patului meu ca să ajung cât mai repede pe tronul din baie.

În secțiunea cu informații despre Crohn și colită a site-ului britanic scrie: „Atât la colita ulceroasă, cât și la Crohn, părți ale sistemului digestiv (mațul), care include intestinele sau „mațele", devin inflamate. Crohn poate afecta orice parte a sistemului digestiv, de la gură la anus."

Am Crohn la ultima parte a intestinului subține – cea mai comună formă – care afectează intestinul subțire și colonul. Funcția normală a intestinului e întreruptă pentru că țesutul se poate umfla, subția sau forma o cicatrice, care duce la un blocaj din cauza reducerii căilor vitale. O condiție cunoscută ca malabsorbție – „o eroare în absorbția nutrienților din tractul gastrointestinal" – poate apărea și duce la leșin și scăderea în greutate. Se poate forma și ulcerul în cele mai adânci straturi ale peretelui intestinului. Am trăit cu un regim de 30 mg de Co-Codomol și 3 mg de capsule Nudesonide, dar, pentru că tabletele cu steroizi nu mai fac față, iar durerea persistă, am început să fac injecții cu Adalimumab, care reduce umflarea și durerea prin limitarea inflamării.

În fiecare zi trebuie să-mi fac programul cu intestinul, nu cu creierul. Trebuie să mă gândesc la pachetele de șervețele umede – un pachet în baia de acasă, unul la muncă, altul în ghiozdan și în mașina părinților – ca să mă asigur că nu mă aleg cu hemoroizi. Ciclul începe în fiecare zi și se repetă încontinuu până ești ca o stafie. Și, da, amicul meu avea dreptate: e o agonie.

Traducere: Dana Alecu

Mai citește și despre alte boli:
Cum e să trăiești cu sindromul intestinului iritabil Boala provocată de iarbă, care te face să vomiți și să faci dușuri fierbinți Furia îngrozitoare pe care o simți când cineva mestecă lângă tine se cheamă misofonie