FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

A murit DJ Rashad

DJul de 35 de ani era un nume de referință pentru scena de muzică juke și footwork din oraș.

A murit producătorul de juke DJ Rashad, din Chicago. Născut Rashad Harden, DJul de 35 de ani era un nume de referință pentru scena de muzică juke și footwork. A fost găsit fără suflare de un prieten în apartamentul său și declarat mort de medici la ora 1:50 PM.

Polițiștii au găsit trupul acestuia înconjurat de-o adevărată farmacie ilegală, o supradoză fiind și principala cauză suspectă a morții.

„Este o pierdere imensă, a murit un geniu al muzicii” a declarat DJ Spinn pentru Chicago Sun-Times.

DJ Rashad a fost un pionier al muzicii juke, sau footwork, o variantă de house mai rapidă. El și Teklife - colectivul din care făcea parte, au devenit cunoscuți în ultimii ani pe scena internațională, mai ales după ce au semnat cu label-ul englezesc Hyperdub. Albumul Double Cup din 2013 a fost unul dintre cele mai înălțătoare și frumoase albume dance din ultimii ani și Rashad va rămâne cu siguranță unul dintre cei mai inovatori artiști din muzica contemporană.