FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

Muzica din FM-ul românesc e atât de proastă, că ne trimite pe toți online

M-am întânit la un ceai cu Mihai Dinu, fost director muzical și producător de emisiuni la RFI, Total, Gold FM și Guerilla, ca să mă lămuresc cum dracu a ajuns FM-ul românesc așa o porcărie, de ne găsim toți fericirea doar pe net.
Ioana Moldoveanu
Bucharest, RO
11.2.14

eclecticfm.ro

Nu-mi aduc aminte să fi ascultat radio pentru muzică, decât în școala generală, când înregistram Kriss Kross, Jump Around pe casetofon. În liceu m-am tripat pe muzică electronică, care nu se dădea la radio, așa că tot ce mai gustam din FM era emisiunea Rondul de noapte cu Răzvan Exarhu. Unele ediții le am și acum pe casetă, erau atât de amuzante, că le reascultam precum show-urile de stand-up. Apoi a apărut download-ul și radioul online și n-am mai auzit FM-ul decât în mașinile prietenilor, când mai mult zappam printre posturi să găsesc ceva sound acceptabil. Adevărul e că, din punct de vedere muzical, FM-ul românesc este groaznic: aceleași piese dulci și proaste, cu refrene fără chitări și vorbe spuse doar ca să umple spațiul de emisie. Iar de când a dispărut Guerrilla, adio orice urmă de trupă indie.

Publicitate

De-asta atunci când online apare ceva radio bun, lumea se îngrămădește la click, ca albinele la polenizat. Este și cazul Eclecticfm.ro, apărut în online-ul românesc acum câteva luni, care dă în medie 50% piese noi pe lună și bagă în seamă toate trupele noi ignorate de mainstream. Ei nu fac playlist-uri pe categorii de vârstă, ca la radiourile comerciale, ci pe categorii de gusturi. Finanțat din bani de buzunar, radioul are în spate patru prieteni, dintre care unul cu o experiență în radio de peste 20 de ani. Mihai Dinu a cunoscut FM-ul imediat după Revoluție, a fost director muzical și producător de emisiuni la RFI, Total, Gold FM și Guerilla. Tot el a inițiat proiectul Guerrilla Live, în care trupele cântă în studio, cu public. M-am întânit cu Mihai la un ceai, ca să mă lămuresc cum dracu a ajuns FM-ul românesc așa o porcărie, de ne găsim toți fericirea doar pe net.

Tracklist

 1. Fierbințeanu - Yvelines (3:46)
 2. Iyes - Til' Infinity (2:56)
 3. Kadebostany - Invisible Man (3:44)
 4. Breton - Envy (3:34)
 5. Saint Raymond - Young Blood (3:31)
 6. Kaleidonescu - Upperfields (4:46)
 7. Roosvelt - Montreal (3:54)
 8.  Snowmine - Columbus (3:58)
 9. Hot Casandra - Operatic Female Having A Crack (5:28)
 10. London Grammar - Hey Now (3:18)
 11. Exit Calm - Promise (4:23)
 12. Damien Jurado - Silver Timothy (3:03)
 13. Solander - The Woods Are Gone (4:15)
 14. TheHidden Cameras - Year of the Spawn (4:45)
 15. Tycho - Montana (5:09)

VICE: Tu unde asculți radio?
Mihai Dinu: Acasă și pe net. Nu foarte mult. Sursele mele de informare nu au venit niciodată din radio. Ca să fii sursă de informații pentru alții trebuie să asculți altceva decât radio sau nu cel din România. Dar am fost ascultător de radio pe vremea lui Ceaușescu, de Europa Liberă, sâmbăta și duminica cu sfințenie, cu o mână pe antenă și cu cealaltă pe calorifer, cu o sârmă legată și scoasă pe geam, ca să se audă mai bine.

Cum ai reușit să-ți faci cultură muzicală pe vremea lui Ceaușescu?
Aveam un casetofon Hitaki mono, iar tata aducea în fiecare lună până la trei casete cu noutăți, de la un coleg de serviciu cu rude-n Germania. Copia discurile pe bandă, făcea matriță și le trăgea pe casetă. Am crescut cu toată epoca disco, dar la liceu m-am găsit pe new wave. Luam muzică de la Colonelul, un tip la 50 de ani, care avea acasă o colecție de viniluri trasă pe benzi de magnetofon. Îmi înregistra muzică pe casete de 90 de minute, câte un album pe fiecare parte și ciudat era că-mi dădea și chitanță. Primea albumele noi cam la șase luni după ce apăreau. În clasa a XI-a a dispărut.

Publicitate

Problemă mare la 17 ani. Ce-ai făcut?
Seara între cinci și șase mergeam pe trotuarul din fața magazinului Muzica. Nu aveai loc să circuli de lume care avea la subraț viniluri. Socializau și vindeau. Alegeai dintr-o listă. Eu am dat pe Pink Floyd - The Wall un sfert de salariu, adică 800 de lei. Îl ascultam noaptea la căști, sub plapumă. Când m-am angajat în radio aveam vreo trei sute de discuri și cinci sute de casete.

Mihai la 22 de ani, la Radio Delta

Cum te-ai angajat în radio?
Aveam 22 de ani, la un an de când apăruse radioul liber în România. Radiouri comerciale erau Uniplus, Nova 22 și Contact. Eu m-am dus la un concurs la radio Delta, un post de stat făcut dintr-un parteneriat între RFI și Universitatea Politehnică, unde eram student. Cei care lucrau acolo aveau norme de muncitori și făceau și ture de noapte. Director era un profesor al catedrei de electronică. Am concurat pe postul de animator, nu exista titulatura de DJ, iar primul an jumate am făcut voluntariat. Aveam o emisiune săptămânală de patru ore.

Aveai emoții?
Îngrozitoare. Un soi de tremur nu mă lăsa să-mi stăpânesc vocea. Mama mi-a zis: „Ia juma de diazepam, o să fie bine." Și-am tot luat, dar mai mult a fost placebo, că la un moment dat mi-a adus aminte tehnicianul de emisie: „Astăzi ți-ai luat pastila?"Până la sfârșitul emisiei am mucit-o rău. Atunci era o tragedie mare dacă te încurcai sau dacă dădeai ora greșită. Erai înfierat și te arătau cu degetul. Astăzi e o chestie banală.

Publicitate

Cum se făceau atunci playlist-urile în radio?
Puneam la impuls, dar nu era cea mai bună soluție. Treceam printr-o perioadă rock-agresiv și mai nimieream o Metallica, un Slayer, de-i înnebuneam pe toți. Prima încropeală de playlist a fost în '95: aveam un set de piese pe care le roteam săptămânal cu pixul în mână pe niște foi, ca să nu se repete orele la care cântă și mai alegeam din bază gold-uri, old-uri.

Care era avantajul playlist-ului față de a pune muzica la impuls ca un DJ?
Noi alegeam o muzică, cine venea după noi alegea aceeași muzică. Fiecare voia să pună piesele preferate. Te trezeai într-o buclă de artiști din care nu mai ieșeai. În plus, radioul este mai mult decât o DJală. Trebuie să te concetrezi și pe ce spui. Pe vremea aia era greu să pregătești un program. Erai atent la patru surse de muzică (disc, magnetofon, casetă și CD), între care te mișcai cu-n microfon la care vorbeai. Astăzi treaba s-a simplificat. În computer vezi întodeauna ce urmează. Dacă ești metodic, nu ai surprize.

Mihai astăzi, la Eclecticfm.ro. Foto: Petru Soșa

Astăzi nu mai ai libertatea de a-ți face singur playlistul. Cine se ocupă?
Există un director muzical care dă o direcție. Eu am lucrat în sisteme diferite. La RFI, eu alegeam tot. La Gold nu dădeam deloc noutați, era un playlist care rula. La Guerrilla funcționează pe baza unui board. DJii primesc săptămânal un folder cu 20-30 piese. Le ascultă, se face un clasament, se votează, dar doar consultativ. Radiourile CHR (commercial hit radio) sondează piesele înainte de a intra pe post. Se fac focus-grupuri în care oamenii sunt întrebați telefonic: îți place piesa asta? Cei care răspund sunt publicul țintă și dau o listă foarte clară cu ce merge și ce nu merge la postul tău de radio.

Publicitate

Dar cine face selecția pieselor care intră în sondaje?
Directorii muzicali. Într-adevăr, suntem un popor care vrea și mănâncă căcat, dar să mai bage și altceva în lista aia. Când faci selecția, dacă-i dai omului Voltaj și Holograf tot timpul, asta va vota mereu, pentru că nu are cu ce să facă comparație. Dar listele se fac și în funcție de ce prieteni ai prin casele de discuri. Cel puțin în televiziunile muzicale se zvonea că se dau șpăgi. Nu bag mâna în foc, dar cred că se luau niște bani pentru difuzarea în rotație a unor piese.

Ce şansă au trupele indie în FM-ul românesc?
Niciuna, atât timp cât Guerrilla rămâne online. Nici cu-n label în spate nu ajungi la un radio comercial. Oamenii nu caută asta. Poate dacă faci un boys band, să cânte un pop dulceag.

Ca sa schimbi muzica în FM-ul românesc trebuie să schimbi directorii muzicali?
Nu pe ei, care fac ce li se spune. Au un post călduţ, sunt băgaţi în seamă de casele de discuri, au intrari moca la concert, primesc discuri cadou, se complac într-o stare de fapt şi le e frică de schimbare. Cineva curajos ar trebui să facă un CHR fără o tipologie românească. Afară este mult mai divers. Și o piesa rock poate ajunge hit. Aici, dacă ai chitară sau tobă, eşti exclus. Proştii lor sunt peste proştii noştri.

Există vreun etalon în FM-ul românesc?
Cel mai alternativ radio a fost Nova 22, ca un OZN în România anilor 90, dar și-a pierdut licența. Selecția muzicală era foarte bună. Nu aveau playlist, dar erau coerenți. Oamenii aia lucrau acolo pentru că le plăcea un anumit gen de muzică, nu pentru că voiau să-si audă vocea la radio. Aveau o cultură muzicală. Și personalitatea DJilor e importantă.

Publicitate

La radiourilor comerciale de multe ori vorbesc doar ca să umple spațiul de emisie.
CHR e un radio care nu vrea să deranjeze, de fundal. Doar matinalul mai are o oarecare personalitate. Radioul a ajuns ceva secundar. Nu se mai ascultă ca în 90-92, când pentru o emisiune primeam 80 de scrisori pe săptămână la care trebuia să și răspund. Astăzi radiourile își fidelizează publicul prin concursuri.

Te-ai gândit să găsești un garaj și să chemi acolo o trupă nouă, pentru Eclectic Live?
E un proiect la care lucrez. La subsolul casei unde stau, vecinul meu are un studio. E un tip la 55 de ani care a dat în mintea copiilor în sensul bun. Are o trupă de cover-uri de heavy metal și cântă alături de baiatul lui.

Cum îți asumi rolul educativ, în condițiile în care vă lăudați cu 50% piese noi pe lună?
O să avem și un blog unde o să facem recomandări și recenzii de albume. Dar nu un privat  trebuie să facă cultura muzicală, ci statul - școala și radioul public. Dacă vreodată în viața mea o să pomenesc un profesor, este cel de muzică, care în anii 80, la un pick-up de tot rahatul ne-a pus: Rapsodia română, AC/DC, Kraftwerk, Pink Floyd și John Lennon.

Periculos.
Foarte. Fiecare copil care termină a VIII-a ar trebui să aibă în bagaj cel puțin 15-20 de chestii de genul asta și nu de pe ringtonurile de la telefon. Ar fi bine să existe niște formatori de opinie, dar oamenii de la matinalele CHR fac doar entertainment.

Succes, Mihai, ne-auzim online. 

Citește mai multe despre muzică:
Ce muzică ascultă Poliția Română?
Ghidul Noisey pentru muzica de sex