Protestatarii din jurul lumii opresc proiectele petroliere și miniere

Multinaționalele sunt cunoscute pentru cum dau afară oamenii de pe pământul lor. Fac asta pentru a deschide mine de aur, ca să extragă petrol sau orice alte resurse naturale. De zeci de anii, reacțiile au fost limitate și ineficiente, dar în ultimul timp lucrurile au început să se schimbe. Protestele localnicilor au devenit foarte costisitoare pentru corporații și de multe ori se renunță la proiecte din cauza lor.

Cercetătorii de la Centrul de Responsabilitate Socială în Minerit au intervievat angajați din zeci de multinaționale care sunt implicate în activități de exploatare. Au descoperit că firmele au din ce în ce mai mult de a face impactul pe care munca lor îl are asupra societății și a mediului. Iar asta îi lovește unde doare cel mai tare: la bani.

Oamenii de știință, conduși de Danie Franks, au luat în vizor 50 de proiecte de exploatare majore (foraj de petrol, modele noi de minerit, chestii de genul ăsta). Au constatat că jumătate dintre ele sunt blocate de localnici. În 40% dintre ele cineva a murit în urma unui protest și 15% din proiecte au fost suspendate sau abandonate definitiv. Asta rezultă din cercetarea lui Franks, publicată în Proceedings of the National Academy of Sciences.

„Există o concepție populară greșită şi anume că acele comunități locale sunt neputincioase în fața marilor corporații și guverne”, a declarat Franks. Descoperirile noastre arata că mobilizarea comunității poate fi foarte eficientă și afectează costurile companiei.

Numărul de proiecte afectate de proteste locale. Imagine: PNAS

Motivul pentru care proiecte, cum ar fi mina de aur Minas Conga din nordul statului Peru sau proiectul minier din Orissa, India, au fost abandonate nu este vreun simț al responsabilității sociale pentru mediu sau pentru dreptul omului la proprietate. Ci se datorează protestelor care au creat o situație financiară neconvenabilă pentru corporaţii.

Întârzierile, chiar la începutul unui proiect, sunt extrem de costisitoare şi frecvente. Pierderileunui proiect minier mare sunt de 20 milioane dolari pe săptămână. Potrivit respondenților studiului, o întârziere de nouă luni la o mină din America Latină sărăceşte o companie cu 750 milioane dolari. În cazul altei exploatări, manifestaţiile au dus la închiderea liniilor de înaltă tensiune care alimentau proiectul, iar asta îi costă 750 de mii de dolari pe zi. Chiar înainte ca forajul sau extracția să înceapă, pierderile salariale și întârzierile pot irosi 50 de mii dolari pe zi când programul începe, dar este oprit.

Nu este surprinzător că protestele au avut succes când au pornit din timp, în faza de construcție a unui proiect.

„Asta şi pentru că proiectele în sine se fac la o scară mică în această fază, prin urmare sunt ușor de contestat, dar și pentru că în etapele următoare ale ciclului s-au investit deja sume serioase în zonă, schimbarea proiectului devine costisitoare, locul începe să genereze venituri şi asta stimulează corporaţiile şi guvernele locale să apere proiectul,“ scrie Franks.

Social media și accesul la internet permit grupurilor locale să se organizeze mai repede, să învețe de la cei care au reușit prin protestele lor și să ia legătura cu organizații non-profit sau umanitare, care ajută prin propagarea poveştii lor întregii lumi.

„A avut loc o mare schimbare în mentalitatea localnicilor. Facebook îi învață să nu mai fie așa naivi,” spune Kelly Swing, un cercetător de la Boston University care lucrează în zona amazoniană a Ecuadorului şi care luptă împotriva unui proiect petrolier. „Ei se uită la ce întâmplă în Peru, să zicem, și văd cum cultura lor e aruncată pe apa sâmbetei.Brusc, cadourile oferite de companie, cum ar fi bărcile sau accesul la educație și medicină modernă nu mai arată așa de bine cum păreau la început.”

Companiile, la rândul lor, învață cum să anticipeze aceste stopări, iar unii dintre intervievați (toate identitățile și răspunsuri specifice au fost păstrate confidențiale) declară că reacția locală poate fi prezisă și cuantificată înainte să se declanșeze.

„Mai mulţi dintre cei intervievaţi credeau că lucrurile care declanşeză conflictele dintre companie şi comunitate şi costurile pe care le vor genera acestea sunt previzibile şi că există abordări, proceduri şi standarde de care se pot folosi companiile ca să evite astfel de situaţii şi să aibă relaţii constructive cu localnicii,“ a spus Franks.

Frank le-a scris oamenilor cu poziții înalte din companii, care au aprobat proiecte mari și cărora le este extrem de clar că munca lor va avea impact social sau de mediu. Ca să combată acest lucru, corporațiile angajează „traducători“ care pot identifica potențiale probleme sociale și să le pună într-o limbă pe care directorii o pot înțelege: banii.

„Traducerea cere ca indivizii din organizații să lucreaze dincolo de granițele funcționale, organizatorice și conceptuale, să înțeleagă mai mult de o „limbă“ și să interpreteze riscurile de mediu și sociale ca să se poată estima costurile afacerii. Nevoia de „traducători “ arată că factorii de decizie ai corporației nu au modelele necesare să internalizare factorii externi și să înțeleagă riscurile sociale,” scrie Franks.

Franks a scris că există dovezi că organizațiile care chiar se asigură ca localnicii să fie tratați corect, adică, să nu contamineze apa potabilă, să nu distrugă mediul, precum și să aibă grijă la riscurile de sănătate, nu sunt date la o parte.

Pe de altă parte, el a scris că „unii văd problemele de genul ăsta doar ca nişte condiţii facultative la procesul mai mare de reglementare al proiectelor miniere.“

Provocarea pentru localnici este să se asigure că vor face realizarea proiectului atât de dificilă, încât costurile suplimentare vor deveni imense, iar planul va muri. Şi se pare că asta se întâmplă din ce în ce mai des.

Traducere: Matei Bărbulescu

Citeşte şi:

Operaţiunile cu cianură nu înseamnă minerit

„Nu mai avem speranţe“: Sute de morţi şi dispăruţi în urma dezastrului minier din Turcia