N-o să-ţi vină să crezi de ce citeşti acest titlu! Sursa sărăciei a fost descoperită de cercetătorii americani. Aceştia, din păcate, n-au descoperit şi care sunt motivele pentru care politicienii fură de rup, o sursă şi mai mare de sărăcie.

Am hăhăit eu vreo două minute după ce-am citit ştirea asta în care cercetătorii americani spun că gramatica e de vină pentru sărăcie. Zic ei, din cauză că unele limbi fac o distincţie mult prea clară între prezent şi viitor, graţie conjugărilor verbale, oamenii nu economisesc bani. În limba română, viitorul pare atât de departe, că parcă nu merită să economiseşti când, nu-i aşa?, trebuie să trăieşti clipa.

Dacă ai merge pe principiul ăsta, mai că ai putea să-i crezi pe săracii noştri politicieni când refuză să construiască o autostradă. Creşterea economică e undeva în viitor, să trăim clipa! De exemplu, ei trăiesc clipa refuzând să participe la o iniţiativă europeană de a da o şansă IMM-urilor. Păi, nu? Doar IMM-urile sunt nişte firmuliţe mici de la care nu poţi lua şpăgi.

Acum, serios, de ce ne-ar trebui autostrăzi? Nu vezi că lumea abia reuşeşte să-şi plătească creditele în franci elveţieni? Ce, îşi mai permit să cumpere gaz pentru maşini? Unde să circule? Nu că o autostradă n-ar fi, în viitor, o investiţie în creşterea economică graţie înlesnirii transportului de mărfuri, scurtarea timpilor de acces la portul Constanţa sau, pur şi simplu, o cerinţă a oricărei companii străine care vrea să deschidă o fabrică în România şi are nevoie de infrastructură ca să-şi exporte mărfurile. Şi nu vorbim de o companie, ci de foarte multe.

Dacă abia scăpasem de discuţiile interminabile despre libertatea de expresie, dumnezei şi jigniri, după masacrul de la Charlie Hebdo, n-am scăpat însă de dorinţa acerbă a SRI de a deveni un soi de CIA românesc, cu acces la tot ce mişcă, de la date personale până la conţinutul convorbirilor tale telefonice.

Oamenii insistă să ceară acces şi nu se dau în lături de la a se folosi de toate uneltele pe care le au la dispoziţie. SRI este una dintre instituţiile alea ale statului unde e suficient să întrebi fie şi numai unde e toaleta şi tot n-o să-ţi răspundă nimeni. Nu comunică aproape niciodată, iar când o face, şeful nu zice nimic în niciun interviu. La modul excepţional, ocazional, mai dau anunţuri de angajare.

Şi cum să nu te miri când, ce coincidenţă!, SRI a comunicat de mai multe ori de la începutul anului. Nici nu se trezise românul bine din mahmureala de după Revelion, că SRI deja ne informa despre câţi terorişti ne-au călcat ţara în ultimii ani. Din prea multă bunăvoinţă şi, mai ales, de dragul transparenţei, nu-i aşa? Alo, române, nu vrei să te sperii tu un pic? Că noi avem nevoie de acces la telefonul tău.

De bine ce Curtea Constituţională a spus că legea propusă nu e nici pe departe constituţională, SRI a găsit un nou mod de a pune presiune pe populaţie. Au apărut declaraţiile cu dedicaţie, povestea cu vidul legislativ, amărâţii de spioni care nu-şi pot face meseria. Augustin Zegrean, preşedintele Curţii Constituţionale, a declarat săptămâna trecută că un judecător de la CCR s-a plâns direct la Comisia Europeană că a fost ameninţat. O fi şi asta o demonstraţie că metodele comuniste au viaţă lungă.

Nu trec bine două zile, că SRI comunică din nou, doar că de data asta o dă într-un soi de propagandă. După ani de zile în care România a fost raiul securităţii (ironic, nu?), brusc, România e drumul ales de terorişti pentru a ajunge în Siria şi Irak, unde luptă pentru Statul Islamic. Şi, la naiba!, de vină pentru asta e lipsa unei legi care să permită SRI să te caute la SMS-uri. Dar, desigur, niciun spion n-a mâncat usturoi, şi nici gura nu-i miroase.

Vorba aia, „România lucrului bine făcut". Vorbă care-mi aminteşte că, în ultima vreme, a devenit o mantră a societăţii româneşti postalegeri. Mai nou, toată lumea vorbeşte de lucrul bine făcut, fie că o spune la mişto când vede un gunoi pe stradă, fie că e de bine. Până şi protestatarii de duminică, cu credite în franci, spuneau că, într-o Românie a lucrului bine făcut, ei ar trebui să aibă dreptate.

Dar ziceam de gunoaie. Ştii pubelele alea ecologice, amplasate strategic fix pe trotuarele din intersecţiile mari ale Bucureştiului, nu? La fel de bine cum probabil ştii că se fură din ele într-o veselie. În România lucrului bine făcut, cea din Galaţi, au fost introduse containerele antifurt, ca oamenii să nu mai scormonească în ele după PET-uri.

Pentru Bucureşti, pentru că bugetul e mare şi primarul Oprescu oricum se plictiseşte în fiecare zi, cred că e cazul să propună o licitaţie pentru ca ghenele ecologice să beneficieze de bodyguarzi de la firme de protecţie. Că, deh, să angajezi bodyguarzi la Fisc, unde angajaţii fac evaziune fiscală, nu-i o afacere, că paznicii trebuie să fie neapărat economişti. Or, dac-ar fi economişti, s-ar angaja şi ei la Fisc.

În altă ordine de idei, voiam să mai semnalizez şi acest articol, care explică destul de bine şi titlul acestui articol. O altă explicaţie a titlului este că, pur şi simplu, n-am putut să mă abţin. Măcar o dată-n viaţă să pun şi eu un titlu cretin unui articol.

Urmărește-l pe Vasile pe blogul său și VICE pe Facebook.

Mai citește despre sărăcie:
Copilăria petrecută în sărăcie are efecte nocive asupra creierului Când ești sărac, deciziile proaste sunt raționale Cum să fii tânăr, sărac și îndrăgostit