FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Adolescenții sunt linșați în Egipt

Cum poliția și sistemul juridic nu funcționează în Egipt, oamenii își fac dreptate cu mâna lor. Chiar și atunci când n-au dreptate.
27.3.13

Mahallat Ziyad, orașul în care au avut loc linșările.

Duminica trecută, doi elevi de liceu dintr-un orășel din guvernatul nordic egiptean Gharbiya au fost acostați de o mulțime în orașul Mahallat Ziyad. Mahmoud Essoudi și prietenul lui Abderrahman au fost acuzați de furtul a două butelii de gaz propan și de răpirea unei tinere localnice care fusese dată dispărută. Mulțimea a încercat să-i dea pe mâna șefului poliției locale Mohamed Mustafa, dar protrivit locuitorului din Mahallat Ziyad Taha El Akhdar, „poliția a refuzat să-i încarcereze.” Așa că, în loc să intre în custodia poliției, cei doi adolescenți și-au petrecut următoarele patru ore fiind bătuți și torturați de mulțimea furioasă. După ce au decedat în urma violențelor, au fost agățați de o clădire de lângă stația de poliție. Corpurile au atârnat acolo timp de peste o oră în timp ce mulțimea i-a înconjurat și a făcut poze.

Hamdi Essoudi, tatăl lui Mahmoud, e absolut convins că fiul lui nu a fost vinovat în niciun fel de infracțiunile pentru care a fost ucis de mulțime. „La două zile după ce fiul meu a fost ucis, au găsit fata dispărută în Cairo. Pur și simplu fugise de acasă din motive personale,” a spus el. Potrivit spuselor lui Essoudi, mulțimea a acționat bazându-se pe zvonuri: „Mahmoud n-a avut niciodată probleme cu poliția. N-a fost acuzat niciodată de nimic. Primea o mie de dolari pe lună. De ce să fure două butelii de gaz?”

Deși actele de răzbunare barbară publică sunt rareori atât de dure și severe ca linșările din Mahallat Ziyad, oamenii din Egipt își fac tot mai des dreptate cu mâna lor în lipsa unui sistem juridic corect și eficient. Poliția e privită ca fiind foarte coruptă și e acuzată de abuzuri asupra drepturilor omului: „Poliția nu funcționează. Guvernul nu funcționează. De asta își fac oamenii dreptate cu mâinile lor,” mi-a spus Madgy El Assoui, un șofer de autobuz din Mahallat Ziyad. „Cred că mai bine ar fi să încercăm reformarea poliției și a sistemului juridic decât să facem noi legea. Devenim huligani fără minte.”

Familia Essoudi e cunoscută în comunitatea în care locuiește. Hamdi deține două workshopuri de instalații mecanice, unul în orașul Minyat Sammanoud, altul în Kuweit, unde locuiește în majoritatea timpului. Afacerea lui Hamdi ocupă o mare secțiune a orașului. După ce băieții au fost uciși, locuitorii din Minyat Sammanoud au incendiat podul care conecta cele două sate. „Dacă doar i-ar fi ucis, mi-ar fi fost mai ușor să îndur ce s-a întâmplat,” a spus Hamdi, al cărui fiu în vârstă de 17 ani era încă elev la liceu în momentul crimei, în ciuda rapoartelor care susțin că era un șomer în vârstă de douăzeci de ani. „N-a fost deloc uman ce i-au făcut. Acum a devenit o luptă între două sate, nu doar o luptă între familii,” a continuat el. Essoudi a promis că se va răzbuna pe agresorii fiului lui, folosind cuvântul qassas, termenul arăbesc pentru „vendetta”.

La fel ca mulți alții cu care am stat de vorbă, Hamdi a dat vina pentru ce s-a întâmplat pe statul egiptean: „Poliția nu ne ajută niciodată. Cum putem trăi așa?” a spus el, adăugând: „Dacă n-o să facă nimic în privința asta, voi deveni cel mai mare terorist împotriva lui Morsi (președintele actual).”

Mohammad Abdel Latif, locuitor al orașului Mahallat Ziyad, a fost de față în timpul atacului. „N-am vrut decât să mărturisească,” a spus Latif. „În timp ce erau bătuți, mărturiile lor au fost înregistrate. Moartea lor a fost un accident,” a adăugat Latif, deși n-a oferit nicio explicație pentru faptul că, după ce băieții au mărturisit și au murit, mulțimea a hotărât să le atârne corpurile de clădire. La fel ca și alții, Latif a condamnat acțiunea, spunând că „Egiptul nu are nevoie de și mai mult haos și instabilitate. Ar trebui să reformăm sistemul juridic și poliția din această țară.”

În mod deloc surprinzător, toți locuitorii orașului Mahallat Ziyad pe care i-am contactat au negat că ar fi fost implicați în comiterea crimelor. Păreau chiar sincer triști că un eveniment atât de violent a putut avea loc în comunitatea lor. Se temeau că din cauza brutalității atacurilor, orașul lor va rămâne mereu cu un renume prost, iar locuitorii lui vor fi considerați barbari.

Totuși, la rugăciunile de vineri de la moscheea Antar, populația avea un ton mai puțin conciliator. Un șeic local – membru al Frăției Musulmane – și-a petrecut timpul explicându-le credincioșilor musulmani opinia lui despre actele justițiare publice: „Dacă cineva te atacă sau îți face rău în orice fel, trebuie să rezolvi singur problema. Ar trebui să fim cu toții înarmați tot timpul,” a raportat Taha spusele șeicului, adăugând: „Cine i-a dat șeicului dreptul de a vorbi despre asta? O să ajungem la război civil.”

Căpitanul Mohamed Mustafa, șeful poliției din Mahallat Ziyad și Minyat Sammanoud, nu și-a făcut apariția în public din ziua incidentului și până acum: „Nu pot face nimic. Mă ascund. Nu pot lucra. Au trecut cinci zile de la accident și nu pot face nimic. Membrii familiei negociază. Probabil o să se rezolve cu bani,” a spus el. Mustafa n-a comentat nimic altceva despre caz: „Fac investigații, întocmesc rapoarte și le predau biroului de procuratură. E datoria lor,” a spus el. La fel ca toți ceilalți intervievați pentru acest articol, a dat vina pe alte ramuri ale guvernului, spunând că „problema nu e la noi, ci la biroul de investigații și procuratură.”

Prin urmare, singurii oameni care par să vrea să restabilească pacea și ordine în Gharbiya sunt membrii unei mulțimi ucigașe, iar locuitorii din Mahallat Ziyad susțin cu toții că evenimentul a fost un accident. Uciderea lui Mahmoud și Abderrahman n-a fost premeditată, ci a fost rezultatul confuziei și a emoțiilor puternice.

Premeditate sau nu, linșările sunt un curent în creștere în Egipt. De când noul președinte a trecut la putere în iunie 2012, 14 persoane au fost linșate în guvernatul Al Sharqia, locul de naștere al lui Morsi. De curând, Frăția Musulmană și alte grupuri islamiste și-au anunțat planurile de a forma grupuri politice civile care vor patrula diverse zone ale țării și vor aresta oameni pe care îi consideră infractori. Egiptul se străduiește să stabilească democrația, dar se pare că tot mai multe crime ca cele din Mahallat Ziyad se prevăd la orizont.

Urmăriți-l pe Max pe Twitter: @SaxMiegelbaum

Alte știri despre Egipt:

Revoluția din Egipt e departe de a se fi terminat

A doua revoluție din Egipt