FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Oamenii sunt doar niște animale sălbatice cu jucării sofisticate

Filosoful politic John Gray crede că progresul civilizației e un mit cu care ne păcălim singuri ca să avem motivația să ne dăm jos din pat dimineața.
29.3.13

John Gray, fotografie de Justine Stoddart

Ce mult a evoluat omenirea în timp! În ultimii 200 de ani am reușit să interzicem sclavia (și s-o mutăm în fabricile de confecții din lumea a treia), am scăpat de poluarea industrială (pentru că am mutat-o în fabricile din lumea a treia) și am introdus pacea, drepturile omului și democrația în diverse ținuturi subdezvoltate prin conflicte lungi și sângeroase.

Publicitate

Suntem o scânteiere de diamant într-o lume de cărbune și oricine n-a gustat încă dulceața progresului occidental o s-o guste cât de curând, probabil prin niște bombardamente prelungite. Avem fructe acai cumpărate din țări sărace după regulile comerțului corect, avem internet de mare viteză; ne scăldăm în strălucirea Iluminării, în timp ce restul lumii încă își târăște picioarele prin noroaiele Evului Mediu.

Cartea cunoscutului filosof politic, scriitor și colaborator al ziarelor Guardian și New Statesman, John Gray, povestește despre cum toate astea sunt niște minciuni mizerabile. Tăcerea Animalelor se concentrează pe acest subiect sensibil – progresul omenirii – care, susține Gray, e un mit. Având în vedere că au existat totuși progrese vizibile în domeniul științei, al medicinei și al tehnologiei, am fost ușor confuz să aud asta, așa că l-am sunat să-mi dea niște explicații.

Cartea lui John Gray, Tăcerea Animalelor

VICE: În primul rând, îmi poți explica ce înseamnă pentru tine termenul „progres” și de ce crezi că e doar un mit?

John Gray: În cartea mea, definesc progresul ca orice fel de avans cumulativ, astfel încât ce e obținut într-o anumită perioadă rămâne baza pentru realizările următoare care apoi, în timp, devin din ce în ce mai ireversibile. În știință și tehnologie, progresul nu e un mit. Mitul e faptul că progresul din știință și tehnologie s-a extins și în etică, politică sau, mai simplu, în civilizație. Mitul susține că progresul făcut de civilizație poate fi baza unei dezvoltări continue și acumulative.

Publicitate

Ai exemple care susțin teoria ta?

Să luăm sclavia, de exemplu. Dacă obții abolirea sclaviei, poți trece la obținerea democrației. Din nou, mitul e că realizările obținute până acum sunt baza realizărilor viitoare. Observând cu atenție istoria, am tras concluzia că acesta nu e cazul civilizației noastre. Desigur, susțin cu tărie progresele care au avut loc în civilizație, cum ar fi emanciparea femeilor și a homosexualilor și abolirea torturii, dar toate astea pot fi dărâmate din nou cu ușurință.

Înțeleg. Deci tortura a fost abolită în Statele Unite, dar a revenit în Guantanamo și în Abu Ghraib.

Exact. Au existat progrese incredibile în etică și politică, dar s-au pierdut într-o clipă. Iar interdicția torturii „s-a îmblânzit” chiar în timpul conducerii lui George W. Bush și a găștii lui, care fac parte din cea mai mare democrație din lume și nu din vreo dictatură obscură. În februarie 2003, înainte de invazia Irakului, am publicat un articol intitulat „O propunere modestă”, în stilul lui Jonathan Swift. Bazându-mă pe dezvoltările reale din teoria politică liberală de pe vremea aceea, am argumentat că tortura e necesară ca instrument în lupta mondială pentru drepturile omului.

Care au fost reacțiile oamenilor?

Oamenilor li s-a părut ridicol, pervers de mizantrop și pesimist. Chiar și cei care au înțeles satira. Pentru că era satiră, evident.

Furie umanistă liberală tipică. Pur și simplu n-ai voie să atingi anumite subiecte.

Publicitate

După nici un an, au fost publicate fotografii cu torturile din Abu Ghraib. Era ușor de prevăzut că așa se va întâmpla – lumea uită repede de progresele necesare precum interdicția torturii. Ceva atât de groaznic precum tortura, care depășește granițele civilizației, poate ajunge normalizată din nou oricând.

Uneori am impresia că noi, occidentalii, ne pricepem foarte bine să ne autoiluzionăm și să ne păcălim pe noi înșine.

A, bineînțeles.

Avem impresia că suntem foarte etici. Facem cumpărături la magazinul potrivit și ni se pare că am salvat lumea, dar hainele pe care le purtăm sunt produse de niște muncitori exploatați din lumea a treia. Sclavia nu e abolită, ci doar funcționează altfel.

Da, i-am schimbat numele și am externalizat-o. La fel am făcut și cu poluarea. Am trimis poluarea industrială în China și India, ca să părem curați și cuminți. Dar ei sunt cei care produc bunurile de care avem nevoie și pe care le folosim. Sunt de acord cu tine, dar n-aș descrie asta ca fiind ipocrizie pentru că ipocrizia sugerează că știi care e adevărul.

Tony Blair și George Bush, ajutând la răspândirea progresului în lume.

Deci e și mai rău – e amăgire totală.

Gândește-te la Tony Blair. Oamenii cred că e mincinos, dar mie ăsta mi se pare un compliment. Cred că îi lipsește dezvoltarea morală necesară pentru a da dovadă de falsitate. El chiar crede tot ce spune. Un alt exemplu: multe persoane de stânga sunt de părere că intervențiile occidentale din Irak, Libia și Afganistan au ca scop ascuns obținerea de resurse. Dar multe persoane – comentatori, politicieni, printre care și Blair – chiar au impresia că promovează valorile progresiste în toată lumea.

Publicitate

Nu crezi că e vorba de imperialism mascat?

Nu, pentru că oamenii ăștia acționează crezând sincer că valorile lor sunt valorile tuturor din lume. Ei sugerează că țările occidentale, oricâte probleme ar avea, dețin tot sensul istoriei. Ăsta e un mit. Țările occidentale au destule virtuți – de exemplu, putem avea conversația asta care în alte țări n-ar fi posibilă – dar prezintă și mari dificultăți. În spatele fiecărui mit, se ascunde dorința de a defini sensul vieții.

Dar oamenii au nevoie să aibă un sens în viață.

Nu neg că noi, ca ființe umane, putem da sens vieții, dar nu există vreun sens suprem al universului sau al istoriei. Oamenilor care vor să aibă un sens în viață și cred că nu stă în puterea lor să-l creeze le recomand să se alăture unei religii. În mare, acelea sunt mituri mai vechi și mai înțelepte decât miturile seculare precum progresul.

Ai zice că mitul progresului e un fel de religie?

Da, cu siguranță. Miturile seculare sunt tot un fel de mituri religioase sub alte forme, din care s-au scos majoritatea lucrurilor bune.

Deci, în sensul ăsta, se poate spune că și ateismul e o religie?

Atei văd roșu în fața ochilor când le spun că ateismul e religie. Dacă ateismul înseamnă ceea ce ar trebui să însemne – să nu utilizezi în niciun fel conceptul de Dumnezeu – atunci da, în sensul ăsta, sunt ateu. Dar nu sunt evanghelist. Autobuzele din Londra pe care scrie „E foarte probabil ca Dumnezeu să nu existe” mi se par absolut ridicole. Îi poți considera pe atei religioși atunci când fac pe evangheliștii și încearcă să-i convertească pe alții la credința lor.

Autobuzul ateu din Londra, fotografie de Jon Worth (atheistbus.org.uk.)

Au avut succes?

Publicitate

Nu. În momentul de față în lume, convertirile cele mai dese au loc printre africani care trec la islamism și chinezi care trec la creștinism. Deci ateismul e o glumă a istoriei comparat cu acestea. În ziua de azi, religiile tradiționale cunosc o extindere tot mai mare. Ateismul e un fenomen media.

Să revenim la un alt mit modern: fericirea. Am fost de curând la o conferință cu titlul „Fericirea va salva lumea?”

Minunat.

N-ar trebui să le dăm tuturor Prozac ca să fie la fel de fericiți?

Nu cred că fericirea – în sensul modern – e un scop rațional. Pentru că atunci când fericirea e scopul, riscul e ca oamenii să devină mai precauți și mai puțin aventuroși decât ar fi în mod normal. Fericirea e un mit al satisfacției. Se crede că dacă îți aranjezi viața într-un anume fel, o să ai o anumită stare de spirit. Dar eu cred că cel mai bine e să faci exact ce te interesează și ce-ți place pentru că nu poți știi niciodată în avans dacă o să fii mulțumit sau nu.

Totuși sunt atât de mulți oameni care încearcă să-și calculeze viețile pas cu pas și au impresia că sunt niște mașinării care pot fi optimizate.

Da, oamenii vor să fie capabili să-și construiască propria stare mentală. Și, cum ai zis și tu, dacă încerci să faci asta, mai e doar un pas până la ingineria chimică. După cum știm, în America și în multe alte părți, se folosesc cantități enorme de antidepresive, mult mai mult decât în trecut. Asta înseamnă că, în trecut, oamenii erau toți deprimați?

Publicitate

Da, clar.

Eu numesc progresul Prozacul clasei gânditoare din trecut. Oamenii mi-au spus deseori: „Dacă n-am crede în progres, n-am avea motivația să ne dăm jos din pat dimineața.” Dar cum credința în progres există de doar 200 de ani, de obicei îmi vine să-i întreb: „Și ce făceau oamenii înainte de asta? Zăceau în pat toată ziua?”

Asta e moștenirea Iluminismului. Orice a existat înainte de asta se cheamă Evul Mediu.

A, da. Toată istoria omenirii până la Iluminism a fost un preludiu pentru noi. E total absurd. Iluminismul susține că toți cei care au trăit înainte de el – oameni ca Shakespeare, de exemplu – erau niște ființe umane subdezvoltate. Susținătorii Iluminismului și a ideii de progres vor să creadă că sunt un capitol important în istorie. De fapt, istoria asta nu există. E o poveste de adormit copiii.

Credința că lucrurile se vor îmbunătăți și că lumea se îndreaptă spre mântuire nu e puțin schizofrenică, în sensul că, de fapt, trecem printr-o criză profundă din 1970 încoace?

Dezvoltarea tehnologică rapidă le-a creat oamenilor iluzia de progres. Avem telefoane tot mai bune, mai mici, mai ieftine. În ce privește tehnologia, viața ni se schimbă rapid, într-adevăr. Asta le dă oamenilor senzația că se schimbă și civilizația. Dar, de fapt, lucrurile se înrăutățesc. În Marea Britanie, salariile au scăzut și standardele de viață sunt în scădere.

Avansurile tehnologice nu înseamnă că lucrurile se îmbunătățesc pe termen lung.

Publicitate

Absolut. Progresul tehnologic are două fețe. Internetul, de exemplu, a distrus, mai mult sau mai puțin, intimitatea tuturor. Orice faci, lași o urmă electronică după tine.

Unii oameni își doresc ca mintea să le fie transferată pe internet ca să devină nemuritori digital.

E înduioșător, dar și complet absurd. Chiar dacă ar fi posibil să-ți transferi creierul într-un calculator, calculatorul acela nu ești tu.

Cred că există neînțelegeri majore în legătură cu ce înseamnă să fii tu însuți.

Da. N-ai ales tu cum să fii dinainte. Ești de neînlocuit. Ești unic. Suntem ceea ce suntem datorită vieților pe care le trăim. Și asta implică să ai un corp, să te naști și să mori.

Mai ales să mori.

Da. Mai ales. Multe fenomene contemporane, cum e credința în progres, sunt de fapt încercări de a scăpa de realitatea morții. De fapt, fiecare viață e unică și finală, nu ai o doua șansă. Asta nu e o repetiție. E o chestie reală. E foarte ușor să scapi de realitatea asta cu ajutorul religiei, dar nu-i disprețuiesc pe cei care au nevoie de asta – e ok dacă asta îi ajută să trăiască mai liniștiți. Disprețuiesc însă nașterea nevoilor religioase în oameni care disprețuiesc religia. Dar nu disprețuiesc nevoile în sine.

Chestia cu transferul creierului în spațiul virtual seamănă foarte mult cu teoria care susține că după ce mori ajungi în rai.

Nu-mi trăiesc viața după principii religioase și nu sunt deloc de acord cu ele. Dar ideea că oamenii se vor trezi din morți în ziua Judecății mi se pare mai credibilă decât nemurirea virtuală pentru că se presupune a fi misterioasă – e un miracol inexplicabil. În sensul ăsta, e o perspectivă mai credibilă decât porcăriile astea bizare cu încărcarea creierelor în spațiul virtual. Care e realitatea spațiului virtual? Războiul virtual. De fapt, în spatele teoriei cu nemurirea virtuală se ascunde o perspectivă creștină asupra lumii.

Urmăriți-l pe Johannes pe Twitter: @JohnVouloir

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai vreți discuții cu oameni deștepți?

Uaaaai, frate, oare trăim într-un calculator în momentul ăsta?

Uau, frate, nu trăim într-un calculator!