FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Am mers din greșeală la mare cu susținătorii lui Ponta și am mâncat cartofi UNPR

Nu știu de ce nu m-am gândit să întreb ce partid îmi oferă o excursie gratis de o noapte la Costinești.
8.9.14

Armata roșie.

Vara asta a fost nasoală. N-am avut timp de nimic, dar nici n-am făcut ceva productiv sau distractiv. Așa că, atunci când un prieten m-a invitat într-o excursie gratis de o noapte la Costinești, în ciuda reticenței firești către Mecca maneliștilor, am zis că-i o idee bună. El s-a gândit să intre într-un partid tot din lipsă de activitate, iar pentru asta i s-a oferit o noapte gratis la mare plus one, plătită de partid, „fără nicio obligație”.

Publicitate

Nu știu de ce nu m-am gândit să-l întreb care partid anume face gestul ăsta mărinimos, credeam că legionarii sigur n-au bani, deci meh, ce poate fi așa de rău? Atât timp cât nu trebuia să bem sânge în ritualuri dubioase, era ok.

Vineri m-am dus să iau autocarul de la Aviatorilor. După ce-am frecat menta vreo oră în soare cu ghiozdanul în spate, am plecat la drum cu vreo 30 de oameni de vreo 40 de ani. În autocar ni s-au împărțit niște tricouri roșii și niște sandwich-uri făcute în casă. Evident, nu m-am uitat la ce scria pe tricou.

Dupa trei sute de kilometri în care seniorii au cântat pasional pe Alex Velea și pe muzica populară de la radio, am ajuns în Costinești, unde trebuia să ne cazăm, dar după ce mergeam ,,rapid, la o sedință mică de partid”, unde nu se intra decât cu tricoul roșu. Pe drum, un localnic ne-a întrebat dacă vine și Ponta, iar eu am răspuns: „Sper să nu.” Apoi l-am întrebat pe amic: „Auzi, da’ ce partid e asta?” Când am auzit UNPR, m-au trecut fiori pe șina spinării, pentru că ăsta e practic satelit PSD și eu nu vreau deloc să-i susțin pe ăștia.

Am dat să mă întorc, să spun că îi aștept la autocar, dar eram înconjurată de o mare de tricouri roșii. Ședința era pe un soi de arenă, în fața căruia trona un panou gigant cu mutra prim-ministrului, pe care scria ,,Victor Ponta președinte”. Pentru o secundă, am crezut că leșin; asta nu era ceea ce interpretez eu ca ședință și cu atât mai puțin „fără obligații către partid”, cum mi s-a zis că o sa fie, dacă vin în excursie.

Publicitate

Am fost îmbulziți pe arena asta și ne-au pus în primele rânduri. Mi-am pus aproximativ trei straturi de haine pe mine, în speranța că nu se mai vedea tricoul, dar degeaba, pentru că toată zona era împânzită de oameni plătiți cu o friptură și-o apă la dozator, îmbrăcați în roșu, care scandau frenetic și îl cereau pe Ponta.

Nu vreau să par dramatică, dar sunt genul ăla de om cu principii destul de solide, dacă nu obsesive. Poate pentru mulți nu-i mare căcat să stai pe o arenă îmbrăcat într-un tricou, cu un tricolor în mână, pentru trei mese gratis și-un pat într-o stațiune în care se întâmplă să ajungă și marea, dar pentru mine era cel puțin chinuitor. Un nene a venit și mi-a dat o pancartă cu o acvilă, simbolul UNPR. Am refuzat-o. S-a schimonosit la mine într-o expresie care cred că a vrut să transmită „Asta e, toți tre's-o facem” și mi-a pus pancarta în mână. I-am dat drumul și-am fugit (dramatic, știu), după ce i-am zis amicului că tre să-mi pun telefonul la încărcat. Afară mi-am dat tricoul jos și m-am uitat în gol juma’ de oră, timp în care se auzeau violent vuvuzele, urlete si țipete. M-am dus la un bar, mi-am pus telefonul la încărcat și m-am conversat cu barmanii despre conotațiile pieselor lui Velea.

„Am avut și vom avea mereeeu, boală pe votanți…”

Până la urmă m-am calmat, mi-am luat inima în dinți și m-am întors la Teatrul de Vară (am descoperit ulterior că asta era, de fapt, arena imensă), din curiozitate. Bodyguard-ul n-a vrut să mă lase să mă așez la vedere fără tricou, m-a trimis într-un colțișor umbros și înghesuit, unde să nu mi se observe neloialitatea față de partid. A fost un lucru bun, pentru că așa am apucat să aud ce credeau cu adevărat oamenii ăștia plătiți să fie frenetici. În pauzele dintre discursuri își șopteau: „Auzi, dar crezi că ne dau pui sau vită la masă?”

Publicitate

M-am așezat acolo și am ascultat discursuri peste discursuri despre mersul „în linie dreaptă către succes” al României, despre cum partidul reprezintă ,,segmentul de oameni care în '89 a schimbat un sistem”, despre cum succesul lui Ponta asigură intrarea în politică a celor tineri, pentru că, evident, Ponta este super tânăr. Dintre toate lozincile astea penibile rostite de alde Gabriel Oprea (președintele UNPR) și Neculai Onțanu (secretar general), cel mai mișto mi s-a părut al Alexandrei Dobre, care zicea: „Revoluția a fost făcută de tineri. Timp de 25 de ani, instituțiile au fost conduse de oameni formați în comunism, politicile au fost făcute cu fața spre trecut. Toate astea se schimbă acum, generația Revoluției a ajuns la putere”.

Băi, nu știu ce să zic. Nu-s genul ăla de om care pune eticheta de comunist pe orice se trage din regim sau a avut tangență cu el, dar e jenant să te declari singura forță politică care-i respinge moștenirea și să-ți asumi meritele unor oameni care au vrut orice altceva în afară de o forță desprinsă din comunism. Nu pun semnul egal între PSD și PCR, dar să nu uităm că de acolo se trage. Chit că nu e același lucru, e aceeași cultură politică din cauza căreia România are handicapul pe care îl are.

Foto via

Ponta a avut același discurs modest și unidimensional pe care-l are de fiecare dată, vizibil deranjat de oamenii care zbierau pentru el, din cauză că-i întrerupeau discursul. A sugerat subtil să înceteze, ca să-și poată duce ideea până la capăt, dar oamenii erau literalmente echivalentul uman al câinelui lui Pavlov, cum auzeau cuvântul „președinte”, izbucneau în gălăgie și scandau „Ponta, Ponta, Ponta!”.

Publicitate

În fine, s-a terminat și „mica ședință”, de câteva mii de oameni, vuvuzele, fum și haos roșu și am luat-o spre hotel. După ce ne-am stabilit în cămeruța noastra modestă fără duș funcțional și cu ușă în loc de geam, care dădea fix la mesele de la o terasă, deci pe care n-o puteam deschide, ne-am dus la masă.

Lumea încă era îmbrăcată în tricourile UNPR. Cina consta în clasicul piept de pui cu cartofi, nu e ca și cum m-aș fi așteptat la ceva vegetarian-friendly. Am cerut doar o porție de cartofi plus apă de la dozator și m-am simțit ca Jonathan din Totul e iluminat, la ce privire mânioasă mi-a aruncat bucătăreasa.

Cartofi UNPR

Restul serii am bâjbâit prin Costinești încercând să găsim ceva semidistractiv de făcut, dar am sfârșit prin a ne împrieteni cu un chelner supraponderal care ne-a arătat de unde să ne cumpărăm vin ieftin și am stat pe plajă ascultând manele de la singura terasă funcțională de acolo. Cum nu-s genul de om care ascultă manele „la mișto” sau „la beție” (și spun asta fără pic de aroganță), a fost oribil. Ne-am culcat la 12.

A doua zi, lumea ieșise din tricouri, am mâncat un ou fiert spart și o felie de ardei roșu. Pe la mese se flendurea o tipă care zbiera că trebuie să mergem țoți la „seminar”, prezența obligatorie. Acum, mă întreb sincer ce a vrut să zică tipul care ne-a invitat în excursie pe mine și prietenul meu, când a zis „fără obligații”. Din moment ce „ședința” s-a dovedit a fi un miting pe steroizi, n-am vrut să aflăm ce înseamnă „seminar” în limbaj psd-ist, așa că ne-am fofilat și ne-am furișat prin spatele hotelului până pe plajă, într-un tur al acestei relicve comuniste. Ulterior, am văzut și alți seniori ai partidului care s-au fofilat la fel de subtil ca noi.

Una peste alta, a fost amuzant și educațional să văd din primul rând cum funcționează o campanie electorală în România și cât de ușor se cumpără iluzia de susținere, dacă nu chiar votul unui popor disperat după chestii moca de proastă calitate și falsa impresie de importanță.

Citește mai multe despre partide:
Îmi vând votul. Ce îmi dai ca să te votez președinte? Unde se duc banii tăi după ce i-ai dat statului
Întrebarea zilei: Sunt partidele extremiste o soluție?