FYI.

This story is over 5 years old.

18+

​I-am luat interviu tipului care apără zoofilia și a făcut sex cu un delfin

Delfinul Dolly a murit de inimă albastră. Sau cel puțin așa crede Malcolm Brenner.
4.2.15

Delfinul Dolly a murit de inimă albastră. Sau cel puțin așa crede Malcolm Brenner.

Unii l-ar numi pe Brenner, care a făcut sex cu Dolly acum mai mult de patruzeci de ani, un pervers sau abuzator de animale sau, cel puțin, un bărbat cu probleme la cap. Dar Brenner, care e, în prezent, subiectul unui film documentar, descrie întâlnirea drept o experiență frumoasă, aproape spirituală.

Cei doi s-au întâlnit în 1970, când studentul Universității din Florida a primit prima temă fotografică. Trebuia să facă niște fotografii pentru o carte despre Floridaland – una dintre atracțiile statului însorit înainte ca acesta să se împânzească de parcuri de distracție tematice. Dar în scurt timp a fost distras de delfin.

Publicitate

Inițial, când tânărul cu ochelari și bucle până la umeri a sărit în apă, delfinul a înotat în cealaltă parte a bazinului. Până la urmă s-a apropiat de el, povestește Brenner, care a fotografiat delfinul timp de nouă luni. Odată, în timp ce o mângâia pe spate, Dolly s-a întors și i-a prezentat despicătura genitală. Mai târziu, a început să-și frece dinții de brațul fotografului într-un mod erotic. Când acesta nu i-a oferit ce dorea, Dolly l-a scufundat cu totul sub apă.

„Femelele delfin sunt foarte deschise în privința sexualității", mi-a spus Brenner. „Nu au niciun fel de inhibiții să și-o exprime, pe când alte animale sunt pasive sau doar receptive."

Brenner spune că a fost dintotdeauna atras de animale. În copilărie, a fost molestat de psihologul lui. Cam în aceeași perioadă, tatăl lui l-a dus la un film Disney numit Câinele Lățos . A avut erecție chiar dacă avea doar cinci ani și crede că acela a fost un moment definitoriu în viața lui. Zoofilia a început să i se manifeste câțiva ani mai târziu; când avea 11 sau 12 ani, Brenner a făcut sex cu pudelul familiei, deși spune că s-a simțit murdar apoi.

Dar abia a doua întâlnire amoroasă cu un animal – cea cu delfinul Dolly în Floridaland – l-a transformat pe Brenner în purtătorul de cuvânt neoficial al persoanelor care cred că animale pot consimți la un act sexual. Și, pentru prima oară, își va transpune povestea pe ecran cu ajutorul realizatorilor de film din Miami Joey Daoud și Kareem Tabsch. Iubitorul de delfini, mediumetrajul lor de 15 minute, tocmai s-a lansat la Slamdance pe 25 ianuarie.

Delfinul Dolly a fost antrenat să înoate pe lângă această barcă și să sară după pești. Fotografie de Joey Daoud.

Tabsch a devenit interesat de Brenner prima oară când a fost în San Francisco în 2013 și era în căutare de opțiuni de distracție, când i-a atras atenția un articol despre iubitorul de delfini. „N-am mai căutat distracție, am început să citesc articolul", mi-a spus el. „M-a surprins total întâmplarea și faptul că vorbea despre ea atât de deschis."

În scurt timp, el și Daoud s-au întâlnit cu Brenner pe coasta de vest a Floridei și i-au luat un interviu de patru ore despre viața lui. „Singura lui rugăminte a fost să nu folosim în film cântecul de generic al serialului Flipper", mi-a spus Daoud.

Publicitate

Deși Brenner a scris o versiune fictivă a relației dintre el și Dolly în 2009, nu a vorbit niciodată deschis despre cum a făcut sex cu ea. În documentar povestește că Dolly era singură în bazin cu un alt delfin mascul, dar a venit în altă regiune a bazinului ca să aibă intimitate cu partenerul ei uman. După vreo 30 de minute de preludiu, Brenner a penetrat cavitatea vaginală a animalului, pe care a descris-o ca pe o serie de valve complicate.

A fost un act dificil de executat (a trebuit să se poziționeze vertical, în timp ce delfinul era poziționat orizontal), dar Brenner spune că experiența a fost delicată și erotică. „M-am simțit în totală armonie cu ea la toate nivelele", spune el în film. „Parcă nu mai eram două creaturi diferite, ci una singură." Susține că atât el, cât și delfinul, au ajuns la orgasm.

După întâlnirea lor romantică, Brenner s-a mutat în Olympia, Washington, iar Dolly a fost trimisă în alt parc în Mississippi. Mai târziu, a fost anunțat că delfinul s-a sinucis, iar Brenner crede, până în ziua de azi, că a făcut-o din cauză că l-a abandonat.

Malcolm Brenner a fotografiat-o pe Dolly timp de nouă luni și încă o consideră dragostea vieții lui.

Nu e singura persoană care s-a îndrăgostit de un delfin. A mai existat și Margaret Lovatt, care a făcut sex cu un animal pe nume Peter în timpul unui experiment finanțat de NASA în anii '60. Și acel animal s-a sinucis după ce relația lui cu ființa umană s-a încheiat.

Un aspect care lipsește din filmul Dolphin Lover e discuția cu un psiholog, care să explice dacă delfinii pot consimți la actul sexual, dacă pot avea orgasm sau dacă pot simți atâta tristețe după o despărțire încât să se sinucidă.

Publicitate

Inițial, realizatorii filmului au vrut să bage în film și interviuri cu activiști pentru drepturile animalelor și alte persoane, dar s-au răzgândit. „Am vrut să povestim experiența așa cum și-o amintește el", mi-a spus Daoud. „Nu ne interesa părerea experților, e prea convențională. Sper că filmul reușește să arate că în spatele acțiunilor cu care poate nu suntem de acord se află ființe umane. "

În prezent, Brenner locuiește în Florida de Vest și, chiar dacă e faimos pentru că a futut un delfin, a reușit să se căsătorească de două ori după ce „s-a antrenat " să-i placă femeile. Are chiar și o fiică, acum femeie matură.

Spune că nu e într-o relație și că n-a mai făcut sex cu niciun animal după Dolly. Așteaptă ziua în care zoofilii vor fi acceptați precum gayii, deși crede că va mai dura mult până atunci. Susține că nu înțelege de ce oamenii au o problemă cu înclinația lui, deși pot accepta un personaj ca Brian în Family Guy. „Aceiași oameni care mă numesc un monstru râd la glumele lui Seth McFarlane despre un câine care face sex cu femei ", mi-a spus el.

Dar lui Brenner nu-i pasă de părerea celorlalți și are cont pe mai multe site-uri matrimoniale.

Spune că nu-și face griji în privința documentarului sau că va fi recunoscut ca zoofil după lansarea acestuia. Se pare că are alte obstacole în curtarea femeilor.

„Nu prea găsesc multe femei atee în zona asta", a spus el. „Dar tocmai mi-am făcut cont pe un site matrimonial pentru atei și sper să am noroc. "

Urmărește-o pe Alli Conti pe Twitter.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook:

Mai multe despre zoofilie:
Măgarii din Caraibe Este Danemarca pe cale să devină paradisul zoofililor? Animalele pot accepta să facă sex cu oamenii, susține proprietarul unui bordel de zoofili