Votul diasporei a fost pentru BEC ca un elefant îndesat într-un Trabant

A devenit așa de greu să votezi în marile orașe din Vest, că îți trebuie voință de revoluționar ca să ajungi în cabina de vot. Guvernul ne-a făcut normă: să nu voteze mai multe de 1 500 - 2 000 de oameni într-o secție de votare, că e dubios. Politicienii trag de urechi pe cei care organizează alegerile - vreți eficiență? vă facem un sca​ndal așa cum i-am făcut ambasadorului de la la Paris, de o să vă meargă renumele ani în șir după. În condițiile astea, numărul de alegători din străinătate nu poate decât să scadă. Iar noi să ne întrebăm de ce guvernul și Biroul Electoral Central (BEC) pun atâtea limitări pe votul în străinătate. Oricât de vertical și de obiectiv ai fi, nu poți să nu ai dubii despre corectitudinea organizării alegerilor. Nu poți să nu te întrebi cui servește așa ceva.

Ieri seară au ieșit în fața MAE sute de bucureșteni ca să protesteze. Eu fiind la Bruxelles, le mulțumesc pentru solidaritate. Vă transmit și o altă adresă, mult mai utilă: Sala Palatului, Strada Ion Câmpineanu Nr.28, Sector1, București, România. Este adresa Biroului Electoral Central. Instanța supremă în organizarea alegerilor. Responsabilitatea pentru organizarea deficientă au ambele instituții. MAE hotărăște numărul de secții de votare pentru străinătate și amplasarea lor. Însă BEC trimite logistica (ștampile, buletine de vot, cabine), hotărăște numărul de membri pe care îl au secțiile de votare și până la ce oră pot vota oamenii. Așa că felicitările se impun de ambele părți.

Pe scurt, istoria votului din diaspora: a fost introdus după 1990, fără mari scandaluri până în 2004. Până atunci, ca să votezi, se cerea dovada reședinței în țara în care votai. Și până în 2004 nu erau mulți alegători în străinătate, iar cei care erau, n-aveau acte. Boom-ul cu votul în diaspora apare 24 de ani mai târziu, când străinătatea începe să voteze masiv împotriva PSD. Guvernul PDL a introdus sute de secții noi de votare în străinătate, în Republica Moldova, Spania, Italia. Din 2007, votul din diaspora tot crește și a ajuns la numărul de voturi dintr-un județ mediu. Anul acesta au fost 153 000 de voturi, mai mult decât în Vrancea, Satu Mare sau Brăila.

Din 2004 încoace, la fiecare alegeri prezidențiale scandalul cu votul diasporei fierbe chimic. Pe de-o parte, guvernul și partidele politice încearcă să limiteze tot mai mult numărul de alegători. Pe de alta, românii din străinătate devin tot mai încrâncenați și trec la nesupunere civică. Și în 2004 și în 2009, când am fost la secția de vot din Paris, au fost tensiuni și s-a strigat „Jos hoții și comuniștii!"

Ieri seară, la una dintre secțiile de vot din Paris.

Anul acesta a fost mai grav decât în alți ani, pentru că MAE și BEC au reușit să impună atâtea limitări, încât numărul de voturi să scadă considerabil. Dacă la alte alegeri la unele secții de votare din străinătate votau peste două mii de oameni, ieri media pe secție de votare din străinătate a fost sub 1 500. Ponta și Corlățeanu spun ​că e normal, că așa trebuie să se întâmple, dacă nu sunt fraude. Eu cred că este un mare abuz.

Dacă în înțelegerea autorităților numărul maxim de alegători care pot să voteze într-o secție e de două mii, iată numărul maxim de alegători cărora li se permite să voteze în străinătate, în diferite orașe mari:

Bruxelles - 4 secții de votare = 8 000 de alegători
​ Paris - 2 secții de votare = 4 000 de alegători
​ Londra - 3 secții de votare = 6 000 de alegători
​ Madrid - 4 secții de votare = 8 000 de alegători
​ Coslada și Alcala de Henares în Spania, unde sunt zeci de mii de români - câte o secție de votare = 2 000 de alegători pentru fiecare oraș
​ Roma - 3 secții de votare = 6 000 de alegători

În Italia sunt două secții de votare pentru Milano, în rest câte una pentru toate orașele mari, deci maximum două mii de alegători români în Genova, Florența, Torino și altele. Restul de secții de votare sunt în Republica Moldova sau împrăștiate unde sunt comunități mai mici de români și locuri în care nu sunt alți români decât personalul diplomatic.

De aici și titlul, în care compar cantitatea de alegători cu dimensiunea unui elefant. Nimeni nu știe exact câți sunt, pentru că, de fiecare dată când s-a mărit numărul de secții de votare, au venit tot mai mulți. Iar instituțiile noastre au încercat să bage elefantul într-un trabant. Atât avem la dispoziție, atât ne trebuie. Restul data viitoare, peste două săptămâni, în doi ani sau în cinci.

Astea sunt numerele maxim admise pentru concentrațiile cele mai mari de alegători din străinătate. Pentru un număr de 3,5 milioane​ de români în străinătate (cifra oficială, aproape cât populația București-ului) ajung să voteze doar 1​61 000.

În primul rând, nu e normal ca numărul de secții de votare din străinătate să fie atât de mic. În 2009 au fost 294 și a fost scandal. În 2014 a fost același număr, iar jurnaliștii din străinătate spun că au fost reduse secții din orașe cu comunități mari de români și au fost făcute secții în orașe cu comunități mai mici. Dacă numărul de maximum două mii de voturi pe secție e normal, atunci cum poți să faci doar două secții de votare în Paris, pentru nordul Franței? Cine nu știe din România, că în marile capitale din vest sunt mai mult decât opt mii de posibili alegători?

În al doilea rând, când secțiile de votare există, ele nu sunt dotate ca cele din România. Secția în care am votat ieri avea două cabine de vot. Afară era o coadă lungă de o oră. Pentru 1 500 de oameni erau doar trei ștampile. În România, în secțiile de votare cu peste o mie de alegători, sunt șapte membri ai secției, șase, șapte ștampile și numeroase cabine de vot. În străinătate, totul e pregătit ca și cum nici BEC și nici MAE nu știu câți oameni vin să voteze.

Până anul acesta, BEC permitea personalului MAE să asiste secțiile de vot. Asta însemna că angajații MAE - diplomați, personal tehnic - completau secțiile de votare și ajutau cu partea logistică. De anul ăsta doar membrii secțiilor de votare sunt implicați în operațiunile electorale. Oamenii din stradă cred că alegerile sunt organizate de MAE și îi înjură pe diplomați. Însă doar o mână de oameni din ambasade mai au voie să se implice în organizarea votului. Restul stau și ei la coadă cu restul lumii.

În al treilea rând, vine prevederea absurdă cu închiderea votului la ora 21:00. Când îți dai seama că elefantul nu intră în trabant, închizi bine ușa. Și apoi strigi că e normal să bagi elefantul în trabant. Că dacă l-am pune într-un camion, ar fi fraudă. Așa au sunat pentru mine declarațiile Prim​ului Ministru și ale Ministru​lui de Externe. Ieri toate secțiile de votare (cu câteva excepții) au închis la ora locală 21: 00. Chiar dacă oamenii așteptau afară. BEC a s​pus că nu e responsabilitatea lor să hotărască prelungirea votului, dar ei sunt instanța supremă. Dacă nu e responsabilitatea lor, a cui o fi? A ministrului de externe? A primului ministru?

Dar ce e cel mai important este că, în unele secții de votare, votul a fost închis chiar dacă oamenii erau ÎN INTERIORUL secției de votare. Adică împotriva leg​ii electorale, care spune că cei care sunt în secția de votare pot să voteze. Din nou, nicio explicație de la BEC. Autoritățile electorale încalcă legea electorală și apoi nu mai dau niciun semn de viață. Mă întreb cum au putut cei trei judecători dintre cei zece membri ai BEC să participe la o decizie ilegală.

Primul ministru a ieșit să​ spună că toți românii din diaspora vor putea vota la turul al doilea. Că se vor asigura destule secții de votare, ștampile, cabine, membri de secții de vot. Candidatul/prim ministru spune că, dacă un singur român nu va putea vota, Ministrul de Externe își va da demisia. Ca să poată asigura votul tuturor românilor din diaspora, e nevoie cel puțin să se dubleze numărul de secții de votare și alte modificări masive. Și chiar și așa, nu e sigur că vor putea să se organizeze pentru a primi toți alegătorii.

Ca să putem sancționa instituțiile statului pentru proasta organizare de ieri, trebuie să le demonstrăm încă o dată că nu fac destul pentru noi. Și e simplu să faci asta - mergi din nou la vot, ca de fiecare dată.

Laura Bretea a lucrat pentru Comisia Europeana și Națiunile Unite în numeroase țări din Africa, Orientul Mijlociu și America Latină, dar și pentru Parlamentul European în domeniile politică externă și dezvoltare.

Urmăriți-o pe Laura și pe siteul asociației E​uropuls.

Citește mai multe despre alegeri:
​ ​De alegeri, n-a mai strigat nimeni „Mihaela, dragostea mea!" ​ ​Ghid de candidați antipatici: Udrea vrea să pară din popor, dar îi iese din topor ​ ​Ghid de candidați antipatici: Ponta-i pentru noi Arogantul 2 ​ ​Cum te ajută Dan Diaconescu să-i identifici pe cei mai proști dintre români