Salariații japonezi sinucigași sunt morți după muncă

Am fost la Bruxelles de curând și m-am întâlnit cu o japoneză în hostelul în care am stat. La 4 dimineața, când am auzit-o pe Sakaya – noua mea prietenă japoneză – răspunzând încetișor la telefon și strecurându-se afară spre camera cu calculatoare de jos, am fost curios ce s-o fi întâmplat. O fi vreo ciudată care nu poate folosi internetul decât noaptea?

Nu, se pare că era singura vacanță pe care și-o putuse lua pe anul acesta și totuși trebuia să coboare la ora aia îngrozitoare ca să termine niște sarcini urgente date de șeful ei. Urât mod de a-ți petrece concediul. Dar tot era mai bine decât cele 16 ore pe zi la birou care o așteptau acasă.

Cazul Sayaka nu e unul singular. Un procent imens din populația marilor orașe din Japonia au o relație distructivă cu jobul lor – pe cei mai mulți munca îi bagă în mormânt de tineri. Fenomenul social a căpătat și un nume – karoshi - și nu înseamnă să mori pentru că muncești într-un atelier infect sau în urma unor accidente pe șantier, ci să mori îmbrăcat în costum, cu cravata la gât, într-o corporație, din cauza unui atac de cord sau a unui act de sinucidere.

Mai devreme anul acesta, sinuciderea Minei Mori, în vârstă de 26 de ani, a fost considerată karoshi, după ce investigațiile au dezvăluit că stătea 140 de ore peste program în fiecare lună, când lucra la un lanț popular de restaurante, Watami. Multe companii se așteaptă ca angajații lor să îmbrățișeze o cultură a muncii care le distruge viețile.

Karoshi a fost recunoscut la sfârșitul anilor '60, când un tip de la departamentul transport al celei mai mari companii de ziare japoneze a murit în urma unui atac de cord, ceea ce era ciudat pentru un tip în vârstă de 29 de ani. Atunci au început oamenii să-și dea seama că munca în exces poate avea efecte negative asupra corpului. Ce surpriză. De atunci, cazurile de karoshi au devenit bătălii nesfârșite între membrii familiilor celor decedați care încearcă să dovedească faptul că rudele lor au murit de la prea multă muncă, și companiile în chestiune care fac tot posibilul să ascundă mizeria sub covor.

Angajații temporari alcătuiesc o treime din forța de muncă a Japoniei, sunt mai prost plătiți și nu au drepturi de angajați decât dacă lucrează în aceeași companie ani de zile. Nici angajarea pe viață nu mai e la modă în prezent. Jake Adelstein a petrecut 12 ani în Japonia și e primul reporter de la ziarul Yomiuri Shinbun care nu are origini japoneze. În tot timpul ăsta a lucrat enorm de mult peste program, zi și noapte, trăgând câte un pui de somn din când în când și asistând personal la modul deprimant și morbid în care munca în exces îi afectează pe angajați.

„Unul dintre lucrurile care contribuie la condițiile foarte proaste de muncă din companiile japoneze e politica de lucru temporar. Dacă cineva lucrează într-o companie de peste cinci ani, ar trebui să i se ofere o poziție full time, dar imediat după cei cinci ani, sunt concediați. Li se promite un loc de muncă pe viață, după care promisiunea li se trage de sub picioare ca un preș," mi-a spus.

Pentru că oamenii au nevoie să mănânce și să plătească chirie dacă vor să se bucure de luxul de a nu dormi pe stradă în frig, această nesiguranță a locului de muncă a devenit o normă, iar companiile cele mai exploatatoare – Companiile Negre, cum sunt cunoscute – își permit să-și muncească angajații până la distrugere. De teamă să nu fie înlocuiți, angajații își dezvoltă abilități incredibile de a face pe plac – lucrând ca demenții fără să fie plătiți în plus și fără să-și înregistreze oficial orele peste program pentru a feri compania de belele. Jake mi-a explicat cum funcționează procesul.

O companie la care am lucrat avea două condici. Condica ce conținea orele reale de muncă și cea cu orele false, care respecta condițiile din Codul Muncii. O parte din datoria ta de angajat era și să falsifici datele din condică ale tuturor. Lucrai câte o săptămână întreagă fără oprire și trebuia să scrii că ai fost în concediu în ultimele trei zile.

„Deja s-a creat o tradiție să se lucreze peste program fără plată în plus. Asta și din cauza regulii de vârstă – n-ai voie să pleci înaintea persoanelor mai în vârstă sau cu funcții mai importante decât tine."

Evident că programul acesta le lasă oamenilor foarte puțin timp să mai facă alte lucruri cu viața lor. Să socializeze, să petreacă timp cu familia și să doarmă mai mult de două ore pe noapte. Capsulele de dormit pe care le tot vedeți la televizor în ultimii zece ani sunt acolo din cauză că oamenii s-au gândit că are mai mult sens să doarmă într-un sicriu căptușit în loc să mai ia metroul aglomerat spre casă și să stea în picioare. Când ajungi acasă, oricum abia ai timp de ceva, că deja trebuie să te trezești devreme ca să nu cumva să întârzii la muncă. E un cerc vicios cumplit.

Jake mi-a explicat: "Unul dintre motivele pentru care Japonia are o rată atât de scăzută a nașterilor și căsătoriilor e din cauză că oamenii sunt la muncă toată ziua și nu au viață personală. Cum te poți cultiva în vreun fel? Cum poți întâlni pe cineva și ieși în oraș? Personalitatea ta gravitează în jurul locului de muncă. Munca e viața ta, e tot ceea ce ești."

Dacă nu te conformezi și nu stai la muncă atât cât ți se cere, colegii și șeful te ceartă și te bârfesc.

„Dacă nu muncești peste program," spune Jake, „ești criticat și declarat leneș. E mai bine să stai peste program chiar dacă nu faci nimic, doar ca să pari obosit și să creadă lumea că muncești din greu."

Japonia are una dintre cele mai ridicate rate de sinucidere din lume, ceea ce confirmă că un număr enorm de japonezi au o viață groaznică din cauza muncii. În 2009, numărul total de sinucideri a crescut cu doi la sută, la 32,845, ceea ce înseamnă practic 26 de sinucideri la 100 000 de oameni. Și dintre cele 2207 de sinucideri legate de muncă din 2007, cel mai comun motiv a fost lucrul peste program. Ceea ce nu e de mirare atunci când o țară are o zonă numită Pădurea Sinucigașilor și vinde în fiecare an o cantitate îngrijorătoare de cărți intitulate Manualul complet pentru sinucigași.

„Manualul complet pentru sinucigași – care a fost dintotdeauna un best-seller în Japonia – consolează atâția și atâția japonezi," mi-a spus Jake. „Ai avut o altă zi îngrozitoare la birou și trebuie să te trezești la ora 6 și să faci drumul de 90 de minute spre muncă. Apoi stai la birou toată noaptea - și asta se repetă din nou și din nou. N-ar fi drăguț ca într-o bună zi să nu te mai trezești deloc? Să dormi pe veci?"

În timp ce stăteam de vorbă cu Sayaka la hostel, am observat cum îi sclipesc ochii de satisfacție când m-am arătat șocat să aud că muncește 16 ore pe zi. Se bucura că în sfârșit cineva o apreciază pentru eforturile ei. Acea sclipire confirma cât de periculos de subțire e linia dintre camaraderie și respectul câștigat în urma orelor lungi de muncă. Te face să reziști mult mai mult decât ar trebui la locul de muncă, iar când hotărăști să renunți, deja e prea târziu: corpul și mintea ți-au fost profund afectate. Sayaka e tânără și sunt dovezi că drepturile angajaților se îmbunătățesc, încetul cu încetul, în Japonia. Deci sper, spre binele ei, că acest proces de evoluție va continua. Altfel, entuziasmul ei naiv ar putea în scurt timp să ajungă la limită.

Urmăriți-l pe Sam pe Twitter: @sambobclements

Traducere: Oana Maria Zaharia