Acest articol are mai mult de cinci ani de la publicare.
Artă

Oamenii din Berceni nu sunt impresionaţi de giganţii gonflabili

Artistul canadian Max Streicher a umplut mall-ul Sun Plaza cu sculpturi gonflabile. Păcat că „shoperii” din Bucureşti par să le ignore.

de Mihai Popescu
27 Martie 2013, 1:19pm

Foto: Vlad Brăeanu

Canadianul Max Streicher creează instalaţii gonflabile imense, făcute din fâșii de materiale sintetice cusute astfel încât să imite forme naturale precum mușchii umani sau formele norilor, pe care le animează cu niște ventilatoare speciale. Max și-a expus lucrările prin toată lumea și, printr-un noroc al sorții, a venit și-n România, sub numele de Lumi Plutitoare.  În mod ciudat a ales ca spațiu de expunere mall-ul Sun Plaza din zona Berceni, unde cinci dintre operele lui o să rămână până pe 14 aprilie.

Plin de scepticism, m-am dus acolo să-i admir operele bestiale și să văd dacă și bucureștenii mei gustă arta de rang mondial. În mod ciudat nimeni nu băga în seamă sculpturile gonflabile imense, în afară de câte un copil care o punea pe maică-sa să-i facă o „poză cu fantoma”. Un grup de băieţi de cartier l-a ameninţat pe Vlad, fotograful, să şteargă pe loc poza cu ei. La fiecare bliţ reacţiona câte un malac cu o privire furibundă din zona cu mese şi restaurante. Un cocalar şi o piţipoancă treceau pe sub lucrarea Quadriga II, cea cu patru cai gonflabili, şi ea îi spune lui: „He he! Uite, pui, căluţii au puţe.”  În rest toţi oamenii mergeau ori cu capul în jos, ori se holbau doar la magazinele de ţoale şi la carnea supraprocesată din farfurie.

Am vrut să aflu ce crede Max despre România şi locul în care au fost expuse operele lui, aşa că i-am luat interviu în faţa giganţilor săi adormiţi.

VICE:  Salut Max, cum ţi se pare România?

Max Streicher: Ei bine, se vede c-aţi trecut prin multe, dar îmi place spiritul de aici, iar centrul vostru istoric arată foarte bine. Şi-mi place că aveţi multe biserici.  

Ai avut o experienţă tipic românească? Maidanezi, taximetrişti dubioşi?

Hmm, acum că zici, da, am urcat ieri într-un taxi şi i-am spus şoferului că vreau să merg la Patriarhie. Iniţial nu prea ne-am înţeles, dar i-am explicat adresa făcând semne cu mâinile. Când am ajuns, ăla a turbat că n-avea rest, iar eu aveam doar 50 de lei pe care-i tot întindeam, când de fapt călătoria costa ceva gen doi 20 de lei. Dar na, asta e mai mult vina mea de turist neştiutor. În rest m-am descurcat bine, am mers şi cu metroul până aici, la mall.

Poate nu voia să-ţi dea rest. Ai mai expus până acum într-un mall?

Da, chiar de câteva ori. Ultima dată am făcut un fel de coreografie a unor dansatoare gonflabile. Cred că problema cu mall-urile e că sunt universale, sunt la fel peste tot în lume. De fapt chiar ăsta s-ar putea să fie şi un avantaj.

Crezi că publicul din mall înţelege mesajul din spatele artei tale?

Hmm. În principiu cred că da... dar de fapt, sincer, nu ştiu. Sper să înţeleagă. Cred că organizatorii au ales acest loc pentru expoziţie ca să le dea oamenilor ceva nou la care să se uite. Adică na, de câte ori poţi să vezi acelaşi magazin şi fast-food fără să te plictiseşti?

Nu crezi că rişti ca mulţi oameni să nu-ţi privească opera ca o formă de artă, pentru că e expusă într-un mall, un loc în care sunt puse tot felul de decoraţiuni gonflabile ieftine?

Trec prin tensiunea asta de fiecare dată când expun în genul ăsta de loc. Mai ales că văd din ce în ce mai des kitschuri gonflabile ieftine din China sau India - Moşi Crăciuni, iepuraşi de Paşte, reni. Totuşi mi se pare că ele îmi susţin operele, pentru că sunt atât de banale şi atât de proaste, încât se vede, prin comparaţie, cât efort am depus eu să creez formele şi structurile creaţilor mele. În cazul giganţilor, de exemplu, se vede c-am trașat aproape fiecare muşchi ca să imite corpul uman.

Ai aranjat operele tale într-o anumită ordine prin mall?

În principiu am încercat să le pun pe unde am găsit loc, dar şi unde mergeau cel mai bine. De exemplu oamenii gigantici i-am pus aici, pentru că ei înainte erau expuşi într-un spaţiu foarte îngust, iar ăsta e cel mai mic spaţiu unde să şi încăpă. Pe de altă parte zona cu mese şi mâncare e un spaţiu imens şi cred că ar fi părut foarte mici, dacă îi agăţam acolo.

Lucrarea Endgame, cea cu capetele de clovni, mi se pare cea mai bolnavă. De ce ai pus-o deasupra cinemaului?

A fost o decizie luată la faţa locului, dar îmi place cum s-au potrivit. În New York lumea îi asocia cu duşmanul lui Batman, The Joker, deci au aşa un iz de film. De asemene,a ele sunt făcute din panouri publicitare reciclate şi multe dintre ele erau pentru filme.

Crezi c-o să se sperie oamenii când o să se mişte sculpturile?

Păi doar giganţii se mişcă şi ei sunt făcuţi pentru a se mişca doar pe sol, deci în aer vor sta pe loc. Oricum sper să se sperie oamenii, am văzut că reuşesc să sperii mai ales copiii cu operele mele, pentru că li se par vii sau au senzaţia că se mişcă ceva prin interiorul lor.

Care-i mesajul cu care vrei să plece vizitatorii de aici?

Pot să zic doar ce înseamnă pentru mine. Aerul are o semnificaţie aparte. În latină cuvântul pentru spirit e omonim cu cel pentru aer. De-asta îmi place să cred că aerul care se mişcă prin baloanele mele este precum spiritul care se mişcă în noi până murim. Comparaţia merge cu atât mai bine cu cât baloanele inspiră efemeritate, fragilitate, pentru că eventual toate se sparg. La fel ca noi. 

Citește și:

Umbra lui Einstein la Modulab

Experienţa LED Introspectaculară e o rulotă de tripuri

Sunteți pregătiți pentru o orchestră electronică?