FYI.

This story is over 5 years old.

High Hui

Când mă sparg, pedalez în chiloţi de baie pe bicicletă

Din 26 de poveşti, am selectat 15, aşa că toată săptămâna veţi citi vreo trei prăjeli anonime pe zi.
25.4.13

Din 26 de poveşti, am selectat 15, aşa că toată săptămâna veţi citi vreo trei prăjeli epice pe zi. Votaţi-o prin like-uri p-aia care v-a plăcut mai mult, iar pe 6, când venim din vacanţă, anunţăm câştigătorii la ora 4:20 p.m., ca să menţinem tiparul.

Portofelul nu are multe baiuri, atâta că e vechi și compartimentul pentru mărunțișe rupt. Tipu' de la care l-am cumpărat mi-a zis că e din piele și eu îl cred.

Eram în curtea din spatele casei din Jersey, unde locuiam acum ceva vreme. Împreună cu câțiva dintre cei mai fain de dubioși oameni, stăteam la o poveste de relaxare, pilotam avioane sau mașini de curse, fiecare după posibilități. După ce au pleacat la culcare, am rămas cu să-i zicem Alex. Când să ma ridic, se trezește și el: „Ma da` nu mai fumam unu? Așa, că dormi mai bine după aia".

Publicitate

Nu m-am mai ridicat o vreme. Nu știu când, nu mi-am dat seama, Alex plecase în casă 'vreo două ore' să-și ia o bluză. A doua zi mi-a povestit că atunci când a venit înapoi râdeam (singur) mai tare ca la un episod din Mr.Bean. S-a așezat pe un scaun din ala balansoar și s-a uita la stele. Dupa ceva vreme de călătorii prin diferite părți ale galaxiei, i-am spun sincer lui Alex că pentru câteva secunde am fost Dumnezeu și că pictam Universul, începand cu acoperisul casei. Omu` a râs și după încă o doză de bere am decis ca e de ajuns pentru seara aia, doar trebuia să mergem la lucru în câteva ore.

Am urcat la mansardă unde aveam apartamentul. Panică. Nu aveam cheia de la intrare, iar colegii de cameră erau la club. Am coborât, relaxat că o să dorm pe canapeaua lui Alex, dar ușa lui era încuiată si el probabil deja stătea la povești cu Moș Ene. A trebuit să iau probabil cea mai grea decizie din viața mea: fie urma să dorm afară, fie zburam cu bicicleta până la club. Noroc că lanțul de la bicicletă era cu cifru și nu cu cheie.

Îmbrăcat cu pantaloni de baie, un tricou și în șlapi, m-am pus pe pedalat. Orășelul era PUSTIU. Nu era nicio mașina pe stradă și niciun om în afară de mine și bicicleta mea Timberwolf, care probabil a fost nouă pe vremea când Nixon era președinte. Se auzeau doar vântul și scârțâiturile frânelor. (Da, am avut grijă cum pedalez, chiar dacă toata strada era a mea). Era scenariul perfect pentru Zombie Apocalypse, dar nu era bine să mă aventurez în partea aia, așa că am continuat să-mi transform gândurile în muzică.

Publicitate

Am ajuns la club cu șapte dolari în buzunar. Nu, nu știu de ce aveam bani în pantalonii de baie. Mă simțeam deja ca Frodo care încearca să ajungă pe Mount Doom, doar că pe mine nu mă ajuta nici măcar un hobbit imaginar să ajung acolo. Mi-am luat o bere și m-am apucat să-mi caut prietenii. După jumătate de oră am dat de Rareș. Deja mă vedeam în pat. Dar n-a fost să fie. Nu avea cheia la el. Pe Nick l-am găsit după altă oră. Nici el nu avea cheia. Previzibil, știu. Mi-am acceptat soarta și am pornit toți către casă, pregătiți să dormim pe scaunele balansoarde afară. Am ajuns la ele pe la cinci dimineața și după nici două minute, a ieșit din cază colega mea de apartament Tanya, vorbind la telefon. Nu știu de ce era trează la ora aia și nici de ce zbiera în rusă, dar nici nu m-a interesat. M-am aruncat în pat și după cel mai odihnitor somn de patru ore m-am dus la lucru. Și am intarziat numai o oră!

După două săptămâni am învățat să descui ușa de la apartament cu cardul bancar, lucru de care sunt încă extraordinar de mândru.

Poză bonus cu lanțul de la bicicletă și cardul cu care mi-am descuiat ușa, după ce mi-am pierdut cheia de tot.

VICE şi Kavatza România îţi schimbă portofelul

Citeşte şi celelalte poveşti prăjite