Uaaai, frate, oare trăim într-un calculator în momentul ăsta?

Ilustrație de Julian Garcia

Acum doi ani, Rich Terrile a apărut în Through the Wormhole, emisiunea de pe Science Channel despre misterele vieții și ale universului. A fost invitat ca să discute despre teoria care susține că experiența umană poate fi transformată într-o versiune incredibil de avansată și metafizică a jocului The Sims.

E o idee la care s-au gândit cei care au făcut Matrixul și orice student după ce a tras câteva fumuri din bong, doar că Rich e un om de știință respectat, directorul Centrului De Evoluție Computațională și Design Automatic al Laboratorului NASA de Propulsare Aviatică și în prezent scrie o carte despre acest subiect, așa că pe el o să-l luăm în serios.

Esența teoriei lui Rich e că un programator din viitor ne-a construit realitatea pentru a simula cursul a ceea ce programatorul consideră a fi istorie antică – dintr-un motiv oarecare, poate chiar plictiseala.

Potrivit legii lui Moore, care spune că puterea de calcul se dublează la fiecare doi ani, toate astea ar putea fi teoretic posibile în viitor. Mai devreme sau mai târziu, o să ajungem într-o etapă în care să simulăm câteva miliarde de oameni - și să-i facem să se creadă ființe simțitoare cu abilitatea de a-și controla propriile destine – va fi la fel de ușor ca trimiterea unei fotografii cu organele tale genitale unui străin pe telefon.

Această ipoteză – în jurul căreia s-au emis diverse versiuni de-a lungul secolelor – devine noțiunea tripantă a momentului pentru filosofi, având în vedere că oameni ca Nick Bostrom, directorul Institutului Viitorului Umanității din cadrul Universității de la Oxford, ia în considerare această premisă.

Până de curând, argumentul simulării nu atrăsese cercetători în sensul tradițional al cuvântului. Nu vreau să spun că el e primul om de știință care a prezis abilitatea noastră de a construi simulări realiste (printre alții, și Ray Kurzwell a făcut asta în cartea lui din 1999, Epoca Mașinilor Spirituale), dar el e primul care a argumentat că s-ar putea să trăim deja într-o astfel de simulare. Rich a mers chiar un pas mai departe, încercând să-și demonstreze teoriile prin fizică, menționând lucruri ca pixelarea observabilă a celor mai mici bucățele de materie și similaritățile ciudate între mecanica cuantică, regulile matematice care ne guvernează universul și crearea mediilor din jocurile video.

Ia gândiți-vă: De câte ori faceți o gafă sau dați de belea, s-ar putea să existe o versiune intergalactică a unui băiețel obez coreean în vârstă de 13 ani care vă controlează și urlă „Căcat!” într-un microfon de căști.

VICE: Când ai presupus prima oară că realitatea noastră ar putea fi o simulare pe calculator?

Rich Terrile: Dacă nu crezi că conștiința umană e ceva magic – iar eu nu cred, cred că e produsul unei arhitecturi foarte sofisticate a creierului uman – atunci tot ajungi să presupui la un moment dat că poate fi simulată pe calculator, adică reprodusă. Sunt două feluri în care cineva ar putea obține un creier uman artificial în viitor. Unul dintre ele e să-l proiecteze mecanic, dar cred că ar fi mult mai simplu să dezolvte un circuit sau o arhitectură care ar putea deveni conștientă. Poate în următorii zece până la 30 de ani vom putea incorpora conștiință artificială în aparate și mașini.

O să reușim să facem asta atât de curând?

Chiar în momentul de față, cele mai rapide supercomputere NASA se mișcă la viteză dublă față de creierul uman. Dacă faci un calcul simplu bazat pe legea lui Moore, vei descoperi că aceste supercomputere vor putea, în maxim un deceniu, să calculeze o viață întreagă de om, de 80 de ani – în care să cuprindă fiecare gând conceput în viața aceea – în timp de o lună.

E deprimant.

Acum ține-te bine: În 30 de ani ne așteptăm ca un PlayStation – scot câte unul nou la fiecare șase până la opt ani, deci ăsta ar fi PlayStation 7 – va putea construi cam 10 000 de vieți umane simultan în timp real, deci cam o viață umană pe oră.

Câte console PlayStation sunt în lume? Mai mult de 100 de milioane cu siguranță. Deci gândește-te că ar putea fi 100 de milioane de console, fiecare conținând 10 000 de ființe umane. Asta înseamnă că în consolele PlayStation ar trăi mai mulți oameni decât cei care trăiesc astăzi pe Pământ.

Deci există posibilitatea să trăim chiar acum într-un joc super avansat jucat pe PlayStation de un tăntălău cu ochii înroșiți de nesomn?

Exact. Asta e întrebarea. De unde știm că asta se va întâmpla peste 30 de ani și că n-o trăim chiar acum? Să facem un pas în urmă. Ca oameni de știință, punem procesele fizice în cadre matematice sau în ecuații. Universul se comportă într-un mod foarte specific pentru că urmează regulile matematicii. Einstein a spus: „Lucrul cel mai de neînțeles despre univers e că poate fi înțeles.” Nu înseamnă că e obligatoriu ca universul să funcționeze așa. Nu e neapărat atât de ușor de înțeles încât să pot scrie câteva pagini de ecuații care să conține destule informații cât să-l simulez.

Celălalt lucru foarte interesant e că lumea naturii se comportă exact la fel ca mediul ambiant din jocul Grand Theft Auto IV. În joc, poți explora Liberty City în niște detalii fenomenale. Am calculat cât de mare e orașul și se pare că e de un milion de ori mai mare decât consola mea de PlayStation 3. Vezi exact cât ai nevoie să vezi din Liberty City atunci când ai nevoie să vezi, simplificând întregul univers al jocului în consolă. Universul se comportă exact la fel. În mecanica cuantică, particulele nu au o stare clară decât dacă sunt observate. O grămadă de teoreticieni au petrecut foarte mult timp încercând să-și dea seama cum ar putea explica asta. O explicație ar fi că trăim într-o simulare și vedem lucrurile pe care avem nevoie să vedem atunci când avem nevoie să le vedem.

Ceea ce ar explica de ce s-a raportat că oamenii de știință au putut vedea pixeli în cele mai minuscule imagini microscopice.

Exact. Și universul e pixelat – în timp, spațiu, volum și energie. Există o unitate fundamentală care nu poate fi divizată, ceea ce înseamnă că universul e făcut dintr-un număr finit de astfel de unități. Asta mai înseamnă și că universul poate fi un număr finit de lucruri; nu e infinit, așa că poate fi calculat. Și dacă se arată ca fiind finit doar atunci când e observat, atunci întrebarea e: oare poate fi determinat prin calculare? Atunci există o paralelă matematică. Dacă două lucruri sunt echivalente din punct de vedere matematic, sunt același lucru. Deci universul e echivalent matematic al simulării universului.

Jucați jocuri video?

Da, am jucat și The Sims, dar am lansat teoria asta din mai multe motive. Sunt un cercetător planetar, deci mă gândesc mult la viitorul tehnologiei și unde ne-ar putea duce. Mai cercetez și calculul evoluționar și inteligența artificială, unde am de-a face cu natura conștiinței. În plus, am început să mă gândesc la religie, sau la ce crezi despre univers dacă ești ateu, ceea ce înseamnă că trebuie să crezi că există o poveste originară alternativă, independentă de un creator. Și avem una destul de bună: Big Bang. Dar trebuie să ne gândim la asta și din punct de vedere tehnologic și să ne întrebăm dacă ar putea exista un creator în universul nostru actual. Și dacă da, care sunt cerințele ca să existe? După ce m-am gândit la asta, mi-am dat seama că un creator al unui univers e capabil să schimbe legile fizicii și să sculpteze chestia asta care e universul, ceea ce și eu pot face într-o simulare pe calculator. De fapt, s-ar putea să reușesc să fac asta în curând cu ființe conștiente de ele însele.

Ființe cu care ați putea interacționa?

Poate, sau poate le-aș lăsa pur și simplu de capul lor. Și-ar trăi viețile într-o perioadă incredibil de scurtă de timp. Poate aș putea schimba legile fizicii. Aș putea să-i fac să trăiască în locuri atât ospitaliere cât și neospitaliere. Aș putea face să fie complet singure - poate că asta e o condiție pentru noi și asta ar explica de ce nu există extratereștri.

Pari destul de împăcat cu ideea asta. Când am auzit prima oară teoria ta, am fost total șocat și intrigat.

Mă inspiră foarte mult această teorie și o să-ți spun de ce: îmi spune că suntem în punctul de a fi capabili să creăm un univers – o simulare - și că s-ar putea să trăim chiar noi la rândul nostru într-o realitate simulată, care ar putea fi la rândul ei conținută de o altă simulare. Iar ființele noastre simulate ar putea și ele crea alte simulări. Ce mă intrigă pe mine e că, dacă există un creator, și dacă va exista în viitor un creator și noi vom fi acela, asta înseamnă că dacă există un creator al lumii noastre, tot noi suntem acela. Asta înseamnă că suntem în același timp Dumnezeu cât și servitorii lui, și că noi am făcut toate astea. Ce mi se pare inspirator e că, chiar dacă ne aflăm într-o simulare sau la al nu știu câtelea nivel de simulare, s-a întâmplat ceva pe parcurs care a scăpat din emanația primordială și a devenit ceea ce suntem și așa au rezultat simulările care ne-au dat naștere. Și asta e foate mișto.

Traducere: Oana Maria Zaharia