Publicitate
Chestii

Cum se vede literatura română de Bacalaureat din recenziile românilor de pe Internet

Am citit recenziile operelor românești de Bac de pe cea mai mare rețea de socializare literară din lume.

de Mihai Popescu
09 August 2016, 7:18am

Literatura de Bac se citește cu plăcere doar în somn. Foto de Timothy Krause via Flickr

An de an, cele mai discutate subiecte de la Bacalaureat sunt cele de Limba și Literatura Română, din simplul motiv că n-o să citească niciun român un articol numit „Perlele Micuților la Fizică: N-ai să crezi ce-au scris elevele focoase despre principiile termodinamicii", că nu le mai ține minte sau nu le-a știut niciodată. Pe de altă parte, despre Ion, Moromeții și Luceafărul poate să comenteze indignată orice țață care a luat bacul, pe vremea când se copia în masă, că e mai ușor să aberezi legat de subiecte pe care le înțelegi, în mare, după ce le-ai tocit din cărțile de comentarii ale mamei lui Mircea Badea.

În ipocrizia generalizată din jurul literaturii române, e trist că nu se vorbește niciodată de părerea elevilor. Mulți nu-și dau seama cât de plictisitor este pentru un elev crescut la oraș să citească despre vatra satului, ulițe noroioase, oi și hore. Practic, niște chestii pe care nu le-a văzut și nu simte nevoia să le vadă niciodată. Asta în timp ce literatura urbană și romanul citadin sunt destul de marginalizate în bibliografia de Bac, care pare neschimbată din visele retrograde și rurale ale lui Nicolae Ceaușescu, cel mai mare iubitor al Țăranului Român.

Cum bacalaureatul de toamnă începe în luna asta, ți-am făcut o listă cu recenziile făcute de tineri români pe site-ul Goodreads, cea mai mare rețea de socializare literară din lume, la operele din bibliografia de Bac. Poate o să te ajute să vezi că nu ești singurul care urăște genul ăsta de literatură obligatorie și că există și cărți decente, pe gusturile tale, doar trebuie să știi unde să le cauți. Nu le-ar strica nici profesorilor și celor care scriu programa să se uite ce impresii lasă asupra tinerilor, care ajung să urască literatura română din cauza operelor selectate de stat.

„ION" E DOAR O TELENOVELĂ CU ȚĂRANI VIOLENȚI

Nota Goodreads: 3,38 din 5

Ion al lui Liviu Rebreanu este un roman care începe în forță cu țăranul șmecheraș care joacă femeile și banii pe degete, dar se termină ca un reportaj de la Știrile de la ora 17 despre Vaslui. E genul de roman după care rămâi doar cu idei despre cum ni se inoculează violența domestică față de femei încă din liceu, dar și cu o imagine negativă a țăranului român demnă de un editorial în Critic Atac în care să-l acuze pe Rebreanu de cripto-fascism.

Citește și: Șase cărți interzise în Orientul Mijlociu pe care trebuie să le citești

Chiar și recenziile pozitive la Ion sună negativ.

Ce gri trebuie să fie lumea când Ion ți se pare cea mai mare capodoperă a literaturii române. Mihail Sebastian s-ar întoarce în mormânt.

Asta e cea mai bună recenzie la Ion, dar o să iei nota patru dacă o scrii în locul comentariului tocit pe dinafară în care folosești expresii pe care nu le înțelegi. Că așa funcționează sistemul de învățământ.

E fascinantă diferența asta între sat și oraș din România, atât în realitate, cât și în recenziile de pe net.

„LUCEAFĂRUL" LUI EMINESCU E O MASTURBARE MITOLOGICĂ ÎN VERSURI

Nota Goodreads: 4,38/5

Altă recenzie superbă. Dacă scoți elementele mitologice din Luceafărul, rămâi fix cu opera interminabilă a unui om trist și singur care e prea complexat de faptul că se crede geniu, ca să se bucure de viață. Pe de altă parte, opera asta a dus la o școală întreagă de onaniști semidocți care-și suflă singuri în pânze cu aroganță, în cultura românească. Cam la fel cum fac eu acum. Mulțumesc, Eminescu!

Încă unul care crede că Eminescu a murit anonim. Adevărul e că el era unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști politici ai epocii în care a trăit, cu antisemitism cu tot. În mare, el e prezentat ca un demizeu la orele de literatură, fix pentru c-a fost preluat ca simbol ideologic atât de fasciștii Mareșalului Antonescu, cât și de comuniștii protocroniști ai lui Ceaușescu. Data viitoare când ești nostalgic după jurnaliștii de altădată, ține minte că majoritatea erau și politicieni și propagau ură rasială și alte lucruri sinistre în fața opiniei publice.

Citește și: Cum au ajuns SF-urile românești din anii '90 să aibă niște coperți psihedelice bestiale

Da, știu, trebuie să judecăm opera după epoca în care a fost scrisă. Problema e că profesorii mănâncă rahat că poeziile cu mesaje sexiste de genul ăsta se aplică și-n zilele noastre, lucru pe care nu l-ar tolera nicio tipă inteligentă.

Ăsta e cel mai bun exemplu de moștenire eminesciană în cultura școlară din România: oameni care nu știu nici ortografie, dar insistă că Luceafărul este o operă excepțională.

„MOROMEȚII" E PUR ȘI SIMPLU UN ROMAN PREA LUNG PENTRU BINELE LUI

Nota Goodreads: 3,81/5 (pentru volumul I)

Există al dracului de mulți oameni nostalgici după viața de la țară în România, chit că-și exprimă nostalgia asta după ani de zile petrecuți în mediul urban, pe rețele de socializare occidentale.

E adevărat că multe dintre operele din literatura română sunt stricate fix de faptul că sunt obligatorii la școală, tocite și răstocite, că doar nu se notează gândirea liberă. Când ți se bagă pe gât ceva, e mult mai greu să-l digeri și tinzi să capeți ură față de lucrul asta. Pe de altă parte, ăștia care am rămas traumatizați de literatura școlară probabil că nici n-o să ne mai apropiem prea curând de un autor român, în lecturile noastre.

Înțeleg perfect sentimentul. Moromeții pare un torent interminabil de povești rustice cu niște săteni care se cred deștepți, dar nu sunt. Singurul lucru vag interesant pe care l-am descoperit legat de povestea aia cu ciobani, cătănie, colectivizare, e că numele lui Ilie Moromete ar veni de la Ilya Muromets, unul dintre cei mai mari eroi din legedenele rușilor kieveni.

În ciuda voturilor pozitive primite de carte, dimensiunile ei tolstoiene au fost o povară pentru majoritatea elevilor obișnuiți să citească romane moderne de o sută de pagini. Se vede că erau plătiți la cantitate pe vremurile alea.

„O SCRISOARE PIERDUTĂ" E HULITĂ DE OAMENI CARE NU SUPORTĂ GENUL DRAMATIC

Nota Goodreads: 3,82/5

Adevărul trist e că genul dramatic e tratat ca o glumă la orele de Literatură (cel puțin la alea predate la mate-info, unde am fost eu). În afară de O scrisoare Pierdută, Iona lui Sorescu și Suflete Tari a lui Camil Petrescu, nu prea intră nimeni în dramaturgie. De-asta nici nu-s obișnuiți elevii s-o citească.

Citește și: Zece cărţi obligatorii pentru orice hipster

Știi că ai o problemă când un american privește opera mai bine ca majoritatea elevilor români.

Până la urmă, e doar o problemă de umor la Caragiale. Fie îți place, fie nu.

„ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI" ESTE DE O PLICTISEALĂ CRÂNCENĂ

Nota Goodreads: 3.61/5

Față de Patul lui Procust, care e un pic mai simpatică, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război reușește să plictisească publicul de toate vârstele cu firul epic aproape inexistent și personajele liniare și șterse.

Snobismul a fost și rămâne cea mai mare boală a culturii române și motivul principal pentru care mulți se feresc de ea și caută opere literare în alte țări și-n alte limbi.

E amuzant că majoritatea comentatorilor sunt supărați pe cât de banal și penibil e personajul principal, față de ce au fost obligați să tocească pe dinafară din cărțile de comentarii.

E greu să găsești un autor care să atragă mai multă ură pe net decât Camil Petrescu.

Din nou, elevele observă sexismul din spatele literaturii române de bac, observă că toate personajele feminine sunt ori negative, ori abuzate și că asta e normalitatea în ochii scriitorilor români. Asta se întâmplă când singurele opere scrise de femei care apar în manualul de Română sunt poezii de copii scrise de Elena Farago și Otilia Cazimir. Și când majoritatea autorilor canonici sunt conservatorii și nu progresiștii acelei epoci.

„HARAP-ALB" E MEH

Nota Goordreads: 3,36/5

E interesant că oamenii nu au neapărat ceva de rău de zis de Povestea lui Harap Alb, pur și simplu îi lasă rece.

Sunt amuzanți și ăștia care scriu comentariul de bac la recenzii.

Chiar și apologeții basmului sunt destul de moderați. Nimeni nu poate să spună că este o capodoperă a literaturii, nici măcar în glumă.

„BALTAGUL" E UN FEL DE MIORIȚA ÎN PROZĂ CARE N-ARE NICIO TREABĂ CU PSIHOLOGIA

Cărțile polițiste sunt unele dintre cele mai accesibile tinerilor. De-asta majoritatea citiseră măcar una înainte să dea de Baltagul lui Sadoveanu. E zdrobitor cât i-a enervat pe elevi faptul că profesorii au pretenția să compare plimbarea mistică și disperată a femeii ăsteia mânată de un câine cu logica rece și argumentată a unor detectivi precum Poirot sau Holmes. E nasol să promiți mai mult decât oferi.

La fel ca orice alt personaj feminin din literatura română, Vitoria e liniară. Se roagă, se duce la vrăjitoare, își caută soțul. Ți se spune că e profundă, dar nu e. Ți se spune că e inteligentă, dar nu e. Dar, dacă scrii asta la bac, pici. Asta chit că poți să argumentezi punctul tău de vedere, că nu-i pasă nimănui din sistemul de învățământ.

Esența cărții constă în descrierile plaiurilor mioritice, nu în acțiune în sine sau dezvoltarea precară a personajelor. Asta se vede și în recenzii. Oamenii ori iubesc descrierile satelor munte, ori le urăsc. Nimănui nu-i pasă de Vitoria.

Cert e că orice carte pe care oamenii zic că e ok, dacă o citești pe sărite, nu poate să fie prea bună. Surprinzător, Baltagul are câteva recenzii de la egipteni pe Goodreads, semn că a fost tradusă dintr-un motiv sau altul. Îmi și imaginez un tânăr din Cairo care se amuză în timp ce citește povestea asta cu oameni care se omoară pentru oi la ora de Literatură Universală și se întreabă, la fel ca elevul român, de ce e obligat să citească așa ceva.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre învățământul românesc:
De ce declarațiile dubioase ale lui Marius Bostan despre educația gratuită n-au sens în România
ISU trimite elevii să se informeze despre incendii de pe internet
Școala românească m-a învățat tot ce e mai rău despre viață
Am fost profesor la țară, într-un sat din Oltenia fără semnal la mobil