FYI.

This story is over 5 years old.

Mâncare · Bucătărie românească și internațională

Traficantul ăsta de droguri a fost prins după ce a pus pâine prăjită cu Hitler pe internet

Dacă faci trafic cu cantități mari de metamfetamină, evită să imprimi imagini cu fața lui Hitler pe pâine și să pui poze cu asta pe internet, da?

Sven Pohl, de 37 de ani, s-a ales cu acuzații de „trafic de droguri de risc" în Germania după ce au fost găsite cantități imense de metamfetamină și marijuana asupra sa. Dar povestea adevărată nu constă în asta. Chestia e că, ar fi putut să scape, dacă hobby-ul lui nu ar fi fost să producă mic-dejunuri tematice cu naziști.

Autoritățile au devenit interesate de Pohl după ce a postat pe Facebook un munte de pâine prăjită pe care a reușit să pună fața lui Hitler, precum și meme-uri cu expresiile fuhrerului.

Imaginile încalcă legea post-război a Germaniei împotriva răspândirii propagandei naziste, una dintre cele mai stricte din lume. Din păcate pentru Pohl, când autoritățile au făcut un raid în casa lui din Dresden au găsit mai mult decât un troll nazist cu prăjitoare customizate; au găsit dovezi pentru trafic de droguri.

Pohl are deja la activ acuzații pentru cumpărare și trafic de 1.3 kilograme de crystal meth și 64 de kilograme de marijuana în 2014, dar le-a negat. Acum se pare că va fi nevoit să schimbe placa asta datorită prietenei lui care a decis să ofere dovezi autorităților. Pohl s-a ales și cu acuzații pentru postat imagini cu naziști și simboluri naziste.

În final, nu-i chiar totul pierdut pentru Pohl. El va avea cel puțin ceva în comun cu eroul său, Adolf Hitler. Sunt ambii - iartă-mă că zic asta - prăjiți.