Cum au ajuns supermarketurile și fast-food-urile din România să-ți dea țeapă, dacă ești tânăr

De ceva vreme, dincolo de protestele românilor și Marele Complot Psihotronic pentru răsturnarea Guvernului Dragnea, multinaționalele din România fac angajări pe bandă rulantă. Duduie internetul de campanii de recrutare de „tineri ambițioși aflați în căutarea jobului ideal". La fel e și dincolo de net, în lumea reală: în întreg orașul dai peste tot soiul de tineri uriași care îți zâmbesc tâmp de la înălțimea panourilor publicitare din intersecții. Ești invitat să faci carieră alături de ei. „Ești tânăr și ambițios? Te afli în căutarea jobului ideal? Vino alături de o echipă dinamică!", îți spun toți, la unison. Și continuă să te privească, în timp ce zâmbesc.

Alte imagini, ceva mai idilice, îți prezintă niște tinere frumușele-foc postate în fața unui monitor (obligatoriu Mac) și cu o cască-microfon atașată de cap. Ăsta e un fel de a spune „știm că viața la call-center e odioasă, dar, hei, toate bunăciunile sunt la noi pe etaj! Alătură-te nouă și te vei convinge! Bonus: îți dăm și bonuri de masă!". Sub pământ, la metrou, dai peste alte afișe în care tot soiul de fete și băieți zombificați te invită să faci carieră la nu-știu-ce companie de retail.

Dacă ești paranoic și crezi în conspirații, Marele Plan al Templierilor, Zeitgeist și grupul de la Bilderberg, poți să te oprești aici. Sunt deja suficiente date ca să realizezi că toate corporațiile astea recrutează tineri pe bandă rulantă, pe bani cât mai puțini pentru a le spăla creierele (iar verbul „recrutează" nu e deloc întâmplător folosit aici).

În realitate, lucrurile sunt mult mai complicate.

Câteva certitudini, furnizate de Statistică, vin să facă puțină lumină. Mai exact, în România, se petrec lucruri ciudate: crește numărul de locuri de muncă vacante. Adică există locuri de muncă, dar nu le ocupă nimeni. E drept, sunt date din 2015 (cele de anul trecut nu au fost încă centralizate), dar specialiștii în cadre (sau HR, cum i se spune acum) confirmă această creștere a numărului de joburi de pe piața muncii. „Anul trecut a fost un an foarte bun pentru businessuri", spune specialistul în recrutări, George Butunoiu. „Aproape toate au fost pe creștere. În 2017 e la fel. E de așteptat să crească în continuare", adaugă el.

Un element în plus e că, datorită internetului și a rețelelor sociale, joburile sunt mult mai vizibile acum. Oamenii găsesc mai ușor ce-i interesează. Cu toate astea, multe locuri de muncă rămân neocupate. Și asta nu pentru că nu știe nimeni de ele, ci pentru că, pur și simplu, nu le vrea nimeni. Iar pentru ca paradoxul să fie complet, rata șomajului e în scădere. Conform datelor oficiale, România ar trebui să fie raiul pe pământ în materie de joburi. Dar nu e (asta o știi și tu fără să mai apelezi la statistici).

Adevărul e că joburile alea pe care le vezi la tot pasul sunt mereu ocupate, dar angajații își bagă, pur și simplu, picioarele în el de loc de muncă și se cară aproape instant.

„De-aia par mai multe anunțuri", spune Butunoiu.

Uneori, este mai avantajos, se pare, să recurtezi pe bandă rulantă la salarii mici. „Nu e bun, să vină următorul", așa gândesc o parte din companiile astea care te atrag cu tot felul de oferte de zici că îți faci programul numai după cum vrei tu.

„Pentru o companie care are, să zic, nevoie de oameni mai puțin calificați, de multe ori e mai degrabă un semnal, o dovadă de eficiență și bună organizare. Cele mai eficiente companii sunt cele care nu depind de angajați sau depind foarte puțin. Îi schimbă ca pe niște piese de schimb", spune Butunoiu.
Te-ai prins? Angajarea din prima la o companie mare înseamnă aproape matematic garanția unui salariu mic, la început.

E adevărat, dacă te pricepi la calculatoare, ai o șansă în plus. „Există o preferință a angajatorilor pentru anumite grupe de vârstă, în funcție de domeniu și de postul vizat", spune Ligia Cremene, consultant HR. „În domeniul IT, multe companii preferă să angajeze tineri și să îi școlească chiar ei: vorbesc limbi străine, sunt alfabetizați digital, au flexibilitate, se mișcă bine în medii multiculturale și salariile junior permit o mai mare marjă de profit".

Marile branduri sunt pur și simplu disperate după tineri. Iar ăia care rezistă în tranșee au o șansă să promoveze în pluton.

Câteva săptămâni la rând, am parcurs în lung și-n lat anunțurile de angajare ale câtorva companii. Nu le dau numele direct (că doar nu le fac reclamă moca), dar te prinzi tu că e vorba de magazinele alea în care te întreabă dacă vrei punguță sau de unele lanțuri fast-food la care e mereu coadă, măcar pentru sosul de usturoi.

Am citit anunțurile de angajare și am intrat în Partea Întunecată a internetului.

Angajatorii români par să aibă o obsesie pentru „tinerii pasionați și dinamici". Unele anunțuri par să fie pentru videochat, nu pentru un amărât de job într-un call-center cu pereți de sticlă (bine, acum diferența dintre videochat și call-center o face doar clientul). Sunt căutate talente, chit că nu-ți trebuie mari înclinații ca să sortezi marfa pe rafturi. Ba chiar, unele companii spun că nu contează ce joburi ai avut înainte, importantă este experiența. În orice domeniu.

În unele locuri, pe lângă omniprezentele bonuri de masă, la pachetul salarial e inclusă și un soi de „instruire la standarde internaționale". În realitate, știm cu toții ce înseamnă asta: vine unul la tine și îți spune ce să faci. Altfel, zbori.

Nici nu e de mirare că a crescut numărul de demisii în România.

Am auzit o reclamă la radio care aproape că m-a făcut să-i spun taximetristului să tragă pe dreapta, să mă dau jos și să țopăi de fericire în stradă, pentru că un alt „gigant pe piața de retail" îmi oferea șansa să intru în cea mai minunată și fericită familie. În sfârșit, viața mea ar fi avut sens. Dar s-a făcut verde la semafor și mă grăbeam la protestele din Victoriei.

Apropo de anunțurile de angajare. Exprimările astea standard „tânăr entuziast", „echipă dinamică", „program flexibil", „super perspective", ce valoare au?

„Niciuna. Nu le ia nimeni în calcul", spune Butunoiu.

„Anunțurile de angajare încearcă să exprime, mai mult sau mai puțin profesionist ce își dorește angajatorul să se întâmple la locul acela de muncă", adaugă Ligia Cremene. „Poate își dorește oameni loiali, obedienți, care sa muncească mult, pe care să se poată baza că își fac treaba. Se asigură că sunt «entuziaști», deci nu plictisiți și se pot automotiva", spune Cremene.

Aș fi apreciat dacă un angajator mi-ar spune că se muncește mult și greu, dar că salariul e okeish pentru un tânăr care n-are de întreținut familie și copii, ci mai degrabă salariul îi ajunge pentru chirie, niște băute cu prietenii și poate o escapadă internațională.

Ah, da, nici campaniile de recrutare care vor să arate cât de cool și tinerești sunt n-au nicio valoare. În cele din urmă, ajungi să muncești pe același salariu mizer și, cel mai probabil, să zbori de acolo în trei luni. Din extenuare și frustrare.

Vorbele astea goale mă scot din sărite. Ce înseamnă, de fapt, „echipă dinamică"? Ce înseamnă, de fapt, „că vii la ce oră vrei tu la muncă"? Ce?!

„Nu înseamnă nimic!", precizează Butunoiu. „Trebuie să dai niște explicații. Apoi, dacă zici «program flexibil», fără să explici, nu înseamnă nimic. Chestia asta poate fi un avantaj pentru unii, dar trebuie să o spui clar: că nu ai ore fixe de venire și plecare sau că, într-o zi, poți lucra 12 ore, în alta 4 ore…", mai spune Butunoiu.

Sigur, nu mă înțelege greșit: nu susțin că mai bine o freci lepră pe acasă, pe banii alor tăi, care s-or fi săturat și ei de muncă, dar nu e ca și când un salariu de 250-300 de euro pe lună, oferit la un job d-ăsta înălțător, te va face cel mai fericit om din România. Oricum, toate studiile arată că tinerii de azi sunt mult mai săraci decât erau părinții lor la aceeași vârstă. Viața-i complexă și, din fericire, în România, viața există zi de zi - ca să citez din mari clasici în viață.

De fapt, întrebarea se pune altfel: cine are nevoie mai mult de celălalt?, spune Butunoiu.

Specialistul în HR spune că angajații îi detestă copios pe angajatori. „Îi vezi cum vorbesc pe toate forumurile. Rar mai e câte unul – din zece angajați – atașat de firmă și care vorbește de bine. Trei sau patru nu zic nimic, dar cinci vorbesc de rău și caută să se răzbune."

„Da, angajatorul trebuie să fie conștient că, la salarii mici, nu primește mai nimic în schimb, decât un fel de muncă forțată pe care trebuie să o gestioneze foarte atent. Și să-și asume că îi schimbă pe bandă rulantă. Stă ăsta trei luni, dar știi că vine altul. E și ăsta un model de business. Nu înseamnă că angajatorul e prost. Dacă a ajuns la concluzia că așa e mai eficient, o face!", spune Butunoiu.

Cu alte cuvinte, nu are rost nici să cazi în depresie, dar nici în paranoia. Nu-i niciun mare secret. Corporațiile au un singur scop: să facă profit. Chestia asta e învelită la pachet cu niște rigoare, disciplină și civilizație occidentală (avem cafea gratis, bă!).

Iar dacă ai avut răbdare să citești până la capăt chestia asta și ești angajator care se plânge că „nu vin tinerii să muncească la mine pe plantație", poate că ar trebui să mai vii cu ceva bani de-acasă și să încerci să-i momești pe niște salarii mai mari.

Iar dacă ai avut răbdare să citești până la capăt chestia asta și ești un tânăr absolvent care mustăcește la gândul de a sparge gheața pe piața muncii cu un „pachet salarial motivant", nu uita vorba asta din bătrâni: cel mai bun loc de muncă îl găsești când ai deja unul.