Fotografii cu tineri care recreează pozele părinților lor când erau de-o seamă

Există o zicală în cantoneză care i-a rămas întipărită în minte fotografului documentarist în vârstă de 26 de ani, Kyle Lui. „Este o zicală de parenting veche și se traduce Am mâncat mai multă sare decât ai mâncat tu orez (我食鹽多過你食米)” spune el pe Zoom de acasă din Brooklyn. „Înseamnă Am trecut prin mai multe greutăți decât tine. Nu cred că zicala e unică familiilor de imigranți, dar vorbește despre ce au auzit mulți copii de imigranți în copilărie.”

Proverbul a inspirat titlul celui mai recent proiect multimedia al său, Sowing Rice With Salt, care arată greutățile interconectate ale copiilor de imigranți prin explorarea relațiilor profund formatoare, dar tensionate cu părinții lor. „Reinterpretarea mea a frazei se referă la părintele care a trecut prin atât de multe chinuri ca să ofere succesul și bunăstarea copiilor săi. Proiectul ăsta este despre modul cum copilul - orezul în cazul de față - acceptă acele lucruri.”

După patru ani de muncă, proiectul lui Kyle pune în evidență 30 de relații părinte-copil, toate centrate în jurul punctului de aterizare al diasporei din orașul New York. Structurat în dipticuri, ia o imagine de arhivă cu un părinte imigrant și realizează o reinterpretare a acelei imagini cu copilul lui.

Unul lângă altul, atunci și acum, vedem două generații făcând cu mâna în fața Statuii Libertății, pozând în Times Square sau Chinatown, la bărbier, în parcuri sau zâmbind în fața atracțiilor din parcul de distracții. Imaginile recreate, fotografiate de Kyle pe film ca să evoce nuanța nostalgică a originalelor, sunt însoțite de reflecțiile scrise de mână ale tânărului/ei despre relația cu părintele și cultura ancestrală. 

Printre multe alte lucruri, Sowing Rice With Salt este un exercițiu de empatie. „Prin plasarea vizuală a copilului în locul versiunii din trecut a părintelui, am vrut să creez un pod vizual unde copilul ar putea să-și imagineze în mod empatic trecutul părintelui”, spune Kyle.

„Mulți dintre participanți au scris despre faptul că s-au simțit frustrați în copilărie față de părinți. Cu cât înaintăm în vârstă și aflăm mai multe despre istoria familiei și prin ce au trebuit să treacă părinții noștri ca să aibă succes în SUA, cred că putem să empatizăm mai bine cu ei.”

Crescut în Manhattan din părinți imigranți din Hong Kong, Kyle s-a simțit izolat în experiența de a face față pierderii și asimilării culturale și-și descrie copilăria ca pe un fel de „purgatoriu”. Ca unul dintre puținii asiatico-americani la școala sa privată de pe Upper East Side, își amintește glumele rasiste și că era întotdeauna puștiul cu prânzul „exotic” - cum la vârsta de cinci ani, o profesoară i-a luat din mână oul fiert în ceai și i l-a aruncat la gunoi fiindcă credea că e putrezit.

Dar în călătoriile de weekend în Chinatown, era cunoscut drept puștiul care vorbește prost cantoneză și se simțea rușinat că nu putea să comunice fluid cu alți membri mai în vârstă ai familiei. „Fiindcă eram între două lumi, am avut mereu o dorință de a aparține”, spune el. „Dar știind că nu voi putea, am vrut doar să fiu invizibil și să nu ocup prea mult spațiu, ca diferențele mele să nu fie observate.”

Printre nenumăratele lupte cu care se confruntă imigranții din a doua generație, decizia lui de a se axa pe relațiile parentale a evoluat din propria conexiune cu tatăl său. „Am ales acel subiect în acea perioadă a vieții mele, în ultimul an de facultate, fiindcă munceam mult ca să reconciliez copilăria cu tatăl meu”, spune el. Citind toate scrisorile scrise de mână din proiect, care traversează o multitudine de emoții, printre care recunoștință, vinovăție, durere, neînțelegere, aspirație, acceptare și reconciliere, tema sacrificiului rezonează cel mai mult cu Kyle.

„Tata vorbea mereu despre sacrificiile pe care a trebuit să le facă și, un timp îndelungat, am internalizat acele sentimente de vinovăție și presiunea de a avea succes”, spune el. „Pentru multe persoane, există această balanță dintre a vrea să arăți iubire pentru părinții tăi ca sacrificiile lor să pară că au meritat și să-ți urmezi propria fericire și libertate creativă.”

Aceste complexități sunt pretutindeni în scrisori și reies din ciocnirea valorilor și obiceiurilor culturale, din spațiul dintre greutăți și privilegii și din rupturi de comunicare - nu numai în diferențele dintre limbile materne, ci și între limbajele iubirii. Aaron scrie despre exercițiile de matematică pe care tatăl său l-a forțat să le facă în copilărie noaptea târziu și cum a învățat să le vadă ca pe felul tatălui său de a-și arăta iubirea: „Cere de la mine să am o viață mai bună decât cea pe care a avut-o el… Am ajuns să realizez că ce a rămas nespus lasă spațiu pentru intimitate. Poate nu vorbim, dar el îmi vorbește prin acțiunile lui.”

Lillian detaliază dezacordul dintre viața ei cu „nenumărate lecții de vioară, pregătirile pentru BAC, liceele de elită și, mai târziu, universitățile de top” cu greutățile de care a avut parte mama ei, abandonarea studiilor, a prietenilor și familiei din China pentru SUA cu „nimic în afară de o sacoșă cu cărți și 80 de dolari”.

Isaiah își explorează dragostea pentru muzica Soca și Calypso din Trinidad pe care a împărtășit-o cu el mama sa, cu care a format „o legătură care se menține în continuare puternică”, în timp ce Kingsley, „născut și crescut într-o familie nigeriană mândră, dar umilă” se luptă cu „gândirea de tip alfa” a tatălui său, polițist, și navigarea profesiei tatălui său ca tânăr de culoare. 

„Ce triumfă prin scrisori este posibilitatea și reziliența dragostei în aceste relații, în ciuda tuturor tensiunilor cauzate de golurile culturale și istorice de cunoaștere și înțelegere”, spune Kyle. „Ce face acest proiect atât de plin de sens este să vezi diversitatea poveștilor și cum există toate aceste teme comune. În ciuda tăcerilor din jurul acestor conversații, afli că cel mai intim lucru este de fapt cel mai universal.”

Deși atemporal în tematicile sale, proiectul lui Kyle a venit într-un moment de reprezentare sporită a familiilor de imigranți și a identității asiatico-americane în cultura populară, de la câștigătorul premiului Oscar A24 Everywhere All At Once (2022) până la serialul de comedie neagră de la Netflix, Beef (2023), despre o ceartă explozivă între Danny, un constructor eșuat, care încearcă cu disperare să construiască o casă, astfel încât părinții săi să se poată muta înapoi în SUA din Coreea de Sud, și Amy, o antreprenoare neîmplinită, care s-a înstrăinat de părinții ei chinezo-vietnamezi. „Cred că personajul lui Steven Yeun, Danny, vorbește mult acestui proiect. Are această iubire intensă pentru părinții săi și încearcă să-și răscumpere sentimentele de recunoștință și datoria într-un fel foarte rigid”, spune Kyle. 

În timp ce se pregătește să expună Sowing Rice With Salt la Festivalul Photoville de anul acesta din Brooklyn Bridge Park, Kyle se gândește cum vrea să fie primit proiectul. „Uneori, persoanele cărora le arăt aceste povești nu sunt copii de imigranți, dar proiectul tot îi mișcă profund”, concluzionează el. „Vreau să vorbească în special comunității despre care este, dar mă bucură că atinge această dorință umană mai cuprinzătoare de a te conecta cu oamenii care te-au crescut.”

„Sowing Rice With Salt” va fi expus la Festivalul Photoville de anul acesta din Brooklyn Bridge Park, New York între 13-28 iunie 2023. Ca să vezi mai multe fotografii de-ale lui Kyle Lui, intră pe website-ul lui. 

Toate fotografiile sunt realizate de Kyle Lui.

Articolul a apărut inițial în VICE I-D