istorie

Cine a fost Brukenthal, de fapt, și de ce vor românii să-i dărâme statuia

Cum putea să lipsească masoneria din schemă?
17.9.21
samuel von brukenthal, cine a fost brukenthal
Fotografie de Ovidiu Dumitru Matiu / Inquam Photos

„La mulți ani Samuel von Brukenthal!!!” Cine nu își amintește de urarea ministrului Muncii Raluca Turcan făcută baronului mort acum peste două sute de ani. E o urare aproape la fel de reușită ca un „Dumnezeu să-l ierte!” spus la un majorat. Ca să fiu sinceră, startul urărilor de viață lungă adresate persoanelor de mult plecate în lumea celor veșnici l-a dat Iulian Bulai cu al său „La mulți ani, Mihai!” tovarășului său Mihai Eminescu.

După momentul lui Turcan, baronul Samuel von Brukenthal a revenit în actualitate pe un subiect mai serios. Internetul și o bună parte din presă s-a isterizat cu privire la dezvelirea unei statui a acestuia în Sibiu. Statuia a fost plătită din bani privați: 80 la sută din sumă a dat-o Marius Ureche, unul dintre acţionarii Boromir. Momentul a beneficiat de o dezbatere amplă, iar Ureche s-a dezis de situație și a spus că nu se pricepe la istorie, că meseria lui e de morar. Tăvălugul era însă deja pornit. 

Însuși președintele Klaus Iohannis a fost prezent la eveniment, unde a rostit o alocuțiune plină de elogii la adresa lui Samuel von Brukenthal, de origine sas, ca președintele. Dezbaterea a început între cei ce elogiau iluminismul și moștenirea culturală lăsată de baron României și cei care îl acuzau de exploatarea țăranilor iobagi români și reprimarea violentă a Răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan. 

Publicitate

S-a băgat pe fir și deputatul PSD Daniel Ghiță care a dat viața din ring pe meciurile mai perverse din politică. El a cerut o anchetă cu privire la legalitatea amplasării statuii și a prezentat același acuze din mediul online la adresa baronului. 

Cine a fost Samuel von Brukenthal și cum a ajuns să fie baron

Samuel von Brukenthal

Samuel von Brukenthal. Imagine via Wikimedia Commons

Baronul Samuel von Brukenthal a fost una dintre personalitățile marcante ale Transilvaniei, iar moștenirea culturală lăsată în urma sa este una inestimabilă. Născut pe 26 iulie 1721 la Nocrich într-o familie de juriști, Samuel a fost mezinul cuplului format din Michael și Susanna Brekner – mama sa provenea din familia nobiliară von Heudendorff. De altfel, rolul femeilor din viața baronului este unul extrem de important. Însăși ascensiune sa în societatea a fost pusă pe seama sexului frumos. 

Numele de von Brukenthal a fost câștigat de tatăl său pe când Samuel avea trei ani, ca urmare a înnobilării acestuia. Cu modelul patern drept inspirație, Samuel von Brukenthal a hotărât să devină jurist și a arătat încă de la o vârstă fragedă calități intelectuale remarcabile. Astfel, Samuel a plecat să studieze administrația publică și dreptul la Universitățile din Halle și Jena. 

Aceasta a fost perioada care corespunde intrării în masonerie a baronului. A fost inițiat la 22 de ani în loja Aux Trois Canons. La rândul său a înființat propria lojă masonică – Aux Trois Clefs d'Or – pe care a condus-o doar un an, până în 1744. A rămas un apropiat al masoneriei, fiind membru al Lojei Masonice din Magderburg, statut care i-a facilitat accesul în diverse cercuri influente de la curtea regală. 

Pe lângă istețime, accesul oferit de apartenența la masonerie i-a propulsat cariera pe o traiectorie favorabilă.

Publicitate

În 1745, Brukenthal a decis să se întoarcă acasă și, cu studiile și conexiunile acumulate peste hotare, părea că succesul va veni natural. Nu a fost însă așa. Odată întors acasă, opțiunile au devenit destul de limitate. Fratele său mai mare era, practic, moștenitorul profesional al seniorului în calitate de jurist la Nocrich. 

Sibiul a devenit însă un deziderat pentru Samuel, dar problema era că îi lipsea dreptul de cetățean al orașului, care era conferit celor cu proprietăți. În aceste condiții, Samuel a decis că, asemenea tatălui său, nu i-ar strica un mariaj profitabil. Cea mai bună partidă la acel moment era Sophia Katharina von Klocknern, fiica primarului din Sibiu. Mărturiile vremurilor o descriu drept o tânără frumoasă și educată.

După ce a curtat-o și a reușit să îi câștige mâna, căsătoria a fost consemnată în 1745. Proaspeții miri au primit o casă în centrul Sibiului, 30 de mii de guldeni, iar pentru Samuel la pachet a venit și titlul de cetățean.

În ciuda influenței socrului, Samuel von Brukenthal a avut un început anevoios în administrația locală – a început munca pe un modest post de grefier secund. Ambițiile sale erau însă mari, așa că în decursul câtorva ani devine grefier principal și, în cele din urmă, vicenotar.

Un punct de cotitură extrem de important în viața lui Samuel von Brukenthal îl reprezintă anul 1753, perioadă în care acesta întreprinde o vizită la Viena. Muzeograful Adrian Georgescu susține că, odată ajuns pe meleaguri străine, s-a întâlnit cu contele Bethlen, frate al acestuia în loja masonică Aux Trois Canons. Revederea îi facilitează o audiență la împărăteasa Maria Tereza. 

Sașii doreau să aibă un secretariat al administrației, precum cele avute de maghiari și secui, iar Brukenthal a reușit nu doar să obțină acest acest privilegiu pentru conaționalii săi, ci, mai mult, a primit sarcina de a conduce acest organism. A devenit chiar un confident al reginei și, încet, dar sigur, și-a creat o imagine de protejat al acesteia. Bârfele vremurilor consemnau că ar fi existat sentimente mai puternice decât într-o relație mornarh-supus, dar nu există documente istorice sau mărturii care să susțină această ipoteză. 

Din 1762, se poate vorbi de baronul Samuel von Brukenthal, pentru că acela este momentul în care regina îi oferă acest titlu nobiliar. Ascensiunea sa a continuat, iar în 1765 a fost numit șef al Cancelariei Curții, iar în 1772, șef al Cancelariei Provinciei. Punctul culminant în cariera baronului Samuel von Brukenthal l-a reprezentat numirea drept guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei. A fost, de altfel, singurului sas transilvănean care a reușit să o ocupe această funcție.

Ce rol a avut Samuel von Brukenthal în înăbușirea violentă a răscoalei țăranilor iobagi

Personalitatea lui Samuel von Brukenthal nu poate fi redată fără să fie abordat subiectul rebeliunii lui Horea, Cloșca și Crișan din anul 1784. Un subiect extrem de controversat este rolul pe care l-a avut baronul în timpul reprimării acestei revolte și cât se face vinovat de moartea groaznică a rebelilor.

Înainte de a analiza dacă și cât de vinovat este Samuel von Brukenthal de sfârșitul celor trei revoluționari transilvăneni, trebuie să înțelegi contextul social și politic. La acel moment, nivelul de sărăcie și dependență al țăranilor iobagi de nobilii transilvăneni atingeau cote alarmante. Conflictele imperiului necesitau bani, nobilii maghiari și sași aveau nevoie de sume importante pentru a-și potoli toate capriciile, iar sursa pentru toate acestea era țăranul român. 

Deși deschisă la acordarea unor drepturi românilor, printre care și permiterea unui episcop ortodox, Maria Tereza nu a reușit să calmeze spiritele transilvănenilor tot mai sărăciți. Regina a murit în 1780 și. odată cu ea, a scăzut și influența baronului von Brukenthal la curtea regală. Mulți istorici susțin că era în dizgrația moștenitorului Iosif al doilea încă de la începutul domniei sale.

Monarhul cunoștea bine situația din Transilvania și caznele la care erau supuși țăranii iobagi români. În 1783, a ajuns în Transilvania pentru a doua oară și a primit un număr impresionant de petiții care ilustrau nedreptățile nu departe de sclavie pe care le suportau românii. Mai mult, Horea, dată fiind presupusa sa apartenență la lumea francmasoneriei, a fost primit de câteva ori la curtea regală pentru a putea expune pe larg situația conaționalilor săi monarhului.

Publicitate

Aceste solicitări au rămas fără ecou, dar anul 1784 aduce o conjunctură europeană în aparență favorabilă românilor. 

Pe fondul unei nevoi tot mai mare de soldați care să susțină conflictele cu turcii și francezii, Iosif al doilea a aprobat recrutarea de noi ostași pentru regimentele de grăniceri din Transilvania. Înrolarea în armata imperială însemna scăparea de iobăgie și obținerea statutului de cetățean liber. Singurele obligații care îi legau pe români de imperiu erau cele de natură militară.

Această opțiunea a fost îmbrățișată de un număr mare de țărani – perspectiva de a scăpa de iobăgie, cu orice costuri, era una acceptabilă. Bineînțeles că această emulație era de neacceptat pentru nobilimea transilvăneană, pentru că, rămași fără iobagi, rămâneau fără principala sursă de venit.

Baronul a zis „pas” înrolării

Samuel von Brukenthal 2.jpg

Samuel von Brukenthal. Imagine via Wikimedia Commons

Samuel von Brukenthal era la acel moment principala autoritate din Transilvania. A întors această decizie a împăratului în defavoarea țăranilor români prin anularea opțiunii înrolării pentru scăparea din iobăgie.

Este vinovat de reprimarea răscoalei? Este extrem de discutabil. Era principala figură transilvăneană, dar această decizie nu a fost luată de unul singur. Exista o întreagă pleiadă de nobili care își vedeau interesele amenințate. Moral, culpa este acolo, dar adevărul e că Samuel von Brukenthal nu prea avea de ales la acel moment. 

Presiunile nobililor transilvăneni, care profitau de o relație șubrezită a acestuia cu Iosif al doilea și ar fi trecut oricum cu doleanțele lor direct la împărat, nu prea i-au dat opțiuni. Iar rebeliunea lui Horea, Cloșca și Crișan nu a fost una deloc pașnică. Nedreptățile crunte suportate de secole și sărăcia extremă i-au făcut pe țăranii iobagi români să dezlănțuie o spirală a violenței fără precedent. 

Maghiarii și sașii care au acceptat să se boteze în religia ortodoxă au scăpat de violențele cetelor de răsculați. Cei care refuzau erau bătuți și omorâți. Un exemplu sunt nobilii din familia Kristyori: doi dintre aceștia au fost omorâți în bătaie cu parii, iar capul familiei Ioan a fost îngropat de viu. Nici femeile nu au scăpat mai ușor, cum ar fi cazul văduvei lui Mihai Kristyori care a murit efectiv de sete, așa cum arată istoricul David Prodan în lucrarea „Răscoala lui Horea”. Au existat însă violențe de ambele părți. E cunoscut cazul preoților Andrei Jansco și Stefan Batski care au fost uciși fără milă de răsculați.

În susținerea cauzei, Horea a susținut că are o scrisoare și o cruce de aur primite de la Iosif al doilea drept garanție că acțiunea de răscoală are acordul împăratului. Răsculații, convinși că au aprobarea împăratului, nu au atacat proprietățile care aparțineau acestuia.

Publicitate

Deznodământul e știut. Cei trei sunt capturați și doar Crișan scapă de moartea groaznică reprezentată de trasul pe roată prin suicid cât era în captivitate. Tocmai de această sentință este uneori acuzat baronul von Brukenthal, în zeci de comentarii pe internet acum. Chiar dacă Samuel von Brukenthal era cel mai important factor de decizie din zonă, relația oarecum rece cu împăratul l-a făcut pe acesta din urmă să numească o comisie imperială de anchetă condusă de contele Anton von Jankovich. Acesta a condus ancheta și interogatoriile deținuților. Trebuie menționat și că, până în ultimul moment, niciunul dintre capii rebeliunii nu a recunoscut implicarea în acțiune. 

Modul în care aceștia au fost executați a fost unul grotesc și neobișnuit, dar a fost dorința împăratului să fie un exemplu pentru cei care mai intenționau să participe la rebeliuni. Nu există indicii care să conducă la ideea că Samuel von Brukenthal a decis modul în care aceștia au fost executați, dat fiind că împăratul a stabilit ca această comisie imperială să fie condusă de altcineva.

Este greu de crezut că acesta putea să schimbe modul de execuție al unei pedepse, la fel cum este foarte improbabil să crezi că acesta avea foarte mult spațiu de manevră, odată începute violențele. În schimb, poți spune că acesta nu a avut niciun interes în a îmbunătăți traiul țăranilor iobagi. Nu le-a susținut cauza nici în fața Mariei Tereza, nici a lui Iosif al doilea. Se mai poate deduce că o mare parte a avuției baronului a fost acumulată cu ajutorul birurilor enorme și muncilor grele ale țăranilor iobagi.

Ce se știe mai puțin precis despre Horea, Cloșca și Crișan

Horea.jpg

O mențiune a numelor lui Horea și a poreclei. Tablou de Anton Steinwald, imagine via Wikimedia Commons

Independent de ce-a făcut și n-a făcut baronul von Brukenthal și dincolo de corectitudine politică și cancel culture, există speculații și conspirații conform cărora răscoala țăranilor iobagi a fost doar o repetiție masonică pentru Revoluția Franceză din 1789. În cazul lui Horea se vehiculează că numele în sine ar fi un indiciu. Numele său e dat, de unii istorici, drept Nicola Urs sau Nicola Ursu, iar în declarațiile acelor vremuri apare ca Vasile Urs. 

Istoricul clujean Ioan Chindriş susține că „Horea” nu era doar o poreclă, ci numele iniţiatic al lui. Iar el ar fi fost infiltrat în cercurile înalte de la Viena prin Ignatius von Born, inginer minier născut în Alba Iulia, apropiat al împăratului Iosif al doilea şi membru de vază al francmasoneriei vieneze. O altă ipoteză asupra numelui e legată de perioada în care a trăit. El ar fi fost botezat conform unei tradiţii păgâne a moţilor, iar numele a fost ales după un animal totemic – ursul. A primit însă şi numele creştin Vasile. Porecla „Horea” ar fi primit-o pentru că ştia să cânte bine la fluier, adică… horea

Publicitate

Nume diferite față de cum ai ajuns să-i cunoști au și ceilalți. Cloșca era Ion Oargă, iar porecla și-ar fi primit-o pentru că era hâtru şi bârfitor – punea diferite porecle cunoscuţilor. Cât despre Crișan el avea numele Marcu Giurgiu, dar mai era cunoscut și drept Gheorghe Crișan. Acestuia moţii i-au spus Crişan, deoarece era originar din zona prin care trecea Crişul Alb.

horea closca crisan.jpg

De la stânga la dreapta: Horea, Cloșca și Crișan

La acestea se adaugă și ce-a zis Crișan cât era închis. Acesta ar fi dat amănunte organizatorice și despre acțiunile militare, inclusiv cele atipice ca atacarea, în timpul evenimentelor răscoalei, a clădirilor Tezauriatului și dispariția într-o direcție necunoscută a aurului extras din Apuseni. Acțiunea ar fi trebuit derulată de oamenii haiducului Lup Draia, în realitate căpitan al lui Crișan. Apoi, tot cu aurul e ipoteza că, în mod intenționat, Iosif al doilea nu a mai dus la Viena aurul extras din Apuseni, ci a dispărut în condițiile tulburărilor din toamna lui 1784. Prin intermediul unui așa-zis „conte Salis” (Joseph Balsamo), apropiat al împăratului, aurul ar fi ajuns la cei care pregăteau marele eveniment francez – ar fi fost principala sursă de finanțare a acestuia. Certitudini nu există, tocmai de aceea să vedem ce-a rămas în urma lui Samuel von Brukenthal.

Cum a ajuns baronul o personalitate în viața Transilvaniei

Moștenirea culturală a baronului von Brukenthal este cea care îl recomandă ca personalitate istorică marcantă a Transilvaniei. Deschiderea post-mortem a muzeului, în 1817, a fost remarcabilă. La acea vreme existau doar două muzee publice în Europa: Luvru și British Museum. Samuel von Brukenthal a ales să-și transmită averea doar către urmașii de parte bărbătească, iar, odată cu dispariția liniei de sânge, aceasta să fie trecută în proprietatea Gimnaziului Evanghelic din Sibiu.

În prezent, moștenirea baronului se află în patrimoniul statului – Muzeul Brukenthal din Sibiu – și a avut, în 2019, un vârf de peste 495 de mii de vizitatori.

Cert este că, la finele secolului 18, Transilvania nu era un stat românesc, ci doar o parte a Imperiului Habsburgic, administrat predominant de maghiari. Românii aveau pe atunci un statut de „tolerați”, dar reprezentau o categorie inferioară în societatea transilvăneană, cu foarte puține drepturi și acces precar la educație, iar tortura era încă reglementată juridic.