Care e faza cu banca Revolut și de ce vrea să facă bani pe seama ta

Revolut a zis că de acum înainte e și bancă. Practic, a intrat în lumea celor pe care a încercat să-i înlocuiască.
Răzvan Băltărețu
Bucharest, RO
17.3.21
banca revolut, revolut, credit revolut
Fotografie de Thirdman via Pexels

Statistic, e foarte probabil să ai un card bancar. Dai cu el și cumperi ceva frumos, plătești o masă în oraș, bagi benzină și, la final de lună, în schimbul muncii, o entitate anume îți face top-up (supliment) să ai de cheltuială până la următoarea leafă. Dar pe acel card bancar, legat de-o bancă locală, n-ai vrea să apară cheltuielile alea îndoielnice făcute la orele mici ale nopții sau în fața unui minibar gol din hotel. Totodată, când te duci în vacanță, n-ai vrea să plătești cu el la un curs valutar mult prea meschin. 

Publicitate

Aici, Revolut a venit cu o propunere decentă: curs valutar mai bun, plată în monedă locală (aproape oricare monedă) și carduri virtuale pe care să le „arzi” cam cum arzi moravuri ușoare după minibarul ăla golit. Toate avantajele de la început încă au rămas în Revolut, așa cum le-am înșirat în 2019.

Doar că, uite, doi ani mai târziu, aplicația asta s-a balonat ca orice român după o fasole cu ciolan. Acum are trei tipuri de cont pe bani și unul gratuit, mecanisme să faci tranzacții pe bursă, să cumperi criptomonede sau chiar aur, să-i faci cont copilului, sistem de rewards (cumperi mai mult, cheltui mai mult și primești ceva bani înapoi; deja are cu Vodafone) și sistem de gestionare a banilor. Mai nou, Revolut susține că-i și bancă. Și chiar e, mulțumită unei licențe din Lituania.

Revolut Bank îmi promite că, dacă o să fiu bogat, o să aibă grijă de averea mea

În ciuda factorului de coolness pe care Revolut încearcă să-l emane, în e-mail-ul în care mi-a spus despre transformarea în bancă a înșirat următoarele trei motive: banii mei vor fi protejați, voi avea acces exclusiv la produse și servicii noi, voi ajuta la îmbunătățirea produselor Revolut. Dintre toate, primele două sună bine. 

„Protecția” respectivă nu se referă la orice fel de ban, ci la depozit. Practic, dacă depun niște bani la Revolut, se întâmplă nasoale și sfârșește în faliment, Schema Europeană de Garantare a Depozitelor reprezintă o oarecare plasă de siguranță pentru mine, că nu-mi pierd banii. Dar, totul în limita a o sută de mii de euro. Bine, mie-mi lipsesc circa 99.800 de euro să-mi fac griji, dar e bine că există garanția asta. Și garanția există la orice bancă.

Totodată, datele arată că 44.071 de persoane fizice aveau la sfâr­şi­tul primului semestru din 2020 depozite mai mari de o sută de mii de euro. Valoarea cumulată era de aproximativ 9,6 miliarde euro. Am calculat eu pentru tine: iese o medie de peste 217 mii de euro. 

Bani în România sunt, de unde și bucuria Revolut de-a lansa componenta de bancă și la noi, pe lângă alte nouă țări. Înainte de astea, Revolut Bank era în Polonia și Lituania. Aici vine însă al doilea mesaj din e-mail: acces la servicii și produse noi. 

Serviciile și produsele „noi” sunt, în primă fază, creditele. Bani pentru mine și pentru bancă

Deocamdată, Revolut Bank în România nu acordă credite. O estimare optimistă e că ar lansa creditarea abia în vară, dar să-ți prezint câteva date din afară. 

Acestea sunt credite de nevoi personale, cam cum îți dă orice bancă în fața căreia poți să justifici că lucrezi pe bani și nu pe nasturi sau contracte cu drepturi de autor. Revolut susține că poate să dea între o mie și 15 mii de euro împrumut. Îi dai înapoi în maximum 60 de luni. Un calcul de pe site-ul companiei sună așa: iei două mii de euro, în 24 de luni plătești înapoi sub 2.172 de euro. Practic, ca un IFN, doar că dobânzile ar fi ceva mai de bun-simț. 

A doua schemă prin care să-ți dea bani, dar și să facă mai mulți bani, e cardul de credit. Acest tip de card e un fel de sperietoare și pentru că oamenii se văd cu bani în cont și-i sparg pe bagabonțeli și produse îndoielnice de pe Wish.com. Pe același site al companiei, raportat la Lituania, cardul de credit Revolut presupune următoarele: iei o mie de euro împrumut, pe 12 luni, dai înapoi aproape 1.085 de euro. Doar că, dacă atingi limita de credit, suma minimă de plată lunară va fi de cinci la sută din limita de credit folosită, cu o plată minimă de cinci euro. 

Asta e schema clasică a unui card de credit: ai bani, cheltui din ei, plătești lunar băncii comisioane și rate raportate la cât ai cheltuit și cât ți-a dat și dependent de alte condiții pe care ți le zice când accepți. Practic, e cel mai util credit pentru bancă și cel mai costisitor pentru tine. Doar că, dacă iei cardul cu o mie până la două mii de euro fond și ai un salariu mediu în România, probabil că suma minimă de plată lunară n-o să ți se pară prea mare. Dar banca te ține legată de ea și ești o sursă previzibilă de venit aka cash flow.

Publicitate

Revolut avea nevoie să devină bancă tocmai să facă mai mulți bani. Și, mai important, bani siguri, nu pe abonamentul tău pe care poate îl plătești, poate nu. Un credit e o chestie ceva mai serioasă și mai previzibilă. Până și Orange Money a băgat cardul de credit anul ăsta. 

Pentru fiecare bancă și fiecare fintech e un an bun, chiar dacă cinic. Unii oameni au incertitudinea locului de muncă, au datorii, au de cumpărat diverse și acceptă mai ușor ideea unui credit. Și se fac bani din creditare și depozite. Cifrele pe primele șase luni din 2020 arată așa: venituri de 9,67 miliarde lei pentru bănci din credite; către clienți au plătit 1,96 miliarde lei în dobânzi pentru depozite. Matematica, uneori, poate fi și simplă. 

În timp ce garantarea depozitelor poate le surâde celor care dispun de bani, la polul opus sunt cei care vor bani. Și posibil să poți contracta mai rapid un credit prin Revolut decât prin banca la care ai deja cont. Nu știu, speculez aici, că încă nu-i nimic confirmat pe creditare. Dar vine. Băncile locale comunică cu ANAF și țin un scor despre calitatea ta de plătitor de credite. Revolut, pe de altă parte, poate închide ochii și să-ți dea douăjde mii de lei până la salariu. Doar că aici vine a doua situație: câți bani faci lunar? Dacă ai datorii (mari), soluția nu e „și mai multe datorii”.

Decizia de acum nu-i nici bună, nici rea. Era previzibilă

Un scurt timeline despre Revolut arată că, în vara lui 2018, a promis IBAN local pentru români. În 2018, a obținut licența bancară europeană și promitea credite. În urmă cu un an, avea un milion de clienți în România și ne lăuda: a doua țară ca mărime. În noiembrie 2020 a anunțat și acel IBAN printr-un parteneriat cu Libra Internet Bank. O lună mai târziu, îmi zicea pe e-mail că dacă-mi mut salariul la Revolut am șansa să câștig 16 mii de lei. În ianuarie 2021 am aflat că ANAF nu poate să-mi verifice contul, iar în februarie 2021 Revolut a modificat comisioanele pentru trading.

Poate toate astea par ciudate, dar pot fi structurate în două categorii: Revolut vrea să facă bani (duh!) și pregătește terenul pentru creditare măcar că speranța tacită a clientului că ANAF nu-și va da cu părerea. Ideea e că banii pe care-i câștigi pe bursă ar trebui să-i declari. Dar dacă ANAF nu-i „vede”, ei nu există, nu? În fine, asta e altă discuție. Revolut Bank e subiectul.

Ultimele cifre arată că Revolut are în România 1,25 milioane de utilizatori care au trecut prin conturi circa șase miliarde de euro. Dacă ai Revolut, și după tot ce ți-am zis, știi dacă ți-e util ca bancă sau nu. Poate dacă îți muți totul la fintech nu te mai trezești cu contul blocat (deși n-aș paria). Dacă m-ai întreba, și eu chiar ți-aș răspunde, aș zice să eviți Revolut Bank în următorul an până vezi cum sunt clarificate incertitudinile de acum și ce beneficii îți poate aduce.


Răzvan Băltărețu e redactor-șef Playtech.ro și a mai scris pentru Hotnews sau Adevărul. A debutat în presă în 2012 când credea că poate scrie mai bine decât alții. Între timp, a scris mai mult, dar nu neapărat mai bine.