After School

Ce nu te învață nimeni la școală despre cum domnitorii români au ajuns șefi prin pile și corupție

Te uiți la politica din România și crezi că pilele, relațiile și obiceiul de a-ți pune rudele în funcții publice sunt de-o vârstă cu tine. De fapt, sunt de când lumea.
romania domnitori istorie coruptie clientelism nepotism domnie istanbul
Știi cum unele poze fac cât o mie de cuvinte? Uite una care face mai mult de atât. Și cam așa a fost și relația multor domintori din țările române când vine vorba de bani, corupție, nepotism și, de altfel, generoasa descurcăreală. Imagine: screenshot din filmul Zombieland în care actorul Woody Harrelson face ce trebuie cu banii

Dacă îi asculți pe naționaliștii care nu prea știu istorie ai zice că țările române au fost mereu conduse cu mână forte de domnitori care au luptat până la moarte pentru idealuri. De fapt, în numeroase cazuri a fost vorba, ca în multe aspecte ale vieții, de bani, și să faci să fie bine pentru toată lumea.

Publicitate

Relațiile clientelare există dintotdeauna – în Roma antică, de exemplu, ele se întindeau de la vârful ierarhiei până la cel mai neînsemnat cetățean. Cele două părți implicate sunt destul de clare: patronul e un protector, sponsor sau binefăcător al clientului, de la care se așteaptă la anumite favoruri. 

Spre exemplu, puteai să oferi bani sau cadouri cetățenilor săraci, dar să le ceri să iasă în stradă să-ți scandeze numele la nevoie. Dar, de cele mai multe ori, aceste favoruri nu erau nici măcar exprimate verbal. Exista un dans al relației clientelare prin care ambele persoane știau când, ce și cum să ofere celuilalt. 

Mai târziu, relațiile astea au fost preluate sub diverse forme și au format societatea contemporană. Poate că e vorba despre legătura dintre suzeran și vasal, dintre un politician influent și un boier sau dintre un furnizor de mercenari și un conducător de oști. Un lucru e cert: corupția n-a fost inventată în Roma antică și nici n-a murit vreodată. Doar se transformă.

Cum au ajuns domnitorii Țării Românești să fie niște simpli clienți ai țărilor din jur

Chiar și înainte de domniile fanariote, Țara Românească a fost condusă de oameni fără putere proprie. Un exemplu perfect e Radu Leon, fiul lui Leon Tomșa, care a fost îndepărtat de la putere după ce a devenit protagonistul unor scandaluri interetnice, răscoale și probleme fiscale. Nu pot să zic decât așa tată, așa fiu.

În primul rând, trebuie spus că e discutabil dacă Radu Leon chiar este fiul cui pretinde a fi. Se pare că numele lui era Dimitrie și a fost supranumit prin asociere „negustorul de scoici”, că doar „negustorul de stridii” era deja luat de taică-su.

Publicitate

A ajuns pe tron cu sprijinul marelui vizir, Köprülü Pașa, evident contracost, și s-a bucurat de sprijinul fanarioților. Trebuie să știi că treaba asta cu moștenirea relației clientelare din tată în fiu e tot la fel de veche ca relația clientelară în sine. Măcar Radu Leon a dat dovadă de mai mult bun simț decât Leon Tomșa, mai ales în ceea ce privește anturajul, stilul de viață și preocupările.

Acesta și-a construit o reputație nobilă, de patron al bisericii. În primii trei ani de domnie a construit o catedrală impresionantă, pe care a stabilit-o prin hrisov domnesc ca reședință a Mitropoliei Țării Românești. Dincolo de zidurile propriu-zise, el s-a ocupat de pictarea și ornamentarea acestei catedrale, pe care a scutit-o de biruri în 1667. De aceea, biserica numită „Sfântul Dumitru” capătă numele de Slobozia, pentru că era liberă de anumite obligații fiscale.

Problema e că scopurile sale nobile sunt însă foarte scumpe, iar măsurile fiscale, precum și apariția unor noi dregători greci, îi nemulțumesc pe boieri, mai ales pe cei din familiile Cantacuzino și Leurdeanu.

Sigur, probabil că boierii căutau oricum un pretext să-l mazilească. Asemeni tatălui său, Radu Leon a emis un hrisov prin care grecii erau expulzați din sfatul domnesc. Tot la fel ca tatăl său, nu convinge pe nimeni. În 1669, boierii trimit o delegație de două sute de oameni după sultan, aflat în Thessalia, ca să-i prezinte cazul Țării Românești. Sultanul acceptă plângerile și mazilirea lui Radu Leon, iar boierii îl aleg ca succesor pe Antonie din Popești.

Publicitate

Când ești domnitor e greu să mulțumești pe toată lumea

Antonie din Popești era un boier cuminte, la a doua generație. Tatăl lui, Mihai Grecul, fusese boierit de către Mihai Viteazul, probabil pentru că era fratele amantei sale, Tudora. Era un administrator bun, modest și ireproșabil cât de cât – a reușit să rămână la un nivel destul de mare cât să trăiască bine, dar destul de low profile încât să nu atragă invidie și bârfe.

A evitat cu succes să fie târât prin comploturi, asculta mereu sfaturile lui Constantin Cantacuzino postelnicul, și era, una peste alta, un om de încredere al Cantacuzineștilor. Cu ajutorul Elinei Cantacuzino, a obținut în 1669 scaunul de domnie al Țării Românești și a continuat să fie exact același gen de om – recunoscător, cuminte și chibzuit. Această atitudine îi va determina pe istorici să-l numească „marioneta familiei Cantacuzino”.

Dacă Radu Leon a fost un client direct al fanarioților, acest domnitor e clientul familiei Cantacuzino. Omul a încercat să-și facă treaba bine – a luat măsuri pentru refacerea economiei după cheltuielile imense ale lui Radu Leon, a refăcut biserica de la Târgșor și a înființat o școală la Câmpulung. Ideea acestei școli era ca ea să aibă fonduri asigurate constant, iar pentru aceasta a redirecționat vămile din Rucăr și Dragoslavele special pentru finanțarea ei.

Antonie din Popești are însă o domnie scurtă, de vreo trei ani, compromisă de slăbirea autorității domnești și intrigile din jurul scaunului  domnesc. Mai precis, n-a știut să împace familiile Cantacuzino și Leurdeanu, care au început să-și dorească un domnitor nou, mai puternic și mai puțin conciliant. În același timp, contra curentului boieresc, marele vizir otoman decide readucerea ca domnitor a lui Grigore Ghica, care își spălase păcatele și era pe cale de a se întoarce la a doua domnie.

Publicitate

Așadar, situația lui Antonie din Popești se rezolvă firesc. Când a aplicat pentru prelungirea mandatului, nu a obținut de la Înalta Poartă reconfirmarea ca domn. Rămas fără funcție, pleacă la Istanbul, unde moare la scurt timp după mazilire.

Poveștile astea sună tot mai mult ca numirile politice din România zilelor noastre

A doua domnie a lui Grigore Ghica a fost dezastruoasă pentru familia Cantacuzino. Dar, cu toate represaliile, Cantacuzineștii și-au păstrat influența la Înalta Poartă, așa că au asigurat mazilirea lui Grigore Ghica și au reușit să aducă pe tron un domnitor de pe filiera moldovenească. De ce? Păi au încercat cu Antonie din Popești, dar a fost prea slab. Au încercat cu Grigore Ghica, dar a fost prea bine ancorat în boierime. Probabil că speranța lor era că un domnitor moldovean va fi nevoit să conteze strict pe sprijinul lor.

Astfel, după două domnii în Moldova, Gheorghe Duca este pus pe scaunul domnesc al Țării Românești. Însă planurile familiei Cantacuzino, de a-l izola și controla pe Duca, se duc naibii destul de repede. Treptat, acesta începe să-i ignore, relațiile se răcesc, și după doar patru ani de domnie e nevoie ca el să fie din nou schimbat. De data aceasta, Cantacuzineștii merg la sigur și-l instalează chiar pe unul de-al lor, pe Șerban Cantacuzino, fiul lui Constantin Cantacuzino postelnicul. Gheorghe Duca avea să se întoarcă în Moldova și să mai ia încă o domnie acolo, pentru a doborî un nou record al plimbărilor de pe un scaun de domnie pe altul.

Publicitate

Așadar, Șerban Cantacuzino a reușit să împlinească visul familiei de a ocupa scaunul domnesc. E pentru prima, dar nu și pentru ultima oară oară, când un Cantacuzino ajunge domnitor.

După ce ai citit toate astea, nu-i așa că ți se pare că scandalul cu angajările fictive ale lui Dragnea sunt doar o furtună într-un pahar cu apă?

Sper că ai aflat ceva nou. Dacă te pasionează istoria sau doar ai curiozitatea de-a afla mai multe, apelează cu încredere la zecile de episoade pe care le-am adunat în podcastul Istoria României.