Cele mai absurde reguli pe care le-am avut în școală

Pot spune că am fost un elev model. Luam note mari, nu întârziam niciodată la ore, purtam uniforma curată și apretată, participam la activități extracuriculare și n-am copiat niciodată. Am fost la o școală catolică din Filipine de la vârsta de cinci până la 18 ani și profesorii mă dădeau drept exemplu pentru alți elevi.

Dar, sincer, regulile mi se păreau total aiurea. 

Școala mea avea niște reguli super stricte cu privire la tunsorile băieților. La începutul fiecărei luni, o supraveghetoare ne scotea în afara sălii de clasă ca să verifice până unde ne crescuseră vârfurile. Ideea era ca părul să nu ne atingă nici urechile, nici gulerul cămășii. În caz contrar, ne amenințau că ne tund. Nu știu dacă au tuns vreodată pe cineva, dar îmi amintesc cum se plimba supraveghetoarea printre noi și învârtea amenințător foarfeca pe deget. La un moment dat, am întrebat-o de ce nu avem voie să avem părul lung, din moment ce și Iisus îl purta lung și așa era ilustrat în toate desenele de la școală. M-a trimis înapoi în clasă.

Fetele aveau și ele problemele lor.

„Culoarea elasticului de păr trebuia să fie în conformitate cu regulile școlii. Putea fi doar negru, alb sau maro. Orice altă culoare ar fi atras prea multă atenție”, povestește Isabel, o tânără de 26 de ani.

Școala mea nu avea reguli pentru culoarea elasticelor de păr, dar le interzicea fetelor să poarte sutien colorat, pe motiv că acesta ar atrage atenția băieților.

Unele școli aveau reguli pentru lungimea unghiilor (trebuia să fie foarte scurte), iar altele pentru culoarea șosetelor. Unele le cereau elevilor să vină la slujbă în fiecare duminică și îi cereau preotului să completeze o condică de prezență. Alte școli transmiteau rugăciuni în campus. În timpul lor, studenții trebuiau să se ridice în picioare și nu aveau voie să se miște până când vocea nu zicea „Amin”. Rochiile fetelor pentru balul de absolvire trebuiau să fie aprobate mai întâi de profesori.

Între timp, regulile nu mai sunt așa de dure, pentru că percepția oamenilor despre disciplină, gen și individualitate s-a schimbat.

Andrea Legaspi e din Bacolod, un oraș din regiunea Visayas, unde limba locală e Hiligaynon. Își amintește că liceul ei avea regula ca toți elevii să vorbească doar în limba engleză.

„Trebuia să vorbești cu elevii și profesorii în engleză. Vorbeam în filipineză doar la ora de filipineză”, a zis ea, râzând.

Nu-și amintește ca cineva să fi fost pedepsit pentru încălcarea regulii, dar profesorii le reaminteau mereu asta elevilor care uitau.

Miguel Punzalan, care a fost la școală în provincia Rizal, își amintește că școala lui grupa elevii în clasă în funcție de performanțe.

„Era nasol, pentru că elevii mai slabi o luau tot în jos și se demoralizau”, a zis el.

Bineînțeles că Filipine nu e singura țară cu reguli dubioase în școli. În Japonia, elevii care nu au părul negru sau drept trebuie să aibă dovezi că s-au născut cu părul respectiv. Mai multe școli din India le interzic băieților să vorbească cu fetele.

Pentru cei care am absolvit deja școala nu se mai poate face nimic, dar sper din suflet ca generațiile viitoare să se confrunte cu tot mai puține reguli absurde. Vremurile se schimbă, iar regulile ar trebui să se schimbe o dată cu ele.