extrema dreapta discurs toxic, de ce nu e bine sa dezbati cu extrema dreapta
N-o să putem distruge vreodată ideile de extremă dreaptă. Mereu vor fi oameni care cred că lumea e organizată conform legii celui mai puternic sau că există un singur mod „natural” de a face lucrurile. Dar măcar nu le oferi platforma să-și transmită mesajul. Ilustrație de Mélanie Utzmann-north 
Politică

Extrema dreaptă n-are ce să caute în discursul public și nu suntem singurii care spun asta

Oare are sens să dezbați într-un context în care singurul rezultat va fi o oportunitate pentru distribuirea de informații false și discursuri periculoase care pot inspira atacuri teroriste?
Gen Ueda
Brussels, BE
Oana Maria Zaharia
translated by Oana Maria Zaharia

Ar trebui să oferim o platformă de exprimare tuturor opiniilor care există, chiar și celor bazate pe ură, minciuni și analize iraționale? Oare are sens să dezbați într-un context în care degeaba ai dreptate, pentru că singurul rezultat va fi o oportunitate pentru distribuirea de informații false și discursuri periculoase care pot inspira atacuri teroriste?

Dar dacă dezbați în sfera privată? O personalitate de la un partid de extremă dreaptă care apare la televizor nu se compară cu o persoană anonimă – indiferent dacă aceasta e militantă sau doar vag simpatizantă. Oare trebuie să convingem oamenii ăștia unul câte unul? N-ar fi mai eficient să avem dezbateri publice și să amintim presei că are anumite responsabilități în acest domeniu?

Publicitate

Unele persoane spun că dezbaterile sunt esențiale pentru democrație, dar altele avertizează că atunci când dezbatem public cu extrema dreaptă înseamnă că acceptăm că ideile lor merită discutate, chiar dacă sunt periculoase, mai ales pentru democrație.

Am vorbit cu o parte dintre aceste voci, care mi-au spus părerea lor despre acest subiect complicat: Léonie de Jonge, cercetătoare specializată în extrema dreaptă; Guillaume Lohest, autor și președinte al mișcării de educație Équipes Populaires; Judith, o activistă feministă; Julien Dohet, istoric specializat în ideologia de extremă dreaptă și secretar politic; Nicolas Galita, activist anti-rasism, și Leyla Cabaux, activistă queer și feministă intersecțională.

Toate aceste persoane sunt din Franța sau Belgia și ne-au spus punctul lor de vedere despre dezbaterile publice sau private și despre rolul și responsabilitățile presei.

Guillaume Lohest (38 de ani), președintele mișcării pentru educație Équipes Populaires și autorul cărții „Entre démocratie et populisme”

Depinde ce vrei să spui prin termenul „extrema dreaptă”. Dacă e vorba de o structură (un partid politic, un colectiv, o mișcare, o asociație), atunci aș răspunde că nu trebuie să dezbați nimic, fără nicio ambiguitate. Unele persoane cred că libertatea de exprimare e mai importantă decât orice altceva și că poți combate extrema dreaptă prin argumente și un discurs bine pus la punct. Dar experiența arată că mecanismele de vorbire în public respectă alte legi decât cele ale confruntării democratice, raționale și pașnice. Practic, e mai mult o bătălie pentru ocuparea spațiului decât o dezbatere rațională. În această bătălie, de fiecare dată când dezbatem cu un reprezentant al unui partid de extremă dreaptă, nu doar că îi oferim spațiu să își expună ideile, ci îi și legitimăm și acceptăm. Acesta e faimosul principiu „fereastra Overton”, care stabilește ce e considerat acceptabil în dezbaterile publice. Extrema dreaptă a reușit să aducă în această fereastră multe subiecte pe care celelalte partide se simt obligate să intervină. Aceasta e marea victorie a extremei drepte, a reușit să își impună subiectele în dezbaterile publice. 

Există totuși o diferență între structuri și activiști, pe de o parte, și masa de potențiali votanți, cu care e important să discutăm. Volatilitatea electorală e în creștere, ceea ce înseamnă că oamenii nu se mai țin cu dinții de un singur partid. Astfel, votul lor poate fi oricând schimbat și trebuie să nu uităm că oamenii nu au un program politic în loc de inimă sau minte. Cu toții ne confruntăm cu emoții, furie, sentimente amestecate, idei confuze. Aceste confuzii sunt mană cerească pentru extrema dreaptă pentru că, astfel, ideile lor radicale par foarte clare. De aceea, pentru asociații e esențial să rămână în contact cu această furie și confuzie, ca să mențină un dialog onest cu toți cei tentați de extrema dreaptă. 

Publicitate

Atât media, cât și asociațiile, trebuie să înceteze să mai creadă că extrema dreaptă pune întrebările potrivite. E fix invers, de fapt. Pune exact întrebările greșite. Rolul nostru, dacă vrem să luptăm eficient, e să preluăm inițiativa și să punem alte întrebări în dezbaterile publice. Ca să luăm un singur exemplu, principala problemă pentru societatea de azi e catastrofa climatică și socială. Rolul media e să aleagă mai bine întrebările. Munca jurnalistică nu înseamnă să oferi jumătate din spațiu unei opinii și cealaltă jumătate opiniei contrare, ci și să selectezi subiecte în funcție de importanța lor, conform eticii și informațiilor disponibile. Media mereu face alegeri! Noțiunile de etică și neutralitate cauzează adesea confuzii. Dar nu spun că e simplu, pentru că există și așteptări, obiceiuri, stereotipuri, iar media vrea să facă și profit. Dar mereu e loc de manevră și lucrurile pot fi făcute mai bine decât se fac la momentul actual.

Léonie de Jonge (32 de ani), cercetătoare specializată în extrema dreaptă în Olanda, Belgia și Luxemburg 

Ce mă motivează în munca mea de cercetare e să înțeleg de ce oamenii votează pentru partide de extremă dreaptă, de ce se asociază cu acest tip de ideologie. O parte importantă din jobul meu e să studiez cine sunt acești oameni. E important nu doar să vorbesc despre asta, ci și să vorbesc cu ei. Dar o fac în rol de cercetător, care e foarte diferit față de rolul de jurnalist.

Cred că, în anumite circumstanțe, are sens să dezbați cu o persoană de extrema dreaptă. Dar cercetarea mea se concentrează pe rolul presei: oare ar trebui să le ofere o platformă acestor voci? În Valonia există un cordon sanitar foarte strict, un pact care susține că aceste idei nu trebuie să aibă acces la o platformă. Asta nu înseamnă că aceste idei sunt cenzurate sau că nu vorbim despre ele. Pur și simplu nu le oferim o platformă. Cercetările mele arată că această strategie e foarte eficientă. Statisticile arată că extrema dreaptă folosește dezbaterea ca pe o ocazie să-și propage ideologia; nu dezbate conținut, nu vrea să dezbată, ci doar să își propage ideile.

Publicitate

Atenția presei poate legitima un partid: spre deosebire de rețelele sociale, media mainstream poate face un partid să nu mai pară extremist doar pentru că îi oferă spațiu să se exprime. Iar acest spațiu e foarte important mai ales în primele etape ale unui partid. În Flandra, televiziunile invită uneori personalități de extrema dreaptă doar ca să le lase să se exprime, dar unele regretă că au făcut asta. Doar că e prea târziu.

E perfect democratic să nu inviți într-o emisiune o persoană dintr-un partid de extremă dreaptă. Libertatea de exprimare e foarte prost înțeleasă. Libertatea de exprimare înseamnă că ai dreptul să te exprimi, nu că ai dreptul să fii auzit și primești o platformă pe care să îți exprimi ideile. Media n-ar trebui să fie tolerantă cu partidele intolerante, pentru că acestea sunt cele care amenință democrația. După ce cădem de acord să ascultăm ideile extremei drepte, extremiștii de dreapta vor începe să chestioneze toate principiile democrației. Media joacă un rol important în protejarea democrației de acest atac.

Judith (40 de ani), activistă feministă

Doar extrema dreaptă are de câștigat din dezbaterile cu extrema dreaptă. Bineînțeles că e important să vorbim despre extrema dreaptă, dar nu cu extrema dreaptă. Expunerea ideilor de extremă dreaptă în media mainstream legitimează extrema dreaptă. Unii vor spune că extrema dreaptă e deja omniprezentă pe rețelele sociale și are resurse care le lipsesc altor familii ideologice. Rețelele sociale mainstream sunt un teren pierdut pentru democrați. Twitter și Facebook au devenit niște cuiburi pentru cei mai gălăgioși extremiști. 

Dezbaterea cu extrema dreaptă o face pe aceasta auzită. Îi dă credibilitate. Când de fapt are numai idei prostești. Îi face pe extremiști să creadă că au cu cine vorbi. Nu e nedemocratic să le iei covorul roșu de sub picioare: deja ocupă infinit de mult spațiu peste tot și își impun obsesiile în spațiul public. Deja se vorbește de câțiva ani numai despre pericolele reprezentate de corectitudinea politică și persoanele „woke”. Această invenție a extremei drepte a devenit foarte populară în media. 

Publicitate

Atât în dezbaterile publice, cât și în cele private, participanții și simpatizanții lor ies din discuții cu părerile întărite. Cine a fost vreodată convins de cineva cu păreri total opuse de ale lui? Cine și-a zis vreodată că e pregătit să se schimbe? Nimeni. Cred sincer că dezbaterea e un circ consumator de timp și energie care nu servește nimănui. Oamenii au nevoie de informații, nu de opinii.

Eu una nu mai dezbat în online cu activiștii de extremă dreaptă sau cu simpatizanții lor. Prea multă energie investită pentru zero rezultate. De obicei adopt o atitudine de sfinx sau mă fac că nu înțeleg ce spun. Extremistul se bucură, crede că a învins și pleacă să caute altă victimă. Bineînțeles, dacă face comentarii ofensatoare pentru unii din lista mea care se pot simți răniți, atunci reacționez. Dar altfel, dacă e vorba de mine, nu cedez. Nu mai am de ce să le dau acestor persoane atenția și energia mea. Istoricul Pierre Vidal-Naquel a zis la un moment dat, despre conspiraționiști, ceva ce poate fi extrapolat și la extremiștii de dreapta: „Un dialog între doi oameni, chiar și adversari, presupune un teren comun și respectarea adevărului. Dar, în cazul revizioniștilor, acest teren nu există. Îți poți imagina un dialog între un astrofizician și un „cercetător” care afirmă că luna e făcută din cașcaval?

Poți analiza extrema dreaptă doar dacă te uiți pe rețelele sociale, nu e nevoie să vorbești cu ea. Pe mine m-a hărțuit mereu, pentru că sunt feministă. Le știu mecanismele pe de rost. Cred că trebuie să le oferim ocazia să se exprime minorităților, nu extremiștilor de dreapta.

Publicitate

Nicolas Galita (32 de ani), activist anti-rasism

Dezbaterile private cu extrema dreaptă pot fi cruciale. Dar ai grijă să nu îți consumi prea multă energie. Regula e simplă: cu cât cunoști mai puțin extremistul, cu atât mai puțină energie trebuie să depui în discuția cu el. Nu de alta, dar nu prea ai șanse să convingi o persoană care nu te cunoaște. De ce? Pentru că oamenii nu devin adepți ai extremei drepte din motive raționale, ci pentru că vor să simtă că aparțin unei comunități. Deci dacă te cerți cu cineva pe care nu-l cunoști, te va pune în tabăra celorlalți. Vei fi doar un adversar care trebuie învins cu orice preț. Dar când cunoști pe cineva extremist, e cumva chiar responsabilitatea ta să discuți cu această persoană și s-o informezi. Dacă toată lumea ar avea răbdare să-și deradicalizeze rudele de extrema dreaptă, nu am fi azi în situația asta.

Pe de altă parte, tot ce am zis nu se aplică atunci când e vorba de o dezbatere publică. Dacă nu ești purtătorul de cuvânt al unui partid politic, trebuie să refuzi să dezbați public cu extrema dreaptă. Nu trebuie să le acordăm o platformă acestor idei. E sinucidere curată să încerci să convingi extrema dreaptă. Înseamnă să ignori un concept de marketing foarte important: expunerea la o idee e suficientă ca să convertești oamenii. Deci, practic, le oferi extremiștilor ocazia să își expună ideile. Ca să nu mai spun că dezbaterile publice transmit mesajul că subiectul respectiv e chestionabil și că adevărul e undeva la mijloc. 

Publicitate

Trebuie să le tăiem extremiștilor accesul la platforme de exprimare. Așa cum i-a tăiat Twitter accesul lui Donald Trump. Acum că Trump nu mai e pe platformă, nu mai are atâta influență. Da, nu îi convingi pe extremiști că greșesc dacă le tai accesul la platforme, dar măcar îi împiedici să recruteze membri noi. 

Problema e că e media vrea să facă profit, în primul rând, așa că mereu va accepta să promoveze și idei toxice.

Julien Dohet (47 de ani), istoric specializat în extrema dreaptă, membru al Frontului Antifascist

Analizez texte de la extrema dreaptă de douăzeci de ani pentru o rubrică pe care o scriu în revista Aide-mémoire. Scopul acestei rubrici e să descifrez o carte de extrema dreaptă ca oamenii să realizeze ce spune. De trei ani fac parte din Frontul Antifascist din Liège, care încearcă să combată extrema dreaptă.

Nu are sens să dezbați public cu extremiști de dreapta. E ok să vorbim despre extrema dreaptă, dar nu cu reprezentanții ei, pentru că asta înseamnă că îi integrezi în societate, îi accepți. Toate partidele de extremă dreaptă trebuie excluse din politică. Dezbaterile cu ele le legitimează, le dă impresia că sunt la fel ca celelalte partide.

În privat e altceva. Dacă sunt la o masă și cineva face remarci de extremă dreaptă, atunci depinde de situație. Dacă ești doar tu și extremistul, nu are rost să-ți pierzi timpul. Dar dacă sunt în jur oameni care vă pot auzi, atunci poate fi util să dezbați cu el. 

Publicitate

N-o să putem distruge vreodată ideile de extremă dreaptă. Mereu vor fi oameni care cred că lumea e organizată conform legii celui mai puternic sau că există un singur mod „natural” de a face lucrurile. Trebuie să acceptăm că există oameni cu astfel de idei, dar nu trebuie să le oferim spațiu să le exprime.

Leyla Cabaux (24 de ani), graphic designer și activistă feministă queer

Cred că trebuie să facem distincția între o dezbatere publică și una privată. Într-un context public, dezbaterea cu extrema dreaptă îi oferă acesteia ocazia să-și răspândească ideile. Nu trebuie să îi oferim această ocazie cu niciun preț. 

În plus, e foarte important să ai instrumentele necesare ca să participi la o astfel de dezbatere fără să îți consumi toată energia. De aceea e mai bine să lași pe cineva specializat să demonteze argumentele de extremă dreaptă.

Media ar trebui să servească drept barieră în încercarea extremei drepte de a ajunge la public, mai ales la orele de audiență maximă.

Dezbaterea cu extrema dreaptă are riscuri și consecințe. Una dintre ele, care mă îngrijorează mult, e că reușește să convingă oameni care nu sunt informați suficient cât să realizeze pericolele cuvintelor lor. Nu cred că dialogul cu extrema dreaptă ar trebui permis în democrație, pentru că această ideologie vrea să atace tocmai principiile pe care se bazează democrația. Nu trebuie să tolerăm intoleranța, nu trebuie să dialogăm cu extrema dreaptă și nici să le oferim spațiu să se exprime.

Articolul a apărut inițial în VICE Belgia.