Joburi

10 lucruri pe care le urăsc la viața de freelancer în România

Viața de freelancer nu e neapărat mai bună sau mai rea decât a unui angajat.
12.10.20
freelancer, joburi, prejudecati freelancer, angajator, salariu ca freelancer
Autoarea. Fotografie de Dana Alecu via Behance

Sunt freelancer din 2016, dar în timpul ăsta am avut și joburi sezoniere cu contract de muncă, lucru pe care l-am mai încercat și în pandemie, dar „soarta” nu a fost de partea mea, că am dat numai de țepe. Așa că momentan sunt freelancer full time, scriu pentru câteva publicații și fac artă. Nu mă plâng, dar nu e nici tocmai Raiul pe Pământ, deși unii dintre noi pot crede asta. Așa că am făcut o listă cu lucrurile mai puțin plăcute, pe care le-am împărțit în două categorii, fiindcă o parte dintre ele sunt preconcepțiile celor care nu înțeleg cum stă treaba. 

Preconcepțiile despre freelanceri

Nu-ți place să muncești.” Să nu-mi spui că tu adori jobul ăla din corporație… Oricum ar fi, multă lume are impresia că dacă ești freelancer o freci cât e ziua de mare și, culmea, mai ești și plătit să te prefaci că muncești. Firește, nimeni nu muncește oricum non-stop timp de opt ore nici la birou, ba chiar în țări precum Suedia sau Finlanda companiile au trecut fie la program de șase ore, fie la patru zile lucrătoare pe săptămână, pentru că statisticile arată că ambele variante sunt mai eficiente.

Pe de altă parte, ca freelancer lucrezi mai mult și mai intens decât dacă ai avea un job de opt ore pe zi, cinci zile din săptămână. N-ai venit stabil, iar asta înseamnă că sunt momente în care lucrezi în weekend sau chiar până la ore la care alții deja au adormit cu Netflixul pornit. În plus, un freelancer face research constant pentru noi colaborări. Ironia face că atunci când te ocupi cu ceva care chiar îți place, înseamnă că măcar nu te stresezi zilnic cu niște task-uri pe care le urăști.

Publicitate

N-ai viață socială.” Aici depinde, sunt oameni care se pot plafona când lucrează de acasă și în ritm propriu, dar nu e întotdeauna așa. Orice freelancer, la fel ca un angajat, poate să iasă la o bere sau în parc după muncă. Lipsește într-adevăr viața socială de la birou, dar tehnologia îți permite acum să te vezi și virtual și să suplinești lipsurile. Treaba asta cu lucratul online, de acasă, pe mine nu m-a făcut nici mai anxioasă social și nici nu am abandonat relațiile cu oamenii dragi.

Ești mai puțin productiv.” Tot două perspective sunt și aici. Dacă ești o persoană greu de urnit și care funcționează mai bine într-un colectiv, atunci e posibil ca freelancingul să fie moartea pasiunii pentru tine. Eu, una, sunt mult mai productivă așa, fiindcă timpul petrecut în trafic sau interacțiunea cu oamenii dintr-un birou îmi mâncau mult timp. Sunt distrasă și acasă de motanul care ține morțiș să mă anunțe că o pune de un spectacol de circ, dar nu e la fel de deranjant ca atunci când pierzi două ore în trafic. 

Freelancingul nu e meserie, deci ești șomer.” Să fii liber profesionist nu e același lucru cu a fi șomer. Poți să fii inginer și să iei proiecte, poți să fii scriitor și să faci același lucru. Faptul că nu ești angajat cu carte de muncă la o firmă sau la o multinațională nu te face să-ți „pierzi” meseria. Ăsta e doar un hate clasic al celor care se cred superiori că sunt mai bine lipiți în sistem. Fiecare dintre noi avem niște skilluri cu care ne desfășurăm munca, iar ele nu fac diferența dintre contract de muncă, prestări servicii sau cesiune drepturi de autor. Munca e muncă.

Publicitate

Te doare la bască, nu ai șef.” Cuvântul „șef” are o rezonanță autoritară, la care unii oameni se raportează ca la un bau-bau sau ca la cel mai bun fund de pupat pentru puncte bonus. Dar, până la urmă, rostul șefului care e? Te trage la răspundere pentru cum îți desfășori munca și îți oferă feedback.

Rolul șefului, când ești freelancer, e luat de către client. Poate chiar e mai multă muncă pentru un freelancer la început de colaborare, spre deosebire de procesul unui proaspăt angajat. Ca angajat ai de obicei trei luni de probă, în care ai timp să te integrezi în fluxul de muncă și să rezolvi diverse greșeli. Când ești freelancer, presiunea de a da tot ce e mai bun e mai mare la început. 

Dezavantajele muncii de-acasă

Te ridici de la birou mai puțin. În casa mea se fumeaază, așa că, de cele mai multe ori, pauza de țigară mi-o iau în fața laptopului. Îmi continui munca, în timp ce scrumul mi se așterne pe tastatură. Ideal, ar trebui să faci o pauză de ecran de zece minute o dată la 50 de minute. Eu chiar și prânzul îl mănânc în fața laptopului. Una peste alta, de când lucrez de-acasă am dureri de spate mai mari și fumez mai mult. 

Nu ai parte de concediu medical sau de zile de vacanță plătite. Deși am posibilitatea să-mi iau concediu mai ușor decât cei angajați, există și reversul medaliei: nu sunt plătită pentru acele zile libere. Nu muncesc, nu primesc bani. Nici cu boala nu-i mai ușor, câteva zile sau săptămâni pentru recuperare te costă confortul financiar al lunii viitoare. Dacă n-ai nici bani puși deoparte, te alegi și cu anxietate și stres, în condițiile în care se presupune că trebuie s-o iei mai ușor după ce te îmbolnăvești. 

Uiți cum e să fii îmbrăcat cu altceva decât pijamale. Mai ales dacă n-ai videoconferințe zilnic. Dar, chiar și la videoconferințe, sunt momente când în partea de sus am o cămașă și în jos pantaloni de pijama pătați de vopsea acrilică și botoșii pe care mi-i atacă motanul când are chef de joacă. În carantină mi-am organizat dulapul și m-am simțit ca la shopping când am descoperit lucruri de care uitasem. Pe de altă parte, îmi stric mai rar hainele, deci poate că nu e chiar atât de groaznic. 

Publicitate

Habar n-ai când e weekend. Ca freelancer ai avantajul că-ți poți face singur programul, dar ideal ar fi să-ți păstrezi weekendul liber, să te poți vedea cu prietenii. Mie încă nu mi-a ieșit. Câteodată chiar las voit lucruri de făcut pentru weekend, parcă am mai mult spor, nu știu de ce. Așa că de cele mai multe ori lucrez zilnic, șapte zile pe săptămână. Știu zilele după dată, dar mi se mai întâmplă să nu știu dacă e joi sau duminică. Din același motiv, ca freelancer pierzi entuziasmul zilei de vineri când pleci de la birou și ești liber două zile. 

N-ai niciodată același venit stabil. Asta poate să te supere sau să te bucure, în funcție de situație. Când ai o lună mai proastă sau ai fost bolnav, iei praful de pe tobă și trebuie să reziști până luna următoare, timp în care trebuie să tragi tare să compensezi lipsa finanțelor la următoarea plată. Când ai o lună cu mult spor și proiecte, poți să depășești suma pe care ai primi-o lunar dacă ai fi angajat pe un salariu fix. Per total, aspectul ăsta e destul de deranjant și te ține într-o stare de incertitudine. Ca freelancer e mai dificil să găsești un echilibru. 

Pe Irina Gache o poți urmări pe Facebook și Instagram.

Editor: Mihai Tița