opinie

Sunt videochatistă în România și nu mi-e rușine că fac asta

Și, dacă sunt videochatistă, nu am voie să am opinii?
25 Mai 2020, 1:22pm
videochat in bucuresti, videochat, model de videochat, ce face o videochatista
Autoarea. Fotografie din arhiva sa personală

Mă numesc Alexandra Nedelcu, am 25 de ani, sunt din Slatina, iar acum șase ani am venit în București, la facultate. Ai mei au tot insistat să mă fac arhitect, așa că le-am făcut pe plac, am dat admiterea și am intrat la Facultatea de Arhitectură „Ion Mincu”. Însă, situația mea financiară nu era tocmai bună, iar părinții n-au putut să-mi mai trimită bani. Mă simțeam neputincioasă și, efectiv, săracă. Mi-am dorit mereu să am posibilități financiare mai bune, dar cine nu vrea asta?

Eu am ales un drum. Era cu vreo șase luni înainte să împlinesc 20 de ani. Îmi doream să fac un party tare de tot de ziua mea, dar știam că n-am bani. M-am pus pe economisit, însă mi-am dat seama rapid că e degeaba. Așa că m-am apucat de videochat. Da, din rațiuni strict economice. Mai aveam prietene care făceau asta, am văzut cât de bine câștigă și am zis: o s-o fac și eu pentru un timp scurt. Dar nu m-am oprit după două luni, evident.

Nu mă mai puteam întoarce în punctul de unde plecasem. Mă obișnuisem cu banii, așa că am rămas în domeniu.

Am fost judecată de multe ori ca fiind o femeie proastă, ușoară, curvă. Cu toate astea, m-am simțit mai judecată când oamenii aflau că sunt transgender. A fost o perioadă mai grea decât orice prejudecată despre videochatiste. Am început tranziția pe la 19 ani, când am venit în București. În Slatina, nu mă puteam desfășura pentru că era un oraș mic, lumea vorbește mult, și am vrut oricum să-i protejez pe ai mei. Le-am spus părinților încă de la început ce fac. N-au fost foarte ok, dar au înțeles în timp și s-au obișnuit cu asta.

Cât privește transformarea de gen, cred că bunica mea a înțeles mai bine decât oricine. Mi-a povestit cum, pe la patru ani, o rugam pe ea să-mi taie „organul ca să fiu fetiță”. Tot de când eram mică, am avut o pasiune pentru machiaje. Mi-am păstrat-o până azi, când mai fac din când în când make-up la un salon din București.

Cele mai frecvente reacții la „Salut, sunt videochatistă”

Acum patru ani m-am angajat la Privatt Studio Agency. După o perioadă de traininguri și strategii pe care le-am învățat, am ajuns să fac încasări de cinci-șase mii de dolari pe lună. Am crescut enorm în tot acest timp, atât financiar, cât și personal. Sumele diferă în funcție de starea mea și de acel strop de noroc.

De exemplu, de sărbători, întotdeauna încasările sunt mai mici. Oamenii stau cu familia. Astfel, cei mai mulți bărbați intră pe videochat când sunt la serviciu sau când soțiile/partenerele nu sunt acasă. Și cei mai mulți membri sunt în relații. Totodată, cei mai mulți bărbați (cam 99%) sunt străini. Vorbim exclusiv în engleză.

Eu sunt o persoană destul de asumată și nu m-am ferit niciodată să spun cu ce mă ocup. Pentru că nu vad o rușine în asta. Au fost oameni care mi-au spus: „eu nu vreau sa fiu asociat cu o curvă”, „ești de moravuri ușoare”, „nu poți avea sentimente”, „ai ales calea mai ușoară” și multe altele. Dar au fost și oameni receptivi (majoritatea) și curioși, care au dorit să știe mai multe despre acest domeniu.

Am fost atât de judecată în viața asta, încât am devenit oarecum imună. În mod frecvent încerc să le răspund oamenilor la prejudecățile stupide, cu exemple concrete. Am avut răbdare în general și am obținut rezultate bune. Cred ca mulți au prejudecăți fiindcă nu cunosc nici măcar zece la sută din domeniul ăsta. Și este atât de complex, încât ajungi să înțelegi cu adevărat doar dacă ești direct implicat.

Cel mai mult industria asta te obosește psihic. Nu fizic, cum se spune. Efectiv, psihicul obosește să tot discuți cu sute de bărbați pe zi, fiecare cu dorințele, fanteziile și plăcerile lor. Devine la un moment dat un clișeu, o chestie extrem de repetitivă care te epuizează. Din această cauză eu îmi iau cam la șase luni un concediu prin care să mă deconectez de muncă. Și mă reabilitez prin alte activități. Ador să pictez și să desenez.

Cred ca cel mai urât hate și totodată cel mai toxic a fost de la fostul meu iubit, care îmi spunea la fiecare ceartă ca sunt „curvă” doar pentru că făceam videochat. Pentru a ține aproape un membru, trebuie să continui conversația cu el și după ce ai închis camera video. Așa că deseori vorbesc cu membrii mei după muncă, pe Whatsapp, Instagram sau Snapchat. Lucru care-l scotea din minți pe fostul meu. După despărțire, m-a demontat în fața prietenilor comuni cu tot felul de aberații nefondate. Mi-am dat seama, însă, că erau frustrările lui personale și am lăsat oamenii să creadă ce vor. Atât timp cât sunt fericită și mândră că sunt „chatistă”, părerile celorlalți nu sunt importante.

Nu le pot da eu educația sexuală pe care ei nu o au, deși cred că în unele cazuri am făcut-o inevitabil.

Cazul Oana Lovin, videochatista cu sparanghel din Piața Victoriei

Oana Lovin. Fotografie via contul său de Facebook

Oamenii judecă și dacă ai o fustă mai scurtă decât o prevede „legea toxică a societății”. Așadar, de ce te mai mire că oamenii o judecă pe Oana Lovin că face videochat? Atât înțeleg unii: să umilească o persoană care câștigă bani fără să fure sau să dea în cap.

Dacă au găsit ei probe care să demonstreze că Lovin fură de la cetățeni, atunci s-o judece legea pentru asta.

Altfel, Miss Sparanghel poate să fie ce vrea ea: pesedistă, anti-Iohannis, pro-Dragnea sau altă etichetă care o face țintă sigură în bulele de internet. Cauza pentru care militează Lovin, oricât de mult îți displace, n-are nicio treabă cu videochatul.

Hai acum sa nu fim ipocriți. Cei mai mulți bărbați și-ar dori o femeie ca Oana. Femeia știe ce vrea de la viața ei și muncește pentru a-și atinge țelurile. Dacă nu era asumată, nu cred că ieșea din casă să militeze pentru o anumită cauză, știind că o să se descopere rapid jobul ei. Așa că nu face altceva decât să demonstreze tărie și putere de caracter. Ceea ce ar trebui să facă și domnii care o judecă, dar seara se masturbau frenetic cu gândul la ea.

Așa că arată-mi cartea în care scrie că n-ai voie la opinii dacă ești videochatistă. N-ai voie să te duci la biserică sau să vorbești despre politică în țara în care omul de rând se pricepe cel mai tare la „politică și fotbal”. Ba chiar, cred că pe Oana a dus-o capul atât de bine, că strategia asta a ei i-a adus o grămadă de click-uri pe site-urile pentru adulți.

Săptămâna trecută, doar pe PornHub, tinerii frumoși și liberi au dat căutare după cuvintele astea cheie:

Ca videochatistă, plătesc taxe și impozite pentru banii pe care-i câștig. La fel ca în orice alt job. Contribui la fel de mult sau poate chiar mai mult la economia țării ca orice alt cetățean care merge la muncă opt ore pe zi și e obligat, prin lege, să-și acopere dările către stat. Dacă Oana ar fi fost casieriță la Mega Image, oamenii ar fi zis despre ea că e proastă, n-a știut să facă mai mult. Dacă Oana ar fi fost corporatistă în Pipera, oamenii ar fi zis despre ea că așa sunt corporatiștii, spălați pe creier. Și lista de comparații poate continua.

Dacă eu plătesc statului pentru fiecare dolar pe care-l fac, în meseria mea, nu-mi dă asta drepturi egale cu orice alte angajat? Dacă Oana milita pentru o cauză la modă, anti-PSD, ar mai fi fost judecată la fel pentru jobul ei? Se vede de la o poștă dublul standard, care nu ocolește pe nimeni, oricât de intelectual și hipster ar fi.

Videochatul este și o formă de terapie pentru unii oameni

Ce legătură are meseria mea cu valorile mele, din viața de zi cu zi? Probabil oamenii cred că videochatistele n-au sentimente, morală sau conștiință. Pentru că cine ar face așa ceva ,dacă ar avea toate astea la mansardă?

Dar hai să-ți povestesc ce altceva mai înseamnă videochat, pe lângă „îmi îndes un dildo în vagin sau în anus”.

Când am intrat în industria asta, eram super pudică, rușinoasă, timorată și emotivă. De exemplu: la primul meu plătitor, care mi-a cerut să mă dezbrac, aproape că am început să plâng. În timp, însă, am câștigat încredere în mine și în corpul meu.

Am învățat ce înseamnă profesionalism, dedicare, am învățat să respect oamenii și cel mai important cred că am învățat să mă iubesc pe mine.

Orice model de videochat este însă și un bun psiholog! Le oferi membrilor încredere de sine la rândul tău, le oferi unor oameni îndeplinirea unor fantezii ascunse (sunt oameni cărora le este rușine cu fanteziile lor în viața reală, dar eu îi ajut să se simtă normali). Sunt oameni sensibili care au nevoie de cineva care să-i înțeleagă, în majoritatea cazurilor, din perspectiva sexuală. Dar nu numai.

Sunt oameni nefericiți care își obțin puțină bucurie prin conversații cu diverse domnișoare, astfel că ajung să aibă un partener virtual cu care pot face tot ceea ce le trece prin cap. Sunt liberi, în sfârșit, să-și spună cele mai ascunse gânduri. Într-o fereastră de videochat, ai siguranță și confidențialitate. Și știi că persoană din spatele ecranului nu te judecă.

Personal, cred că mulți membrii sunt atrași de videochat, pentru ca nu au parte de înțelegere sexuală acasă, se simt judecați sau rușinați să-și spună fanteziile sau poate nu au încredere în cine sunt ei. Mulți dintre ei se află chiar în relații toxice, în care nu se mai regăsesc, dar nici nu pot pune stop.

Cu majoritate membrilor încerc să ajung în conversații mai profunde decât un simplu dialog sexual. Pe mulți i-am ajutat să aibă curajul să-și asume anumite fantezii și să le pună în practică și-n viața reală. Alți membri se îndrăgostesc și mă văd ca „absolutul”. Unul din ei are poze cu mine pe noptieră și își împarte singurătatea cu mine. Ceea ce chiar mă face, într-un fel, fericită, când îl văd că acum are puterea să zâmbească din nou. Îmi spune mereu că vrea să mă facă la rândul lui fericită, doar pentru că l-am ajutat să iasă din starea de hibernare emoțională.

Poate o să zici că ăsta e un artificiu să câștig mai mulți bani. Sigur că este ȘI ASTA, dar relația pe care o legi cu unii dintre oamenii ăștia depășește inevitabil dolarii din cont. E omenesc și firesc să ajungi să te apropii de unii membri.

„Încă țin legătura cu primul meu membru, din urmă cu patru ani. Avem un fel de relație”

Dincolo de bani, jobul ăsta mă face să mă simt fericită și mândră când oamenii care mă privesc au puterea să își expună sentimentele sau chiar vulnerabilitățile în fața mea. Mă simt extrem de apreciată când reușesc să-i vindec de anumite temeri și anxietăți, iar ei prind încredere în cine sunt.

Asta mă face să mă simt un om împlinit. Un om cu drepturi. Un om cu obligații. Dar, cel mai important, un om care are libertatea de a gândi, de a alege și de a vorbi când vrea. Oricum, mereu cineva va deranja pe altcineva și tot așa.

De ce să tac, doar pentru că fac un job de care ție îți e rușine, deși ipocrizia îți curge prin vene?

Editor: Iulia Roșu

Publicitate