Educație

Elevi de clasa a 12-a din România mi-au spus ce-i sperie cel mai tare la Bacul în pandemie

Examenul maturității de anul ăsta este și un test pentru întregul sistem educațional românesc.
bacalaureat, examen de bacalaureat, bacalaureat 2020
Fotografii din arhivele subiecților

Aproximativ 187 de mii de elevi sunt așteptați anul acesta, în pandemia de coronavirus, la examenul de bacalaureat. La un calcul simplu, realizezi că pentru a fi câte zece elevi în sala de examen, așa cum cere Ministerul Educației (MEN), ai nevoie de 18 700 de săli și aproape 50 de mii de profesori implicați în comisii. După ce MEN s-a tot sucit cu data examenului, prima probă - limba și literatura română, în scris - urmează să se dea pe 22 iunie.

Publicitate

Probele orale de la bacalaureat vor fi echivalate cu mediile din liceu sau cu certificate obținute la respectivele discipline, spune Ordonanța de Urgență dată de Guvern pe 14 mai. Cu toate astea, lucrurile rămân încă neclare: potrivit unui proiect de calendar pentru BAC 2020 publicat de stiriedu.ro, în perioada 29 iunie – 1 iulie, ar urma ca elevii să susțină totuși proba orală la română.

Așa că suceala Ministerului provoacă în continure emoții în plus atât pentru elevi, cât și pentru părinți.

Alte măsuri publicate în Monitorul Oficial, pentru susținerea acestui „examen al maturității”, implică: dezinfecția spațiilor înainte de probe, masca obligatorie, accesul în școli se va face după dezinfecția mâinilor și verificarea temperaturii. Dacă ai peste 37,3 grade sau ridici suspiciuni de răceală, nu intri în sală. Dacă locuiești cu persoane care au peste 65 de ani sau afecțiuni cronice, rămâne la latitudinea părinților dacă te duci sau nu la Bac în sesiunea de vară. Totodată, supravegherea din timpul examenului se va face de către un singur profesor față de „minimum doi” cum era până acum.

Odată cu închiderea școlilor în 11 martie, orele s-au mutat în online. Evident, cel mai grav afectați au fost elevii care susțin anul acesta examenele de Evaluare națională sau Bacalaureatul. Imaginează-ți stresul celor care nu au posibilități financiare, care locuiesc în orașe grav afectate de pandemie sau care au chiar rude infectate. În condițiile astea, ei trebuie totuși să susțină un examen care le va decide parțial viitorul. Mai ales acum când multe facultăți și-au schimbat admiterea ca să poată fi dată în online.

Publicitate

„Într-o vreme am aflat că a murit cineva din cauza virusului și au fost mulți oameni din sat la mort, pentru că rezultatele testului s-au aflat prea târziu. Atunci m-am gândit sincer că o să mor”, îmi povestește Emilian, elev în clasa a XII-a, care vrea să dea admiterea la Publicitate, în Cluj. Cea mai mare teamă a lui este să nu ia virusul de la sesiunile de pregătire dinainte de Bac.

Elevii de clasa a 12-a se întorc la școală, în perioada 2-12 iunie, pentru recapitularea dinainte de examen, respectând măsurile de mai sus. Un test nu doar pentru ei, ci și pentru profesori.

Elevii care cer anularea Bacalaureatului 2020

În tabloul ăsta deloc încurajator, zece elevi de clasa a 12-a au înființat Mișcarea Elevilor din România pentru a cere în mod oficial anularea Bacalaureatului.

„Motivele sunt numeroase și vizează diverse aspecte, printre cele mai importante numărându-se sănătatea, echitatea și egalitatea de șanse, precum și lipsa unui protocol concret venit din partea ministerului”, îmi spune Raluca, elevă la Liceul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava și una dintre fondatorii acestei mișcări care în prezent are o sută de membri. Documentul cu motivele pentru care ar trebui să se anuleze examenul a fost trimis pe e-mail Guvernului și Ministerului Educației.

Am vorbit cu mai mulți elevi în prag de Bac să văd care sunt cele mai mari frici când trebuie să dai Bacalaureatul în timpul unei pandemii, cum au fost cursurile în online și ce altă soluție ar propune ei pentru susținerea examenului.

Publicitate
bacalaureat 2020

Emilian. Fotografie din arhiva sa personală

Cât de bine funcționează orele în online

„Îmi place că profesorii ne țin conectați la informație chiar și-n perioada asta. Însă orele online au un program haotic, orarul nu se respectă, atât elevii, cât și profesorii întâmpină diverse probleme tehnice”, îmi spune Miruna, elevă în Hunedoara.

Școala online înseamnă, între altele, că elevii se trezesc cu zece minute înaintea orei, se spală pe dinți și se pun în fața unui laptop. Moment în care, profesorii care mai pricepuți, care deloc, folosesc diferite platforme prin care-și transmit lecțiile.

Emilian, elev în Bistrița, îmi povestește că un profesor le-a zis să nu mai trimită pozele „culcate” pentru că îi e greu să întoarcă laptopul. „Ei încearcă, dar nimeni nu i-a pregătit pentru asta”, adaugă el.

Elevii admit că nu de puține ori au mimat atenția la curs, când, de fapt, pe fundal rula un film sau un serial pe Netflix.

„Când nu ai unde să îți concentrezi atenția, începi să mâzgâlești caietul sau să iei telefonul în mână și să dai scroll pe Instagram. Ne pierdem interesul repede mai ales când pare că facem totul degeaba pentru că toată treaba cu Bacalaureatul e cumva în ceață”, zice Hanife, elevă la Liceul Internațional de Informatică București.

Pentru majoritatea elevilor orele astea sunt mai mult o joacă, dar pentru cei de clasa a 12-a sunt cruciale. Mai ales că anul trecut, în condiții normale, rata de promovare la Bac a fost cea mai mică din ultimii cinci ani. Iar testele PISA arată că analfabetismul funcțional la elevii români a ajuns la 44%, în creștere față de anii trecuți.

Publicitate

Pandemia a introdus orele online în viețile elevilor, iar părerile sunt împărțite: unii spun că sunt degeaba și nu-i ajută deloc, alții cred că oricum ce era de învățat trebuia știut până acum, iar acum e timp doar de recapitulare.

„Dacă lăsăm deoparte micile inconveniențe ca faptul că am colegi care stau afară sau că se aud păsările cum cântă pe fundal sau alte zgomote de zici că zboară cu parapanta, profesorii și-au făcut treaba”, explică Alex, elev la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița.

Elevii se tem să nu se infecteze de la școală. În București, școlile se transformă în centre de testare

„Când voi da examenul nu voi mai auzi «Ai grijă cum scrii» sau «Să fii atentă la încadrarea în pagină» de la părinți, ci «Nu te apropia prea mult de alți oameni» și «Ai grijă cum îți pui masca»”, îmi spune Raluca din Suceava.

În București, frica asta a fost alimentată și de proiectul Primăriei Capitalei care doreşte să realizeze teste, cu peste zece mii de voluntari, pentru depistarea anticorpilor COVID-19 în şcolile din Capitală. Părinții se opun, dar Gabriela Firea îi asigură că totul va fi bine.

Cu oricâte soluții ar veni Ministerul Educației, șansele să iei COVID-19 de la școală nu pot fi ignorate. Măsurile luate pentru examen se vor păstra și la sesiunile de pregătire. Doar că elevii vor sta câte trei ore, cu pauză de zece minute după fiecare oră. Pregătirea asta e mai degrabă un exercițiu pentru ca elevii să învețe să-și controleze anxietatea înainte de examen, dar și să vadă cum se va desfășura bacul.

Publicitate

Raluca o să dea admiterea la Drept și la Jurnalism și-mi spune că emoțiile și teama sunt ceva normal, mai ales dacă locuiești cu bunicii tăi sau dacă părinții tăi au anumite afecțiuni. „Te întrebi dacă să mergi sau nu la examen. Dacă măsurile se vor respecta cu strictețe. Te întrebi și speri că n-o să pățești nimic în urma examenului, nici tu, nici apropiații tăi”.

Iar frica e cu atât mai mare când trăiești în orașul cunoscut drept Lombardia României, recent ieșit din carantină.

bacalaureat 2020

Raluca. Fotografie din arhiva personală

Dacă ai temperatura peste 37,3 grade, nu dai Bacalaureatul

„Din ce-am înțeles din presă și din declarațiile nu foarte clare ale Ministerului, cei care au temperatură ridicată în ziua examenului vor da Bacalaureatul în condiții de siguranță din… spital. Ceea ce mi se pare absurd pentru că temperatura nu este un simptom unic al COVID-19. Plus că există și persoane asimptomatice”, îmi spune Miruna care vrea să dea la Drept, în Cluj.

În Ordinul din Monitorul Oficial nu e trecut nimic de ce se-ntâmplă cu cei care au temperatura peste 37,3 grade în ziua aceea, dar din ce se înțelege, o să piardă sesiunea de Bacalaureat. Același lucru se petrece și-n cazul persoanelor care prezintă simptome sau care trezesc suspiciuni legate de starea lor de sănătate.

Deja îmi imaginez cum un elev e supărat pe un coleg din cine știe ce motive și-l pârăște la supraveghetor că a strănutat.

bacalaureat 2020

Alex. Fotografie din arhiva sa personală

Examenul la matematică rămâne o mare frică

Probabil că nicio apocalipsă nu poate depăși teama unui elev în fața examenului de matematică. Condițiile de pandemie, însă, le dublează elevilor emoțiile în fața unor foi cu integrale, matrici și derivate.

„Pe Zoom e puțin cam greu să te descurci fără suportul tablei. La română mai merge, la biologie ne ajută profa cu prezentări, dar la matematică rămân în aer fără să văd pe cineva că scrie exercițiul”, îmi povestește Emilian. Făcea meditații la matematică înainte de carantină, dar acum profesoara îi mai trimite teste cu rezolvări și el o întreabă ce nu înțelege.

Publicitate

În aceeași situație se află și Alex, care spune că materia care a fost scoasă din programa de Bac era aia ușoară și se roagă să nu nimerească subiecte grele, pentru că vrea să dea la Informatică Economică la Cluj. „Nu cred că există vreun părinte care să nu fie îngrijorat când știe că e în pericol viitorul copiilor lor. Eu am și un frate în clasa a opta, imaginează-ți că situația nu e tocmai roz”, adaugă el.

Deși au scăpat de matematică, cei care sunt la uman, tot n-au scăpat de stres, c-au dat de celălalt Bau-bau.

„Nici posibila infectare nu mă sperie cum mă sperie subiectul al treilea de la istorie. Unele frici sunt mai puternice decât altele cred” îmi spune Claudia care vrea să meargă la Cluj pe Comunicare și Relații Publice.

Media de la bac contează la admiterea la facultate

Deși multe facultăți și-au adaptat admiterile în așa fel încât să nu fie elevii nevoiți să se deplaseze și să stea în săli de clasă transpirând, nu înseamnă că nota de la bac nu contează. La unele chiar se intră pe bază de dosar și acolo notele date în condiții de pandemie cântăresc enorm. Emilian îmi povestește cât îl enervează că bacalaureatul n-o să-l ajute pe viitor, ci doar pentru media de admitere. „Mă motivează doar faptul că vreau să merg la facultate și să încep o nouă etapă din viața mea.”

Miruna vrea să dea la Drept la Cluj, dar o sperie gândul că vor tot schimba admiterea din cauza pandemiei până va apuca ea s-o dea.

Publicitate

Condițiile din sălile de examen

Știi când ai emoții mâinile încep să-ți transpire, nu poți mânca nimic și începi să respiri greu. Îți pierzi ideile și nu reușești să te aduni. Imaginează-ți că asta o să facă și elevii din clasa a 12-a anul ăsta, doar că vor avea și o mască pe față.

„Imaginează-ți scenariul ăsta: ești în sala de clasă în care ai stat patru ani, perdelele sunt transparente, afară sunt peste 30 de grade, iar tu ești obligat să stai cel puțin o oră jumate la geam, în bătaia directă a soarelui, cu masca pe față care-ți îngreunează respiratul. Să scrii cu mănuși pe mâini și eventual să-ți și fie frică sa bei o gură de apă, că nu știi de unde poate să vină virusul. Nu sună chiar bine, nu?”, spune Maria, elevă în Galați.

Presiunea părinților, la rândul lor, disperați

„Tata are mai multe coșmaruri legate de admitere, Bac și facultate decât am avut eu în patru ani de liceu. Iar mama doar urmărește știrile să vadă dacă e sigur sau nu că o să se dea acum Bacalaureatul”, îmi zice Miruna. Și nu e singura care trece prin asta.

Emilian îmi povestește despre cât de stresată e familia lui și cât îi e de greu să se mențină pozitiv, când mama lui îi tot zice că visează cum pică Bac-ul. „Tata îmi zice în fiecare zi să învăț și nu cu un ton înțelegător”, adaugă el.

Deși poți fi pregătit din punct de vedere al cunoștințelor, psihic și emoțional poți fi la pământ.

Maria povestește cum ea s-a lăsat copleșită de stres și de probleme și-a clacat fizic. „Mi-a fost destul de rău zile la rând, dar cred că e și din cauza izolării. Atâtea zile doar de stat în casă te pot face să ajungi la un program haotic. Să nu mai dormi sau să nu mai mănânci cât trebuie”. Noroc de prietenii care o mai distrag de la „elefantul din cameră” și de tatăl ei care-i mai pune random întrebări din materia pe care și-o amintește și, dacă-i răspunde corect, se liniștește.

Publicitate

Hanife vrea să intre la Academia de Poliție și-mi povestește că a avut suficient timp să termine materia și să o reia. E încrezătoare în cunoștințele ei, dar nu crede că e pregătită psihic de toată presiunea din zilele de examen.

„Nu știu cum o să reacționez când o să văd cum suntem băgați la examen și în ce condiții o să se desfășoare. Cu panica aia a tuturor mascată de un «ne descurcăm»”.

bacalaureat 2020

Miruna. Fotografie din arhiva sa personală

Ce alte soluții propun elevii

Părerile se împart. Deși sunt și elevi care susțin anularea bacalaureatului, alții spun că susținerea în acest mod e singura soluție acceptabilă, că doar atât le-a mai rămas acum, la final de a 12-a. „Dacă pandemia se va accentua și cazurile vor crește, nu cred că există vreo altă măsură de siguranță decât anularea bacului. Sincer, aș cam vrea să îl dau. Măcar asta să îmi rămână din liceu”, îmi spune Miruna.

Cei mai mulți însă cred că ar fi trebuit să se găsească alte modalități pentru Bacalaureat. Pe când Raluca crede că ar trebui să se anuleze examenele și să se echivaleze nota finală cu media din ultimii patru ani, Emilian e de părere că, deși lui i-ar conveni asta, nu e corect față de alții. Așa că ar prefera să dea examenul în august sau septembrie.

„Nu am avut timp nici să ne autoevaluam pentru că nu s-au mai ținut simulările și vor să ne bage direct în sala de examen. Cele zece zile de pregătire nu vor ajuta la nimic, poate doar să ne facă să realizăm în ce condiții vom da Bacul și să ne sperie mai rău”, îmi spune Hanife.

Ea și Maria cred că România ar trebui să ia exemplul altor țări din Uniunea Europeană care au decis să încheie anii terminali fără să dea examenul. Spre exemplu, elevii din Franța vor fi evaluați prin verificări continue care vor măsura progresul lor la cursuri și la temele pentru acasă. Cei din Italia vor avea un interviu mai amplu online care să cuprindă toate subiectele din programa școlară obligatorie. Și, în situația asta, toți elevii vor putea să intre în examen.

Claudia ar opta și ea pentru un examen online, chiar dacă există riscul ca mulți să copieze. Crede că dacă facultățile au putut să-și mute admiterile în online, ar putea și Bacalaureatul să fie la fel.

„După 15 mai toată lumea va ieși fără pic de grijă, deci virusul se va transmite mai ușor. Până pe 22 iunie mulți, cred, că vor fi purtători. Plus că din zece oameni într-o sală, măcar cinci se plâng că nu pot respira cu masca mai mult de patru minute. Dar noi ce să spunem? Într-o sală de clasă, pe 30 de grade Celsius, pentru trei ore?”, îmi explică ea.

Anul acesta, Bacalaureatul nu va fi doar un examen al maturității, ci și un test pentru întregul sistem educațional din România.

Pe Alexa o găsești pe Facebook, Instagram sau blogul ei.

Editor: Iulia Roșu