Unii oameni nu ştiu care le sunt priorităţile.
Plângăciosul 1: Ştefan Lupu, profesor la Liceul de Artă din Brăila
Incidentul: De curând, Consiliul Naţional al Elevilor a depus o listă de propuneri la Ministerul Educaţiei, prin care îşi revendicau, printre altele, dreptul de a fi informaţi cu cel puţin trei zile înaintea unei lucrări scrise, dreptul de a contesta notele primite şi dreptul de a intra cu telefoanele mobile la oră.
Videos by VICE
După cum era de aşteptat, lucrul ăsta nu a dat bine la unii profesori. De exemplu, Ştefan Lupu, profesor de vioară la Liceul de Artă din Brăila, a scris un status furios pe Facebook în care cerea, în schimb, „dreptul profesorului de a purta armă în şcoală (…) pentru a-l împuşca pe «elevul» care refuză predarea gadget-ului, ori se exprimă injurios, indiferent de subiect, ori altele asemenea!”
Iar ca să nu existe nicio confuzie, Lupu a mai explicat şi că asta nu este o glumă şi că e cât se poate de serios. După care a mai cerut şi introducerea unui control psihiatric de specialitate pentru elevii de minim 16 ani, pentru ca profesorii să poată adopta „reacţii corespunzătoare vizavi de unele fapte ale lor. Toate astea din cauză că mai are „cinci-șase ani până la pensie” şi face parte dintre profesorii care se tem de «ziua de mâine» a şcolii româneşti”.
Reacţia normală: „Mai am cinci-șase ani până la pensie. Hai să nu rămân în amintirea liceului la care predau ca ultima fosilă comunistă.”
Reacţia plângăciosului: Însă Lupu e fix genul ăla de fosilă comunistă cu reflexe autoritate şi fantezii de putere, a cărei primă reacţie când aude că elevii îşi revendică drepturile este să înnăbuşe cât mai violent iniţiativa. Cred că am mai văzut asta undeva, la scară mai mare. Ah, da, Mineriada din ’90 s-a numit.
Din fericire, conducerea Liceului de Artă a deschis o anchetă în cazul profesorului, iar el şi-a cerut scuze şi a motivat că a scris acel text „sub imperiul emoţiei”. Nu ştiu dacă asta e o fărâmă de demnitate sau lipsă de coloană vertebrală. Nu am fost niciodată prea bun la paleontologie comunistă.
Plângăciosul 2: Sătenii dintr-un sat din judeţul Timiş
Incidentul: Sătenii din Lugojel, judeţul Timiş, se plâng că nu au internet de mare viteză. Nu, ăsta nu e titlu din Times New Roman, e pe bune. Aparent, oamenii din sat sunt ofuscaţi că nu au acces la internet prin fibră optică şi sunt nevoiţi să se folosească de stick-uri, care „nu le oferă o conexiune rapidă şi stabilă”. Tocmai de asta, mai mulţi dintre ei s-au adunat marţi la birtul din sat, ca să compună împreună o plângere către furnizorii de internet din România, pentru că satul lor a fost ocolit de infrastructura de internet, deşi satul vecin se bucură din plin de internet prin fibră optică.
Reacţia normală: „Hei, ar trebui să ne folosim de spiritul ăsta civic ca să ne plângem că nu avem apă curentă, canalizare, gaze şi, mai ales, drumuri asfaltate, pentru că satul nostru arată ca o mlaştină de fiecare dată când plouă“.
Reacţia plângăciosului: Pentru locuitorii din Lugojel, priorităţile sună cam aşa: vrem internet bun şi îl vrem acum. Până la urmă poţi să te masturbezi frenetic şi în WC-ul din fundul curţii, atâta vreme cât ai Wi-Fi îndeajuns de puternic cât să suporte streamuri porno HD.
Care crezi că e plângăciosul săptămânii? Dă-ţi cu părerea în sondaj:Data trecută ai votat, iar Adrian Severin a câştigat scutecul săptămânii.
Urmăreşte VICE pe Facebook.
Pe aceeaşi temă:
Plângăciosul săptămânii: Adrian Severin vs un senator PNL care și-a depășit factura telefonică cu 3000 de euro
Plângăciosul săptămânii: DIICOT vs. Prinţul Paul
Plângăciosul săptămânii: Dan Şova vs. Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie
Plângăciosul săptămânii: Patriarhia Română vs. Un puşti de 13 ani care şi-a înscenat propria răpire