Să devii mormon e incredibil de erotic – cel puțin așa își amintește un antreprenor porno. Legrand Wolf (desigur că nu e numele lui real) n-a cunoscut niciodată bărbați gay când era mic, și nici n-a făcut sport. Așa că atunci când a avut prima sa experiență în vestiarul de la Centrul de Pregătire al Misionarilor din Provo, Utah, a avut o revelație.
„În timp ce mă pregăteam pentru misiunea mea, am fost în sfârșit expus la tipi despuiați și mi-am dat seama imediat,” mi-a zis el. „Dar apoi mă aflam în preajma tuturor tipilor ăstora hetero și buni rău, și am fost nevoit să ascund faptul că-s gay în ciuda intimității.”
Videos by VICE
Wolf a făcut sex până la urmă cu partenerul său de misiune, pe care mormonii îl numesc „un companion.” După luni de apropouri și încercări, partenerul francez și sexy al lui Wolf a făcut în sfârșit prima mișcare și astfel au ajuns să aibă o relație frumoasă. Deși partenerul inițial e acum căsătorit și are copii, Wolf spune că relația lor – și tensiunea sexuală care a dus la ea – i-a schimbat viața. Cel puțin, l-a inspirat pentru MormonBoyz.com, singurul site de gay porn care se referă la anumite fantezii religioase.
În timp ce ideea pornografiei cu tematică mormonă poate suna prea specific, totul are sens. „Dacă ești în căutarea a ceva general, poți obține asta în n mii de feluri,” mi-a spus Stephen Yahielowics, care lucrează pentru site-ul de adulți XBIZ. „Site-urile cu clipuri monopolizează traficul, așa că acum nici nu mai e vorba de vreo nișă, e totul despre micronișă.” Expertul din industrie spune că modurile în care te poți lupta cu materialele gratuite sunt de trei tipuri și toate sunt problematice. Producătorii de pornografie pot face conținut valoros (dar apoi trebuie să facă pe dracu-n patru ca să nu le fie furat și să fie încărcat pe site-urile cu clipuri), să ducă totul la extrem (dar atunci s-ar lovi de ceva care „e problematic din punct de vedere legal și periculos pentru industrie”) sau să facă ceva foarte, foarte specific („dacă oamenii se dau în vânt după dansul într-un singur picior al piticilor din Bulgaria și găsesc un loc cu așa ceva, sunt în stare să plătească”)
D-aia e perfect logic să existe un site porno unde utilizatorii pot plăti 30 de dolari pe lună ca să vadă personaje ca „Elder Buckley” și „Stake President Cannon” că-și bagă reciproc în guri lenjerie intimă.
Are sens și la alt nivel, conform lui Wolf: majoritatea Americii crede că mormonii sunt ciudăței. „Mormonismul a fost văzut mereu ca un loc în care sexualitatea e ceva secret,” spune el. „De când Joe Smith se tot căsătorea cu femei, mai multe la număr, oamenii s-au gândit că biserica e libertină din punct de vedere sexual, ceea ce o făcea să fie un pericol pentru viața obișnuită.”
Biserica a interzis poligamia încă din secolul XIX, și nu e ca și cum viața sexuală a mormonilor e mai ciudată decât a altora. Totuși, ritualurile lor au o tentă erotică. Când un tânăr mormon e dus la templu, ea sau el e binecuvântat în timp ce poartă un cearșaf cu o gaură în mijloc. Apoi bătrânul îl spală pe novice, chiar și în zonele mai sensibile. După care îi pun hainele de templu sau o lenjerie albă pe care trebuie să o poarte tot timpul după ceremonie.
Poate că nu e surprinzător că ceremonia asta e întâlnită des pe site. Și conform lui Wolf, oamenii nu sunt tocmai dezamăgiți de repetitivitatea ei. El spune că în timp ce afacerea a fost destul de înceată pentru primi doi ani din existența site-ului, și-a revenit în ultimii doi.
Atât de mult încât în iulie, amica lui Wolf de la Universitatea Brighman Young a creat MormomGirlz.com, un site bazat pe aceeași idee. Brooke Hunter (alt pseudonim) a crescut în Provo într-o familie pioasă, așa că știe toate strângerile de mână, ritualurile și simbolurile – pe care le și introduce în clipurile ei. Ea spune că genul ăsta de informație e o parte din ceea ce-i atrage pe fanii ei. „Dacă nu sunt mormoni, probabil că le place să intre în universul ăsta care are și poveste,” spune ea. „Dacă sunt mormoni, atunci totul e destul de autentic.”
Hunter, care e lesbiană, a avut revelația tot alături de companioanele ei de misiune, spune ea. Un cuvânt preferat pe care-l folosește pentru ele e „partenere de inventar.” E o parte programată a săptămânii când partenerii scot ce au pe suflet, cum ar fi „ah, cânți prea tare în duș când încerc să-mi citesc scripturile”. Dar cu cât crește site-ul, Hunter vrea să meargă dincolo de repetarea aceleiași scene de sex.
„Acum toate sunt surori propovăduitoare, toate fetele de 20 de ani,” spune ea. „Mă gândesc să le adaug la câteva personaje clasice ca MILF mormonă. Cred că ar avea succes.”
Urmărește VICE pe Facebook
Citește mai multe despre religie:
Religia îți traumatizează copiii
Religia în școli. Ce spun elevii
Despre moarte, religie și frustrări până BORăști