FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

​Poți să-ți dai seama care dintre copiii ăștia a luat ulei de canabis?

Am vizitat mai multe familii care își tratează copiii grav bolnavi cu THC.

Naomi, stânga, și Mykayla, dreapta

Se știe deja că iarba tratează cu eficiență greața, durerea, pierderea apetitului și multe alte efecte secundare asociate cu tratamentele tradiționale pentru cancer. Ce se știe mai puțin e că iarba e utilizată și pentru tratarea copiilor care suferă de boli fatale. În primul episod din „Iarba și bunele maniere", emisiunea noastră dedicată științei și culturii canabisului, am vizitat mai multe familii care își tratează copiii grav bolnavi cu THC. Unii părinți cred că marijuana poate vindeca singură cancerul și o folosesc ca pe un tratament experimental.

Publicitate

Deși ideea de copii care fumează iarbă sperie multă lume, copii care apar în emisiune sunt deștepți, amuzanți și plini de viață. Unul dintre ei, o fetiță de șapte ani, pe nume Lauranne, care suferă de leucemie, ia o doză de ulei de canabis echivalentă cu zece fumuri zdravene dintr-un bong cu iarbă de calitate, conform gazdei emisiunii, Krishna Andavolu. Deși mama lui Lauranne recunoaște că își dă seama clar când medicamentul fiicei ei începe să aibă efect, reacția nu e atât de pronunțată pe cât te-ai aștepta în urma unei doze atât de mari de THC. Lauranne poate să comunice coerent și se joacă pe-afară ca de obicei.

„Copii fumați", primul episod din „Iarba și bunele maniere".

Ca să testez ideea că copiii tratați cu iarbă funcționează similar cu copiii netratați, le-am luat interviu la doi copii, dintre care unul e tratat zilnic cu ulei de canabis și celălalt nu. Le-am pus fetițelor aceleași întrebări, pe care le-am scos din manualele de școală disponibile online. Citește-le răspunsurile mai jos și vezi dacă îți poți da seama care dintre ele e pe iarbă.

VICE: Salut, Naomi. Mă cheamă Jonathan și vreau să-ți pun câteva întrebări despre programul tău zilnic și ce îți place să faci, după care o să te întreb niște întrebări ca la școală. Ok?
Naomi: Sigur, în regulă.

Ai o emisiune TV preferată?
Hmmm, cred că Jocurile creierului.

Jocurile creierului?
Da. E o emisiune supertare despre creier și despre cum îl poți face să funcționeze mai bine.

Publicitate

Uau. Sună mișto.
Da. Tot felul de trucuri ciudate. Ochii îți păcălesc urechile, iar urechile îți păcălesc ochii, iar gura îți păcălește nasul!

Tare! Ce jocuri îți place să joci când nu ești la școală?
Când nu sunt la școală, îmi place să citesc. Dar am o întrebare. Poate să fie și un joc video?

Da, poate fi și joc video.
Ok. Fantasia.

Îți place să joci și altfel de jocuri cu prietenii?
Șah.

Foarte frumos. Ai și o carte preferată?
Probabil Harry Potter .

Ce-ți place la Harry Potter? Magia?
Aventura. Îmi place că povestea e plină de aventuri palpitante.

Care e aventura ta preferată dintre toate?
Pocalul de Foc.

Ai animale de companie?
Avem acasă trei pești, două păsări și trei pui.

Ai un animal preferat?
Câinele.

Am și o întrebare de imaginație: ce i-ar spune floarea unei buburuze?
„Salut, Buburuzo! Mă cheamă Floare. De ce nu vii să trăiești în mine? Sunt drăguță și roz!"

Foarte frumos, îmi place. Poți să-mi spui ce ai învățat ieri la școală?
E destul de greu, pentru că am avut un profesor înlocuitor.

Și nu te-a învățat prea multe, nu?
Nu.

Ok, o să-ți pun niște întrebări de test acum. Ești gata?
Da.

O profesoară a cumpărat câte un abțibild pentru fiecare dintre elevii ei. Are în clasă treizeci de elevi. Dacă dă 15 dintre abțibilduri, cu câte mai rămâne?
Treizeci de elevi…Câte abțibilduri avea?

A cumpărat unul pentru fiecare și a dat 15.
Are 15!

Corect, bravo! Toma numără din cinci în cinci și a ajuns la 85. Ce număr urmează?
Nouăzeci.

Publicitate

Corect! Câinele e mamifer, reptilă sau pește?
Mamifer.

Bravo. Care e steaua cea mai apropiată de Pământ?
Soarele.

Câte state sunt în Statele Unite?
Cincizeci.

Care e capitala Statelor Unite?
Washington, DC.

Unde locuiește președintele?
În Casa Albă.

Pe ce continent e Canada?
America de Nord.

Bravo. Și una din știință: ce se întâmpla cu apa dintr-o baltă când iese soarele?
Se evaporă!

Care e forța care îți ține farfuria nemișcată pe masă?
Gravitația.

Ai răspuns bine la toate, sunt impresionat! Bravo, Naomi! Mulțumesc că ai vorbit cu mine.
Îți mulțumesc și eu.

VICE: Salut, Mykayla. Cum ești?
Mykayla: Bine.

Mă bucur să aud. Mă cheamă Jonathan și o să-ți pun câteva întrebări, ok?
Da.

Ce ai făcut azi?
Am fost la școală.

Cum a fost la școală?
Bine.

Ai învățat ceva azi?
Da, am avut matematică și citit și istoria lui Lewis și Clark.

Care e istoria lui Lewis și Clark?
Aveau 31 de bărbați și dintre cei 31 de bărbați a murit doar unul pentru că i-a explodat apendicele.

Uau, erau exploratori, nu?
Da. Au fost nevoiți să mănânce ceară din lumânări.

Uau, nu știam asta. Tare. Ai o emisiune preferată?
Da. Kickin' It.

Tare. Ai și o carte preferată?
Da, Călător în Timp .

Despre ce e?
E despre un câine salvamontist care găsește un kit de prim ajutor în curtea din spate și îl duce înapoi în Oregon Trail. Merge din Virginia de Vest până în Oregon.

Sună mișto. Dar jocuri te joci? Care e preferatul tău?
Îmi plac mai multe, dar cel mai mult îmi place unul cu știință. Se cheamă Super Scârbos.

Publicitate

Care sunt animalele tale preferate?
Iepurașii și cățeii.

Ai animale de companie?
Am un pește și un câine.

Cum îi cheamă?
Pe câine Olivia, e cățea. Și pe pește Nova.

Uite și o întrebare de imaginație. Ce i-ar spune o floare unei buburuze?
Bzzzz bzzz bzzzz?

Ce materie îți place mai mult la școală?
Cititul și scrisul.

Bun. Acum am niște întrebări de test pentru tine. Ești gata?
Da.

O profesoară a cumpărat câte un abțibild pentru fiecare dintre elevii ei. Are în clasă treizeci de elevi. Dacă dă 15 dintre abțibilduri, cu câte mai rămâne?
Cu 15?

Corect. Următoarea: Toma numără din cinci în cinci și a ajuns la 85. Ce număr urmează?
86?

O să repet: Numără din cinci în cinci și a ajuns la 85…
A! Nouăzeci!

Corect, bravo! Câinele e mamifer, reptilă sau pește?
Ușor! Mamifer!

Bravo. Care e steaua cea mai apropiată de Pământ?
Soarele!

Câte state sunt în Statele Unite?
Cincizeci.

Și care e capitala Statelor Unite?
Washington, DC.

Unde locuiește președintele?
La Casa Albă.

Corect. Pe ce continent e Canada?
America de Nord.

Foarte bine. Ce se întâmplă cu apa dintr-o baltă când iese soarele?
Se evaporă.

Bun. Și ce forță îți ține cartea pe birou?
Gravitația.

Astea au fost întrebările mele. Ai răspuns grozav, Mykayla! Mulțumesc că ai vorbit cu mine!
Cu plăcere!

---

Mykayla e în recuperare după un tratament de chemoterapie pentru leucemie pe care l-a încheiat acum un an și patru luni. A încheiat tratamentele medicale și acum ia o douăzecime de gram de ulei de canabis pe zi. Acest regim durează cinci ani (deocamdată ia uleiul de trei ani și șapte luni) și se va încheia la recomandarea oncologului care se ocupă de ea. Pentru mai multe informații despre Mykayla, vizitează-i pagina de Facebook, Brave Mykayla.

Publicitate

Urmărește-l pe Jonathan pe Twitter.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre tratamentele cu canabis pe VICE:
Iarba medicinală vindecă epilepticii din 29 de state, dar nu şi din România
Poate marijuana să fie leacul pentru anorexie?
Iarba ar putea să-i ajute pe oameni să renunțe la droguri grele

>