„Fi-r-eaţ' ai dreacu de terorişti!”
„Ia uite la ăsta, dom’le, ce mutră are, ăsta nu era român, dom’le. Banditul!”
„Stimaţi concetăţeni. Nu puteam să stau deoparte în asemenea momente şi după asemenea crimă care s-a săvârşit în Republica Socialistă România. Îmi pare rău, nespus de rău, că în această crimă a fost atrasă şi Armata Română. Opriţi măcelul, daţi ordine, opriţi măcelul, dacă s-a făcut crima până acuma, opriţi-o, indiferent (sic!) ce s-ar întâmpla, nu mai trageţi!”
Generalul Militaru îşi anunţă intrarea în acţiune la Televiziunea Română
„Domnul Ionescu” era de fapt un nume fictiv folosit de un revoluţionar, Constantin Isac, unul din bucureştenii aflaţi în prima linie a Revoluţiei în aceste zile. Isac era membru al Frontului Salvării Naţionale şi printre primii care au reuşit să intre în Televiziunea Română când a fost cucerită. Aceste imagini filmate în studioul patru al televiziunii îl surprind pe Isac în dreapta lui Mircea Dinescu, la primele ore de la răsturnarea regimului.Pe Constantin Isac l-am găsit astăzi în apartamentul său dintr-un cartier mărginaş al Capitalei. Îşi aminteşte limpede tot ce s-a întâmplat în acea zi când juca rolul domnului Ionescu: „Trebuia să ajung la Ministerul Apărării Naţionale, iar singura cale de a ajunge acolo fără să mă oprească armata era să vin cu cineva de la USLA. Două ABI au venit şi m-au luat de la metroul Armata Poporului. Cineva mi-a deschis uşa, era întuneric şi s-a prezentat: locotenent-colonel Trosca. Stătea în dreapta şoferului”.Dispecerat: Să opriţi la staţia de metrou Armata Poporului şi să luaţi pe domnul Ionescu de la Consiliul Salvării Naţionale.
Trosca: Am înţeles!
În timpul acesta şi trupele de la Ministerul Apărării aşteptau sosirea colegilor de la trupele antitero. Mărturie stă declaraţia dată ulterior Procuraturii Militare de cel care organizase paza ministerului, Mircea Zătreanu, șef birou regimente la Marele Stat Major al Armatei:„Aflasem că vor sosi de la USLA trei echipaje, care împreună cu cadre din Marele Stat Major vor organiza scotocirea clădirilor din jurul MAPN şi cimitirul Ghencea, de unde se trăgea, şi că au fost luate măsuri de primire a echipajelor respective fără a se produce incidente”.Convins că vor fi aşteptaţi de armată, Trosca îşi conduce camarazii spre poarta ministerului cu gândul doar la terorişti, nu şi la soldaţii din tancuri. „Era o atmosferă de încordare. Trosca îmi spunea că a aflat că teroriştii au TAB-uri şi că nu se pot bate cu ei de la egal la egal, întrucât maşinile lor erau - nu am să uit niciodată cum s-a exprimat - nişte cutii de conservă. Erau nişte ARO cu o tablă puţin mai groasă decât la o Dacie”, îmi zice Ionescu acum.Dispecerat: De acolo plecaţi în continuare până spre gardul Ministerului Apărării Naţionale şi să opriţi în spatele ultimului tanc!
Trosca: Am înţeles!
„Simt şi acum sângele cald pe mână.”
Aceasta este ultima din extrem de puţinele înregistrări care s-au mai păstrat din acea noapte. O mare parte din banda magnetică ce conţinea conversaţiile care ar fi putut fi relevante în descifrarea incidentului din acea noapte au dispărut în mod misterios din arhiva Securităţii.Constantin Isac povesteşte că, ulterior acelei comunicări, dispeceratul le-a spus că cei de la minister au fost informaţi că tancul din faţă îi va conduce în unitate. Cel din capul coloanei USLA trebuia să facă mai întâi două semnale luminoase cu farurile. „Am făcut semnalul stabilit, tancul din faţă ne-a răspuns cu acelaşi semnal, dar în loc să ne conducă, din stânga noastră a început un tir bezmetic, trăgeau ca la balamuc în noi, aşa că i-am spus lui Trosca: «Jos, că ăştia ne omoară!». A coborât Trosca primul. S-a oprit în dreptul roţii din spate, iar eu m-am ascuns la picioarele lui”.Dispecerat: 153, Retrageţi-vă! Retrageţi-vă!
Trosca: Să se comunice prin radio! Dacă ne retragem, ne facem praf!
…
Trosca: …'tu-i dumnezeii mamii lui să-i fut eu ţara!
— ultimele cuvinte ale lui Gheorghe Trosca
Victor Atanasie Stănculescu, fostul şef al Armatei: „Militaru a fost un tip răzbunător. Locţiitorul Trosca nu avea ce să caute în ABI de intervenţie. Militaru s-a opus: «nu, să vină încoace să dovedească acum că este de partea noastră». Când au raportat că au ajuns la linia de tramvai, le-am spus să nu vină! Era noapte deja, nu aveam legături, eram vai de capu’ nostru. Când am auzit lovitura de tanc care a călcat ABI-ul, le-am spus: Domnule, v-am zis că nu trebuie să vină. Iar el a răspuns: «Lasă, domnule, la război ca la război»”.
Colonelul Gheorghe Ardeleanu: „Generalul Stănculescu a raportat lui Militaru şi celorlalţi că forţele armate au executat foc, că sunt morţi şi răniţi. Eu am izbucnit în plâns şi m-am adresat generalului Militaru: «Ce aţi făcut, tovarăşe general, mi-aţi omorât oamenii?» Acesta mi-a răspuns: «Ce să-i faci, colonele? Așa e la razboi»”.
În birourile de la Minister lucrurile erau cât se poate de clare: USLA-şii de peste noapte fuseseră masacraţi de armată. Nu era vorba de niciun terorist, ci de soldaţi nevinovaţi veniţi în sprijinul camarazilor lor. Dar în mod cinic, militarii de la poartă au fost lăsaţi mai departe să creadă că au masacrat terorişti adevăraţi. Imaginile filmate a doua zi arată batjocura la care erau supuse trupurile bărbaţilor care lăsaseră orfani, înainte de Crăciun, 11 copii.Am stat de vorbă cu cel care a fost printre primii operatori care au ajuns la locul incidentului a doua zi. Este un cameraman al Televiziunii Române, Laurenţiu Gâlmeanu, un jurnalist marcat şi astăzi de cele văzute atunci.Romeo Câmpeanu: „Tot asasinatul s-a auzit în staţie, în biroul lui Militaru. L-am auzit pe Trosca urlând: «Tovarăşe ministru, daţi ordin să nu mai tragă!». Şi atunci Militaru s-a ridicat şi i-a spus: «Băi Ardelene, tu ştii că noi suntem pe front şi pe front lumea mai şi moare!?» Ardeleanu a început să plângă: «Mi-aţi omorât oamenii…»”.
„Am avut prilejul să îi cunosc pe ei, pe teroriști. Stau pentru prima dată de vorbă cu unul în carne şi oase, la punctul de prim ajutor organizat în minister. E pansat la gât, şade pe podea sprijinindu-se în mâinile întinse pe lângă corp. Faţa lată, fălcile puternice, gât gros de luptător, spatele - ca un zid. Deşi este rănit, toată faţa sa exprimă forţă brutală, siguranţa odioasă a lipsei de suflet, a absenţei conştiinţei. Susţine că a venit în timpul nopţii să ajute armata. Nu recunoaşte cu niciun chip că a venit cu gânduri rele”.